Primul sezon:
Luna este o adolescentă care a fost adoptată de familia Valente din Cancún, Mexic. Ea merge la liceul Black South și are propriul ei grup de prieteni: Nina (prietena ei cea mai bună), Ambar (dușmana ei), Delfina, Jazmin, Jim, Yam, Nico, Pedro, Matteo („Băiatul Fragă") și cel mai bun prieten, Simon. Lunei îi place să meargă cu rolele, fiind angajată prima dată la BurgerWheels. Cu toate acestea, viața ei se schimbă atunci când părinții ei primesc o ofertă de muncă la Conacul Benson în Buenos Aires, Argentina, unde va trebui să se mute întreaga familie. Luna descoperă o lume a patinajului pe role, Jam & Roller, care o va face să viseze, să învețe și să muncească ca să devină cea mai bună patinatoare. Luna va reuși să devină pe zi ce trece o elevă mai bună la colegiu și trebuie să treacă peste toate obstacolele create de Ambar, impulsionată fiind de pasiunea ei. Cu determinare, entuziasm, pasiune pentru mersul cu rolele, noua ei dragoste pentru Matteo, dar și pentru Simon, va descoperi astfel dansul pe role unde va cunoaște prieteni noi și va descoperi cine este cu adevărat: o fată isteață, frumoasă, inteligentă, pasionată, hotărâtă.
Al doilea sezon:
Un vis declanșează povestea care conduc personajele să facă față noilor provocări personale, pasiunilor, sentimentelor, astfel căută să-și reafirme propria identitate. Luna așteaptă cu nerăbdare reuniunea ei cu Matteo. Dar el vine diferit și rezervat. Nimeni nu știe secretul ascuns de Matteo, dar Luna este gata să descopere misterul. Luna îl va ajuta pe Matteo să-și descopere adevărata lui pasiune și el se va confrunta cu presiunea tatălui său exigent. În familia Benson, sosirea tatălui lui Sharon a schimbat rutina și aduce înapoi amintiri din trecut. Luna se va apropia de acest om genial și amuzant. Relația dintre ei și cu ajutorul lui Nina, va marca lucruri noi în viața Lunei și va ajuta la aflarea misterului din trecutul ei. Ambar, Jasmin, Delfina, Matteo, Gaston și Ramiro, vor absolvi liceul BlakeSouth, iar la sfârșitul anului, va trebui să decidă pe ce cale vor merge pentru viitorul lor. Cu toate acestea, Matteo a văzut o dilemă profundă între dorința de a-l face mândru pe tatăl său, continuând o carieră distinsă la universitate, sau a alege să facă ceea ce el iubește cu adevărat. Ramiro, descoperă un grup de patinatori de stradă, care îl va ghida spre marea lui pasiune, patinajul. În afara școlii, popularitatea Lunei și Jam & Roller continuă să crească, iar acum pista este echipată cu camere video, care transmit în direct pe internet, pe lângă acest lucru se mai întâmplă și un eveniment neașteptat și dramatic, precum și o schimbare care va declanșa o criză, și îi va face pe toți să lucreze împreună.
La sfârșitul acestui sezon, Luna descoperă adevarata sa identitate ca Sol Benson.
Al treilea sezon:
Luna după ce revine din vacanță cu o nouă personalitate, cu un nou look datorită lui Ambar si cu reala sa identitate ca Sol Benson începe să provoace niște furtuni puternice. Nina și Simon se întorc și îi vor pregati un test Lunei datorită comportarilor ei. Jam & Roller devine Red Sharks Roller Team iar asta îi va face pe copii să se ambiționeze pentru noile concursuri ce vor veni. Plecarea lui Gaston îl va face pe Matteo să se simtă prost și se va închide în el pentru o perioadă după se va împrieteni cu Simon care îi va fi alături mereu. Ambar revine cu un nou look și mult mai rea si mai ambițioasă cum nu am mai văzut-o până acum împreună cu cea mai bună prietenă a sa, Emilia pregătind un plan să o distrugă pe Luna. Emilia se alatură împreuna cu Ambar la Red Sharks unde provoacă numai probleme Lunei cât și echipei însa Emilia devine admiratoarea secreta a lui Matteo pentru a distruge Lutteo însă Emilia descoperă că ea începe să se îndrăgostească cu adevărat. Pentru Alfredo totul este minunat acum că și-a regăsit nepoata de mult pierdută, Sol însa Rey îl ajută să o gasească pe Sharon care este de negăsit. Luna are un vis cu mama ei unde ii arată jurnalul ei unde după ce se trezește din vis îl găsește și descoperă ca este posibil ca părinții ei să trăiască aflând și mai multe lucruri despre trecutul ei. Relația Ninei și a lui Gaston nu mai există după ce Gaston pleacaă însă Xavi se întoarce iar Nina începe să se îndrăgostească. Jazmin și Delfina revin însă cu noi intenții iar Jazmin ca un critic de moda iar Delfi ca un fotograf. La sfârșitul acestui sezon copii au o competiție iar Luna își serbează ziua de naștere la Red Sharks unde Alfredo îi spune secretul său și unde Luna întâlnește persoanele pierdute de mult timp între timp toții se muta la Conac unde sărbătoresc însă o flacară reaprinde incendiul de acum mulți ani a Conacului Benson.