Pe scurt, tot farmecul constă în faptul că DiCaprio suferă de o boală mintală, la finalul filmului își revine, dar alege să se prefacă nebun, acceptând lobotomia și refuzând să trăiască ca un „monstru". De aici și cea mai faimoasă replică: „Which would be worse - to live as a monster? Or to die as a good man?".
Pe larg, nu văd cum de mai pot exista dubii. Nu există nici măcar un moment în care vedem răutate din partea lui Dr. Cawley (Kingsley) sau Chuck Aule (Ruffalo), ba chiar Ruffalo parcă are tot timpul o față care arată compasiune, iar pe Kinglsey îl vedem ținând la pacienții săi în timpul întâlnirii de consiliu. La sfarsitul filmului îi vezi pe amandoi dezamăgiți când DiCaprio face pe nebunul. Încă un lucru important e faptul că nu apare nici o dovadă pe parcursul întregului film că pe insulă s-ar face vreun experiment, nici măcar un indiciu.
Interesant e faptul că toți pacienții știau despre Andrew Laeddis, dar nu voiau să vorbească. Chiar dacă ar fi știut pacienții că i-a fost făcută lobotomie, tot ar fi putut spune ca l-au văzut la un moment dat pe acolo. Doar până și DiCaprio a „aflat" că e închis acolo. Explicația mult mai logică e faptul că nu-i spuneau pentru că era chiar el Laeddis, cel mai violent pacient din institutie. De asta îi și vezi la un moment dat cum râd, o reacție mult mai normală în situația asta decât în celaltă. Că doar nu îi scrie să fugă ca apoi să râdă de el pentru că ăia vor să-l facă nebun, ci pentru că era nebun și el nu-și dădea seama.
Pe parcursul filmului, până când i s-a explicat la final ce-i cu viața lui, Teddy nu auzise nicăieri adevarul. Să presupunem că ce vedea el erau într-adevăr halucinații din cauza țigărilor si a pastilelor. Cum au făcut doctorii ca el să halucineze exact acele lucruri? Dacă erau într-adevăr medicamente ar fi halucinat orice altceva, dar nu toate să fi avut legătură cu trecutul lui și mai ales cu ce voiau doctorii să-i „implementeze".
Și mai ales, ce medicamente dai unui om să creadă că un pistol de jucărie e unul real? Poți planifica asta cumva?
Un alt moment cu un mic indiciu ar putea fi întâlnirea lui cu celălalt doctor care asculta, ce să vezi, exact melodia traumei lui din război. Care sunt șansele să fie o coincidență? Nu are mai mult sens ca ei, doctori fiind, să știe lucrurile astea chiar de la Laeddis?
Având în vedere că atât Andrew Laeddis, cât și Teddy Danniels sunt nume reale pentru Teddy, nume pe care le cunoaștea dinainte să „ajungă" pe insulă, nimeni nu le putea inventa dintre doctori. Și totuși numele astea sunt atât de potrivite încât sunt anagrame unul pentru celălalt. S-au chinuit doctorii să-i scotocească numele în toate felurile posibile ca să vadă dacă nu cumva sunt anagrame și apoi să se mai și dovedeasca a fi? Sau, explicația logică, unul dintre nume a fost inventat... și doar Teddy putea face asta. Cu atât mai mult când vine vorba și de numele soției lui.
Există un motiv pentru care lucrurile povestite de Dr. Cawley se leagă atât de bine și de logic, în timp ce „realitatea" conform căreia Teddy e sănătos e ambiguă și necesită atâtea întinderi la limită pentru a-i găsi sensul.
Teddy a fost un personaj creat de fostul maresal Andrew Leddis sa faca fata vinovatiei coplesitoare pe care o simtea pentru ca si-a lasat sotia, care era instabila mental, singura cu copii lor si tragicele consecince a faptului ca i-a innecat.El era pacientul 67 si a mers acolo pentru a-si omori sotia.Medicul si personalul acelui loc sperau ca daca il lasau sa investigheze, el ar fi avut un flashback asupra vechi identitati ca maresal facand fata vinovatiei.Focul a fost pus de sotia lui la vechiul lor apartament si a fost un simptom al bolii ei pe care el a decis sa il ignore.Replica de final despre moartea omului bun sau traind ca un monstru ii face pe multi sa se intrebe daca el si-a stiu adevarata identitate si a vrut ca personalul acelui loc sa il lobotomizeze ca pedeapsa asupra crimei si ca sa scape de amintiri.
Practic el si-a pierdut legatura cu realitatea cand a realizat ce greaseala a facut lasandu-si sotia singura cu copii stiind ca are propleme mentale.Despre asta este vorba in film, despre lupta cu graselile constiente pe care le poate face un om si regretele si mustrarile de constiina care urmeaza dupa.
Sper ca te-am ajutat :*
De aceea anumite filme sunt pentru persoanele de peste 18 ani...
Mai crești și apoi revezi filmul.
Am privit demult filmul dar cred ca in film leonardo dicaprio s-a dovedit ca era nebun sau a innebunit asa ceva