| SadBoyForever a întrebat:

Sunt slab de caracter, încă de când eram în liceu sunt luat la mișto și batjocorit de multe persoane din orașul meu.

Încă din primii ani de liceu mulți băieți din clasa mea mă băteau și mă umileau zilnic.

În clasa a 10 a, nemaiputând să suport umilințele celor din clasa mea, i-am spus nașului meu care lucra că paznic la liceul meu de umilințele pe care le suportam.

După aceea lucrurile s-au calmat din clasa a 10 a până în ultimul an de liceu, când din nou 2 băieți din clasa mea începuseră iar să mă lovească și să chiar să mă scuipe câteodată.

Într-o zi în care unul din ei m-a bătut rău de tot nu am mai suportat umilințele și am depus plângere la poliție împotriva acestuia.

Odată ce am terminat liceul și am scăpat de acel calvar m-am înscris la o postliceala unde eram singurul băiat din clasă.

Problema era că și aici pe durata celor 3 ani eram bătaia de joc a întregii clase.

După ce am terminat postliceala am urmat niște cursuri de ospătar și m-am angajat ca ospătar la un restaurant din orașul meu unde un unchi de-al meu era șef de sală.

Și aici din păcate am fost batjocorit, jignit, umilit de unii ospătari deoarece aceștia mă urau pentru că eram nepotul șefului lor iar unchiul meu se comporta urât cu ei.

Peste alți 2 ani m-am angajat într-o fabrică de asamblat piese.

Deși în primele două luni totul a mers bine, 2 băieți care erau cu mine în linie au început dintr-o dată să mă lovească pe la spate în cap cu șuruburi sau alte piese tari.

Deși le-am spus la birou șefilor mei, lucrurile încetaseră câteva luni până când unul dintre ei a plecat din fabrică.

Mai apoi celălalt băiat care își bătea joc de mine s-a unit cu un alt individ din linia mea și au început să mă lovească iar.

După alte două luni am plecat din fabrică nemaiputând suporta umilințele lor.

Până anul acesta am nu am mai avut probleme cu nimeni până la începutul acestei săptămâni când în momentul în care mă întorceam de la stadionul din orașul meu unde a avut loc un concert, pe centrul orașului s-au luat de mine niște indivizi care își mai bătuseră joc de mine și în urmă cu câțiva ani după ce făcusem cunoștință cu ei prima dată.

Nu au existat martori care să vadă cum își băteau joc de mine deoarece era între 01.30 - 02:00 noaptea când aceștia se luaseră de mine.

Am scăpat doar cu fuga de ei în noaptea aceea.

Mereu când ies prin oraș, mă uit în toate părțile mereu ca nu cumva să nu mă vadă cineva din liceu și să își bată iar joc de mine.

Cum pot să fac să nu mai fiu bătaia de joc a tuturor?

Cum pot face să nu se mai ia de mine toți cei care mă cunosc din liceu sau care sunt golani în orașul meu?

M-am săturat să fiu bătaia de joc a tuturor.

Răspuns Apreciat de Editori
| qwertpro a răspuns:

Salut,la sigur exista o problema legata de personalitatea si caracterul tau. Faptul ca esti atat de des batjocorit arata ca esti un om mult prea pasnic si rabdator cu o fire moale.E foarte bine ca esti linistit, dar trebuie sa inveti sa pui punct acestor batai de joc.Cel mai probabil nu ai reusit sa iti impui autoritatea nincaieri, de aceea restul oamenilor te vedeau ca pe un om moale care este gata sa rabde totul si sa nu riposteze cu nimic.Nu le permite sa isi bata joc de tine. Poti incerca sa le arati indiferenta maxima, sa nu le atragi atentie, dar daca acest lucru nu functioneaza incearca sa le arati superoritate.Cand o persoana vede ca te crezi superioara ei,chiar daca te jigneste,cu timpul se tine departe de tine,caci odata ce vede ca glumele ei nu te afecteaza,si tu o consideri mai inferioara ca tine,nu mai vede nici-o placere in a-si bate joc de tine. Poti de asemenea vorbi cu ei,dar pe un ton mai serios,arata-ti autoritatea,da-le de inteles ca nu te vei lasa jignit de ei.Pur si simplu ai o atitudine prea moale cu cei din jur,incearca sa nu te legi cu acele persoane care vezi ca se comporta atat de urat cu tine,nu intra cu ei in conflict, pur si simplu nu-i lasa sa intre in viata ta.E greu de spus care e anume problema in personalitatea ta din lipsa de informatii, dar cel mai important este sa fii mereu un om increzut in sine care nu se lasa afectat de cele spuse de cei din jur sau de actiunile lor.Cei din Liceu au o parere rea despre tine,de aceea continua sa se comporte astfel cu tine, dar arata-le ca acel om pe care il stiau ei nu mai e.

24 răspunsuri:
| mgtow a răspuns:

Mutate in alt oras sau invata de aici cum sa iti schimbi viata https://www.youtube.com/watch?v=H5K4H_Ytzc4 o sa scapi de prosti doar prin puterea mintala, beleaua vietii tale tio atragi singur prin mintea ta

| Simpatic a răspuns:

Din pacate exista ceva in aspectul tau fizic -cu siguranta nu ai 2 metri si 140 kg de muschi, cat si in atitudinea ta care ii face pe acestia sa indrazneasca. Dar pana la urma nu conteaza inaltimea, sunt curios cati au curaj sa se ia de un tigan de 1.60 m ...de aici deduc ca totul tine de atitudinea ta, asa i-ai invatat pe cei din jur sa te trateze si asa o fac.
Ma gandeam totusi ca cu cat se inainteaza in varsta si golanii si batausii mai capata minte si nu se mai iau de astia prostuti, dar se pare ca la ei nu se aplica ca-s inculti si creierul lor nu se dezvolta odata cu trecerea timpului.
Din punctul meu de vedere poti face doua chestii 1 sa mergi la psiholog si sa incepi sa te intelegi cat de cat si 2 la mana sa te apuci de sport de contact, daca nu vrei sa pierzi ani de zile prin arte martiale recomand box sau K1, acolo te duci zilnic dai tot ce poti si astepti ziua in care smardoi de astia de 2 lei sa se ia de tine, atunci dai tare si fugi apoi, daca ai lovit bine data viitoare se vor gandi mai bine daca se vor lua de tine...
Mai exista si varinanta a 3-a si anume sa te muti in alt judet/oras, dar pentru mine asta ar fi o umilinta mare sa ma mt din cauza unor cotei, mai bine ii priponesc eu frumos, ii vanez si-i urmareasc decat sa trebuiasca sa ma mut.
Dar de cele mai multe ori fuga este sanatoasa...
Mai multa incredere in tine si aplica cei 2 pasi spusi mai sus.

| LonelyLoner92 a răspuns:

Înscrie-te la un sport de contact gen karate sau judo.

Sau poți merge la sală dacă vrei.

sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Arte marțiale. O atitudine fermă face pe ceilalți să fie mici.
Ce am pățit eu o dată. Am înlocuit o săptămână pe alt coleg, ca profesor la liceu. Sunt un om blând de felul meu. Cel puțin într-o clasă, elevii s-au unit cu toții să își bată joc de mine o oră întreagă. Când nu am mai putut suporta, m-am așezat jos pe scaunul de la catedră. Probabil că aveam o față de killer în acel moment și ochii mei aruncau cuie și piroane. Toți șmecherii din bănci s-au făcut mici, de parcă doreau să își turtească mutrele de pupitre și o liniște mormântală s-a așternut peste clasă.
Dacă te atacă câinii, simt când îți este frică, oamenii la fel. Dta în mod clar ești un om pașnic și deosebit de ei, din cauza aceasta te provoacă. Eu așa zic, cu sălbaticii nu te porți cu mănuși, mai ales dacă sunt canibali. Împușcarea fără somație.

| Freya1 a răspuns:

Eu chiar daca sunt fata nu ma bat, atrag si foartă multa antipatie in jurul meu pentru ca mi sa reproșat că par aroganta dar mi se rupe.Nu a sărit nimeni la mine la bătaie in 24 de ani ai mei înafara de un băiat si chiar si atunci am ripostat chiar daca stiam ca nu am suficientă forta fizică deci cred ca sta in atitudine toata treaba.
Dacă ai o atitudine de băiat speriat de bombe e normal ca sa se trezească niște "smecheras" sa se ia de tine pentru ca vad ca isi permit.Eu cred ca tu ori trebuie sa intri într-un anturaj ori sa iei o atitudine indiferenta si dura. Daca tu cand unul face o gluma cu tine te pui gugut si iti acoperi capul sau mergi cu para e normal ca o sa prindă șmecheria si o sa se ia continuu de tine pentru ca intre băieți asa e.
Si prietenul meu atrage necazuri poate prin prezenta sau fizicul lui dar el riposteaza si nu se lasă înjosit, cred ca asta e rezolvarea si la tine.Nu mai fi bleg (scuzami expresia) si riposteaza, pentru ca nu sti niciodata ce ascunzi in tine la furie si poate te faci respectat.

| anonimg a răspuns:

Am fost creați să trăim dependenți de Dumnezeu în toate domeniile vieții noastre. Chiar și în ceea ce privește ocrotirea trupului dar și a inimii, a demnității.
Fără Dumnezeu oamenii ajung să fie mai răi decât și-ar putea ei imagina.
Dar dacă tu ți-ai face o relație cu Dumnezeu, dacă ți-ai face din El scutul tău și ocrotitorul tău, atunci chiar dacă tot iadul s-ar dezlănțui împotriva ta, inima ta predată lui Dumnezeu va fi în siguranță. Te vei simți atunci în siguranță, și demnitatea îți va fi păstrată.
Atunci nu vei mai plânge pentru tine, ci vei plânge pentru acei oameni care s-au lăsat stăpâniți de demoni; vei plânge pentru caracterul lor care singuri se fac nevrednici pentru viața veșnică. Astfel de oameni nu merită nici măcar viața aceasta. Orice om care batjocorește este stăpânit de demoni, este un fiu al acestora, și va avea soarta lor. Este cu mult mai ferice ca un om să fie ateu decât să fie un batjocoritor.
Dacă nu aș fi cunoscut pe Dumnezeu ți-aș fi spus ca să te înscrii la niște cursuri de arte marțiale prin care să îți poți căpăta mai multă încredere în tine. Dar ca unul care a cunoscut pe Dumnezeu, îți spun: cunoștința de Dumnezeu depășește orice imaginație. Când omul se bucură de prezența lui Dumnezeu în inima lui, atunci noi putem să trecem prin cele mai grele încercări.
Un pas în adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu poate fi și frecventarea bisericii adventiste. Fără Dumnezeu niciun om nu va putea face față demonilor care își găsesc locuri din ce în ce mai mult în inimile oamenilor.

| CtBogdan a răspuns (pentru anonimg):

Pleaca ma indoctrinatule cu demonii tai. omu cere un sfat serios si tu ii dai sfaturi cum sa te aperi de demoni.

| anonimg a răspuns (pentru CtBogdan):

Păi zici tu așa. Dar demoni în ăia, demoni și în noi, și îți dai seama ce o să iasă. Se poate lăsa cu rănire și chiar cu pierderea vieții a unora sau altora. Și cu ce am fi mai buni decât ei dacă am răspunde cu aceeași monedă?

| combativul a răspuns (pentru anonimg):

Nici n am putut sa citesc tot la ce ai scris tu. Omu are nevoie de ajutor si tu vii si i spui de Dumnezeu. Treziti-va in *** la realitate, ca nu cade nimic din cer în afara de avioane.

| Celcestietot a răspuns:

Deci, chiar nu imi dau seama ce ai putut sa le faci acelor persoane de au fost atat de salbatice cu tine. Ai fost vreun infumurat, vreun fitos, ai furat ceva, razi de ei pe la spate etc? Poti sa-mi spui si mie cu ce crezi ca le-ai gresit acelor persoane, ca eu nu imi explic? Nici nu stiu ce raspuns sa iti dau, sincer. Nu te acuz de nimic apropo.

| StrongHeart a răspuns:

Deci povestea ta seamana mult cu a mea.Iti recomand muzica rap si box/kickbox, lasa-i in *** de tovarasi ma f**t pe ei ca sunt multi mancatori...Nimanui nu-i pasa de tine, stiu.dar gandeste-te la maica-ta la taica-tu, incearca sa fii ca ei, incearca sa te detasezi de cine ai fost, incearca sa incepi o viata noua.

| Nilsson a răspuns:

"Sunt slab de caracter..."

Din start ai și început să te înjosești și să nu-ti dai nicio șansă.
Trebuie să ai o stimă de sine mai ridicată și să nu îi lași pe niște idioți să îți afecteze încrederea.

În multe situații pe care le-ai descris ai procedat corect reclamandu-i și ai văzut că de multe ori au avut efect.

Gunoaie de oameni vor fi peste tot, ei doar încearcă să domine și ei pe cineva pentru că în sinea lor si ei știu că sunt proști și prin asta cred că se ridica cumva.

Nu îi lasa să profite de bunul tău simț, ești bun așa cum ești, când se leagă cineva de tine trebuie să ai o atitudine autoritară și să îi spus răspicat să înceteze ce te deranjează privindu-l in ochi.

| DarthNiger a răspuns:

Ai incercat sa vorbesti cu acesti batausi? gen sa inceteze cu cacaturile astea? eventual schimba-ti atitudinea, incearca sa pari mai intimidant, ridica tonul cand acestia se leaga de tine, ignora pe cat posibil astfel de persoane, nu face niciun fel de contact cu ei, nici macar unul vizual, trateaza-i ca pe niste gunoaie, ca si cum ei nu exista in fata ta, nu fi ignorant la astfel de lucruri, ignoranta inrautateste lucrurile, eventual invata sa te aperi singur, practica un sport de contact.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Problema este cu atitudinea, obiceiurile tale. De ce intrii in conversatii cu din aia care isi bat joc de tine, fa-te ca nu-ti pasa. Daca u pari afectat de actiuniile lor o sa devina si mai interesati sa-si bata joc de tine. Fa-te agresiv, gen sa pari mai tot timpul nervos asa vezi ca o sa-ti dea pace.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Eu nu știu ce sa răspund, nu sunt psiholog. Însă îți recomand să întrebi aici

https://terapeuti.ro/intreaba-terapeutul-online/

Poți posta și în mod anonim, dar îți postează pe grupul de Facebook dedicat și îți vor răspunde numai terapeuți.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Ți-am urmarit un pic întrebările și am reușit sa înțeleg ca ai 27 ani și ești timid, prea timid pentru vârsta ta.

Omule, și eu sunt timid în felul meu. Am 28 ani. Însă pe mine mă apucă timiditatea atunci când sunt în preajma unei fete. Niciodată nu am avut prea mulți prieteni. Nu am avut nici gașcă. Cat am fost copil era un grup de băieți din cartier care mi-au pus o porecla și mă strigau pe acea poreclă și râdeau ca prostii. Însă cine i-a băgat în seama? Însă niciodată sa arunce cineva cu lucruri in mine, sa ma umilească în vreun alt fel pentru că mereu i-am ținut din scurt. Nu odată m-am bătut prin cartier cu copii de vârsta mea atunci când simteam ca glumele scapă de sub control și vorba aia "glume din astea sa faci la maică-ta în casă". Iar odată treceau prin fața blocului niște țigani, s-au legat de mine și eu îmbrâncit pe unul de l-am așezat în fund pe asfalt. Atunci țiganii au făcut cerc în jurul meu, tipic țiganesc. Câțiva dintre băieții care ma poreclise m-au scos de acolo, dar sa fi văzut prin cartier ca ai curaj e ceva. Din aceasta cauza toți m-au evitat pentru ca eram eu tăcut, dar în tot mutul zace dracul. Niciodată nu m-am lăsat călcat în picioare. Fiecare aveam demnitatea noastră.

Acum am 28 ani. Nu pot spune ca am mulți prieteni, dar mereu am reușit sa ma integrez indiferent de condiții. Am reușit să mă integrez chiar și după ce am avut o copilărie tristă. Cat am fost copil obișnuiam sa fug de acasă, nu furam sau cerșeam. Dar asa credeam eu ca e mai bine și din acest motiv am ajuns sa abandonez și școala. Școală pe care o continui în prezent și probabil viata dura de pe stradă m-a învățat sa fiu om rău atunci când se cere asta. Problema pleacă de la tine, e problemă psihologică. Trebuie sa înveți sa îți depășești frica, sa inveti cum poți înfrunta oamenii răi. Nu neapărat cu bătaia. Eu numai atunci când am fost mic m-am bătut. Acum, matur fiind, consider ca nu rezolvi nimic cu bătaia și mereu încerc a evita conflictul. Însă, dacă vin 3 inși pe tine să te bată, nu sta sa te uiți la stele și sa suporți loviturile. După cum am spus "să încerci a evita conflictul", dar dacă nu se poate altfel atunci dă-i și tu. Chiar dacă ți-o iei și tu, dar și-o iau și ei. laughing însă eu vreau sa spun ca nu am avut niciodată probleme de gen și bătut nu am fost niciodată pentru ca am știut sa comunic cu oamenii din jur, sa leg prietenii și am știut sa ignor oamenii prosti. Eu am învățat sa spun omului în față ce am de zis și mereu am niște replici de omul nu mai zice nici dă-te mai încolo.

| anonim_4396 a răspuns (pentru anonim_4396):

Nu am fost bătut niciodată acum mare fiind. Însă, atunci când am fost copil și cum mai fugeam și de acasă... Obligatoriu am învățat sa ma bat. Crede-mă, viata e dura pe stradă printre toate lichelele. Ma mir cum de s-a ales ceva de mine pentru ca, în ciuda experientelor din copilărie, dar am ajuns pe calea cea bună. Protecția Copilului nu îmi mai dădea cale de întoarcere, dar uite ca nu a fost asa happy.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Poartă mereu la tine un spray paralizant, un cuțit, un pistol, orice obiect cu care să te poți apăra.
Există site-uri de unde poți cumpăra camere de filmat ascunse ( sub formă de ceas, ochelari de soare, stilou etc). De exemplu, poți cumpăra o cameră sub formă de stilou, pe care să o pui în buzunarul de la cămașă.
Dacă te mai agresează cineva, du-te cu filmarea la poliție, o dovadă video face cât 100 de martori.

| anonim_4396 a răspuns (pentru anonim_4396):

Cuțitul este ilegal - port ilegal de armă albă.

Pistol - numai cele cu bile din plastic pentru care nu se cere permis de port armă. Pentru pistol cu bile din cauciuc sau metal se cere permis de port armă. Pentru armă de foc nu se dă permis la oricine. Și eu am vrut sa iau armă airsoft, cea cu bile din cauciuc pentru ca eu umblu mult pe bicicletă și nu odată s-a întâmplat să ajung in comune/sate/cartiere populate numai de țigani. Nu am pățit sa se lege cineva de mine, doar pentru apărare în caz de probleme as fi vrut să cumpăr. Dar tot un membru TPU mi-a deschis ochii cu aceste arme pentru ca din victima poți ajunge agresor. Tu ca să te aperi, începi și tragi, faci vânătăi, scoți și un ochi pentru ca armele airsoft sunt și periculoase. Apoi să te trezești chiar tu cercetat penal, doar nu o sa astepti ca persoana care te-a atacat sa zică ca a e, ca el a început. Va zice ca tu ai început, apoi te poți trezi cercetat penal pentru vătămare corporală sau chiar pentru ca ai pus în pericol viata persoanei. Apoi plătești daune morale și poți ajunge chiar și la pușcărie. Iar dacă sunt mai mulți care să susțină ca tu ai inceput, încearcă sa susții și tu contrariul dacă poți.

Cel mai bine un electroșoc.

| Raducons a răspuns:

E ciudat ca fosti colegi te mai agreseaza.Am trait si eu o perioada situatia si stiu cum e,dar dupa ce am terminat erau surprinzator de cumsecade,chiar mi au dat cerere pe Facebook, si nu am acceptat cererile.E greu sa fii singur impotriva la toti, cautati cativa pieteni care ti se potrivesc si uita de ceilalti.Ce traiesti tu este din cauza atititudinii, poate te imbraci diferit, nu bei ca ei, dar nu te apuca de baut si de fumat sa fii ca ei.Mare lucru nu ai ce face decat sa fii curat.Ei sunt ca animalele, daca vine una diferita in turma o bat, oameii aia nu isi dau seama cat sunt de imaturi.

| gogu220 a răspuns:

Chiar dacă era bine să o faci mai de mult, nu e târziu nici acum. Mergi la o sala de sporturi de contact, îţi recomand Judo. Este un sport în care nu este nevoie să loveşti, dar poţi anihila un atacator prin procedee specifice. În acelaşi timp îţi recomand si o sală de forţă, pentru a creşte masa musculară.
În cazul în care vei constata că aceste sporturi nu îţi plac, îţi recomand atletismul, măcar o să înveţi să-ţi creşti capacitatea de alergare pe distanţe mari.
În toate cele trei cazuri, în 6 luni maxim un an vei vedea o mare schimbare.

| gogu220 a răspuns:

Încă ceva. Indiferent cum scrie în buletin, îţi recomand să te prezinţi "ION - DAU CU PUMNUL CADE OMUL"

| eckblume a răspuns:

Tu esti traumatizat si nu trebuie sa ignori experientele neplacute din trecut. Daca vrei vreodata sa mergi la psiholog, alege unul clinician.
Apuca-te de un sport (box, kempo), practica arte martiale. Sportul iti va da incredere in tine si te vei putea apara cand va fi de bataie.
Din ce ai descris tu, ai mai mult de 24 de ani si nu e in regula sa fii atat de emotiv.
Daca iti vei schimba atitudinea si dai dovada de om puternic atunci nu vei mai fi luat peste picior. Mergi la sala daca iti permiti. Poate tu arati mai slabut pentru varsta ta.
Ia exemplu de la cineva din familia ta sau uita-te la seriale si vezi cum sunt actorii principali. Incearca sa vezi cum altii pot sa isi rezolve aceste probleme si cum trec peste obstacole.
Uite, stiu ca tacerea e de aur uneori, dar sa stai sa fii batjocorit e cea mai proasta decizie pentru tine. Riposteaza prin vorbe. Exerseaza acasa: tonul vocii, discurs coerent, postura membrelor. Citeste si niste carti care sunt recomandate despre personalitate, atitudine.
Si fostii tai colegi au defecte. Tu esti stapan pe viata ta. Nu ei iti dau bani de buzunar, nu ei muncesc in locul tau. Sa devii puternic! Fa-ti un blog si scrie-ti sentimentele, poate vor fi oameni care se vor regasi in ceea ce ai scris sau scrie intr-un caiet situatii prin care ai putea gasi singur solutii.

| christine99 a răspuns:

Daca cineva te loveste, loveste-l inapoi. Fa si tu misto de ei, ce dau aia sa primeasca. Si fa ceva sa ai mai multa incredere in tine.

| Raizing a răspuns:

Calugarestete.Acolo ai sa-ti gasesti linistea!

| dbigiu84 a răspuns:

Nu te mai lasa batjocorit.Nu esti tu bataia de joc a lui nimeni.Incearca sa ripostezi daca vor sa te bata.Invata sa te lupti sau ia o arma cu tine de siguranta(un briceag, spray, electrosoc, etc).Nu sunt sigur cum ar putea sa te bata fara sa faci aboslut nimic dar cu arma i-ai mai speria.Nu mai tolera asa ceva.Trebuie sa inveti sa te respecti singur, chiar iti pasa de ce cred ei? Eu de acesti oameni m-as departa cu cat mai mult cu putinta.Nu merita sa induri prostia ce exista in lume.Tu ignora-i. Daca te bat, incearca sa filmezi cu o camera ascunsa si sa mergi la politie sau sa ripostezi cu o arma de auto-aparare sau urmand un curs de lupte.
Sper ca ti-am fost de folos, daca orasul tau e chiar asa rau pavat, eu in locul tau m-as muta si-as lasa animalele intre ele.

| UnholySaint a răspuns:

Dupa cum au spus si altii,incerca sa mergi la sala mai intai, dupa aia mai faci niste arte martiale, si dupa ce il pocnesti pe unu restul o sa se potoleasca, eu de exemplu am 1, 70 m, si 62 de kg si reusesc sa ma descurc.

| DanielIlie a răspuns:

De unul singur e foarte greu. Trebuie să intri într-un grup de prieteni adevărați, în care să aveți încredere reciprocă și să ieșiți împreună. Societatea noastră fiind în agonie, în cazul tău, dacă e unul real, ar fi o variantă și plecarea într-o țară civilizată până se mai limpezesc apele. Trebuie să ai și tu o atitudine mai fermă, să nu te lași dus de val. Complicat dar nu imposibil! Baftă.

| Sabs28 a răspuns:

Buna. Am trecut prin situatii similare cu ale tale, pana cand la un moment dat viata m-a pus in fata unor bullies care m-au calcat pe nervi si am reusit sa le fac fata, de atunci am schimbat patternul. Ceea ce ai tu dpdv psihologic se numeste pattern. Banuiala mea este ca ai fost crescut preponderent de mama ta, cu tata fie absent fie total neimplicat, care nu ti-a permis sa te manifestezi ca barbat. Exista barbati care isi afirma masculinitatea prin violenta asupra celor pe care ii simt neajutorati : copii, animale, persoane cu dizabilitati, sau persoane pe care le simt vulnerabile. Problema este la agresori dar si si tu atragi acesti agresori. Dincolo de un sport de contact care cred ca te-ar ajuta, conteaza sa tratezi si partea psihologica, emotionala. Daca vrei sa discuti cu cineva, imi poti scrie in privat oricand. Problema ta are rezolvare :-)

| gogu220 a răspuns (pentru Sabs28):

Felicitări pentru încurajare şi pentru disponibilitatea de a-l susţine emoţional, e foarte important pentru el ca cineva să-i dea încredere.