Cu ce?
Dacă să te ajute să te uiţi la film sau nu atunci DA, uită-te
Dacă să-ţi explic finalul, biiine.Deci ei s-au strîns toţi acolo în biserica aia pentru ca să MOARĂ. Să treacă în lumea de dincolo, ei toţi erau oameni care trăiau mizerabil, făceau lucruri rele, aveau o viaţă plictisitoare şi trăiau degeaba, faptul că au fost pe acea insulă le-a adus şi lor o mare parte din lumina aia care era acolo astfel încît ei au devenit fericiţi, împăcaţi, şi puteau trece în lumea de dincolo, în Rai, devenind nemuritori.
Thee eeend.
Lost (Naufragiaţii) este un serial de televiziune american care urmăreşte vieţile supravieţuitorilor unui accident aviatic pe o insulă tropicală misterioasă, undeva în Pacificul de Sud. Serialul a fost creat de Jeffrey Lieber, J. J. Abrams şi Damon Lindelof şi este filmat în principal în Hawaii. Episodul pilot a fost difuzat pe 22 septembrie 2004. De atunci, au fost difuzate cinci sezoane, al şaselea fiind programat în primăvara anului 2010. Serialul este produs de ABC Television Studio (Touchstone Television), Bad Robot Productions şi Grass Skirt Productions şi este difuzat de reţeaua ABC în Statele Unite; în România şi Moldova, este difuzat de AXN. TVR 1 a difuzat primele două sezoane, apoi Prima TV a preluat serialul şi a difuzat patru sezoane. Coloana sonoră este compusă de Michael Giacchino. Producătorii sunt, în prezent, J.J. Abrams, Damon Lindelof, Carlton Cuse, Jack Bender, Jeff Pinkner şi Bryan Burk. Lost a avut success atât la critici, cât şi la public, obţinând o medie de 15,5 milioane de telespectatori pe episod pe canalul ABC şi câştigând numeroase premii, inclusiv un premiu Emmy pentru cel mai bun serial dramatic al anului 2005.
Concepţia
Serialul a intrat în faza de dezvoltare în ianuarie 2004, când Lloyd Braun, şeful ABC la momentul respectiv, a comandat un scenariu iniţial bazat pe conceptul unei combinaţii între filmul Naufragiatul şi reality-show-ul Supravieţuitorul. Nemulţumit de rezultat şi de o corectură ulterioară a acestuia, Braun l-a contactat pe J.J. Abrams, creatorul serialului de televiziune Alias, cu scopul de a scrie un nou scenariu-pilot. Deşi a ezitat iniţial, Abrams s-a răzgândit şi a colaborat în cele din urmă cu Damon Lindelof pentru a crea stilul şi personajele serialului. Dezvoltarea emisiunii a fost constrânsă de termene-limită strânse, dat fiind că fusese comandată spre sfârşitul ciclului de dezvoltare pentru sezonul de toamnă al anului 2004. În timpului scurt pe care l-a avut la dispoziţie, echipa de creaţie a rămas destul de flexibilă încât să modifice sau să creeze personaje care să se potrivească actorilor pe care dorea să-i distribuie. Episodul-pilot de 90 de minute al serialului a fost cel mai scump din istoria canalului de televiziune, costând, se pare, între 10 şi 14 milioane de dolari, în condiţiile în care costul mediu al unui episod-pilot de o oră erau în 2005 de circa 4 milioane de dolari. Serialul, care a debutat pe 22 septembrie 2004, a devenit unul din cele mai mari succese critice şi comerciale ale anului 2004. Alături de un alt nou serial, Neveste disperate, Lost a ajutat ABC să-şi revină dintr-o perioadă de decădere. Cu toate acestea, chiar înaintea difuzării primului episod, Lloyd Braun a fost concediat de directorii companiei care deţine ABC, Disney, pe motiv că permisese dezvoltarea unui proiect atât de costisitor şi de riscant.
Formatul episoadelor
Episoadele au o structură distinctă: după o recapitulare a evenimentelor relevante pentru firul narativ ulterior, episodul începe brusc, fără generic. Într-un moment dramatic, ecranul se înnegreşte, iar grafica de titlu, puţin difuză, planează înspre privitor, însoţită de o muzică înfricoşătoare, discordantă. Genericele de început apar în general peste scenele următoare. Deşi serialul urmăreşte un fir narativ general, fiecare episod relatează acţiunea în paralel cu evenimente de dinaintea prăbuşirii, întâmplări relevante din viaţa unui anumit personaj. Majoritatea episoadelor se încheie printr-un final-surpriză, plin de suspans sau printr-o acţiune care îşi va găsi rezolvarea într-un episod ulterior, acţiune urmată de o tranziţie bruscă într-un ecran negru. Altele, în urma rezolvării unei intrigi, se încheie printr-o scenă liniştită.
Muzica
Lost prezintă muzică original compusă de Michael Giacchino, ale cărui compoziţii sunt în principal orchestrale şi conţin mai multe teme recurente pentru diferite evenimente şi personaje. Coloana sonoră este interpretată de Hollywood Studio Symphony Orchestra. Compozitorul a dezvăluit că a obţinut unele din sunetele folosite în serial cu ajutorul unor instrumente neobişnuite, de exemplu prin lovirea unor piese suspendate din fuselajul avionului. Pe 21 martie 2006, casa de discuri Varèse Sarabande a lansat coloana sonoră originală a primei serii din Lost; aceasta conţine versiuni complete ale unora dintre temele seriei, precum şi sunetul de generic, compus de creatorul serialului, J.J. Abrams. Varèse Sarabande a lansat o coloană sonoră cu muzică din a doua serie Lost pe 3 octombrie 2006.
Cântecele comerciale au fost folosite rar în serial, dată fiind coloana sonoră în principal orchestrală, iar când acestea apar, îşi au originea într-o sursă diegetică, adică sunt generate de acţiunea unuia dintre personaje. Exemple în acest sens sunt diversele cântece auzite la CD player-ul portabil al lui Hurley pe parcursul primei serii sau la picupul din seria a doua.
Locaţii de filmare
Lost este filmat în întregime pe insula Oahu din Hawaii. Scenele originale de pe insulă din episodul pilot au fost filmate pe plaja Mokulē'ia, în apropiere de capul nord-vestic al insulei. Scenele ulterioare de pe plajă au loc în zone izolate de pe ţărmul nordic. Scenele din peşteră din seria întâi au fost filmate pe un platou construit într-un fost depozit de materiale al companiei Xerox, care fusese părăsit după o crimă în masă din 1999, însă platourile şi birourile au fost mutate ulterior la Hawaii Film Studio. Diverse zone urbane din zona oraşului Honolulu sunt utilizate pentru a reprezenta locaţii din întreaga lume, printre care Los Angeles, New York, Iowa, Coreea de Sud, Irak, Nigeria, Anglia şi Australia. De exemplu, scenele desfăşurate la aeroportul din Sydney au fost filmate la Hawaii Convention Center, în timp ce un buncăr din perioada Celui de-al doilea război mondial a fost utilizat pe post de bază a Gărzii Republicane Irakiene.
Distribuţia şi personajele
A doua serie a avut cincisprezece roluri principale, făcând din serial al doilea dimensiune a distribuţiei de la televiziunea de seară americană, după Neveste disperate. Deşi o distribuţie mare implică şi costuri mari de producţie, scenariştii beneficiază de o flexibilitate sporită în deciziile privitoare la desfăşurarea acţiunii. Conform producătorului serialului, Bryan Burk, " Poţi avea mai multe interacţiuni între personaje şi poţi crea personaje mai diverse, mai multe poveşti de fundal, mai multe triunghiuri amoroase."
În primul sezon au existat paisprezece roluri principale. Naveen Andrews a interpretat rolul fostului membru al Gărzii Republicane Irakiene, Sayid Jarrah. Emilie de Ravin a jucat rolul australiencei însărcinate Claire Littleton. Matthew Fox a jucat rolul chirurgului Dr. Jack Shephard. Jorge Garcia l-a interpretat pe Hugo "Hurley" Reyes, un câştigător de loterie ghinionist. Maggie Grace a interpretat-o pe Shannon Rutherford, o fostă profesoară de dans. Josh Holloway a jucat rolul escrocului James "Sawyer" Ford. Yunjin Kim a interpretat-o pe Sun Kwon, fiica unui puternic om de afaceri coreean, iar Daniel Dae Kim, pe soţul ei, Jin-Soo Kwon. Evangeline Lilly a jucat rolul fugarei Kate Austen. Dominic Monaghan l-a interpretat pe dependentul de droguri, fostă vedetă rock Charlie Pace. Terry O'Quinn a jucat rolul misteriosului John Locke. Harold Perrineau l-a interpretat pe constructorul Michael Dawson, în timp ce tânărul Malcolm David Kelley l-a interpretat pe fiul acestuia, Walt Lloyd. Ian Somerhalder a jucat rolul lui Boone Carlyle, director al afacerii matrimoniale a mamei sale şi frate al lui Shannon.
În decursul primelor două serii, unele personaje au fost „ucise" pentru a face loc altora, cu poveşti noi. Boone Carlyle a fost primul personaj principal care a murit în prima serie. Malcolm David Kelley a apărut sporadic în urma evenimentelor din ultimul episod al primei serii. În urma plecării lui Maggie Grace după şase episoade din seria a doua, au apărut printre persoanjele principale Adewale Akinnouye-Agbaje în rolul preotului catolic şi fostului lider de gherilă nigerian "Dl." Eko, Michelle Rodriguez în rolul fostei poliţiste Ana Lucia Cortez, iar Cynthia Watros a interpretat rolul psihologului Libby. Ana Lucia şi Libby au fost ucise spre finalul seriei a doua, ca şi Michael Dawson şi Walt Lloyd, deşi producătorii nu au infirmat posibilitatea ca aceştia să apară din nou în secvenţe premergătoare cronologic evenimentelor de pe insulă sau chiar să se întoarcă fizic pe aceasta (în cazul lui Michael şi Walt). Printre personajele secundare ale serialului se numără Rose Henderson, interpretată de L. Scott Caldwell şi soţul ei, Bernard Nadler, interpretat de Sam Anderson, Danielle Rousseau, interpretată de Mira Furlan, doi dintre "Ceilalţi", Ethan Rom şi Tom, interpretaţi de William Mapother, respectiv M. C. Gainey, Christian Shephard, tatăl lui Jack, interpretat de John Terry şi însoţitoarea de zbor Cindy Chandler, interpetată de Kimberley Joseph.
În seria a treia, au ajuns printre actorii principali Henry Ian Cusick, interpretându-l pe fostul soldat scoţian Desomnd David Hume, alţ Michael Emerson în rolul lui Ben (cunoscut anterior sub numele de „Henry Gale"), liderul "Celorlalţi." Trei noi actori şi actriţe s-au alăturat distribuţiei: Elizabeth Mitchell, în rolul Julietei, Kiele Sanchez, în rolul lui Nikki, şi Rodrigo Santoro, în rolul lui Paulo.
Sezonul patru l-a readus pe Harold Perrineau în rolul lui Michael Dawson, absent pentru tot sezonul trei. Alături de el, ca personaje principale au mai apărut Jeremy Davies în rolul Daniel Faraday, un fizician ciudat care este interesat de latura ştiinţifică a insulei, Ken Leung în rolul Miles Straume, un "mediu" care vorbeşte cu fantomele, şi Rebecca Mader în rolul Charlotte Staples Lewis, un antropolog de succes. În schimb, personajul Claire Littleton a dispărut misterios, şi nu a mai apărut nici în sezonul cinci. În finalul sezonului, Michael Dawson va ieşi din serial.
În sezonul cinci nu a mai apărut niciun personaj principal, la capitolul personaje secundare fiind de amintit doar Saïd Taghmaoui şi Zuleikha Robinson în rolurile Caesar şi Ilana.
Rezumate ale seriilor
Seria 1
Articol principal: Lost (seria 1)
Seria întâi a debutat în Statele Unite pe 22 septembrie 2004 şi a constat în 24 de episoade. Supravieţuitorii prăbuşirii zborului Oceanic 815 sunt naufragiaţi pe o insulă aparent pustie, fiind nevoiţi să coopereze pentru a rămâne în viaţă. Supravieţuirea lor este pusă, însă, în pericol de entităţi misterioase,printre care se numără urşi polari, o creatură nevăzută care bântuie jungla şi locuitorii răuvoitori ai insulei, cunoscuţi sub numele de „ceilalţi". Naufragiaţii se întâlnesc cu o franceză care naufragiase pe insulă cu şaisprezece ani în urmă şi găsesc un chepeng misterios de metal îngropat în sol. Se încearcă părăsirea insulei pe o plută.
