Este nevoie de martori.
Ca și acte:
declaraţia de căsătorie (se face personal de către viitorii soţi, în scris, în faţa ofiţerului de stare civilă);
acte identitate valabile ale ambilor soţi (original şi copie)
certificate de naştere ale ambilor soţi (original şi copie);
certificat medicale privind starea sănătăţii, întocmit pe formular-tip, care trebuie să poarte numărul de înregistrare, data certă, sigiliul/ştampila unităţii sanitare, semnătura şi parafa medicului, cu menţiunea expresă „se poate căsători". Atenţie! Certificatele medicale prenupţiale sunt valabile 14 zile calendaristice de la data emiterii până la data oficierii.
acte identitate valabile a două persoane, în calitate de martori (copie);
De asemenea, în cazul în care au existat căsătorii anterioare, trebuie prezentate şi dovezi ale desfacerii acestora, în funcţie de situaţie, respectiv:
certificatul de deces al soţului/soţiei şi o copie a certificatului de căsătorie;
sentinţa / sentinţele de divorţ definitive şi irevocabile;
certificatul de naştere sau de căsătorie, cu menţiunea de desfacere a căsătoriei;
certificatul de divorţ (în cazul divorţului pe cale administrativă).
În timpul săptămânii e Free, in afara programului adică de vineri după ora 4, sâmbătă și duminică, e 100 lei.
De ce nu intrebi exact la primărie?
Toate actele le ai pe site ul de la starea civila. Da cel mai important ce nu apare nicaieri, trebuie sa spui DA :-p succes si casa de rahat sa nu si bage nimeni nasul.
Actul de identitate, în original și în copie;
certificatul de naștere, în original și în copie;
un certificat medical privind starea sănătăţii, valabil 14 zile calendaristice de la data emiterii, care trebuie să conţină menţiunea expresă că persoana se poate sau nu se poate căsători;
dacă unul din soți a mai fost căsătorit anterior, trebuie aduse și documentele în original și copie, traduse și legalizate, dacă e cazul, din care să reiasă că a fost desfăcută căsătoria anterioară și că persoana se poate căsători din nou (un act de divorț sau un certificat de deces al fostului soț, în funcție de situație).
Atunci când merg să facă declarația de căsătorie sau după, dar până la încheierea căsătoriei, viitorii soți trebuie să declare, în fața ofițerului de stare civilă, numele de familie pe care s-au învoit să-l poarte.
Când unul dintre viitorii soți e străin
La oficiile de stare civilă din România se pot încheia căsătorii și între români și persoane care au alte cetățenii. Astfel, pe lângă actele enumerate mai sus, e nevoie să se depună și următoarele documente:
dovada eliberată de misiunea diplomatică sau oficiul consular de carieră ale ţărilor ai căror cetăţeni sunt, din care să rezulte că sunt îndeplinite condiţiile de fond, cerute de legea lor naţională, pentru încheierea căsătoriei;
declaraţia autentificată de un notar public, din care să rezulte că soţul cetătean străin nu cunoaşte niciun motiv de natură legală care să împiedice încheierea căsătoriei;
cetăţenii statelor cu care România a încheiat tratate, convenţii sau acorduri de asistenţă juridică în materie de stare civilă pot prezenta, în locul dovezilor emise de reprezentanţele diplomatice, documente eliberate de autorităţile competente ale statului de cetăţenie, datate recent (maximum trei luni de la emitere) ori care au prevăzut, în conţinut, termenul de valabilitate;
cetăţenii statelor care nu au misiune diplomatică ori oficiu consular acreditat în România şi care sunt în imposibilitatea de a obţine dovada pot prezenta o declaraţie dată pe propria răspundere, autentificată de un notar public, din care să rezulte că viitorul soţ, cetăţean străin sau apatrid, nu este căsătorit şi îndeplineşte condiţiile de fond cerute de legea sa naţională pentru încheierea căsătoriei în România.
Dovada identității pentru cetățenii străini se face, de la caz la caz, astfel: dacă sunt din state ale Uniunii Europene sau Spațiului Economic European, e nevoie de documentul de identitate sau de pașaport; pentru cetățenii altor state e nevoie de pașaportul în care e aplicată viza de intrare pe teritoriul țării noastre (viza să fie valabilă la data oficierii căsătoriei); iar pentru apatrizi (cei fără cetățenie) e nevoie de pașaportul emis în baza Convenţiei privind statutul apatrizilor din anul 1954, însoţit de permisul de şedere permanentă şi temporară, după caz.
Este nevoie de 2 martori. Stiu ca sunt consilier la o primarie.
anonim_4396 întreabă: