Voi aveți prieteni adevărați?
Dacă da, cum întrețineți relațiile cu ei?
S-a întâmplat vreodată să nu vorbiți o perioadă lungă pentru ca mai apoi să începeți să vorbiți din nou și să vă întâlniți, de parcă nici nu ar fi existat acea perioadă de tăcere?
Omul este o ființă complexă și prin urmare relațiile umane sunt foarte dificil de gestionat. Sunt o persoană ocupată, într-o societate mereu pe fugă, dar am prieteni. Am trăit personal adevărul din Proverbe 17:17, atunci când în situații extrem de dificile din viața mea am putut să mă bazez pe prietenii mei. Această relație puternică s-a clădit in timp. Am pornit la drum un grup mai mare de amici, dar încetul cu încetul s-a sedimentat doar câteva prietenii durabile. E interesant faptul că suntem atât de diferiți și reușim să avem puncte comune de interes.
Ce am învățat din aceste prietenii? Un prim lucru este acela că în mod selectiv și progresiv trebuie să dezvălui celuilalt ce gândești și ce simți. Și asta deoarece încrederea se câștigă în timp. Un alt aspect este că trebuie să îi lăsăm pe ceilalți să fie ei înșiși. Persoanele altruiste ii accepta pe alții așa cum sunt și nu trebuie să se supere când văd la ei mici defecte.
Un pericol pentru o relație de prietenie este faptul de a încerca să îl schimbe pe celălalt astfel încât să se conformeze propriilor idei preconcepute. Egoismul și gelozia nu au ce cauta între prieteni. Prin urmare lasa-i pe prietenii tai să își facă la rândul lor alți prieteni. De asemenea am învățat că atât eu cât și prietenii mei avem nevoie de intimitate ( Proverbe 25:17).
Referitor la ultima întrebare am sa expun doua situații. In primul caz am constatat că unul dintre prieteni s-a distanțat brusc și aparent fara motiv. Nu am insistat pe acest subiect, m-am străduit să mă comport cat se poate de normal și să fac totul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. După un timp relația de prietenie a revenit la normal. Întâmplător am aflat și motivul răcirii relațiilor - nimic serios... copilării.
O altă situație a apărut cu un alt prieten când eram în concediu împreună. Dintr-un motiv aparent lipsit de importanță ne-am certat serios. Și totuși, in scurt timp, prietenia a urmat făgașul normal.
Să ai prieteni nu e ușor, dar nici fara ei nu aș vrea să fiu.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Prefer sai consider niste contacte de legatura mai conversam la ocazie dar e distanta mare intre noi
Răspunde
Eu am observat in viata ca cu cat cresti preietenii adevarati se raresc, si nici nu stiu cati sunt adevarati atata timp cat au un interes la mijloc, cand interesul dispare si ei dispar.
Momentan am cativa amici dar nu-i consider prieteni adevarati, doar pe prietena mea as putea-o considera prieten adevarat pe restul nu, de ce? pentru ca stiu ca daca as avea nevoie de ajutorul lor s-ar eschiva.
Omul e o fiinta enotionala, schimbătoare, nici pe noi nu ne cunoastem dar avem pretentia ca alti sa fie ceea ce nici noi nu suntem, ai de ales, accepti oameni asa cum sunt sau te muti la o cabana langa un lac cu partenerul tau, si noi dezamăgim si alti ne dezamăgesc
Răspunde 
Nu, ma plimb pe strada cu holograme si prieteni imaginari.
Cand eram mic, aveam si scanduri, dupa modelul de pe Cartoon Network.
Cand ma supar pe ei, ii fac sa dispara.
Da, am prieteni adevarati, nu s-a intamplat niciodata sa nu mai vb perioada lunga, ce prietenie e aia?! Iar daca pornea de la ei asta, n-as mai discuta apoi cu acela caci nu mai are sens. Daca e prietenie adevarata nu se va intampla asa ceva niciodata.
Si cand eram in Germania comunicam pe whatsapp sau skype cu ei care erau aici.
Acum raspunde-ti tu la intrebare 
.
Da. Relațiile se întrețin vorbind cu ei, fiind alături de ei, adică trebuie sa ți faci timp pentru ei și când au ei nevoie nu doar tu și invers.
Doar colegi / parteneri. Prieteni... mhm parca nu vreau si nici nu vreau sa am vreodata.
Cum intretin relatia cu ei? Atat timp cat avem un scop comun si facem ceva impreuna este simplu
Un aspect gresit al prieteniei pe care nu-l vede mai nimeni ar fi legat de,, obligatia" asta de a vorbi unul cu celalalt la un anumit interval de timp. Eu unul nu vreau si urasc sentimentul ala de,, obligatie" ca trebuie sa-i scriu in fiecare zi sau aproape zilnic lui X un amarat de,, ce faci?". Chiar daca nu ma intereseaza ce face si o fac doar ca sa nu se supere pe mine sau sa nu creada ca am uitat de el / ea. La naiba s-o ia de treaba. Eu vorbesc cu oamenii numai cand am ceva de vorbit si ii pot considera prieteni adevarati si pe cei cu care vorbesc o data la luna, atat timp cat conversatia aia este de 1000 de ori mai valoroasa decat iesirile si discutiile aproape zilnice cu alte fake-uri sau care cica,,imi sunt prieteni apropiati". Prieten apropiat nu trebuie neaparat sa fie fizic sau sa vorbesti cu el zilnic. Poate sa fie genul ala de prieten care e mereu acolo pentru tine dar si invers.
Eu nu am sa contactez o persoana DOAR pe motivul,,salut, am zis sa te sun sa mai vorbim pentru ca NU AM VORBIT DE MULT". Ce naiba e asta? Eu daca-l contactez pe omul ala o fac cu un scop bun nu doar de frecat menta si plictiseala. Si nu-i mai pun vesnica intrebare,, ce faci?" ca apoi el sa-mi raspunda din reflex cu,,bine?"
Mi s-a intamplat de multe ori sa fiu sunat, si eu am raspuns cu gandul ca poate este ceva urgent si o sa urmeze o discutie scurta si la obiect. Pe dracu. A urmat genul ala de discutie de,, ma plictisesc si am zis sa vad ce mai fac". Iti dai seama ca atunci cand ai multa treaba, cand persoana aia iti transmite idirect asa ceva parca te iau toti dracii.
Ma mai enerveaza si simplul fapt ca daca eu nu mai vorbesc cu o persoana pentru o perioada de timp, incepe sa creada ca m-am suparat pe ea, eventual imi mai adreseaza si o intrebare de tip,, de ce nu mi-ai mai scris, te-ai suparat pe mine?". Si eu is ceva gen,, serios? Pur si simplu cand a fi sa am ceva de vorbit cu tine, te contactez, cand nu, aia este. Iar daca nu ti-am scris in perioada asta inseamna ca nu am avut ce sa vorbesc cu tine, nu pentru ca m-am suparat pe tine". Iar o mica parte din ei au inteles acel,, nu am avut ce sa vorbesc cu tine ", foarte gresit, ca si cum as fi superior. Si dupa o fraza de aia, care oricum este sincera si nu am bagat minciuni de tip,, pfff am fost super ocupat si chiar nu am avut timp", am preferat sa zic adevarul scurt si la obiect. Dupa care ma trezeam cu un,, bine..." asa cu un ton suparat.
Cine imi spune ca are nu stiu cati prieteni apropiati cu care vorbeste si se vede zilnic, pot baga mana in foc ca ii place sa-si piarda timpul, ii place sa vorbeasca numai de dragul de a vorbi chestii inutile si neinteresante si ii place sa barfeasca. Iar conversatiile din messenger deja imi imaginez ca sunt ceva gen
-fata, ce faci 
- bine, tu ce faci
- am fost la veceu sa ma c*c
- a si te-ai c*cat bine
- daaaa
In concluzie, eu nu vreau sa ma simt obligat sa vorbesc cu cineva anume, regulat, la o anumita perioada de timp. Daca ne scriem zilnic, bine, daca ne scriem o data la luna, la fel de bine. Valabil si invers.
Lol faza cu mesajele de pe messenger
Da, cu unii tin legatura mai des, cu o alta persoana vorbim mai rar, pentru ca suntem ocupate si s-a intamplat sa stam si la distanta. Sunt introvertita si imi e foarte greu sa ma deschid, mai ales dupa un timp lung, asa ca obisnuiesc sa scriu o scrisoare cu ce mi s-a intamplat de cand nu am mai stat la povesti, ce e nou, la ce ma gandesc in ultimul timp si asa mai departe (tin jurnal si iau de acolo lucrurile importante pe care vreau sa le discut). Ii pun intrebari si ii cer sfaturi. Cand ne vedem, ea vine cu tema facuta (adica a citit cele 10 pagini -aproximativ- si s-a gandit ce raspunsuri are sau nu are, si ce intrebari are) si imi povesteste prin ce a trecut ea, ce mai e nou, ce o framanta, timp de cateva ore (iar mie imi place foarte mult sa-i ascult povestile). Mi se pare ca daca nu vorbesc mult cu o persoana ma indepartez de ea, cand ne vedem pare straina si schimbata. Dar prietenia e o alegere si atata timp cat ambele persoane se straduiesc sa tina legatura cred ca poate dura multi ani
Buna,
Din fericire pot spune ca am cunoscut ce inseamna prietenia adevarata, insa din nefericire pe parcurs se pot deteriora din anumite motive.
Fie unul din cei doi sau amandoi o iau pe cai diferite, sau unul isi da seama ca nu ii mai place anumite lucruri si vrea altceva, fie apare un iubit / o iubita, casnicie, copil, alt servici etc si apare distantarea sau chiar ruptura.
Au fost si cazuri in care nu am discutat o perioada de timp si revederea a fost frumoasa si ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic.
Mi-ar placea sa am o prietenie sau mai multe prietenii adevarata/e pentru toata viata, cu o legatura puternica ca de familie si cat mai frumoasa si amuzanta.
Insa mereu sa nu uitam ca noi trebuie sa fim cei mai buni prieteni ai nostri, iar apoi ii putem adauga si pe restul pe lista
În ziua de azi nu mai există prieteni adevărați. Există doar "prieteni" cu beneficii. Dacă acea persoană pe care o numești prieten, nu te caută, nu te sună, nu vorbește cu tine, ci doar te salută, atunci acea persoană nu poate fi numit prieten. Prietenul adevărat se gândește la tine, te sună, vorbește cu tine, dacă nu face asta, nu poate fi numit prieten.
Eu nu am prieteni și sincer nici nu-mi doresc să am. Decât să stau lângă niște persoane care sunt doar pe interes, atunci mă lipsesc. Decât în companie proastă, mai bine singur.
Să nu te gândești acum că nu vorbesc cu nimeni, vorbesc și eu cu oamenii, că nu pot sta să nu vorbesc cu nimeni, dar asta nu înseamnă că îi consider prieteni.
Nu am, dar decat intr o companie proasta mai bine lonely.nu am nevoie de pseudofriends
Dacă m-ai fi întrebat asta acum câțiva ani, aș fi zis că nu, fiindcă toți apreciem diferit aceea prietenie adevărată și uneori, nici măcar nu știm ce însemnă și în ce constă asta. Am realizat târziu.
Nu am prieteni mulți, multe persoane îs doar cunoștiințe. Mulți îs doar persoane cu care stau la țigară în pauza de facultate, cu care ies la final de săptămână la o bere sau mai vorbesc din când în când și iesim să ne distrăm.
Dar dacă mă întrebi acum, după toți anii ăștia, am câțiva prieteni, puțini, drept, și nici măcar nu contează cantitatea, dar cu care mă știu de foarte mulți ani, de pe vremea când eram încă un copil. Poate uneori nu ieșim des, sau nu vorbim cu zilele, dar știu că mă pot baza pe ei. Fiindcă de fiecare dată când dau un mesaj sau poate am nevoie de ceva fizic vorbiind, ei sunt acolo. Și cel mai important, mi-au arătat de o grămadă de ori asta și nu atunci când lucrurile au fost fericite pentru mine- ci atunci când chiar am avut nevoie. SO yeah.
It's-a really big deal to have true friends.
Nu n-am experimentat asta. Am un prieten foarte bun. Locuim departe unul de celalalt dar nu e zi in care sa nu vorbim pe wapp.
Din pacate nu am prieteni adevărați, am doar prieteni pe interes, nu pot să-i numesc prieteni sunt mai mai mult cunoștințe false
Da e un cățel și întrețin relația cu el dându-i de mâncare și mângâindu-l. S-a întâmplat să fiu plecat mult timp iar când m-am întors a fost foarte fericit.
Am avut prieteni pe care îi consideram adevărați, dar care nu dădeau doi bani pe mine, mă bârfeau, mă jigneau pe la spate cât și pe la față. Poate sună exagerat sau melodramatic, dar ăsta e adevărul. Eram foarte atașată emoțional, nu prea cunoșteam ce e aia prietenie, simțeam totuși în adâncul sufletului că ceva nu e în regulă, dar pe de altă parte mă temeam de exluziunea socială. Sunt genul ăla de persoană care dacă nu socializează, care dacă se știe singur, o ia pe alte cărări fără voia sa.
Noroc că, odată cu trecerea timpului, am mai întânit și alte persoane, am mai crescut, am mai citit, mă mai deșteptai. Din asta am învățat o lecție valoroasă: cum să deosebesc prietenii falși, "pe interes", toxici poate chiar, de cei adevărați și că pentru binele meu, se impune să mă îndepărtez de cei care îmi fac rău.
Da, am câțiva prieteni adevărați. Nu mulți, dar sunt acolo și sunt de ajuns. Există perioade lunguțe de timp în care nu ne vorbim, nu prea ținem legătura, în felul acela de conversa zilnic, non-stop,... și cu ce stop? La un moment dat nu s-ar epuiza subiectele de discuție? Nu ar deveni un fel de obligație? În părerea mea, prietenia adevărată e cu mult mai complexă de atât. Nu contează cât trece, că atunci când ne vedem, nu există niciun discomfort, nimic, dar nimic, e ca și cum ar fi "frate lângă frate"
Da am prieteni adevărați. Am o prietena de pe vremea când eram in generală și pe parcursul liceului am rupt legătura ca apoi 4 ani jumate mai târziu, viata sa ne readucă din nou împreuna. Din pura întâmplare ne-am reîntâlnit iar acum lucram amândouă in același loc, nu vorbim zilnic pentru ca are familie și na, fiecare cu programul ei, dar am avut pauze in care nu ne căutam și totuși daca una dintre noi a avut o problema mereu am fost acolo una pentru cealaltă. Sincer nu fac nimic special pur și simplu avem acea relație care vine de la sine. Am mai avut prieteni pe care chiar ii credeam adevărați, prietenii de ani întregi in spate și pana la urma nu a fost chiar așa cum credeam... prieteniile de acest gen sunt rare, dar exista.
Era un citat: Adevărata prietenie rezistă timpului, distanței și tăcerii?
Este un citat foarte adevarat!
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
