Sună puțin ciudat la o anumită vârstă, într-adevăr. Prietena lui tata îl striga "honey" prin casa și îmi da cringe.
Tata îi spunea mamei "mupi" de la muppets. Nu era chiar un alint, era cuvântul lor special, așa își ziceau dintotdeauna. Nu știu de ce, dar era și suna tare simpatic. Honey mă termina psihic
Iar referitor la întrebare, nu îmi place genul de alint penibil gen diminutive, animale sau plante (gen dragutica mea, calutul meu, dovlecel) sau alea super exagerate (dragostea vieții mele, lumina mea, raza mea de soare). Dacă mi ar zice iubitul meu așa m-aș pisa pe mine de ras.
Mă limitez la iubitule/iubito din simplul motiv ca nu îmi place numele prietenului meu iar lui i se pare prea lung al meu și prescurtarea nu îi place. Dar de multe ori ne strigam cu "bă" pentru o doza în plus de romantism. Mai puțin când nu am hârtie igienica și revin la "iubitule" pentru ajutor.
Noi reciproc ne alintam "kardoula mou" (inimioara/dulceata mea), "psuxi mou" (sufletul meu), "agapi mou" (iubirea mea) si asta o facem mereu si tot nu ne plictisim de aceste cuvinte... mai putin ne strigam pe nume .
Greaca?
Da, in greaca. Sotul meu fiind grec.
Foarte frumos! Stii, eu am ceva origin grecesti din partea unui strabunic.Se numea Agapie( de la "agapi"-dragoste...In fine, stasa stiu eu).
Doamne feri.
Ce ti se pare de Doamne Feri? Am zis ceva gresit in asta? Eu cu al meu vorbim numai in greaca, deci este de inteles ca asa ne strigam. Nu mi se pare ceva iesit din comun!
Daca tu la 36 de ani si sotul tau poate undeva la 40, nu vezi nimic in neregula la "(inimioara/dulceata mea)" ceva nu e bine la mijloc.
Este ceva normal printre greci sa se vorbeasca asa, sa observ ca vazut de romani este ceva anormal. In concluzie este totul perfect.
Nu stiu cum sta treaba in Romania. Si in Italia ii auzi cu "amore, caro" si alte chestii. Pentru majoritatea sunt normale dar nu pentru mine.
Atunci ar trebui sa te mai deschizi la suflet, caci suntem oameni si dorim sa fim si alintati. Omul nu-i din piatra. Ar trebui sa vezi si partea frumoasa a unei astfel de vieti. Poate ca nu ai fost obisnuit sau sa traiesti intr-un cuplu mixt.
"Atunci ar trebui sa te mai deschizi la suflet" Cum sa nu. "caci suntem oameni si dorim sa fim si alintati" Nu vorbi la plural. Desi sunteti o gramada care va plac prostiile astea, din fericire nu toti sunt la fel.
Normal ca vorbesc la plural. Eu si al meu facem un plural. Nu am spus toti oamenii ori majoritatea. Daca tu crezi ca este o prostie, atunci si mie mi se pare ciudat cum nu abordezi astfel de "tehnica", sa nu mai zic alint. Fiecare cu ale lui, dar asta nu inseamna ca avem probleme asa cum ai precizat mai sus. Este usor sa judecam, dar niciodata sa nu ne gandim inainte. E o diferenta mare dintre cele doua. Daca tie nu-ti place, asta e, dar nu-i frumos sa ii judeci pe restul.
Eu nu te-am criticat ca nu abordezi alintul in cuplu dupa o anumita varsta, fiecare face cum doreste sa-si alinte jumatatea.
Daca tu esti nefericit, asta nu inseamna ca trebuie sa fim toti ca tine. Buna ziua!
Acum 2 ani mi-a spus o ciutanca " ca fac tara de ras pentru ca nu imi alint iubita. tin sa cred ca aveti acelasi iq de maimuta daca tu crezi ca sunt suparat pentru ca nu accept astfel de prostii de la prietena mea sau ca eu nu le folosesc
Asa sunt unii, mai reci. Daca toti sunt pentru, iar tu esti contra, iseamna ca cel cu rpoblema esti tu.
Nu e vina lui ca nu poate simti sau percepe iubirea cum o percep alti, suntem diferiti asta ne face unici
Ce mentalitate de turma. imi e mila
"Nu e vina lui ca nu poate simti sau percepe iubirea cum o percep alti, " ce ai ray baiatule? de unde ai mai scos prostiile astea?
Nu ai inteles raspunsul meu fi atent la ce a scris el
Asa sunt unii, mai reci. Daca toti sunt pentru, iar tu esti contra, iseamna ca cel cu rpoblema esti tu.
eu am scris ca nu toata lumea e la fel, asta am vrut sa afirm
Ok
Citindu ti raspunsul mi am adus aminte de o injuratura in italiana invatata de la tine
Nu am vrut sa te jignesc int un fel, dar fiecare percepe diferit, prima mea iubire a fost la distanta multi rad de asta, cum sa iubesti. fara sa cunosti da uite ca se poate.
Nu au sunat a insulte. Ci alte chestii. Oricum am inteles acum ce ai vrut sa zici.
Doar pentru că altcineva are o gândire diferită de a ta, nu înseamnă că e greșită. Suntem diferiți, avem concepții, viziuni diferite; niciuna corectă, niciuna greșită.
"Doar pentru că altcineva are o gândire diferită de a ta, nu înseamnă că e greșită" Sa ii spui asta si lui Cristi si Mihaela.
Au fost defensivi din cauza modului tău de exprimare, pentru că felul în care te exprimi e mai „agresiv", lasă senzația că încerci să te impui în fața celorlalți, motiv pentru care și eu ți-am răspuns tot ție.
Dacă te deranjează într-atât de rău opinia cuiva, combate-o cu argumente clare, fără să-ți jignești interlocutorul.
Mi/ai raportat deja raspunsurile? Bunall din cauza ta a avut contul suspendat (presupun). Stii tu, cand am zis eu patetic si ai zis ca nu folosesc corect cuvantul si bla bla bla. "motiv pentru care și eu ți-am răspuns tot ție." Corect. Eu ca sunt mare "baiat rau" simteai nevoia sa imi spui asta, dar ei ca fac aceeasi greseala dar ca sunt de "treaba" nu simteai nevoia sa le spui asta. Are logica cu carul.
Da, are logică, pentru că o persoană mai „flexibilă" e capabilă să accepte și alte puncte de vedere.
Pe de altă parte, dacă un utilizator are contul suspendat, îl are din cauza răspunsurilor lui. Raporturile sunt doar pentru a atenționa adminii, neinfluențând ceea ce utilizatorul în cauză a spus deja. Dacă eu aș începe să înjur și tu mi-ai raporta răspunsurile, contul mi-ar fi suspendat din cauza înjurăturilor mele, nu din cauza raporturilor tale.
"Da, are logică, pentru că o persoană mai „flexibilă" e capabilă să accepte și alte puncte de vedere. " Repet, spune asta si lor, nu doar mie. De ce doar eu trebuie sa inteleg asta si nu si ei? Sa fim seriosi.
Putin scarbos...tu 37 el...ughh,nici nu ma pot gândi.
Imi plac doar cuplurile tinere care se striga astfel, mi se par drăguți.
Ți-am mai explicat mai sus de ce ți-am răspuns ție, iar discuția am continuat-o cu tine, nu cu ei.
De ce e scârbos? O vârstă mai înaintată îți anulează nevoile, sentimentele? Ești tot la fel(posibil cu mai multă experiență), doar că într-un corp peste care a trecut timpul.
N-o lua personal; încerc doar să-ți înțeleg punctul de vedere.
Ok, am inteles. Mi/ai spus mie ca am fost mai "nesimtit". Acum ca discutia s/a incheiat, spune/le si lor asta.
E doar parerea mea.
Asa simt, nu o pot schimba.
Mulțumesc, dar fac ce cred de cuviință.
Atunci nu mai ocoli adevarul. Fii femeie nu copila. Spune " aveam o problema cu tine si voiam sa iti spun doar tie desi aia au facut aceeasi greseala, pe tine mi s/a pus pata ". Te/as fi respectat daca ai fi facut asta, nu dumele de mai sus.
Având în vedere că nici nu te cunosc, mi-e imposibil să am ceva cu tine. Se pare că bat apa-n piuă explicându-ți de atâtea ori același lucru.
PS: Respectându-i pe ceilalți, te respecți în primul rând pe tine.
Respectul trebuie castigat, nu se ofera pe gratis. Ai aproape 20 de ani si nu stii asta? Naspa.
Nașpa că nu ai primit educația necesară, astfel încât să conștientizezi că respectul social e piatra de temelie în relațiile interumane.
Imi imaginez ca tu respecti si pe prostul satului sau orice cocalar de pe strada doar pentru ca e o persoana.
Tocmai gândirea asta te trage în spate, pentru că a-i tendința de a-i inferioriza pe ceilalți. Și cel prost(care poate n-a avut șansa la educație, care poate n-a fost susținut etc) e demn de respect, chiar și cocalarul ăla care consumă manele la fiecare masă e demn de respect, chit că eu nu rezonez cu gusturile lui. Dacă respectivul ar începe să scuipe semințe pe stradă, să aibă o atitudine sfidătoare ș.a.m.d., da, n-ar mai merita, pentru că la rândul lui nu respectă ce-i în jur, dar e o altă discuție.
" aibă o atitudine sfidătoare " am vazut ce ai facut acolo . oameni diferiti, pareri diferite. totusi ma amuzi. cica nu ai nimic cu mine dar dintre toti 3 care au facut aceeasi greseala ai simtit nevoia doar mie sa imi atragi atentia. ce draguta esti tu
Mi-ai fost mai simpatic, cu genul tău de persoană îmi doresc să-mi clădesc viitorul.
O sa spui ca este scarbos cand ne sarutam, nu!? Sau ca dormim in acelasi pat inca la varsta asta, nu!? In suflet esti mereu tanar, nu conteaza varsta din buletin! Nu-i nimic scarbos, suntem oameni, nu maimute! Fiecare este liber sa faca orice in aceasta lume, dar nu-i frumos sa te schimonosesti in fata altora, trebuie sa accepti si modul lor de viata, poate ca nici lor nu li se pare normal modul tau de abordare a iubitei tale. Asa cum a venit Endoryus cu jigniri la modul nostru de trai. Asa cum accept parerea ta, asa mi-o accepti de asemenea, dar fara jigniri si alte cele.
Asa simt, nu e ceva ce poți controla si nici pe de parte o jignire.
Tu ai inceput sa arunci cu noroi.
Mentalitate romaneasca...
Da,domnule...Daca ar fi dupa asta, toti oamenii care trec de 30 de ani ar trebui sa divorteze.E prea ciudat sa fii inca casatorit la 60 de ani, nu?
Sunt mai deschisă decat multi români si straini, nici nu-ti închipui.
Deci nu comenta ca spui prost.
E prea ciudat sa folosesti alinturi de la vârsta aia.Mi se pare ridicol.
Ce legatura are cu mentalitatea sau divorțul? O persoana matura n-ar folosi cu iubitul/soțul alinturi dupa varsta de 30 de ani.
Nici eu la 15 n-o fac cu primul meu prieten.Are un nume, il folosesc.De ce sa ma complic cu dulcegarii copilărești?
Consider numele sau oferit de catre părinți cel mai frumos alint.
Il alinti pentru ca asta simti, nu simti, nu-l alinti, ridicol e judeci in mod eronat felul in care-si exprima cineva sentimentele. Ca-i "pisi" sau "iubirea mea", e un fel de exprimare si e absolut normal intre 2 oameni, orice fel de relatie ar fi intre ei, daramite sot-sotie. E o chestie absolut subiectiva, ca sexul oral.
On topic, imi alint iubita in orice fel.
Doar randurile 1, 2, 5 si 6 :). http://www.youtube.com/watch?v=5gBeLN2Jkng&t=0m48s
Corect. Diferenta e ca eu pot suporta orice, voi nu. Am avut antrenament de mic . Totusi nu mi/a placut ca ea nu a fost corecta. Daca esti cu unu, fii cu toti. Lasand la o parte mistoul ei din ultimul post adresat mie ca si unu de gradinita isi da seama ca nu de aia m/a luat doar pe mine in vizor.
E valabil și pentru ei, ți-am mai explicat. N-o mai lua atât de personal, că a fost o glumă.
Apropo, ai fost amuzant la asta cu melodia, mi-a plăcut ))))))))
"N-o mai lua atât de personal" Ti se pare ca ne/am certat? Pana si melodia ( care vad ca ti/a placut ) a fost sa arate ca e doar o simpla discutie. Toti au impresia pe aici ca atunci cand ai o opinie diferita de ei, inseamna ca te certi. Nu sunt eu religios dar chiarca Doamne feri.
Dacă aveai şi tu poză la av în care să aduci a Charlie Puth crede-mă că nu mai glumeau fetele cu tine . Mişto mel, btw, o am la fav.
"Dacă aveai şi tu poză la av în care să aduci a Charlie Puth crede-mă că nu mai glumeau fetele cu tine" Asta sa fie problema mea, clar. "Mişto mel, btw, o am la fav." serios? Mie mi se pare scarboasa. Blonda din melodie e "misto" . Desi sa fiu sincer, de cate ori am auzit melodia la radio, mereu intelegeam " i just wanna touch you". De 10 ori mai haios a fost ca am cautat asa pe Youtube si dupa am vazut ca am inteles gresit mereu . Nu e scarboasa ca o manea ca sa schimb cand e la radio ( tare ar fi sa aud manele in Londra ) dar nici nu e ca dau din coada cand este.
Nu-ți place Charlie? Ptiu! Oarba după tine.
Stiu. Mie imi plac Chopin, Mozart, Beethoven si restul. Ce gusturi de rah@at am si eu.
Clasicii ii apreciez si eu.Dar totusi...Chiar niciun pic de pop?
Daca mihaela a dat in greaca dau si eu in germana
meine Schatz = comoara mea, meine liebling = draga mea, meine herz = inima mea, my sunshine =raza mea de soare
Nu am dat ca asa a vrut piticul meu, am scris traducerile in romana sa va dati seama ce exact ce inseamna, chiar asa ne alintam in greaca, ca deh... greaca o vorbim in casa, nu romana si nu alta limba. Desi unora li se pare straniu ca de la o varsta daca te alinti, ai probleme la mansarda! Conceptie total gresita mai aveti... in strainatate, cu totul altfel este viata in cuplu si nu vorbesc numai de greci, am auzit ca acest alint sa se vorbeasca in cuplurile de 30-50 de ani si in Germania, Spania etc.
Aici este totul perfect si normal.
Exact.Eu chiar apreciez cuplurile care dupa o anumita varsta continua sa isi manifeste dragostea prin lucruri,, copilaresti'', cum spun unii.Asta ar insemna ca la 50 de ani nu vom mai avea voie nici sa ne tinem de mana, nu?
Miha si mie mi se pare ceva ok sa spui asa.,eu inclusiv la mama mea,soramea, nepotica mea le alint frumos., nu vad nimic rau in asta, eu nu am iubita deci nu am la cine sa spun, asta e nici nu cred ca voi avea vreodata
Iubi si pisi mi se par normale la "relatiile" copiiilor de 12 15 ani dar sa ii spui asa uneia peste 18 ani? Doamne feri. Cum a zis cineva mai sus, are un nume. Foloseste/l.
Cristian...Mai inteleg aici, ca mi-at spune Cristi.Dar pana spui,, Alexandra" iti sar capacele.Iar prescurtarea "Alex" suna prea masculin...
Fosta mea prietena se numea Alexandra si nu imi mai era lene sa ii spun asa. Rareori ii spuneam Alexa dar doar cand voiam sa o enervez. Ca si mine, ura cand ii se prescurta numele. Nici eu nu suport sa imi spuna numele prescurtat.
Cred ca nu e vorba despre aceeasi fata...)
Nu am folosit, nu la modul serios cel puțin.Mai foloseam alintări d-astea la mişto gen "lumina vieții mele", "luna de pe cerul meu" etc. iar el îşi dădea seama şi intra în joc şi ne mai prosteam/amuzam aşa.Dar nu am făcut abuz, şi oricum "alinturile" acelea le-am folosit drept aluzie la ciorile care vorbesc astfel la modul general.
Am lasat aici mai multe exemple din ceea ce ascult. Intri in link aici ( https://www.tpu.ro/conversatii/ce-piese-preferate-ascultati-des/#15960248 ) si acolo e alt link care te v/a trimite la un post de al meu de acum ceva timp.
Piu, bae, bebe, iubire, puiuc, amore, mi amor, iubitu´, rasfa´, baiatul meu, my love, my sun etc
Sa vomit, nu alta
anonim_4396 întreabă: