Eu cand am avut astfel de probleme, am vorbit cu cei de aici, aici mi-am gasit prieteni. TPU m-a ajutat in momentele grele in care cei apropiati mie m-au cam uitat. E mult mai usor sa discuti cu o persoana straina decat cu una cunoscuta. Persoana straina nu te judeca, nu rade de tine. Oricum, cu noi poti discuta orice, poti sa ai incredere in noi, pentru ca de asta suntem aici! Daca nu, ia o carte si citeste sau asculta muzica care sa te binedispuna!
Astfel de momente sunt în același timp și semnale de alarmă în privința necesității unei împliniri spirituale, singura care nu dezamăgește dar în schimb te face să cunoști un sens al existenței de la care nu te-ai fi asteptat sa fie atat de important si de puternic...
Salut. Dumnezeu este un prieten care-ţi poate fi aproape tot timpul. De aceea, studiază Biblia pentru al cunoaşte mai bine pe Creatorul nostru. De asemenea, încearcă să te rogi lui. Biblia ne asigură: "Dumnezeu este lângă cei cu inima frântă şi îi salvează pe cei cu spiritul zdrobit". (Psalmul 34:18)
Incearca sa faci ceva care sa-ti canalizeze energia spre un scop pozitiv. Poti incerca sa scrii despre ceea ce simti de exemplu. Cu totii am trecut (si vom mai trece probabil) prin perioade de genul asta...
Muzica dude. muzica rezolva tot :] doar stai si asculta. vorbim peste 2 ore o sa te simti mai bine :]
Incearca sa vordesti cu Dumnezeu, el nu a lasat balta pe nimeni niciodata. Asteapta doar sa vorbesti cu el.
Uhm, greu de zis ştiu prin ce treci.
Încearcă să asculţi nişte muzică, să faci ce-ţi place... să te apuci de un sport, să te plimbi într-un parc... sau să încerci să cauţi o persoană care să te înţeleagă.
Baftă!
Alexandru_Alexandru_2001 întreabă:
miror întreabă:
DenissaDeea întreabă: