Sunt indragostita nebuneste de un baiat care sufera de psihoza si daca nu isi ia pastilele devine maniacodepresiv si paranoic si etc, alte manifestari ale psihozei.Nu stiu ce sa fac si cum sa ma comport.nu stiu cat de grava e situatia. dar stiu ca suntem indragostiti unul de celalalt.Nici sa ii pun o mie de intrebari despre asta nu pot pentru ca stiu cat de tare il doare, insa are momente cand devine paranoic si incoerent din cauza bolii pe care o sufera...De ieri formam un cuplu.am petrecut toata ziua impreuna iar dupa-amiaza am mers la el acasa.am stat pe terasa.am baut suc.am stat de vorba si i-am cunoscut familia.Cu fiecare sarut al lui.cu fiecare vorba.cu fiecare atingere tin tot mai mult la el si ma indragostesc din ce in ce mai tare.Nu am mai fost atat de indragostita niciodata. pur si simplu ma gandesc tot timpul la el.sunt nerabdatoare sa vorbesc cu el.si abia astept clipa sa il reintalnesc. Diseara, cand ies de la cursuri o sa ma vad iar cu el.
Printre altele ieri am vorbit cu el sa consulte si parerea unui alt specialist pentru ca el spune ca se simte mai bine, astfel pe data de 14 are programare la doamna doctor Iacob.Aseara i-am propus sa il insotesc la doamna doctor si a fost de acord sa merg si eu cu el si familia sa. Oare fac bine daca ma duc cu el la doctor?
Va rog sa ma ajutati cu orice sfat.cu orice idee.pentru ca sunt foarte speriata/ingrijorata dar sunt indragostita de el nebuneste si nu as vrea sa il pierd vrodata iar pe net nu am gasit foarte multe detalii despre aceasta boala numita psihoza.

Consider ca trebuie sa fii atenta, dar te incurajez sa nu-i intorci spatele, ci sa-l sprijini, sa-l sustii, sa-l intelegi, sa-l ajuti, respecti, iubesti.
Discuta cu el, spune-i ce simti, nu-i ascunde lucruri, fii sincera.
Mi se pare un gest si o alegere buna sa mergi cu el la acel doctor.Ii esti alaturi, arati ca-ti pasa si este normal sa iti fie frica; nu cunosti terenul, dar vrei sa fii langa el. Invatati sa fiti impreuna si continua sa te informezi si sa fii atenta. Te vei obisnui, vei accepta, te vei invata si vei continua sa-i fii alaturi, poate. Depinde daca esti dispusa si daca el nu te va respinge.

Sper sa fie asta boala despre care vorbesti

http://www.despresuflet.ro/......a-t25.html

Aicia poti afla mai multe despre Psihoza, Eu te consider o persoana foarte curajoasa serios, e greu sa te atasezi de o persoana normala dar sa ai curajul sa stai langa cienva care sufera este un lucru foarte frumos.

Din punctul meu de vedere eu zic ca faci bine, pentru ca zic eu sprijinul tau ii face bine, dar tot o data ar putea duce la unele conflicte cu familia lui.

Eu zic cel mai bine ai acctiona tu daca ai lua legatura cu familia lui, mama tata sora si ai discuta cu ei si i-ai intreba daca ii deranjeaza ca incerci sa te implici, e important ca si ei sa stie ca sentimentele si intentiile tale pentru el sunt bune. O data ce ai acceptul lor cred ca o sa fie bine.

Eu iti recomand sa fii tu cea cu picioarele pe pamant din relatia asta si sa fii inarmata cu multa rabdare, asta datorita nuantei voastre mai speciale.

Pana la urma e important sa ii arati lui si alor lui ca el poate beneficia de tot sprijinul si suportul tau.

Tot o data, e bine sa il ajuti si sa il sustii dar ai mare grija sa nu depasesti o anumita linie si sa devii sacaietoare, toata chestia asta cu grija si cu sprijinul, daca este prea accentuata se poate intoarce foarte usor in potriva ta. Si crede-ma o data ce depasesti acea limita este extraordinar de greu sa revii la linia de plutire.
tine minte sa fii moderata si sa pastrezi echilibrul, eu mereu am considerat ca persoanele care sufera de o anumita boala, sufera mult mai mult cand vad ca cei din jur ii ocrotesc peste masura si nu ii trateaza ca pe un egal.

In principiu cam astea sunt ideile mele sper sa te ajute macar un pic. Succes in continuare ^_^ si chiar as vrea sa mai aud cum evolueaza lucrurile. :)

Nu o sa iti placa ce iti spun, dar sfatul meu este sa nu te implici foarte mult in relatia asta... o sa suferi si tu, oricat de mult l-ai iubi!

Vreau macar sa stiu daca el ar avea vreo sansa la o viata macar cat de cat normala? Am citit pe net despre un barbat care a spus ca este bolnav de 12 ani si ca duce o viata oarecum normala cu tratament si ca pe parcurs dozajul tratamentului i-a mai scazut iar medicamentele sunt mult mai usoare acum. Oare se poate?

