Sunt avantaje și atunci când ești singur, dar și când ești într-o relație. Când ești singur ai mai mult timp pentru tine, cariera ta, iar într-o relație ai parte de iubire dacă e persoana potrivită.
Eu am avut multe la viata mea, numai una si una, le schimbam ca pe sosete dar de drept chiar eram un domn chipes si atragator, eram foarte secsi si bulanos si cu foarte putini muschi deoarece Dumnezeu mi-a marit muschiul in alta parte! Dar de ceva timp nu mai sunt in putere si tot iau niste pastile pentru a satisface placerile trupesti.
Buna,
Singura si fericita si doar intr-o relatie care ne face pe amandoi fericiti.
Dacă vorbim de orice fel de relație, atunci într-o relație. Fericit. N-am mai fost trist din 2019
Si eu sunt singur si interesat de socializare!
Daca esti interesata de socializare si esti din Suceava, nu ezita sa raspunzi acestui mesaj!
Multumesc!
Intr-o relatie.
Si tristă si veselă. Bine, tristă nu din cauza relației mele neapărat, ci pentru ca toti mai aveam probleme.
Singur te naști, singur mori.
Fericirea este o iluzie de scurta durata
Oscilez intre tristețe și indiferența
Nu merita dupa parerea mea, nu mai sunt oameni de treaba ca inainte e greu sa gasesti unul cat de cat bun(mai ales pe placul meu-am cateva pretenti)
Păi,pentru ca e destul de greu si de multe ori viata nu se misca in directia pe care ti-o doresti tu in timpul pe care ti-l doresti tu.
As fi vrut sa imi fi terminat casa de renovat in vara asta, dar niște probleme de sanatate pe care le-a întâmpinat iubitul meu ne-a facut sa stopam totul.Bine macar ca suntem bine si asa cum suntem, dar nah, o undă de tristețe tot rămâne.
Tu știi mai bine ce îți dorești... Dar ține bine minte că atunci când ceri trebuie să și oferi la fel de mult ca și cerințele cel puțin!
Da stiu, multumesc! Daca cauti pe cineva mult noroc sper sa gasesti pe cineva pe placul tau.
Mulțumesc! Nimic în afară de prietenie! Momentan vreau să fiu fericit cu mine apoi da cine știe!
Într-o relație. nici tristă, nici fericită. Pur și simplu nu mă simt împlinită, însă nici singură nu aș rezista. iar să imi găsesc pe altul, mă gândesc că tot aici o să se ajungă, aș putea să mă întorc la fostul dar dacă nu a mers o dată, de ce ar merge a doua oară? Deci. Putin cam indiferentă față de mine, las așa
Păi și de ce Dumnezeu mai stai în relația asta? De ce îți mai pierzi timpul? Când ești cu cineva ar trebui să tresari de iubire și de fericire! Dacă nu simt asta mai bine stau singur, e doar umila mea părere!
Mda... probabil aștept o minune.
Simt că nici el nu tresare de iubire, dar ne înțelegem perfect și ne merge bine.
iona98 întreabă: