Va rog, faceti-va putin timp sa cititi asta! Sotia mea a aflat recent ca nu poate face copii. Dupa atatea incercari am ajuns si la medici si acum uite ce veste ne-a daramat. Ideea e ca nu stiu cum sa o fac sa se simta mai bine, nici nu stiu cum sa ma mai comport acum. De 4 zile doarme in cealalta camera, nici la serviciu nu s-a mai dus dar asta chiar nu mai conteaza acum, nu ma mai vrea langa ea, plange si tot imi spune ca o sa ne despartim fiindca ea nu poate sa imi ofere ce ne dorim noi atat de mult! Cand aud ca imi spune asta imi vine sa imi pun capat zilelor, innebunesc si plang si eu! Nu vreau sa o pierd, va rog sunt disperat! Mi-e frica sa mai merg la serviciu, mi-e frica ca nu o mai gasesc acasa cand ma intorc. o sa plece la parintii ei sau nu stiu, sa nu faca vreo prostie! Stiu ca ma iubeste, dar acum parca nu este ea! Ii accept toate toanele numai sa nu plece, o iubesc si nu vreau sa renunt asa usor la tot. Locuim impreuna de 3 ani si suntem casatoriti de 1 an jumate. Trebuie sa mai fie sanse, e foarte tanara, are 22 ani! I-am spus ca o sa ne straduim mai mult dar ea s-a descurajat total. Iubim copiii si cred ca acum este socata de vestea asta. Poate a mai trecut cineva prin asta, un sfat va rog!? Ce sa mai fac? Cu forta nu pot sa o tin, asta e clar. Daca pleaca nu se mai intoarce la mine, e pornita pe mine sa ne despartim. Nu vreau sa judecati, doar daca aveti o vorba buna sa spuneti daca nu, ignorati! Sunt destul la pamant acum.

Ca ai nevoie de multa rabdare, nu trebuie sa iti mai spun!
Probabil educatia din familia ei i-a inoculat idea ca femeia trebuie sa faca copii si... cam atat. Spune-i, repeta-i sub diferite forme ca te-ai casatorit cu ea pentru ca vrei sa traiesti CU EA. Sa faci totul cu ea. Si ca nu ai luat-o doar ca sa fie un incubator pentru viitorii vostri copii. Viata poate fi foarte frumoasa si numai in 2. Exista varianta unei infieri. Cel mai bine de la rude, ca sa fie "in si din familie". Dar inainte de toate astea recomand sa schimbe medicul la care face controlul. Am cunoscut un caz in care doamna nu putea face copii. Se resemnase cu gandul. Dar o alta afectiune (culmea, minora) a dus-o la endocrinologie. Acolo, o doctorita serioasa care i-a facut un set complet de analize a intrebat-o (fara sa stie ca nu putea face copii): ati ramas vreodata insarcinata? Nu o mai lungesc. Doamnei ii lipsea ceva din organism, ceva de genul mieralelor, vitaminelor, nimic grav. A luat un tratament usor si acum are copii mari. Fara interventii si operatii la ginecologie!
Insa, am cunoscut si o doctorita care "nu putea" face copii. S-a dovedit ca era din cauza stresului. Stres dat de dorinta de a face copii. Si, intr-un concediu relaxat... a ramas insarcinata cand nici nu mai voia. Ale vietii toane si taine!
Insa, repet, spune-i mereu ca tu pe ea o vrei si nu numaidecat mostenitorii.
Pune-i o intrebare cheie: vrea sa ramana singura toata viata? Pentru ca daca ea nu face copii, nu va face nici cu alt barbat. Dar iti pun eu tie o intrebare: esti sigura ca ea nu poate? Poate e vina ta si ea a aflat dar nu are curajul sa-ti spuna, te protejeaza. Dar daca e ea, spune-i ca mergi si tu la un control. O va face sa cedeze.
orice ar fi, incearca sa-i abati gandurile (stiu, nu se va lasa) cu mici excursii, cu excapade cu prietenii (in acest moment familii fara copii), etc. Treptat, gandurile negre o vor lasa.