[modifică]Seria 2
Articol principal: Lost (seria 2)
Seria a doua a debutat în Statele Unite şi Canada pe 21 septembrie 2005 şi a constat în 23 de episoade. Cea mai mare parte a poveştii, care continuă la 44 de zile după prăbuşire, se axează pe conflictul principal dintre supravieţuitori şi „ceilalţi", lupta dintre credinţă şi ştiinţă fiind tema mai multor episoade. Deşi sunt rezolvate unele mistere, apar noi întrebări. Sunt prezentate noi personaje, printre care supravieţuitorii din coada avionului şi alţi locuitori ai insulei. Sunt divulgat mai multe informaţii despre „mitologia" insulei şi trecuturile supravieţuitorilor. Este explorat chepengul, fiind dezvăluită existenţa Iniţiativei DHARMA şi a finanţatorului ei, Fundaţia Hanso. Pe măsură ce se dezvăluie adevărul despre misterioşii „Ceilalţi", unul din supravieţuitorii accidentului îi trădează pe ceilalţi naufragiaţi, iar motivul aparent al prăbuşirii avionului este dezvăluit...
[modifică]Seria 3
Articol principal: Lost (seria 3)
Seria a treia a debutat în Statele Unite şi Canada pe 4 octombrie 2006 şi a conţinut 23 de episoade, prezentate în două blocuri: o parte iniţială, de toamnă, constând în şase episoade, şi o a doua parte, constând în şaptesprezece episoade consecutive, începând cu februarie 2007. Firul narativ a fost reluat de la a 67-a zi după prăbuşirea avionului. Apar noi personaje, atât în tabăra supravieţuitorilor, cât şi în cea a „celorlalţi". Pe final, începe războiul dintre naufragiaţi şi "Ceilalţi", iar fiecare tabără are spioni din cealaltă. De asemenea, supravieţuitorii intră în contact cu echipajul trimis pentru a-i salva.
[modifică]Seria 4
Articol principal: Lost (seria 4)
Sezonul patru a fost planificat să aibă 16 episoade, şi să fie difuzat în America de Nord din ianuarie 2008. Din cauza grevei scenariştilor, seria a avut doar 14 episoade, 8 filmate înainte de grevă, şase după grevă. Acţiunea s-a concentrat asupra modului în care supravieţuitorii au reacţionat faţă de echipajul navei "Kahana" sosit pe insulă, şi cu plecarea de pe insulă a unui grup de naufragiaţi intitulat Oceanic Six. Din ultimul episod al sezonului precedent, şi în marea majoritate a episoadelor acestei serii, scenariştii au introdus în locul scenelor cu imagini din trecutul personajelor, imaginile din viitorul acestora.
[modifică]Seria 5
Articol principal: Lost (seria 5)
Seria a cincea a debutat în Statele Unite şi Canada în ianuarie 2009 şi a conţinut 17 episoade. Prima parte a sezonului urmăreşte povestea naufragiaţilor rămaşi pe insulă, care călătoresc în timp în diverse perioade, până când se stabilizează în anul 1977, unde se înrolează în Iniţiativa DHARMA. A doua parte prezintă povestea celor şase care părăsiseră insula, până la revenirea lor pe insulă, în urma unui alt accident al unui avion.
[modifică]Seria 6
Articol principal: Lost (seria 6)
La data de 7 mai 2007, preşedintele companiei ABC Entertainment a anunţat că seria a şasea din Lost va fi şi ultima, iar ultimele trei sezoane vor avea în total 48 de episoade, fiecare câte 16. Din cauza grevei scenariştilor, sezonul 4 a avut doar 14 episoade, astfel că sezoanele 5 şi 6 fuseseră iniţial împărţite în câte 17. La 29 iunie 2009, producătorii au anunţat că ultimul sezon va avea un episod în plus, totalul ridicându-se la 18. Acestea vor fi difuzate în Statele Unite ale Americii şi Canada începând cu ianuarie 2010.
[modifică]Mitologie
Articol principal: Mitologia Lost
În paralel cu dezvoltarea personajelor, episoadele din Lost includ o serie de elemente misterioase, aparţinând sferelor ştiinţifico-fantasticului şi supranaturalului. Creatorii serialului se referă la acestea ca făcând parte din "mitologia" Lost; ele sunt o sursa speculaţiilor ample ale fanilor.
Printre elementele mitologice ale serialului se numără un „monstru" care bântuie aparent insula, un grup misterios de indigeni denumiţi de supravieţuitori „Ceilalţi", o organizaţie numită Iniţiativa DHARMA care a construit mai multe staţii de cercetare pe insulă, un şir de numere care au apărut frecvent în vieţile personajelor, atât în trecut, cât şi în prezent, precum şi numeroase conexiuni între personaje, majoritatea fiind necunoscute chiar protagonştilor.
Motive tematice
Articol principal: Motive în Lost
Există o serie de motive tematice recurente în Lost, care de multe ori nu au un impact direct asupra naraţiunii, însă extind substratul literar şi filosofic al serialului. Printre acestea se numără apariţiile frecvente ale contrastului dintre alb şi negru, care reflectă dualismul interior al personajelor sau al situaţiilor, ochii, care apar adesea în prim-plan la începutul episoadelor, problemele familiale, care se regăsesc în vieţile marii majorităţi a personajelor, referiri la numeroase opere literare, inclusiv menţionarea şi discutarea explicită a anumitor romane. Există şi multe aluzii la filosofie, fapt demonstrat clar prin numele anumitor personaje, inspirate de numele unor celebri gânditori, precum John Locke, Jean-Jacques Rousseau şi David Hume, dar şi ale unor scriitori, precum C. S. Lewis sau matematicieni (Hermann Minkowski).
Teorii dezminţite
Nucleul serialului este o poveste complexă şi criptică ce dă naştere la numeroase întrebări fără răspuns. Încurajaţi de scenariştii şi actorii din Lost, care interacţionează adesea cu fanii, atât telespectatorii, cât şi criticii de televiziune au creat un număr mare de teorii, în încercarea de a rezolva misterele. Teoriile se referă în principal la natura insulei, la originile „monstrului" şi ale „Celorlalţi", la semnificaţia numerelor şi la motivul prăbuşirii avionului şi al supravieţuirii anumitor personaje.
Câteva dintre cele mai răspândite teorii ale fanilor au fost discutate şi respinse de creatorii serialului, cea mai celebră fiind teoria conform căreia protagoniştii sunt de fapt morţi sau se află în Purgatoriu. Aceasta a fost negată în mod explicit de J.J. Abrams şi a fost repinsă şi prin ultimul episod al celei de-a doua serii. Alte teorii pe care creatorii le-au dezminţit sunt cele care spun că naufragiaţii au sau vor avea de-a face cu extratereştrii, nave spaţiale sau călătorii în timp sau că toată acţiunea are loc în mintea unuia dintre personaje.
Carlton Cuse a dezminţit teoria conform căreia insula este o emisiune de tip reality TV, iar personajele sunt, fără să ştie, concurenţi, în timp ce Damon Lindelof a negat şi teoria conform căreia „monstrul" este un nor de nanoroboţi, asemenea celui din romanul Prey, scris de Michael Crichton.
Însă una dintre teorii discreditată anterior de producători, cea a călătoriilor în timp, a fost incorporată în serial, deşi fusese negată cu îndârjire.
Premii
Încă din primul sezon, Lost a atras atenţia criticilor, şi în 2005, la Premiile Emmy, a câştigat premiul pentru Cel mai bun serial dramatic, iar J. J. Abrams a primit premiul pentru Cel mai bun regizor. De asemenea, Terry O'Quinn şi Naveen Andrews au fost nominalizaţi pentru Cel mai bun actor într-un rol secundar. În 2008, Terry O'Quinn avea să câştige acest premiu, în acelaşi an fiind nominalizat la această categorie şi Michael Emerson.
În 2006, a primit Globul de Aur pentru Cel mai bun serial TV – Dramă, categorie la care a mai fost nominalizat în 2005 şi 2007. Tot la Globurile de Aur, în 2005, Matthew Fox şi Naveen Andrews au fost nominalizaţi la Cel mai bun actor de televiziune – Dramă, respectiv Cel mai bun actor în rol secundar într-o miniserie sau film de televiziune. În 2007, Evangeline Lilly a fost nominalizată la categoria Cea mai bună actriţă de televiziune – Dramă.
Lost a mai primit Premiul BAFTA pentru Cel mai bun import din Statele Unite, în anul 2005. În acelaşi an, Lost a fost laureat cu Premiul Cel mai bun scenariu într-un serial dramatic la Premiile Sindicatului Scenariştilor, Cea mai bună producţie TV la Premiile Sindicatului Producătorilor, cea mai bună regie într-un program de televiziune la Premiile Sindicatului Regizorilor, şi cea mai bună distribuţie, la Premiile Sindicatului Actorilor...cred ca aici gasesti tot ce te intereseaza chiar mai mult fundita plzzz?:X:*
LisaJulie întreabă: