anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Vreau sa stiu si eu care e cea mai buna calitate a filmelor gen : stiu ca ca 1080p (hd) e cea mai mare, dar mai urmeaza si hdrip, web-dl, webrip, dintre care cel mai mult spatiu pe hard disk il ocupa web-dl, care e cel mai bun?

Răspuns Câştigător
| Zartbitter a răspuns:

Cifrele de genul 480p, 720p, 1080p vorbesc despre rezoluție, adică despre numărul de pixeli din care este format un cadru de imagine. În mod specific, cifrele astea se referă la înălțimea cadrului, adică numărul de linii orizontale de pixeli. Evident, cu cât numărul e mai mare, cu atât calitatea crește. Cifrele pot urca la 1440p, 2160p sau chiar 2880p.

HDRip, Web-Rip sau Web-DL reprezintă mediile de pe care filmele au fost capturate și se referă la metodele de compresie a imaginii. Astfel, diferența de calitate stă în originea filmului, respectiv compresia sa originală.

Spre exemplu, un film Web-Rip este unul înregistrat de pe un flux (stream) online. E ca și cum ai da Play pe YouTube la un film și tu ai înregistra ce vezi pe ecran. Calitatea este crescută, dar faptul că filmul este transmis „live" implică niște compresii de lățime de bandă, pentru a reduce traficul.

Comparativ, un film Web-DL este unul descărcat (DL = Download) de pe un serviciu care oferă această posibilitate. Asta înseamnă că fișierul are calitatea cea mai bună, pentru că nu intervine nicio compresie ca mai sus.

Dar atât Web-Rip cât și Web-DL pot fi afectate de compresia aplicată la sursă. Adică poți descărca sau înregistra la calitate maximă, dar dacă filmul original este „livrat" cu compresie sau la o rezoluție mai mică (gen 720p), nu prea ai ce face.

Mediile de tip DVD sau Blu-Ray sunt relativ fixe. Evident, Blu-Ray permite o calitate mult mai bună decât DVD-ul, precum și DVD-ul este mai bun decât CD-ul, de exemplu. Deci un film de tipul BD sau BR-Rip (trase de pe Blu-Ray) are șanse să fie mai de calitate pentru că materialul sursă este de o calitate mai bună.

În general, eu consider că BD/BR-Rip > Web-DL > DVD-R > Web-RIP/HDTV/VOD-Rip.

Și compresia video (H.264 de exemplu) influențează calitatea, dar poți afla singur mai multe detalii:

https://en.wikipedia.org/wiki/Pirated_movie_release_types

1 răspuns:
| horia2012 a răspuns:

Calitatea nu e data de rezolutie ci de codecul pe care il foloseste la codarea filmului. Poti sa ai 1080 la calitate proasta, buna sau foarte buna. Totul depinde de codec si de setarile pe care le faci codecului.
H264 (mp4) e cel mai bun, urmeaza MPEG4 si divx. Pentru ce te intereseaza pe tine ordinea e 1080p, 720p, bluray, hdrip. Web-dl, webrip, BRRip, BDRip, DVDRip, toate sunt bune, depinde sursa care s-a folosit pentru filmul respectiv (dvd, bluray,) si de cum e distribuit pe internet.