Am fost si eu la control. Din pacate la ea este "obstacolul" asta. Sincer daca as putea, as lua eu totul numai sa poata face ea copii. O iubesc prea mult si stiu cat de mult isi doreste, amandoi ne dorim. Chiar de ar fi fost sa nu mai fie cu mine din cauza asta, as fi acceptat si as fi lasat-o sa fie fericita, chiar daca asta ar fi insemnat sa fie cu altcineva. Dar asa ce pot sa fac? Sunt neputincios si o vad cum se consuma. Nici nu mai doarme langa mine. Nu pot sa fac nimic. Ma gandesc sa o iau sa mergem la mai multi medici. Poate ca si in cazul spus de tine, s-a facut o greseala. E si foarte tanara, nu cred eu ca nu se poate! Dar nu ma asculta, se simte vinovata si vrea sa ma paraseasca. Eu o accept si asa, nu imi pierd speranta. Are demult chestii cumparate pentru bebe. Am vazut-o cum doarme cu ele in brate. O sa discut cu ea iarasi si o sa ii repet deschis. Eu pe ea o vreau. Si sincer eu am sperante ca se poate. Ea s-a descurajat total.

Mersi pentru timpul acordat, fiecare cu problemele lui. Apreciez.

Subscriu intru totul la ceea ce a spus Demidol.
As vrea sa adaug totuși ca trebuie sa comunicați. Exista soluții. Începând cu adoptia unui copil pana la fertilizarea in vitro.

Mutumesc pentru raspuns! Insa nu cred ca o sa vrea sa adoptam. Il vrea al ei, spune ca nu il poate iubii ca o mama, se va considera o matusa sau o ruda pentru el. Si e adevarat asta, nu o pot contrazice. Cand e al tau, e altfel. Pe mine nu m-ar deranja sa adoptam, insa mi-e frica ca nici eu si nici ea nu vom putea fi destul de buni pentru copilul respectiv. La modul in care, nu vom putea sa ajungem la iubirea aia suprema pe care o au parintii fata de copiii lor. E greu, ma aflu intr-o situatie oribila. Tot ce vreau acum este sa nu o pierd pe ea. Mi-e frica ca pleaca si nu o sa mai dau de ea. Stau ingrijorat la serviciu. Mersi pentru timpul acordat!

Ati innebunit amandoi, cum sa spuneti astfel de lucruri?
Da, va inteleg perfect si inteleg dorinta de a face copii insa simplul fapt ca nu are sangele vostru nu o sa va schimbe dragostea pentru el. Chiar daca Romania este o tara unde adoptia este destul de grea, cu siguranta o sa reusiti sa adoptati dupa ce va bateti ceva cu regulile/hartiile respective. Gandeste-te ca puteti sa adoptati un copilas foarte mic sau chiar mai multi care o sa va iubeasca neconditionat. Un copilas pe care il salvati de la o viata mizera si care o sa va insenineze zilelle. Puteti sa nici nu-i spuneti ca este adoptat/a pana la o varsta mai inaintata. Sangele nu defineste iubirea!

Nu fiti prosti! Nu stricati relatia minunata pe care o aveti!
Tu, ca barbat ar trebui s-o pui frumos pe canapea/pat cu prima ocazie, s-o iei in brate si sa-i explici frumos cat de mult o iubesti si ca lucrul acesta nu o sa se schimbe vreodata. Explica-i si ei ca puteti sa adoptati si ca o sa adoptati si alina-i putin durerea!
Spune-i tot ce simti si pune-o sa-ti spuna tot ce simte, eventual ia-ti si liber de la munca si fii alaturi de ea! Vezi tu, durerea se acumuleaza si nu stii cand poate sa puna stapanire pe cineva.

Fata se teme ca tu o s-o parasesti si e posibil sa se omoare, iar tu te omori daca ea se omoara. Voi vedeti ce faceti aici? Vorbiti dragilor, naiba a ajuns unul mai mic decat voi sa va tina morala
Relatiile se sting daca nu vorbesti cu persoana draga. Ar trebui chiar in fiecare saptamana s-o pui pe canapea, s-o iei in brate si pur si simplu sa vorbiti si sa vorbiti despre tot ce credeti, tot ce nu va convine, tot ce va doriti. Numai asa puteti sa rezolvati lucruri si sa va faceti relatia deja frumoasa cu mult mai frumoasa!

Ai fi surprins de cate lucruri poti obtine numai daca le ceri.
Daca a plecat deja atunci da-i telefon. Daca nu atunci vezi cum faci sa vorbesti cu ea inainte sa plece.

Acele 4 nopti le-a petrecut plangand si nu vrea s-o vezi in starea asta jalnica. Cu cat sta mai mult singura cu atat isi face mai multe scenarii si cine stie ce idei tampite cum ai mentionat si tu mai sus.

Forteaza usa daca e nevoie. Mergi peste ea si explica-i lucrurile astea. Tu suferi numai pentru ca sufera ea, iar ea sufera pentru ca nu poate sa-ti ofere ce iti doresti. Rezolvati problema, e mai usor decat crezi! Sa n-o mai lasi sa doarma singura. Sa doarma numai cu tine sau cu acel copil pe care il veti adopta candva.
Nu va certati & vorbiti, vorbiti, vorbiti...

Meregți ÎMPREUNĂ la terapie de cuplu, la psiholog. Doar așa veți reuși (spar) să găsiți soluția de supraviețuire a relației voastre.

Am spus mai sus ca nu e o problema pentru mine sa adoptam un copil. Dar ea vrea sa fie mama, sa il nasca ea, sa fie din sangele nostru, sa rezulte din iubirea noastra. Nu stiu daca intelegi ce vreau sa zic. Sunt doua lucruri total diferite. Iti dai seama ca daca am adopta unul foarte mic si l-am creste, cu siguranta o sa il iubim ca si cum ar fi din noi. E foarte sensibila. Plange daca ii explic. Doarme cu hainutele pentru bebe in brate. Si imi spune ca ea nu va fi niciodata mamica si plange. Ce sa îi mai zici atunci? Ma lasa fara cuvinte, uit si ce vreau sa ii spun, uit tot. Ma doare inima pentru ea, daca ati vedea-o. Nu stiu ce sa fac. Cred ca o sa apelam si la un psiholog ceva, mi-e frica sa nu dea intr-o depresie. Nu a plecat, astept sa merg si eu acasa sa vorbesc cu ea. Cand ma gandesc cate avorturi se fac si cati isi abandoneaza copiii. si sotia mea nu poate avea macar unul? Innebunesc. Nu stiu cu ce am greșit. Sper sa fi greșit medicul sau nu stiu. sa existe un tratament bun. Nu ne certam, cum am putea? Nu e vina ei pentru ce i se intampla. Daca ne mai si certam, o sa plece si ma lasa de tot. Eu vreau sa ii fiu alaturi. Am facut amandoi multe sacrificii pentru relatia noastra. Acum vrem sa fim o familie, sa avem copii. Dar nu o mai las sa doarma singura, am gresit aici. Doar i-am respectat decizia de a fi singura putin timp, asa a vrut, dar 4 nopti sunt destule. Mersi pentru cuvintele scrise! Apreciez orice bucata de timp primita din partea oricui.

Și asta este o soluție. Mersi pentru sfat!

"simplul fapt ca nu are sangele vostru nu o sa va schimbe dragostea pentru el"
Ba da, o s-o schimbe.S-ar putea nici măcar sa nu existe "dragoste".Ti-e ușor sa spui, dar ai putea iubi tu un copil adoptat? Care nu e al tău, cu care nu ai nicio legatura, care va mosteni anumite trăsături/predispoziții de la părinții săi biologici? Eu n-as putea.Mi-ar fi sila sa-l ating.Nu mai vorbesc de iubire.Ar fi multe de zis aici dar ma limitez la asta, nu se compara un copil biologic cu unul adoptat.Sangele determina dragostea, nu invers.Nu iubești persoana, iubești semnificatia ei pentru tine.Il iubești pentru ca e copilul tău.Pentru ca trebuie sa-l iubești.Nu pentru ca te topești când îl vezi cum tine biberonul. Iubirea părinților fata de copii e singura necondiționată si după părerea mea tocmai asta o face atat de ...nu-mi vine cuvantul potrivit.Nu falsa sau superficială...vine dintr-o constrângere.E impusă, intr-un fel.Nu alegi persoana.Gandeste-te la un copil (biologic)care ajunge criminal.Parintii or sa plângă, dar o sa-l ierte si o sa sufere alături de el pentru ca e copilul lor.Asta e si replica "a greșit, dar e copilul meu.".Dar dacă e adoptat? Crezi ca ar mai fi aceeași legatura la fel de puternica? E difetenta de la cer la pământ.
E dragut tot ce ai zis tu despre tinutul in brațe, dar nu asa functioneaza realitatea.Ambii se simt vinovați iar el încearcă sa empatizeze cu iubita lui desi o privește pe ea ca fiind responsabila de situația asta.Probabil ca n-o sa meargă. Daca chiar nu poate avea copii, ea o sa ducă "povara"asta toată viața.Iar el i sa se gândească mereu "ce-ar fi fost dacă..."Dacă ar fi avut o relație cu alta tipa. Daca copiii pe care-i vede pe strada in cărucioare ar fi fost ai lui.Desi la cum pare el ("imi vine sa imi pun capat zilelor, innebunesc si plang si eu") slabe șanse ca o sa se uite vreuna.Sa zică mersi ca a găsit-o si pe asta.
Si ar mai fi si vârsta. Tipa are 22 de ani. Tanara, probabil imatura.Nici pe departe nu e momentul la care sa facă copii sau sa se gândească la căsătorie. Relatia lor si sa fi fost una normala (sa fi putut avea copii) si tot ar fi avut șanse mari sa se destrame

Fiecare cu experienta lui. Eu l-as iubi pe cel adoptat chiar daca nu ar avea sangele meu, la fel cum nu as mai vrea sa-l vad vreodata pe cel care ar avea sangele meu daca acesta ar viola o fata de exemplu.

Iti respect raspunsul dar traiesti intr-o realitate trista, cine stie prin cate ai trecut pana acum asa ca succes!

Am avut o viața roz, mersi

Gresesti in a presupune lucruri. Eu am 28 de ani si ea are 22. Inainte sa o cunosc pe soția mea, am mai vorbit cu fete. Am vorbit si cu o tipa de varsta mea care "m-a facut pe la spate" mult timp cu altul. Maturitatea nu tine de varsta, crede-ma! Locuim impreuna de 3 ani. E o fată foarte matură si cuminte! Iubește copiii și era pregătită pentru a face acest pas. Si eu la fel, am 28 de ani, serviciu stabil amandoi si tot ce trebuie. De ce aveti impresia ca copiii trebuie facuti la o varsta anume? Sub 20 de ani si mie sincer mi se pare devreme. Insa de la 22 inainte e ideal pentru femeile care isi doresc copii, care au o relatie stabila. Am gasit la fata asta ce nu am vazut la niciuna de 24-30 ani. Sufera pentru ca nu va putea să aiba copii! Iar mie imi vine greu sa o vad asa. Vorba vine ca imi pun capat zilelor. Tu chiar nu ai trecut niciodata printr-o suferinta sau problema mai aparte? Nu sunt idiot sa ma sinucid. Chiar de nu va putea avea copii, nu se va destrama relatia noastra. Insa esti liber sa iti dai cu parerea. Am spus ca apreciez orice bucata de timp primita! Mersi!

Ati putea sa o faceti mai des, mai altfel. schimbati pozitiile, mai merge si aia cu perioada lor fertila s-a.m.d Cand este in perioada aia, sa "munciti" mai mult! Sunt sanse mai mari! A mai spus cineva ca nu stii cand se intampla, poate cand te astepti tu mai putin sau ea. Nu te da batut, optiuni sunt o multime. Voi decideti ce si cum. Ia-o inapoi la tine in camera si apuca-te de treaba! Bag-o direct in pat si nu ii mai spune nimic! Aveti timp sa vorbiti dupa! Sigur asa se mai linisteste si ea. Asa sunt femeile! Bafta!

"Ideea e ca nu stiu cum sa o fac sa se simta mai bine, nici nu stiu cum sa ma mai comport acum."
Chestia sta in felul urmator cu cat incerci o femei s-a o faci fericita si sa o impaci cu atat isi pierde respectul pentru tine ca barbat, nu am cum sa rezolvi, o lasi in dramele ei si ii dai pace cel mai bine. Alea sunt vise crezand ca daca ii oferi toata iubirea si suportul ea o sa aprecieze asta, o iluzie desarta.
De as fi in locul tau, as lasa-o in pace o perioada.

Nu trebuie sa-mi spui mie ca maturitatea nu tine de vârsta.Stiu asta, de asta am specificat "probabil".
3 ani de relație nu e mult.22 de ani nu e un ideal.Pentru mine ar fi undeva la 27-28.
Ba da, dar prin ce am trecut eu nu e relevant pentru situația ta.

Nu pot sa renunt la ea, o iubesc pe bune. Am lasat-o in pace, am zis mai devreme ca nici nu a mai dormit cu mine de atunci. Eu sper sa isi revina. Incerc sa o las in pace, numai sa nu plece de acasa, ca nu mai dau de ea.

Mi-am amintit niste chestii citind raspunsurile altora.
Vezi ca este importanta si cantitatea de spermatozoizi din cantitatea ejaculata. Vreo 2 ejaculari la 32 de ore ar trebui sa fie suficiente.

Daca nu ii lasi sa se regenereze cantitatea o sa fie mica asa ca ai sanse mai mici daca nu astepti. De exemplu daca incerci la 2 ore dupa ce ai ejacu.lat atunci cantitatea o sa fie mult mai mica.

Atunci probabil ca "probabilul" tau ma deranjeaza putin, avand in vedere situatia mea. Stiu cum e fata si nu imi place sa se dea cu parerea despre ea. In fine, pana la urma nici nu conteaza asta. Idealurile noastre sunt diferite. Am spus 3 ani de cand locuim impreuna, dar e mai mult totalul. Fie, n-are sens sa mai dau detalii aici. Stii ca parerile sunt mereu împărțite și nu e problema asta, e ok.

Bagai in cap sa infiati un copil chiar daca dureaza mult cu actele platiti un notar care se ocupa cu birocratia, altfel las-o sa plece daca nu intelege varianta alternativa.

Https://www.youtube.com/watch?v=2tl9lxuZbuY&list=RDMMkRxUDUIveT4&index=18 dai melodia so asculte poate isi mai revine

Asa o sa fac. Am incercat de toate, si o sa mai incerc. Mersi!

Vom vedea, eu sper să inteleaga. Mersi! O seara buna!

Asa e. Am asteptat si mai mult si mai putin. Ar fi trebuit sa ramana insarcinata demult. Am avut ejacularile in ea, inclusiv in perioada fertila si nimic! Uite asa am ajuns sa ne punem semne de intrebare, apoi am ajuns la medic. Nu pot sa cred in ce situatie suntem. Nu credeam vreodata ca e asa greu sa concepi un copil. Nu stiu cum s-a putut intampla asta. Am gasit-o dormind la noi in camera, deci e un semn bun ca a venit inapoi la mine de una singura. Astept sa se trezeasca ea. Mersi tuturor pentru raspunsuri! O seara buna!

Sunt soluții medicale pentru acest caz.
Am să fac o prognoză că se va calma și că își va reveni. Mă bazez pe perioada de timp cât ați fost împreună.

Sunt multe cupluri ce nu pot avea copii dar cu răbdare sau soluții alternative se pot rezolva.Probabil ca si varsta ei isi spune cuvantul in situatia de fata pentru ca este destul de tânără.
Cred ca ar trebui să vorbești cu ea si sa pui si pe cineva apropiat ei sa vorbeasca si sa ii explice ca nu poate sa isi distrugă relația sau pe tine pentru acest lucru pentru ca nu esti tu de vina si nici relația in sine, nici macar ea nu are vina pentru situația asta si poate se va mai gândi.
Dacă se gândește la despărțire vorbeste cu părinții ei sa o ia la ei, sa vorbeasca si sa o lasi acolo pana se liniștește si poate isi va da seama ca sentimentele voastre nu constă într-o problema de sănătatea.

Am discutat cu ea. Pare că s-a liniștit și a înțeles niște lucruri. Mersi pentru răspuns!

Așa e. Am vorbit și pare că a înțeles anumite lucruri. Sper să se liniștească de tot. Problema asta nu mă va face să nu o mai iubesc. Nu pot renunța la ea. Continuăm să mergem la medic. În orice caz, o să adoptăm un bebe.

Mersi pentru timpul acordat! O seară buna!

Mai poate fi și alt aspect. Nefericirea și manifestarea ei să se refere la alte cauze și acum sau s-au cumulat cu situația actuală, sau a găsit alibiul ca să le descarce acum. Așa că trebuie monitorizată în continuare și de avut grijă și înțelegere.