Simt ca innebunesc pe zi ce trece...Deja ma gandesc daca e bine sau nu cum gandesc, si nu vreau sa fac lucruri aiurea...mereu am fost o invingatoare.In familie totul e urat, mama si tatal vitreg someri, nu prea avem ce pune pe masa si au cam inceput certurile, fratemeu s-a saturat de tot si abia asteapta sa plece din casa dar ma gandesc ca nu o sa aiba bani de facultate, eu nici bani de manuale nu am anul acesta, de innoit nici nu vreau sa ma mai gandesc ca nu imi mai trebuie, tata e bolnav si nu vrea sa se opereze ca nici la el nu e prea bine cu banii, am mai aflat ca mama vitrega il inseala si nu stiu ce sa fac in cazul asta ca nu vreau ca tata sa fie luat de prost la cat a ajutat familia aia... bunicul e bolnav si el...si mama e cu moralul la pamant, nu destul lipsa banilor acum si tatal ei...mai intervin si problemele adolescentine ca mi-o trebuit indragostit de o persoana interzisa, prieteni care imi fura din casa...nu mai inteleg nimic...
Si cu toate astea inca rezist si vreau sa merg mai departe, e o perioada grea dar va trece! Crede-ti ca e bine sa fiu atat de pozitiva cu atatea prb in jur sau am inebunit? As vrea eu sa fug in lume dar nu pot...nu vreau sa ii las pe ai mei sa sufere chiar daca lor nu prea le-a pasat de durerea mea...sunt o incapatanata...si am sa ajung unde vreau dar asta impreuna cu fratele meu... el e punctul meu sensibil...
Multumesc ca m-ati ascultat, dar iar m-am certat cu mama si simteam nevoia sa ma descarc ca altfel explodam...

Buna diana, presupun. Hai sa iti spun o mica povestioara ce te poate incuraja mai mult (ca sa stii : trebuie sa privesti tot timpul partea plina a paharului )

Se face ca acum multi ani un baiat cu varsta de 15 ani afla ca parintii sai isi pierd viata intr-un accident de masina. Totul s-a naruit in fata lui, banca venea sa ii ia casa, el nu avea cum sa plateasca datoria, cei de la protectia copilului au incercat sa il ia, dat fiind faptul ca nu avea nici o ruda, iar el ca sa scape fuge in lume. S-a urcat in primul tren care i-a iesit in cale, si a plecat inspre new york (nu te gandii ca e america si ca acolo totul e posibil, pentru ca nu e chiar asa, ca sa mentionez, el in state locuia). Odata ajuns la new york a s-a angajat ca spalator de vase intr-un restaurant de lux, din primul salariu a reusit sa isi inchirieze o camera deasupra restaurantului, si si-a luat un costum de la reduceri. Timpul trecea si el isi dadu seama ca la 18 de ani nu putea ramane asa. A incercat tot ce i-a trecut prin minte, sa isi ia un part time job, sa avanseze la serviciul sau, ba chiar sa plece iar. Nu a reusit nimic, doar ca lucrand la acel restaurant de lux a reusit sa cunoasca destul de multa lume buna, pentru ca atunci cand nu spala vase deabarasa mese. Intr-o zii si-a luat inima in dinti si s-a dus la o persoana din restaurant si i-a propus ceva, ce la timpul acela era practic imposibil de realizat, un zgarie nor in mijlocul Manhattan-ului. Omul de afaceri a acceptat si i-a oferit suma de bani ceruta de aceasta. Asa se face ca la 23 de ani a reusit sa prinda prima sa afacere importanta. Ca sa sar nitel peste ce s-a intamplat cu obtinerea spatiului pentru cladire, pot spune ca prin istetimea sa a reusit sa cumpere acea portiune de teren si sa se apuce de lucrare. In termenul dat, 2 ani jumate, a ridicat cladirea de birouri in mijlocul Manhattan-ului si asa au inceput toate sa se lege. Acum omul este printre cei mai bogati oameni din america.
Povestea este una de succes, si este reala. Garantez, ceea ce trebuie tu sa intelegi de aici este ca nu conteaza cat de jos esti, pentru ca odata ajuns jos vrei cu foarte multa inversunare sa ajungi sus! Si odata ajuns sus nu te poate ajunge nimic, si sa te dea jos pentru ca ai luptat foarte mult pentru a ajunge acolo sus!

Sper ca intr-o zii sa ajungi si tu sus, si atunci sa iti amintesti mica mea povestire!