Sunt 9 conform verusrilor lui Tolkien:
"Trei inele pentru Regii Elfilor cei de sub soare,
Sapte pentru ei, stapanii gnomilor din sail de stanca,
Noua, Oamenilor care stiu ca-n lumea lor se moare,
Unul pentru Senioru-Ntunecimii fie inca,
Unde-s Umbrele-n Tinutul Mordor, ca sa le gaseasca,
Si pe toate sa le-adune un inel, si altul nime,
Sa le ferece pe toate, astfel sa le stapaneasca,
Unde-s Umbrele-n Tinutul Mordor, in intunecime.
au fost create inelele puterii, dintre care Sauron a facut cu mâna sa, în focurile din Muntele Disperarii, Inelul Puterii, cel pe care Frodo avea să îl primească de la Gandalf în prima parte din Frăția Inelului (The Fellowship of the Ring). Pe lângă acesta, elfii au făcut trei inele, asupra cărora Sauron nu avea control, alte șapte inele au ajuns la regii gnomilor și alte nouă la regii oamenilor. Dintre toate acestea, inelele gnomilor au fost în mare parte pierdute, inelele oamenilor au rămas la păstrătorii lor. În timp, au ajuns servitorii lui Sauron ( temuții Nazguli ), iar inelele elfilor au fost ascunse de către aceștia și nu au căzut niciodata în mâna lui Sauron.
anonim_4396 întreabă: