Este mai greu decât pare să explici ce înseamnă un film cult, având în vedere că nu are o definiție exactă. Există, totuși, câteva carcateristici (mi-ar lua o zi întregă să le înșir pe toate) bine definite:
În principiu, acestea sunt de cele mai multe ori filme cu buget redus, cu o viață aparent foarte scurtă, care s-au bucurat de public mai ales prin intermediul casetelor video, care în SUA reprezintă șansa multor filme a căror prognoza de box office nu este prea bună.
Un film cult a dobândit un anumit grup de fani, devotat, dar extrem. Aceste grupuri, au început să se îmbrace, să se poarte, să vorbească și încet, încet să se transforme în personajele filmelor sale preferate. Astfel, filmul cult a reușit să creeze ceva asemănător unei culturi, fanii care s-au adunat in jurul său creând un adevarat cult pentru pelicula respectivă.
Acestea sunt cunoscute ca fiind excentrice, de multe ori nerespectând normele tradiționale ale cinema-ului mainstream, adoptând subiecte bizare, care nu sunt sub nici o formă tipice cinema-ului de consum. Totuși, există nenumarate excepții, care deși par să se fi încadrat perfect în normele cinema-ului clasic, devin culte („The Shining", de exemplu)
Sintagma „film cult" este acum folosită foarte des, devenind în general dificil de delimitat, având în vedere diversitatea mare de filme (de diferite genuri) care au fost reunite sub acest termen. Câteva exemple ar fi: „Johnny Guitar" (1954) - film western, „Dumb and Dumber" (1994) - comedie, „The Human Centipede" (2010) - horror, „Scarface"( 1983) - crimă, „The Shawshank Redemption" (1994) - dramă, și multe altele.
Pe scurt, un film cult e un film care atrage în timp un grup de admiratori, indiferent de calitățile artistice sau succesul comercial la debut.
Lista completă o ai aici: http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_cult_films
Pagina de wikipedia: http://en.wikipedia.org/wiki/Cult_film
Sper că s-a înțeles cât de cât. Numai bine!
LisaJulie întreabă: