| Elena109 a întrebat:

Uite, mama mea nu ma lasă să ies in oras cu prietenii care cica " ma influenteaza negativ ".o inteleg si pe ea. faza este că vreau vinerea aceasta sa merg la un sintetic ( teren de fotbal ), cu prietenii si iubitul..este la ora 19:00 si nu o sa ma lase.ce sa fac? sad

Răspuns Câştigător
| SkyPilot a răspuns:

Ii explici de ce trebuie sa aiba incredere in tine. Ii promiti ca vei face peste weekend ceva ce mama vrea de la tine (invatat, curatenie etc.)

5 răspunsuri:
| cristimihailov a răspuns:

Mai bine nu mergi. Tine de tine sa tii armonia in familie.

Stie mama ta ce stie.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Daca te aud parintii cu "la un sintetic" cred ca nu mai iesi in veci din casa.Ori sintetic, ori latex siliconat, tot cam asa suna.

| danay72 a răspuns:

Sper sa iti fie util acest articol.
Cum pot să obţin mai multă libertate?
„Aş dori ca părinţii să-mi acorde un pic mai multă libertate." (Sarah, 18 ani)
„Îi întreb mereu pe părinţi de ce nu au încredere în mine când vreau să ies cu prietenii. Iar ei îmi spun: «În tine avem încredere; n-avem încredere în prietenii tăi»." (Christine, 18 ani)
TÂNJEŞTI şi tu după mai multă libertate, asemenea lui Sarah şi Christine? Pentru a o dobândi trebuie mai întâi să câştigi încrederea părinţilor tăi. De fapt, încrederea se aseamănă mult cu banii. Se câştigă greu, dar se pierde uşor. Şi, indiferent câtă încredere ţi se acordă, niciodată nu ţi se pare de-ajuns. „Ori de câte ori vreau să ies undeva, părinţii mă bombardează cu tot felul de întrebări: unde merg, cu cine merg, ce fac acolo şi când mă întorc. Ştiu că sunt părinţii mei, dar mă enervează când mă interoghează aşa!", se plânge Iliana, care are 16 ani.
Ce poţi face ca părinţii să aibă mai multă încredere în tine şi să-ţi acorde mai multă libertate? Înainte de a răspunde la această întrebare, să vedem de ce este încrederea un subiect atât de delicat pentru mulţi părinţi şi copii.
Calea spre maturitate — un drum plin de obstacole
Biblia spune că „bărbatul [va lăsa] pe tatăl său şi pe mama sa" (Geneza 2:24). Bineînţeles, acelaşi lucru se poate spune şi despre femeie. Indiferent că eşti băiat sau fată, adolescenţa este o etapă esenţială pe calea spre maturitate, când vei fi pregătit să părăseşti casa părintească şi, probabil, să-ţi întemeiezi o familie.
Însă trecerea de la adolescenţă la maturitate nu este asemenea unei uşi pe care intri la o anumită vârstă, ci, mai degrabă, asemenea unei scări pe care urci treaptă după treaptă. Este posibil însă ca tu şi părinţii tăi să aveţi păreri diferite cu privire la treapta pe care te afli în prezent. Maria, de exemplu, consideră că nu i se acordă suficientă încredere în ce priveşte alegerea prietenilor. Ea spune: „Deşi am 20 de ani, încă avem discuţii pe această temă. Părinţii mei nu cred că pot să evit o situaţie periculoasă. Am încercat să le spun că deja am evitat astfel de situaţii, dar n-a fost de-ajuns pentru ei!"
După cum dezvăluie cuvintele Mariei, problema încrederii poate genera mari tensiuni între copii şi părinţi. Aşa stau lucrurile şi în familia ta? Dacă da, ce poţi face ca părinţii să-ţi acorde mai multă încredere? Iar dacă şi-au pierdut încrederea din cauza acţiunilor tale neînţelepte, ce poţi face pentru a le-o recâştiga?
Dovedeşte-te demn de încredere
Iată ce le-a scris apostolul Pavel creştinilor din secolul I: „Dovediţi mereu ce sunteţi voi înşivă" (2 Corinteni 13:5). Este adevărat, Pavel nu li se adresa adolescenţilor, însă principiul li se aplică şi lor. Ţi se va acorda încredere în măsura în care te vei dovedi demn de încredere. Asta nu înseamnă că trebuie să fii perfect. La urma urmei, toţi greşim (Eclesiastul 7:20). Dar le dai cumva părinţilor motive să nu-ţi acorde încredere?
Pavel a mai scris: „Dorim să ne purtăm cinstit în toate" (Evrei 13:18). Întreabă-te: Cât de sincer am fost până acum cu părinţii când le-am zis unde am mers şi ce-am făcut? Iată ce au spus două fete care şi-au dat seama că trebuie să facă schimbări în această privinţă. După ce citeşti cuvintele lor, răspunde la întrebările de mai jos.
Lori: „Îi trimiteam în secret e-mailuri unui băiat de care-mi plăcea. Părinţii au aflat şi mi-au spus să încetez. Le-am promis că aşa voi face, dar nu m-am ţinut de cuvânt. Povestea a durat cam un an: îi trimiteam e-mailuri băiatului, părinţii aflau, eu îmi ceream scuze şi le promiteam că voi înceta, dar apoi o luam de la capăt. Şi, aşa cum era de aşteptat, părinţii şi-au pierdut încrederea în mine!".
De ce şi-au pierdut părinţii lui Lori încrederea în ea? ․․․․․
Dacă ai fi fost unul dintre părinţii lui Lori, ce ai fi făcut şi de ce? ․․․․․
Ce crezi că ar fi trebuit să facă Lori după ce părinţii au stat de vorbă cu ea prima oară? ․․․․․
Beverly: „Când era vorba de băieţi, părinţii mei nu aveau deloc încredere în mine. Abia acum înţeleg de ce. Flirtam cu doi băieţi mai mari decât mine cu doi ani. Vorbeam cu ei la telefon ore întregi. La reuniuni, aproape că nu mai aveam ochi pentru altcineva. Părinţii mi-au «confiscat» telefonul timp de o lună şi nu m-au mai lăsat să merg acolo unde erau şi aceşti băieţi".
Dacă ai fi fost unul dintre părinţii lui Beverly, ce ai fi făcut şi de ce? ․․․․․
Crezi că restricţiile impuse de părinţii lui Beverly erau nerezonabile? Dacă da, de ce? ․․․․․
Ce ar fi putut face Beverly pentru a recâştiga încrederea părinţilor? ․․․․․
Cum poţi recâştiga încrederea părinţilor
Ce poţi face dacă, la fel ca în cazul tinerilor menţionaţi mai înainte, părinţii şi-au pierdut încrederea în tine din cauza acţiunilor tale? Dacă eşti în această situaţie, o poţi schimba! Cum?
Poate că părinţii vor avea mai multă încredere în tine şi îţi vor acorda mai multă libertate dacă vei demonstra că ai simţul răspunderii. Annette a înţeles în cele din urmă acest lucru. „Când eşti mai tânăr, nu-ţi dai seama cât este de important ca alţii să aibă încredere în tine. Acum mă simt mai responsabilă şi vreau să acţionez în aşa fel încât să nu trădez încrederea părinţilor", spune ea. Lecţia? În loc să te plângi că părinţii nu au încredere în tine, străduieşte-te să le câştigi încrederea prin comportamentul tău. Probabil că astfel vei obţine mai multă libertate.
De exemplu, eşti demn de încredere în ce priveşte aspectele amintite în continuare? Bifează în lista de mai jos domeniile în care trebuie să faci îmbunătăţiri.
□ Să mă întorc acasă la ora stabilită
□ Să-mi respect promisiunile
□ Să fiu punctual
□ Să-mi cheltuiesc banii în mod înţelept
□ Să-mi termin treburile prin casă
□ Să mă ridic din pat dimineaţa fără să tragă părinţii de mine
□ Să-mi păstrez camera curată
□ Să spun adevărul
□ Să folosesc telefonul şi calculatorul în mod echilibrat
□ Să-mi recunosc greşelile şi să-mi cer scuze
□ Altele ․․․․․
Propune-ţi să demonstrezi că eşti demn de încredere în domeniile pe care le-ai bifat. Ţine cont de următoarele sfaturi biblice: ‘Dezbrăcaţi-vă de vechea personalitate care corespunde purtării voastre de altădată’ (Efeseni 4:22); „Da-ul vostru să însemne Da" (Iacov 5:12); „Spuneţi adevărul fiecare aproapelui său" (Efeseni 4:25); „Ascultaţi de părinţii voştri în toate" (Coloseni 3:20). Cu timpul, progresul tău va fi clar pentru ceilalţi, inclusiv pentru părinţii tăi (1 Timotei 4:15).
Dar ce poţi face dacă simţi că, în pofida eforturilor tale, părinţii nu-ţi acordă încrederea pe care o meriţi? Ai putea să discuţi cu ei despre acest lucru. În loc să le reproşezi că ei nu au suficientă încredere în tine, întreabă-i în mod respectuos ce consideră că ar trebui să faci tu ca să le câştigi încrederea. Spune-le ce obiective ai în acest sens.
Nu te aştepta ca părinţii să facă imediat concesii. Fără îndoială, ei vor dori să se asigure că îţi respecţi promisiunile. Profită de ocazie ca să le arăţi că eşti demn de încredere. Cu timpul, părinţii vor avea mai multă încredere în tine şi îţi vor acorda mai multă libertate. Aşa s-a întâmplat şi cu Beverly, menţionată mai înainte. Ea a spus: „Încrederea se câştigă greu şi se pierde uşor". Apoi a adăugat: „Părinţii încep să aibă din nou încredere în mine şi asta-mi place!".
PENTRU INFORMAŢII SUPLIMENTARE, VEZI VOLUMUL II, CAPITOLUL 22
ÎN CAPITOLUL URMĂTOR
Cum îţi poţi păstra echilibrul dacă părinţii tăi au divorţat şi simţi că totul se prăbuşeşte în jurul tău?
[Notă de subsol]
Pentru mai multe informaţii, vezi capitolul 7 din acest volum.
VERSET-CHEIE
„[Nu] folosiţi libertatea ca pe o scuză pentru a face rău." (1 Petru 2:16, Noul Testament — Traducere în limba română modernă, 2000)
SFAT
În loc să compari restricţiile pe care le ai în prezent cu libertatea de care se bucură un frate mai mare, mai bine compară restricţiile pe care le aveai când erai mai mic cu libertatea de acum.
ŞTIAI CĂ . . . ?
Părinţii care acordă libertate nelimitată nu dau dovadă de iubire, ci de neglijenţă.
PLAN DE ACŢIUNE
Voi încerca să fiu mai demn de încredere în următoarele domenii: ․․․․․
Dacă părinţii îşi pierd încrederea în mine, voi ․․․․․
În legătură cu acest subiect, aş vrea să-i întreb pe părinţi: ․․․․․
CE PĂRERE AI?
● De ce ar putea ezita părinţii să-ţi acorde mai multă libertate, chiar dacă te străduieşti să fii demn de încredere?
● Cum este influenţată dispoziţia părinţilor de a-ţi acorda mai multă libertate de modul în care comunici cu ei?
[Text generic pe pagina 24]
„Vorbesc deschis cu părinţii despre problemele şi îngrijorările mele. Cred că asta-i ajută să aibă încredere în mine." (Dianna)
[Diagrama/Ilustraţia de la pagina 23]
Trecerea de la adolescenţă la maturitate, când poţi fi considerat demn de încredere, este asemenea unei scări pe care urci treaptă după treaptă
[Diagrama]
(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)
MATURITATE
ADOLESCENŢĂ
COPILĂRIE

| Ӄαϩϩὶε a răspuns:

Depinde si de varsta pe care o ai laughing)

| Elena109 explică:

Am 16 ani, straight face