Vreau macar sa stiu daca el ar avea vreo sansa la o viata macar cat de cat normala? Am citit pe net despre un barbat care a spus ca este bolnav de 12 ani si ca duce o viata oarecum normala cu tratament si ca pe parcurs dozajul tratamentului i-a mai scazut iar medicamentele sunt mult mai usoare acum. Oare se poate?

Voi imi dati in fiecare zi aripi.imi dati puterea de a merge mai departe si pentru asta va multumesc din tot sufletul pentru ca si acesti oameni merita sa aiba parte de iubire si de fericire.Cei ce vor sa stie cum evolueaza lucrurile si cad de minunat e sa iubesti un astfel de barbat ii astept pe privat. Ceea ce simt alaturi de el e divin.e incomparabil de frumos in comparatie cu ceea ce am trait cu fostii.

DeutzaMyky, in primul rand vreau sa iti spun ca te admir si te respect pentru curajul tau.
Sfatul meu ar fi ca, in primul rand, daca esti hotarata sa ai o relatie stabila si de durata cu el, sa recurgi tu insati la (macar) una, doua sedinte de consiliere cu un psiholog. Avantajele ar fi foarte mari pentru relatia voastra: ai putea intreba un specialist despre manifestarile si parcursul tulburarii celui pe care-l iubesti, si in acelasi timp ai beneficia de o discutie constructiva despre cum te poate afecta pe tine si cum poti gestiona aceasta relatie.
Sau, daca vei merge cu el la medic, cum spuneai - ceea ce poate fi un gest de sustinere si suport pentru el, din moment ce a fost de acord - implicate-te cat mai mult.
Aspectele tulburarii lui nu au cum sa nu afecteze relatia cu ceilalti, implicit si relatia cu tine, si a alege sa fii impreuna cu el e o decizie care iti da tot dreptul sa ai grija in primul rand de tine - pentru.ca atat vreme cat tu esti perfect echilibrata, sanatoasa, fericita, poti fi de folos si celor dragi.
Cam acesta e sfatul meu. Investeste in tine si in viitorul relatiei voastre initiind chiar tu o discutie cu un specialist, care iti poate raspunde mai bine decat noi, cei de pe TPU, ce inseamna tulburarea lui si ce presupune de la tine sa fii cu el.
Nu strica niciodata parerea unui alt medic, dar faptul ca el spune ca se simte bine nu inseamna ca este vindecat. Din putinele lucruri pe care le cunosc -si poate ma insel, nu lua ca 100% sigur ce spun - acest tip de boale poate avea perioade de remisie, dar nu se vindeca si prespune o medicatie adecvata intreaga viata, astfel ca persoana poate duce o viata cat mai apropiata de normal si poate fi integrat social -poate munci, avea o familie, etc.
Mai poti citi forumuri pe care se discuta despre aceasta tulburare si poti lua legatura cu persoane care, ca si tine, au persoane dragi afectate.
Poate si familia lui iti poate oferi informatii care sa te ajute, dar implica-te cu grija in dialog, fata sa uiti ca parintii lui sunt in primul si in primul rand preocupati de sanatate si binele lui - ceea ce e absolut normal - si atitudinea lor fata de ei va fi supusa presiunii tulburarii lui. Cu atat mai mult cu cat el, fata de persoane care nu au aceasta tulburare, are si va avea nevoie de mult mai mult ajutor si de sustinere din partea familiei pe parcursul vietii.
Chiar daca esti indragostita, incearca cat e posibil sa gandesti la rece situatia, luand in considerare ca relatia cu el va afecteaza pe amandoi, si responsabilitatea pe care ti-o asumi fata de el este infinit mai mare decat daca nu ar avea aceasta tulburare.
Toate cele bune, sper sa mearga lucrurile asa cum iti doresti!

P.S. Am uitat sa mentionez un aspect important: persoanele cu tulburari mentale sunt din pacate discriminate si stigmatizate inca.ia in considerare daca esti dispusa sa-ti asumi, de acum inainte, atitudini negative din partea celorlalti, atitudini devalorizante, epitete dispretuitoare sau jignitoare ("nebun", "truli-luli", etc...). Nu imi place sa o spun, dar din pacate este o realitate, aceste persoane au de suferit, pe langa insasi tulburarea si manifestarile si episoadele ei care si asa sunt atat de greu de suportat, si neintelegere si desconsiderare din partea celor din jur. Esti dispusa sa accepti posibilitatea de a imparti cu el aceasta povara?

Esti indragostita nebuneste de el,te inteleg poate e prima iubire,dar gandeste-te bine are o boala netratabila sa inteleg,mai bine faci un pas acum cand nu e prea tarziu,gandeste-te ca daca vei continua,poti avea copii cu el pot mosteni si ei boala, nu stiu cum se manifesta boala poate este agresiv, esti tanara viata este inainte oricand te poti indragosti de cineva la fel de mult

Si eu am psihoza, daca vrei sa iti dau detalii despre boala asta conteacteaza-ma pe pm.

Wow...sincer te admir mult pentru curajul tau, parerea mea este sa-ti asculti inima si sa faci ceea ce ea te indruma, probabil ca impreuna veti trece si prin momente grele dar cine nu trece?! important este sa-i fii alaturi si sa-l iubesti asa cum este, pentru ca sunt convinsa ca si el te iubeste mult. Iti doresc mult noroc in tot ceea ce faci:*