Unii tineri au un comportament dificil si un temperament greu de stapanit. Cu o personalitate puternica ei isi infrunta temerile, incercand sa ii domine pe altii. Iar prima lor tinta sunt parintii. Cum sunteti voi in relatia cu parintii vostri? Ce comportament aveti voi in societate si cum ii tratati pe cei din jurul vostru? Cum sunteti priviti de altii?
Astept cu nerabdare, raspunsuri sincere si de ce nu... povesti de viata!
Besos xoxoxo
Eu cred ca e si vina parintilor. Din simplu fapt ca ei nu au avut conditii prea bune, vor ca 'pretiosii' lor sa aiba conditiile cele mai buna, jucariile cele mai frumoase, hainele cele mai la moda, bani multi pentru ca, asa cred ei, ca copiii lor o vor duce mai bine, nu vor fi ca si parintii lor in copilarie si isi vor respecta parintii. Si uite asa, febletile lor ajung sa fie adolescenti fumatori, ca doar ce sa faca cu gramezile de bani pe care le dau parinti? si, mai rau drogati. Iar cand parintii lor le vor interzice un lucru, sau vor spune nu, ei vor reactiona urat si nerespectuos fata de ei, deoarece copiii cred ca li se cuvine. Si asa parintii scad in ochii acelor copii si nu mai au nici o influenta asupra lor, deoarece acum, deja adulescanti isi aleg singuri modelul, si care sa fie modelul decat baiatul acela popular din incinta care se drogheza si face cine stie ce alte lucruri 'cool'. Iar parintii stiind ca deja nu mai au ce le face, incearca sa nu se puna rau cu ei. Adica fac in continuare ce le dicteaza.
Eu, sincera sa fiu, desi nu am mai mult de 15 ani, pot spune ca mama e cea mai buna prietena a mea. Parintii mei nu m au batut niciodata, insa mustrarile lor m au invatat multe. Din pacate simt ca nu le acord destul respect si asta as vrea s o corectez si cateodata ma trezesc ca ii contrazic sau tip la ei, insa orice ar fi, trebuie sa ma supun si sa imi cer iertare pentru ca, ce naiba, doar m au crescut, m au hranit, m iau dat educatie, nu sunt cea mai moderna sau bogata fata, insa sunt bogata datorita obiceiurilor pe care le au investit in mine. Pt ca ei puteau f bine sa ma abandoneze, insa au fost responsabili.
In societate, sunt genul de fata emotiva. Nu ma bag in discutie cu un om sau in viata lui, aratandu i tot ce sunt eu si tot ce pot face pana nu cunosc persoana respectiva. Desi, de multe ori mi s-a intamplat sa judec un om supa prima impresie, regret asta si vreau sa schimb asta la mine pentru ca de multe ori m am inselat in privinta oamenilor. Insa de atatea ori cand cineva intreaba un lucru si eu stiu raspunsul nu refuz sa arat lumii ce gandesc.
Din pacate, cred, sunt genul care vreau sa arat lumi CA gandesc si ca sunt isteata, ceea ce ma mandresyte, iar unii spun ca sunt increzuta, insa e doar o dorinta a mea de a ma simti mai... populara sa zicem. Putini oameni au cate o parere rea despre mine. Nu sunt bagacioasa.
Intr un cerc mai restrans, imi place sa ma fac cunoscuta, sa arat lumii ca si eu exist pentru ca nu merita sa te duci, spre exemplu intr un grup de 23 de tineri si nimeni sa nu te stie apoi, asa cred, ca, pentru a ti face relatii trebuie sa te faci cunoscut in bine: sa sari in ajutor si sa fi disponibil. 
Pot veni cu completari daca crezi ca ceea ce am scris este incomplet.
Tu ce crezi?
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Ideea nu este să "stăpâneşti" temperamentul tânărului ci să-l laşi să se modeleze. Dacă eşti familiar(ă) cu noţiunea de asimptote din matematică, ei bine ca părinte tu trebuie să setezi asimptote verticale cât mai depărtate şi, preferabil, să nu setezi deloc asimptote orizontale superioare.
Astfel, chiar poţi asigura o dezvoltare intelectuală şi psihologică sănătoasă copilului/tânărului.
Ei bine, partea asta o pricep foarte rar părinţii şi de-aici apar peste 90% dintre conflicte.
Părinţii români din secolul nostru nu înţeleg câteva lucruri elementare:
1. Fiecare om este ceea ce este. - Prin urmare, dacă copilul lu' "x-ulescu" poate extrage radicali la 8 ani, nu înseamnă că şi copilul tău TREBUIE neapărat să poată face asta! De asemenea, dacă TU ca părinte, acum 30 de ani gândeai într-un fel sau procedai într-un anume fel, nu e obligatoriu ca şi progenitura ta să procedeze la fel. Vremurile se schimbă! Te adaptezi, sau eşti exclus.
2. Întotdeauna există apropieri doar că trebuie să le cauţi. - Părinţii caută deseori să-şi impună cu forţa propriul sistem de valori iar dacă progenitura nu se supune, gata. E un capăt de ţară pentru părinte. Nu e deloc aşa! Cel mai elocvent exemplu este cel în care progenitura alege să nu urmeze religia părinţilor sau nicio religie iar părinţii în loc să caute alte punţi de legătură cu progeniturile lor, preferă să-i jignească.
3. Şi progeniturile sunt oameni. Mulţi părinţi nu-şi tratează copiii ca şi egali de-ai lor ci ca inferiorii lor, atitudine fundamental greşită în urma căruia tânărul este perfect îndreptăţit să se răzvrătească cu prima ocazie. La urma urmei, "niciodată nu m-ai crezut în stare de ceva, e-te că pot!". Fie şi numai că îi ceri părerea vis-a-vis de culoarea noului covor de pe hol când are 7-8 ani, e suficient. Se simte băgat în seamă şi inclus ca factor de decizie în familie.
4. Copiii au dreptul la individualitate. Asta apropo de "cum vă văd alţii". E irelevant! Total irelevant!
Şi cu asta am încheiat.
Numai bine.
Răspunde
Recunosc. Am o personalitate foarte puternica dar asta nu inseamna ca nu recunosc ca am gresit, at cand intr-adevar gresesc. Dispute intre generatii au fost si vor fi mereu. Eu am o relatie destul de buna cu parintii mei. Cu mama ma cert din cand in cand pe teme absurde pentru ca nu cedeaza niciuna. Stiu, ar trebui sa cedez eu ca ea doar mi-e mama dar atunci cand un om greseste trebuie sa ii zici. Comportamentul meu in societate e la fel ca si acasa. Sunt retinuta si nu imi place sa ma bag in seama dar daca cineva ma provoaca...raspund. Pe cei din jurul meu ii tratez ca de la egal la egal. Si cand zic "pe cei din jurul meu" ma refer la prieteni pentru ca imi place ca in compania mea sa fie doar persoane dragi mie; restul imi sunt indiferenti. Nu stiu cum sunt privita de altii. Toti au doar cuvinte de lauda la adresa mea dar asta doar "in fata". Din barfe am auzit ca unii ma considera fitoasa. De parintii mei si de prietenii mei sunt privita ca ceea ce sunt, o fata cu un caracter puternic care se lasa greu intimidata.
Eu cu parintii ma inteleg destul de bine. Cert este ca nu prea comunicam. Eu imi vad de treaba mea, ei de a lor. Nu imi interzic anumite lucruri pentru ca (ei) stiu ca pot avea incredere in mine. Sunt o persoana care a invatat inca de mica sa-si asume responsabilitati si de aceea am devenit o fire serioasa si cu capul pe umeri. Imi place sa ma ditrez numai ca nu prea am ocazii. Am o personalitate puternica si sunt dificila (uneori). Nu imi place sa imi bat joc de cei din jurul meu, imi place sa fiu corecta chiar daca si eu sunt implicata intr-un conflict si gresesc(imi recunosc vina). Sunt de principiul ca daca cei de pe pamantul asta ma respecta, ii respect si eu, altfel nu, oricine ar fi acea persoana. Pentru ca cineva sa ajunga cu adevarat sa ma cunoasca este cale lunga. Nu-mi place sa-mi dezvalui totul din prima. Sunt vazuta oarecum de altii ca fiind schimbat-oare sau falsa. Si sincer daca nu m-as cunoaste as crede si eu la fel, pentru ca dupa cum spuneam e greu ca o persoana sa ajunga sa ma cunoasca. Sunt demna de incredere si sinceritate si sunt foarte atenta la persoanele cu care intru in contact.
Dragilor, ma bucur ca ati raspuns intrebarii mele. Am citit lucruri interesante, iar din fiecare mica povestire am ceva de invatat. Va admir pentru curajul de a recunoaste ca nu sunteti perfecti, pentru curajul de a va infrunta temerile cu fruntea sus. Nu e putin lucru.
Multumesc inca o data!
Frate foarte tare topicu!
Parerea mea este ca parintii tot timpu' ar trebui sa fie respecatati, si nu numai, sa facem tot posibilul sa nu-i suparam, sa fie mandrii de noi!
Cat despre comportamentul in societate, sa fim sinceri si seriosi, toti oamenii in societate sunt cucosi, zmei, care mai de care mai avut si mai priceput in toate, care mai de care mai gigolo etc, in realitate poate nu au ce pune pe masa 
. Despre cei din jur(din sociecate). sa incercam sa-i facem sa inteleaga ca: Daca respecta, vor fi si ei respecatati la randul lor, si lucrurile or sa mearga alfel! La capitolul" Cum sunteti priviti de altii" depinde de fiecare persoana in parte. care are de spus ceva de rau de tine, tot o sa spuna, poti sa fii tu cel/a mai de treaba baiat/fata! Cuvintele urate sunt mult mai usor de spus, decat cuvintele frumoase. In loc sa-i spui cuiva ca il iubesti, sau ma rog ca ti-e prieten si ca o sa fii langa el mai tot timpu. mai bine il bagi in.
Cam asta cred eu. Poate traiesc intr-o alta lume si ma insel...Astept cu nerabdare sa vad alte pareri!
Off...pai ce ai zis tu sus este exact comportamentul meu x_x [incerc sa ma schimb dar nu prea imi iese] dau doamne...nu imi "atac" parintii! Tatal meu este in Spania iar mama acasa cu mine si sora mea mai mare dupa cativa ani de lucrat in Spania.Imi iubesc parintii chir daca se cearta MEREU.
XoXo too.
Eu iti raspund cu un articol... si sper sa iti placa :)
http://indragostitimereu.blogspot.com/2010/07/parinte-sau-copil.html
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
