Sunt vaduva de aproximativ un an jumatate.Sufar si nu vad marginea acestei suferinte.Credeti ca voi mai putea avea o viata normala...macar in viitorul apropiat sau indepartat! Tin sa precizez ca an 48 ani... daca conteaza varsta.
Ordonare:
După relevanţă
Stiu ca nu am varsta echivalenta cu a ta, nu mi-am gasit marea iubire inca, insa stiu ca pierderea persoanei cu care iti imparti viata poate fii extrem de dureroasa. Gandeste-te insa ce ar spune el acum daca ar putea sa iti vorbeasca? Ar fi de acord cu starea ta de spirit? Asa-i ca te-ar dojeni pentru starea urata in care te afli? Oricum, fii sigura, ca sotul tau s-ar simti extrem de rau daca ar stii ca amintirea lui iti provoaca doar suferinta. Incearca sa te gandesti la el intr-un mod placut, ce a fost a fost, accepta-i absenta si gandeste-te ca e intr-un loc la mai bun. O sa vezi ca timpul va rezolva totul.
Răspunde
Normal ca poti si trebuie sa ai o viata normala. Oricat de greu este trebuie sa mergi mai departe. Nu conteaza cati ani ai, poti gasi bucuria vietii la orice varsta.
Nu stiu cit iti va folosi experienta mea.Si eu am ramas vaduva la 48 de ani.La inceput era cumplit, totul din casa imi aducea aminte de sotul.Cautam sa ma leg cu disperare de cineva care sa ma scape de singuratate si sa-mi ofere dragostea de care aveam nevoie pe tot felul de site-uri de matrimoniale.Am primit foarte multe oferte dar nu am gasit potrivire. Sper sa ai o experienta mai buna decit mine, eu am deja 5 ani jumate de vaduvie, dar am gasit doar barbati cu care nu ma potriveam sau minteau.Si atunci asta a fost anul trecut atunci am suferit cea mai mare deceptie mi-am zis ca nu mai caut pe site-uri nimi imi rezolv toate problemele singura, mi le-am si rezolvat dar in afara de faptul ca ma descurc bine singura nevoia de a fi iubita nu mi-a disparut din suflet.Dar decit sa-mi leg viata de cineva care nu-mi place sau de cineva care stiu ca m-ar distruge mai bine singura.Eu cred ca doar in viata reala printre cunostinte poti gasi daca ai noroc pe cineva.Pe site-uri e multa minciuna, si dorinta doar de aventuri scurte care sa nu lase nici o urma a doua zi.
Aveti nevoie de multa rugaciune si terapie. E un efort pe care trebuie sa-l faceti! Daca sunteti o invingatoare, veti trece peste asta.
Răspunde Naspa. Nu vrea sa pun sare pe rana dar nu stiu ce intelegi tu prin viata normala. Moartea cuiva nu trece asa usor si de gasit pe cineva la varsta ta nu stiu daca mai ai sanse. Plus ca multi au prostul obicei sa tot il pomeneasca pe mort. El era, el facea, el etc etc si asa fug potentiali parteneri de ei.
Bunica mea e vaduva de 30 ani si matusa de 15 si sunt fericite.Ce puteti face e sa va gasiti o ocupatie si sa nu stati izolata.
Vă înțeleg, este greu să treceți printr-o pierdere de genul. Sunt sigură că, pe viitor o să aveți o viață cât se poate de normală. Depinde foarte mult şi de cât de optimistă sunteți dumneavoastră şi de felul de a fi. Sfatul meu este să nu stați izolată în casă, să ieşiți, să stați de vorbă cu prieteni/rude şi să încercați să vă refaceți viața, să cunoaşteți persoane noi, în viitorul apropiat. Încă sunteți tânără! Nu vă închideți viața de pe acum. Uşor, uşor veți trece peste. De uitat, nu aveți cum să uitați dar important este să depăşiți momentul deoarece viața merge înainte şi nu stă să ne aştepte. Trebuie să lăsăm în urmă suferința. Sper să găsiți un domn care să vă aprecieze şi cu care vă veți putea împărți viața de acum încolo.
Un alt sfat este să consultați un psiholog, dacă credeți că vă ajută şi daca nu mai ştiți ce să faceți. Copii aveți?
Nu stau izolata in casa, lucrez,, cofetar de meserie.Viata mea consta in casa si servici.Fac ore suplimenatre doar cat sa nu stau mereu acasa.Da am si o fata extraordinara care este la master anul 2.Si ea sufera la fel de mult ca si mine.Psihiatrii nu stiu decat sa te dopeze cu medicamente si,,, cam atat.
Nu eu am zis de psihiatru. Eu am zis de psiholog, care e cu totul altceva. Şi e bine că vă ocupați timpul cu ceva. Pe parcurs, o să depăşiți momentul.
Ti-e greu sa fii respins? Saracutul de tine.
Cand cineva iti spune "nu" trebuie sa te retragi - din bun simt.
Buna ziua, parerea mea de adult de 25 de ani este ca daca merge-ti la servici si incercati sa nu stati izolata in casa cu cat timpul o sa treaca peste dvs cu atat suferinta usor usor o sa se subtieze, stiu ca e greu dar incercati si fiti puternica.
Plus ca daca peste cativa ani veti reusi sa gasiti un barbat cu care macar sa iesiti sa comunicati ar fi super, bineinteles pe viitor va veti apropia si va veti relua viata! E greu dar luptati! Cautati o persoana care la fel a ramas dupa moartea sotiei! Nu cautati tot felul de alcolisti care s-au despartit de neveste sau mai bine zis ele de ei! O zi buna in continuare!
Nu stiu la ce draq ma gandeam sincer 
Oricum multumesc!
Si mie imi este dor de adolescenta si copilarie
Pfff... cui nu ii e! Atunci nu realizam ce inseamna! Acum cand ne gandim...
Calm a trecut un an jumate, cel mai important lucru e sa nu fii singura! Baga-te intr-un loc de munca cu colectiv...fa-ti relatii active cu cat mai multi oameni, ca sa nu cadeti in depresie! Nu sunteti prima persoana din lume )
Buna ziua! In primul rand trebuie sa va gasiti echilibrul, sa aveti activitate constant, in special ceea ce va place. Trebuie sa traiti prezentul si oricat de dureros ar fi, sa lasati trecutul acolo unde este. E importanta si credinta pentru ca va da un plus de incredere si mai ales pace. Acceptarea situatiei e primul pas spre depasire. Pe Internet sunt tot felul de articole motivationale, pe care daca le cititi, cu siguranta va va ajuta. Va las si eu un link aici, dar cu siguranta sunt mult mai multe. http://www.healthynutrition.us/......e-a-alege/
-
anonim_4396 întreabă:
4 răspunsuri
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
