Va rog sa aveti rabdare in a citi, aceste randuri.
Buna, am 17 ani, impliniti acum o saptamana.
La jumatatea lunii februarie am aflat ca sunt adoptata. Parintii mei au hotarat sa imi spuna pentru ca se simteau constransi, femeia care mi-a dat nastere i-a cautat si le-a spus ca vrea sa ma cunoasca. Ai mei i-au explicat ca eu nu stiu ca sunt adoptata, ei ar prefer sa ramana situatia cum este si daca chiar vrea sa ma cunoasca ei o pot prezenta ca o prietena de familie. Nu a fost de acord le-a spus ca ea este hotarata, sa ma cunoasca si eu sa stiu ca ea este mama mea biologica.
Cand am aflat ca sunt adoptata, am avut un sentiment de furie, frustrare, dar am putut contrala acest sentiment, stare, pentu ca nu parintii mei sunt vinovati, nu vreau sa o acuz nici pe femeia care m-a nascut, ii sunt recunoscatoare ca m-a adus pe lume si nu a facut avort.
Nu am inteles de ce a venit dupa atata timp, de ce vrea acum sa ma cunoasca, ai mei au spus ca ei inteleg ca nu imi este usor, ca sunt confuza dar ei vor fi mereu langa mine indiferent ce voi decide, au spus ca mereu voi fi copilul lor si ei parintii mei.
Am intrebat despre aceasta femeie, mi-au spus ca nici nu implinise 18 ani cand m-a adus pe lume, nu avea sprijinul familiei, iar ei cautau sa adopte un copil, deoarece mama nu putea si nu poate face copii, ei erau proaspeti casatoriti, erau tineri si isi doreau un copil foarte mult.
Sunt norocoasa ca am acesti parinti, ei mi-au oferit multa dragoste, o educatie frumoasa m-au invatat de mica sa apreciez lucrurile si mai ales sa nu judec o persoana pana nu o cunosc. M-au intrebat daca vreau sa o cunosc, am spus DA, am vrut sa vad ce fel de femeie este si motivul pentru care a, aparut acum, pentru ca intrebarile care mi le puneam doar ea avea raspuns la ele.
A trecut o saptamana de cand aflasem ca sunt adoptata, am hotarat sa o cunosc, nu am ales atunci locul cel mai potrivit, ea fiind o avocata am preferat sa ma intalnesc la birou la ea.
Am intrat in birou, ea era acolo pe scaun a vrut sa vina spre mine, i-am cerut sa ramana acolo, am vazut cum ochii I se umpleau de lacrimi, mi-a spus sa iau un loc, am stat fata in fata cu ea. I-am zis ca vreau sa ma asculte intai fara a ma intrerupe, dupa care eu voi asculta tot ce vrea sa imi spuna, a fost de acord.
I-am zis urmatoarele lucruri : " Eu nu vreau sa judec pe nimeni, dar vreau sa stiu motivul acestei aparitii bruste in viata mea, de ce acum? "
Ma fixa cu privirea, mi-a spus ca era tanara, practic un copil cand m-a adus pe lume, aflase ca este insarcinata cand era in luna a 3, i-a fost greu, baiatul cu care ma facuse i-a spus sa avorteze ca el nu vrea sa isi distruga viitorul, era student la medicina, acum este medic stomatolog, dar ea a hotarat sa ma nasca si sa ma dea spre adoptie, pentru ca familia ei nu au vrut sa o sprijine, fara sprijin financiar nu m-ar fi putut creste nu mi-ar fi putut oferi aceast viata frumoasa pe care o am, o viata fara lipsuri. A inceput in urma cu 2 ani si ceva sa ma caute, a apelat la diferiti detectivi, mi-a arat fotografii cu mine, mi-a spus ca atunci cand aflase ca sunt bine, ca am o familie fericita si ca nu imi lipseste nimic, a fost multumita, dar cand a vazut fotografiile cu mine dorinta de a ma vedea de a ma cunoaste a fost prea mare. A luat legatura cu parintii mei si le-a spus ca ea vrea sa ma cunoasca cu acordul lor sau nu.
S-a oprit, atunci i-am spus ca ii multumesc pentru ca nu a facut avort, ca nu m-a dat la orfelinat si ca a, acceptat ca medicul ( cel care stia ca ai mei vor sa adopte un copil) sa ma dea parintilor, am subliniat ca pentru mine singurii mei parinti sunt cei pe care ii am, cat despre situatia financiara si mediul in care se creste un copil nu este asa importanta ca dragostea care se ofera. Am intrebat-o daca are familie, a spus ca este maritata dar copii nu are, pentru ca nu mai poate face, i-a zis sotului despre mine, iar el a sustinut-o in cautarea mea.
Am intrebat-o daca vrea sa imi mai spuna ceva, a zis ca vrea doar sa ii dau o singura sansa de a ma cunoaste si sa o cunosc, atunci m-am ridicat a vrut sa se ridice dar i-am zis ca nu este nevoie ca prefer sa stea pe scaun. Am privit-o si i-am zis ca stiu ca nu este usor nici pentru ea, dar mie imi este foarte greu, ca am sentimente confuze, ca nu vreau sa ii arunc cuvinte grele, care este posibil ca mai tarziu sa le regret, dar eu nu pot sa primesc in viata mea o persoana care m-a dat doar pentru ca a crezut ca era cel mai bine, care cred ca a luat cea mai usoara decizie pentru ea, ca eu am vrut sa o cunosc doar din curiozitate, sa ascult si versiunea ei, pentru ca stiu ca orice " poveste" are doua variante. S-a ridicat a venit spre mine, a vrut sa ma prinda de maini m-am retras, a inteles gestul meu i-am zis ca imi pare rau dar eu nu o vreau in viata mea, am deschis usa, am auzit cand a inceput sa planga, dar am inchis usa si am plecat… ( Nu vreau sa ma considerati un om fara suflet, ca am plecat asa lasand-o plangand, dar si mie imi venea sa plang, ma durea ca am facunt-o sa plang, regret si voi regreta toata viata ca am facut-o sa sufere mai mult decat suferea)
Parintii mei ma asteptau in fata biroului, m-au intrebat daca sunt Ok pentru ca aveam lacrimi in ochi, am spus ca totul este bine, ca mi-as fi dorit ca niciodata sa nu se fi intamplat, ei au spus ca sunt si voi ramane doar copilul lor, in drum spre casa tata a primit un telefon, s-a schimbat la fata, cand a inchis telefonul m-a intrebat ce am discutat, daca o vreau in viata mea pe acea femeie, i-am spus ca NU, i-am rugat sa nu ma mai intrebe nimic. Am ajuns acasa, seara pe la 9 au venit la mine in camera amandoi, mi-au spus ca ei nu vor sa ma intrebe nimic, ca eu daca nu vreau sa discut despre acest subiect este bine, dar nu vor ca eu sa tin in mine frustrate, furie ca e bine sa ma descarc. Mi-am amintit ca atunci cand a primit tata telefon el s-a schimbat la fata, l-am intrebat cine il sunase daca se intamplase ceva, a spus ca nu este nimic important, sunt lucruri legate de firma.
Urmatoarea zi cand m-am intors de la scoala, ai mei ma asteptau in salon, de obicei nu erau acasa cand eu veneam de la scoala, am intrebat daca totul este bine, tata mi-a spus ca ieri la telefon era femeia care m-a nascut, si astazi a venit la firma si i-a implorat sa vorbeasca cu mine, sa fiu de acord sa ma vada, le-am spus ca imi pare rau pentru cuvintele care I le adresasem inainte de a pleca, dar imi este teama sa o cunosc mai bine, in inima mea ea va avea un loc mereu, pentru ca il merita e femeia care mi-a dat viata.
Eu nu le-am spus parintilor mei, dar regret profund ce i-am spus femei care m-a nascut, vreau sa o cunosc dar imi este teama ca poate o jignesc fara sa vrea. Nu ma doare atat de tare inima ca m-a dat spre adoptie, cat ma doare ca si-a facut aparitia acum, ca mi-a ranit parintii prin prezenta ei in viata noastra, in ciudat acestui aspect eu vreau sa o cunosc, stiu ca regreta mult decizia luata si ca este un om bun, dar nu vreau ca parintii mei sa sufere din cauza alegerii de a o cunoaste.
E gresit ca vreau sa o cunosc? Cum as putea gestiona situatia fara a rani pe nimeni? Credeti ca va putea sa ierte acele cuvinte pe care i le-am adresat? Parintii mei ar putea sa se simta ofensati ca eu vreau sa o cunosc?
Mi-ar fi usor daca as avea cu cine vorbi, dar nu am spus nici unuia dintre amicii mei ca sunt adoptata, nu stiu ce reactie ar putea avea, ai mei mi-au propus de mai multe ori sa merg la un psiholog, dar nu vreau, mi-ar fi mai usor sa discut cu cineva care nu ma cunoaste si nu discutand cu un psiholog ca fiind eu pacient, ci cu o persoana care sa imi spuna parerea, sa imi ofere unele sfaturi daca doreste, acesta este unul din motivul pentru care am ales sa imi scriu gandurile aici, am considerat ca scriind ceea ce simt, ma voi simti mai bine.
Mentionez ca cu parintii mei am o relatie stransa, (mama spune ca sunt mult mai apropiata de tata) dar aceasta tema nu stiu cum sa o discut cu ei, fara a se simti ofensati sau sa se gandeasca ca i-as putea da deoparte.
Va multumesc!
Ordonare:
După relevanţă
Este o situatie destul de grea in viata ta si este greu sa dai sfaturi, daca nu ai fost in asemenea situatie.
Sunt de parere ca nu gresesti nimic daca vrei sa-ti cunosti mai bine mama biologica. Spui ca parintii adoptivi sunt apropiati de tine si intelegatori si sunt sigur ca te vor intelege si sustine in demersul tau. Ar fi bine sa discuti cu ei tot ceea ce te framanta si sa-i asiguri ca raman si vor ramane parintii tai, vei avea aceleasi sentimente pentru ei, ca si pana acum.
Răspunde
Situatia trebuie gestionata cu multa prudenta si mult calm. Cunosc o situatie oarecum asemanatoare, in care ea, fata, a reusit sa fie un fel de liant intre toti cei implicate si lucrurile au mers bine. Nu este un timp pentru reprosuri (de ce ai aparut numai acum in viata mea etc), deci fara reprosuri ci cu o inima deschisa si generoasa, gata sa ierte. Cazul ideal, asa cum il vad eu si cum am vazut si la cunostinta de care ziceam, ar fi sa se ajunga la o buna relatie, chiar de amicitie intre toti - parintii, tu si mama naturala, iar tu sa-i iubesti, in masura in care se poate, pe toti. Sa poata veni oricand in vizita la voi, sa poti si tu sa mergi de cate ori vrei la ea, fie singura, fie cu actualii parinti. Deci, cum am zis, cu calm si intelepciune (si nu in graba) sa puneti bazele unei noi relatii, bazate pe stima si respect, din care toti sa aveti de castigat.
E o soluție bună.
Răspunde
Te vei vindeca in timp, iar cand vei avea curaj, iti vei dori sa ai o conversatie arzatoare, din cand in cand, cu mama ta biologica, si intr-un final sa o accepti ca doua prietene bune. Bafta.
Eu cred că ar fi ok să o cunoști și pe mama ta biologică, mai mult din curiozitate să vezi mai bine ce fel de persoană este. Părinții tăi nu au de ce să nu se simtă în regulă din acest punct de vedere. Eu sunt de părere că oricum cei care te cresc îți sunt cu adevărat părinți.
Nu am fost in situatia ta, dar te inteleg deplin, ai actionat corect, este normal sa ai retineri de o persoana care nu a fost niciodata alaturi de tine cand ai avut nevoie, si sa vina acum cand ai deja o varsta cand mai e putin si esti majori si sa zica ca e mama ta, eu zic sa incerci sa o mai cunosti dar nu sa te impici prea mult sentimental, eventual sa o consideri ca pe o prietena, mama nu e ceea ce te naste, mama e persoana care te creste, asemenea si pentru tata, parinti sunt pesoanele care te cresc care te iubesc si care sunt alaturi de tine la bine si la greu.
Personal tind sa cred ca mama ta adevarata este mai mult sau mai putin parsiva, eu unul nu o pot considera altfel atat timp cat in 17 ani a ales sa fie in anonimat si acum cand tu ai mai putin pana sa devi majora sa intre in viata ta si sa strice ceea ce au cladit parinti tai.
Eu zic sa nu o cosideri nici cum mama ta, si iti sugerez sa nu te atasezi mult de ea, o cunosti si cred ca e suficient, cum am spus cel mult sa fie pentru tine ca o prietena.
Cat despre prieteni tai poate ar fi mai bine sa nu afle acest mic impediment din viata ta.
Sper ca iti vor prinde bine aceste sfaturi, ramai tare si apreciazati adevaratii parinti, cei care te-au crescut, si sa nu regreti modul in care ai plecat de la intalnirea cu persoana care te-a adus pe lume, e complet normal atat timp cat ea nu a fost implicata in viata ta pana in acel moment, ba chiar te felicit pentru modul in care ai purtat conversatia cu ea.
Si un ultim sfat, nu te lasa rascolita de gandurile de a o cunoaste, sincer cred ca ar fi bine sa pastrezi o distanta fata de ea, deoarece daca te apropii ar putea sa distruga tot ceea ce au cladit parinti tai pentru tine.
Nu este gresit sa o cunosti. Dupa parerea mea cei care te-au crescut ar trebui sa aiba primul loc in inima ta. Asigura-i de acest lucru! Si orice iti propune mama biologica discuta in primul rand cu parintii adoptivi. Cel mai bine pentru tine ar fi sa iti "recuperezi" si mama biologica, sa ii iubesti pe toti si sa nu existe nici un fel de conflicte sau competitie.
E ceva normal să ai dorința de a o cunoaște mai bine pe mama naturală. Cu timpul poți să ai o relație mai apropiată cu ea. E dreptul tău.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
