Singuratatea este cu siguranta unul dintre cele mai nedorite lucruri din viata asta. Mi-am dorit asa ceva? Nici vorba, insa tot aici am ajuns. Cand vorbesc de singuratate ma refer strict la un suflet pereche, nu la familie sau prieteni. Astea inca nu imi lipsesc cu desavarsire, insa ideea sufletului-pereche nu o mai inteleg de ceva timp. Incet incet pana si prietenii se debaraseaza de tine si te intrebi de ce? Asta ma intreb si eu. Este greu sa realizezi ceva in viata daca nu ai pe nimeni alaturi, o persoana careia sa ii poti spune totul, o persoana in care sa crezi cu desavarsire, sa fii sigur ca nu te poate dezamagi nicicand. Oare exista asa ceva? Increderea este un lucru mare, incredere deplina am avut in multe persoane, insa tot am fost dezamagit. De acord, intr-un fel sau altul am dezamagit si eu cateva persoane, insa voi regreta tot timpul acele greseli. Numai ca, cei care m-au dezamagit au facut-o intentionat si nu regreta absolut nimic, dimpotriva se bucura de raul ce l-au facut, probabil fiind si mandri de parca ar fi realizat ceva.
In concluzie, nu pot spune decat ca in viata asta trebuie sa ai si noroc ca sa reusesti ceva. Pe mine m-a cam ocolit de fiecare data. Nu voi putea renunta niciodata sa fiu corect si sincer, cu mentiunea ca fiecare om poate gresi, iar in functie de gravitatea faptei poate fi iertat sau nu.

Dincolo de toate traim intr-o lume a intereselor! Si ca sa poti rezolva aceasta convietuire trebuie sa fii corect si sincer, asa cum de altfel spui, dar pastreaza in buzunar si o doza mica de egoism.Este bine sa te pui pe primul plan daca vrei sa nu mai suferi!

Singuratatea e o alegere. Nu neaparat dorita, uneori doar necesara. Ori iti accepti alegerea, ori schimbi strategia.

In mare ai dreptate, cu specificatia ca pentru a avea un prieten, trebuie sa si-l meriti.

Salut.
Încearcă să citeşti aceste articole. Ai putea găsi unele sugestii utile:
http://www.jw.org/......guratatea/

http://www.jw.org/......-prieteni/

Salut! Bine ai venit in lumea mea! Singuratatea este mai grea decat batranetea.Am iesit dintr-o relatie lunga, prieteni nu prea am si am ajuns sa ma ascund in casa, sa-mi placa sa fiu singura(n-am frati sau surori; doar serviciu-acasa). Normal, imi doresc un tip langa mine, dar mi-e greu s-o iau de la capat.Si in orasul asta mic nu prea ai ce alege.
Pe principiul"Speranta moare ultima" pun un picior in fata celuilalt si merg mai departe. Poate in lumea asta mare voi gasi si eu pe cineva, dar, am impresia, ca voi muri singura.
Singuratatea creeaza depresie si nu vreau asta.Suntem aici(pe tpu.ro) sa ne ajutam unii pe altii.
Ce nu te omoara te face mai puternic.Capu' sus!

Ai perfectă dreptate. Mă regăsesc printre spusele tale. În aceaşi situaţie mă aflu şi eu deja de 2 ani. Am ajuns în ipostaza în care,pur şi simplu,să o ador,să caut singurătatea.
Astăzi lumea se satură repede,tinde mereu spre ceva nou,către provocări care o satisface. Oamenii au învăţat să se gîndească doar la sine,să nu le pese de ceilalţi,dar să vorbească şi să judece e plăcerea lor cea mai mare.
Eu ignor lumea. Mă folosesc de ea exact în modul în care ea se foloseşte de mine. Cît despre încredere,nu-i ofer nimic. E dificil să găseşti o persoană care să te înţeleagă mereu,care să fie lîngă tine oricînd,nu din motivul că s-ar simţi datoare sau vinovată faţă de tine,ci din simplul motiv că-i pasă,care să iubească sincer şi nu una care să caute avantaje sau să profite pe urma unei relaţii şi o persoană în care să ai încredere. Am observat că dacă lumea are de obţinut cîştiguri persoale nu ezită să trădeze,să însele sau să dezamăgească,oricît nu ar fi apropiată de tine. Dar e şi mai greu atunci cînd ai o durere sufletească,pe care spunîndu-i-o cuiva,te simţi mai alinat,mai liber,dar ea,ea nu e. Cînd cauţi o vorbă bună sau un sfat şi nu ai de la cine le primi,simţi cum sufletul se fărîmă în mii de bucăţi şi doare chestia asta.
Se mai observă foarte bine şi faptul că atunci cînd îi spui lumii un adevăr pe care o deranjează în faţă, îi displace şi încearcă să te distrugă din anumite puncte de vedere. Iar cu privire la adevăr şi dreptate nu voi renunţa pentru nimic, voi merge pînă la capăt, oricum nu mai am nimic de pierdut.
Şi norocul, nu rămîne să sperăm că într-o bună zi ne va surîde.

Eu sunt in situatia asta de ani de zile, doar pentru ca trebuia sa merg in alta tara cu parintii, si am ramas fara prieteni, aici am crescut in orasul gresit, toti superficiali si fetele foarte stupide (in sensul ca in locul asta toate vor pe cei cu muschi si cu creierul gol dar de astea vezi peste tot) si aici din pacate nu am reusit sa am o prietena, iar prietenii sunt greu de gasit, am fost oarecum invizibil, si ignorat, dar am mers inainte, la inceput nu suportam si era al naibi de greu, acum pur si simplu ma gandesc la viitor. Adolescenta pentru unii nu este chiar asa de frumoasa dar priveste partea buna si sa nu asculti cand ti se va spune ca atunci cand vei fi mare nu vei avea parte de fericirea din adolescenta, vei putea face orice vrei si sa realizezi multe lucruri. Bafta si nu dispera, cum zice sora mea ce-i al tau e pus deoparte.

Salut... nu exista greseli. Totul in lumea asta se intampla cu un scop. Tine minte oamenii sunt rai si asa vor fi in totdeauna. Mentalitatea lor "e daca mie mi s-a facut rau altuia de ce sa nu i se faca" sau "Tu mi-ai facut mie rau eu tie de ce sa nu-ti fac".Ei bine exista o vorba "Ce tie nu-ti place altuia nu face"dar toti oamenii vor sa le fie lor bine.Trebuie sa fi puternic si sa nu fi depresiv din orice.Bafta si vezi ce faci incearca sa iti traiesti viata.