Un barbat >( 30 ani) considera o femeie >(25 ani) ca fiind copila. II place asta, asa isi si doreste ca sa fie femeia de langa el, dar uneori ii reproseaza ca e copila. Ce parere aveti? Ar trebui ea se simta inferioara si sa faca ceva ca sa nu mai fie asa sau sa ii fie drag ca e copila?

Bună.
Un pic de maturizare nu strică.
Pa, pa.

Fara suparare, daca barbatul ar avea 30 de ani iar femeia 19-20 ar mai fi acceptabil apelativul "copila"; dar atunci cand diferenta se face intre 30 si 25 situatia ridica semne de intrebare:care sunt motivele care il fac sa o considere copila? Si care sunt situatiile in care o califica astfel:in intimitatea casei,in public,intre rude? Cred ca femeia ar trebui sa fie mai atenta,sa perceapa exact nuantele exprimarii si sa nu confunde grija afectuoasa cu usorul dispret,uneori acoperit de o falsa tandrete,mai ales ca mentionezi deja cuvantul "repros". Femeia nu trebuie in niciun caz sa se simta inferioara; daca adopta atitudinea unei fiinte inferioare cu siguranta victima va fi si va suferi toata viata,fie in interiorul relatiei, fie in singuratate, daca aceasta se va deteriora.Prin urmare,as sfatui pe femeia respectiva sa fie atenta la nuantele perceptiei masculine,sa nu ingaduie sa fie dispretuita caci, in ciuda obisnuitelor speculatii, ingaduinta obedienta sau admirativa n-a salvat niciodaa pe cineva.In locul ei,as incepe,incet, cu blandete si staruinta sa-l dezvat a ma mai considera o copila, mai ales ca la 25 de ani nicio femeie nu mai e.Mi-as impune,in situatii delicate,punctul de vedere,l-as convinge incetisor ca sunt o femeie matura, capabila sa inteleaga lucrurile, sa ia hotarari si sa-si poarte de grija.Sa stii, Elena, ca tocmai prin slabiciunile noastre altcineva poate pune stapanire pe sufletul nostru.Si orice om are dreptul sa fie propriu-i stapan.Numai bine.

Depinde ce anume te face pe tine (sau pe domnisoara respectiva) sa fii fericita.
Daca fericirea pentru tine inseamna sa te bucuri tu, de tine, atunci ramai asa cum esti si eventual dezvolta-te, evolueaza in directia in care tu te simti bine.
Daca fericirea ta inseamna sa il faci pe respectivul barbat fericit, poarta-te ca atare, adica asa cum vrea el. Pentru a afla ce/cum vrea el, asta in cazul in care este un om normal care nu se razgandeste peste noapte, in fiecare noapte, apeleaza la cursuri de comunicare si dezvoltare intra- si inter-personale. Te vor ajuta sa te intelegi mai bine cu respectivul barbat si, in general, cu lumea din jurul tau... o vei vedea cu alti ochi.

Despre inferioritate... sa zicem ca este firesc sa te porti ca un copil atunci cand nu ti se cere (direct sau indirect) nimic dar daca esti in situatia de a reactiona ca un adult iti dai seama ca dai dovada de anumite lipsuri (cum ar fi de mentalitate, de invatamant, etc.) daca te comporti in continuare ca un copil, nu?

Pentru mai multe detalii, iti recomand sa citesti urmatorul articol:

http://www.damaideparte.ro/......copil/539/

O sa vezi, dupa ce citesti respectivul articol, ca vei vedea problema altfel si, din punctul meu de vedere, ca sa fie totul ok intre voi (sau intre ei, in cazul in care tu nu esti "ea", femeia de 25 de ani) ar fi bine sa apelati la respectivele cursuri de comunicare.

Intre timp, un lucru bun pe care cred ca il poti face este sa discuti deschis cu el despre faptul ca doresti sa il intelegi mai bine dar nu o poti face pentru ca ba vrea una, ba vrea alta... intr-un fel, incearca sa ii spui ceea ce te deranjeaza pe un ton asertiv (gasesti pe google definitia, exemple, etc.) si cred ca cel putin tu, daca nu si el, veti avea de castigat (tu direct, ca el va intelege faptul ca ai o problema cu comportamentul lui si se va putea adapta, daca chiar tine la tine, iar el, indirect, deoarece construieste in relatia voastra/lor un nou pas important)!

In rest, fiecare dintre noi suntem, intr-o masura sau alta, inferiori si/sau superiori in diverse domenii/contexte. Este ceva normal. Ceva anormal este, din punctul meu de vedere, sa ne purtam ca atare, cu "aere", atunci cand suntem superiori iar atunci cand suntem inferiori sa ne bagam sub pamant de jena sau de te mai miri ce sentiment nejustificat de "mea-culpa" datorata comparatiei dintre "uite ce perfect am lucrat eu si uite ce mizerie ai facut tu"... din fericire insa, nu toti avem un astfel de orgoliu (ca sa nu mai zic si de cei "7 ani de acasa", de buna purtare, etc.).
Fiecare ne alegem, direct sau indirect, constienti sau nu, nivelul la care vrem sa stam sau cel la care vrem sa ajungem. Daca mie imi satisface nevoile un anumit lucru facut intr-un anumit fel este irelevant daca cineva il poate face mai bine, din moment ce nu am nevoie de acel "mai bine".
Asadar, inferioritatea respectiva poate si de multe ori este doar in raport cu altcineva... iar daca te intereseaza prea mult "gradina vecinului", o sa ajungi sa te indepartezi de adevaratul potential la care fericirea ta ar putea ajunge (pentru ca nu vei mai ajunge sa faci ceea ce iti este tie bine ci ceea ce ceilalti vor, ceea ce ceilalti doresc, etc.).

Numai bine iti doresc... si tie si fetei/femeii din "povestea" ta, in caz ca nu sunteti una si aceeasi persoana. :P

Mie in gluma imi place sa ma faca copil, dar in lucruri serioase NU! Aici fiecare cu personalitatea ei.