Uite ca revin si va anunt ca am implinit 1 an si ceva de cand sunt impreuna cu o fata.La inceput a fost mai greu dar acum e bine am reusit sa trecem si eu si ea peste acea perioada doar ca si acum am anumite nelamuriri.De exemplu eu de la i nceput i-am spus ca o sa fiu sincer cu ea indiferent de situatie si ca o sa ii zic mereu orice si de aceea intr-o seara dupa ce am vorbit cu ea, ea s-a dus la somn.Eu ma simteam ciudat parca aveam nevoie sa vorbesc cu cineva sa ii spun tot ce am in mine, tot ce simt simteam ca explodez si am decis sa ii scriu un mesaj in care sa exprim tot ce aveam in mine in acel moment.Si i-am trimis urmatorul mesajana acum n-am spus nimănui niciodată ce simt cu adevărat in interiorul meu. Si întotdeauna am simţit ca nu exista nimeni pe lumea asta care ma cunoaşte in totalitate. Si chiar aşa si este. Dar am descoperit ca in scris pot sa imi exprim liber, emoţiile si gândurile pe care nu le pot spune cu voce tare atunci când mi-aş dori sa o fac. Insa nu pot sa ţin totul in mine la nesfârşit. Ca orice om, trebuie să-mi descarc emoţiile Iar eu vreau sa ti le spun tie pentru ca in scris mie atât de uşor sa fac asta. Când scriu ma simt liber sa exprim tot ceea ce nu pot spune cu voce tare.
Nu e deloc uşor sa tii totul in tine când ai vrea sa urli in gura mare spunând tot ce ai pe inima. Dar cred ca eu nu am curajul sa fac asta.Nu o sa scriu povestea vieţii mele…pentru ca nu sunt multe de spus. Insa vreau sa scriu despre sentimentele mele. De multe ori ma simt neînţeles, furios si dezamăgit. Dar când sunt in preajma cuiva mi-e greu să-mi arat adevăratele sentimente. Nu ma prefac ca sunt altfel, ci doar îmi îngrop adânc aceste sentimente si încerc sa uit de ele. Doar ca ele sunt mereu acolo...
Sunt trist, poate pentru ca nu ma înţelege nimeni…si m-am saturat sa fie aşa.
Sunt furios când cineva încearcă sa îmi spună ce sa fac cu viaţa mea dar nu încearcă nici măcar un pic sa ma înţeleagă. Nu înţeleg de ce nu pot sa fiu si eu ca alte persoane care par lipsite de orice grija si sunt mereu fericite. La mine lucrurile sunt întotdeauna mai complicate. Si stiu ca daca as avea curajul să-mi exprim sentimentele si sa spun cu voce tare ceea ce gândesc, atunci lucrurile ar fi altfel. Dar de fiecare data când vreau sa spun ceva cuiva, nu o fac. Sper totuşi ca intr-o zi sa reuşesc să-mi înfrâng teama. Pentru ca nu vreau sa trăiesc toată viaţa scriindu-mi sentimentele, spunand ca sunt fericit atunci când nu sunt.
Desi spun ca nimeni nu ma înţelegere e si din cauza ca nu am încercat niciodată să-mi dezvălui adevăratele sentimente ce zac in mine. Nu am încercat sa o fac dar nici nu am vrut s-o fac. Si nici acum nu cred ca as avea curajul sa stau in fata cuiva spunându-i ceea ce simt. In primul rand pentru ca nu este nimeni căruia sa ii pese destul de mult de mine cat sa stea sa ma asculte...in afara de tine dar nici in fata ta nu as avea curajul.Persoanelor din viaţa mea nu le pasa nici măcar ce hobby-uri am, darămite sa le pese de sentimentele mele. Aşa ca nu am putut spune niciodată ce simt in realitate. Iar in al doilea rand, nu m-ar înţelege niciodată si…. sunt aproape sigur ca nici nu ar încerca sa ma înţeleagă. Iar asta e cel mai dureros lucru, dar m-am obişnuit de mult. Aşa ca acum nu ma mai afectează prea tare. Insa ma afectează faptul ca ma simt atât de neînsemnat si fara valoare. Ma gândesc ca alţii suferă mult mai mult ca mine, iar tristeţea mea nu înseamnă prea mult. Nici nu vreau sa insemne, ci vreau doar sa fiu fericit fara sa ma mai simt trist in interior, fara sa ma mai cert cu părinţii.
As vrea ca lucrurile sa se schimbe, pentru ca simt ca am mare nevoie de o schimbare in viaţa mea. Dar nu stiu ce sa fac. Iar de multe ori mi-e teama de viitor. Teama ca nu îmi voi putea împlini visele, teama ca nu stiu ce se va întâmpla cu mine.As vrea sa nu-mi mai fie teama.
As vrea sa am mai multa încredere in mine…as vrea sa stiu ca pot trece peste orice obstacol in viaţa asta si sa nu fiu nevoit sa ma tem de schimbările pe care acestea le pot aduce.Si uneori am încredere, sau cel putin înainte aveam. Eram mai încrezător, mai optimist, dar acum nu a mai rămas prea mult din optimismul meu. Vreau sa trec mai departe peste toate aceste sentimente negative de tristeţe şi furie şi să am din nou mai multă speranţa. Dar nu e uşor deloc. Şi numai timpul şi răbdarea mă pot ajuta.
Uneori adorm plângând fără să ştiu de ce. Dar mă ajuta să mă descarc. Totuşi lacrimile nu vor face ca lucrurile să se schimbe… Ştiu că sunt persoane în jurul meu care mă iubesc…mi-au demonstrat asta. Doar că mi-aş dori să încerce să mă înţeleagă. Nu le cer să mă înţeleagă pe deplin, să ştie tot ce simt şi îmi trece prin cap, nu vreau decât să mă accepte aşa cum sunt şi să mă înţeleagă atunci când am nevoie.
Poate ar trebui mai întâi să îi las să mă cunoască şi apoi să aştept de la ei să încerce să o facă. Doar că nu ştiu sigur dacă vreau să fac asta…şi nici nu ştiu cum să o fac. Până acum nu am vrut să las pe cineva să mă cunoască…poate din teamă de a mă judeca sau de a râde de mine tocmai pentru că nu poate înţelege cu adevărat ce e în inima mea. Aşa am fost de mic, am ţinut totul în mine pentru că pe atunci nu era nimeni care să vrea să mă asculte sau să mă înţeleagă. Şi am crescut crezând că niciodată nu va exista cineva care să vrea să mă înţeleagă…de aceea am renunţat la a mai încerca să spun ceea ce simt. Uneori am curajul de a spune ce gândesc, dar asta când nu sunt de acord cu un anumit lucru. Însă când vine vorba de sentimentele mele … atunci nu pot spune aşa uşor ce gândesc.I-am trimis asta seara si dimineata cand s-a trezit la citit si nu a zis nimic sa comportat ca si cum nu i-as fi spus..Eu in acel moment m-am simtit prost tare regretam tot ce i-am spus in mesaj...eu i-am spus pentru ca aveam nevoie si eu de parerea ei sa imi dea un sfat dar ea nimic.Voi ce parere aveti?

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook