Am facut o mini-gradina zoo, cu o camila un porc mistret si o vulpe. (nu am deschis-o inca ) Am planuit sa iau si un elefant, o zebra, un tigru, un leu, un leopard, un cimpanzeu, o gorila, un rinocer, un crocodil, o girafa, o hiena etc. Intrebarea mea este : imi dati informatii despre animalele pe care le-am numarat? Credeti ca am sanse sa o deschid? Sa stiti ca nu glumesc.

CAMILA:Cămila (din arabă Djemal sau ebraică Gamal) este un mamifer erbivor rumegător din Africa de Nord și din Asia, de talie mare, cu o cocoașă de grăsime pe spate (cămila dromader-Camelus dromaderies-) sau cu două cocoașe (cămila bactriană-Camelus bactrianus-), folosit la transport în regiunile de deșert. Cămila bactriană sălbatică (C. bactrianus ferus) are caracteristici mai apropiate de speciile fosile, de exemplu C. alutensis (descoperită pe valea Oltului de Grigoriu Ștefănescu), decât de forma domestică. Cămila aparține de familia Camelidae, familie de care mai aparțin și rumegătoarele din America (guanako, lama, alpaka și vicunia). Asemănarea dunelor din deșert cu valurile mării ca și mersul legănat al cămilelor a făcut ca ea să fie denumită „Corabia deșertului".Morfologie

Cămila se deosebește de rudele ei din Lumea Nouă prin talia corpului mai mare (înălțimea la greabăn între 225 - 345 cm și greutatea între 300 - 700 kg), și prin faptul că are una sau două cocoașe. Cămilele au coada relativ scurtă (35 - 55 cm), culoarea blănii are nuanțe de la brun întunecat până la un cenușiu roșcat de culoarea nisipului. Pe când dromaderul are părul scurt ,cămila bactriană are blana cu peri foarte lungi mai ales în lunile de iarnă. Picioarele cămilelor în raport cu dimensiunea corpului sunt lungi, ele calcă pe două degete, care nu sunt acoperite de copită ci numai de o unghie îndoită care protejează degetele de la picioare care pe talpă au un sistem de suspensie alcătuit dintr-un țesut conjunctiv moale. Animalele au gâtul și capul lung, buza superioară despicată și ochii au gene protectoare lungi. Orificiile nărilor se pot închide, iar stomacul cămilelor este ca și la celelalte rumegătoare compartimentat în prestomace.
Hrănire

Cămila este adaptată la viața de deșert când trebuie să parcurgă fără hrană sau apă distanțe mari. Pentru aceasta cămila poate să acumuleze ca rezervă o cantitate mare de hrană și apă. In cocoașă ea poate să acumuleze hrană sub formă de grăsime, cu care poate să reziste fără a se hrăni timp de 30 de zile. Rezerva de apă a unei cămile acumulată în stomac atinge o cantitate între 100 și 150 litri, cantitate suficientă pentru 2 săptămâni. Cămila poate bea în 10 minute o cantitate de 100 de litri de apă. Se spune că îngrijitorul de cămile obligă animalul să bea o cantitate mare de apă înainte de plecare. Dar teoria că o rezervă de apă ar fi cocoașa unde lipidele se transformă în apă prin procesele de oxidare din organism este falsă:
din 28 g lipide rezultă -> o energie de 1000 kJ ->28 g glucoză -> 35 g apă

Acest proces are loc în fiecare organism animal, ea n-ar putea asigura cantitatea de apă necesară cămilei.
Răspândire

Sub forma domestică ambele specii de cămile sunt răspândite pe un areal întins în Africa și Asia, dromaderul fiind răspândit în Africa de Nord, Arabia, iar cămila bactriană în regiunile din Asia Centrală (Manciuria, Asia Mică). Numărul populației de cămile este apreciată la cca. 19 milioane, din care 14,5 milioane trăiesc în Africa (numai în Somalia trăiesc 7 milioane și în Sudan 3 milioane de cămile).
Reproducere

Cămilele trăiesc în harem. Perioada de gestație la cămile este între 360 - 440 de zile, puiul de cămilă devenind într-o perioadă scurtă de timp independent și putând alerga. La vârsta de 1 an este înțărcat și la vârsta de 2 - 3 ani devine apt pentru reproducere. O cămilă poate trăi 40 - 50 de ani.
PORCUL MISTRET:Mistrețul (denumire științifică Sus scrofa) este un animal sălbatic, mamifer și omnivor, în general nocturn. Aria sa de răspândire cuprinde întreaga Europă, nordul Africii inclusiv Munții Atlas, mare parte din Asia, întinzându-se la sud până în Indonezia (harta alăturată este imprecisă, incluzând ca arie de răspândire și zonele ocupate de specii înrudite, cum ar fi pecarul). În România populează pădurile, începând cu Delta și Lunca Dunării, până în desișurile Carpaților. Este colorat negru - cafeniu. Scoate sunete foarte asemănătoare celor ale porcilor domestici. Colindă în turmă pădurile și culturile agricole de la marginea acestora. Produce stricăciuni în special în lanurile de porumb și cartofi. Scroafa fată 4-6 purcei. Este vânat pentru trofeu și pentru carne. Poate ataca omul, de aceea întâlnirea cu aceste animale trebuie evitată. Mistrețul este strămoșul porcului domestic.
VULPEA:Vulpea, mamifer carnivor, cu numele științific Vulpes vulpes crucigera, este încadrată sistematic în familia Canidae, alături de lup, câine, șacal, enot etc.


Deși de obicei vulpea e considerată - automat - a fi roșcată, de fapt coloritul său prezintă o mare varietate (de la roșcat aprins până la galben-cenușiu). Se vorbește, ca urmare, de existența a trei varietăți de vulpe: de mesteacăn (cu pieptul, partea ventrală și vârful cozii albicioase, iar părțile laterale gălbui), cu cruce (care are o dungă neagră pe spinare, care se încrucișează cu cea de pe membrele anterioare; cea mai răspândită) și cărbunăreasă (cu pieptul, gâtul, abdomenul și vârful cozii cenușii sau negru-cenușiu și picioarele negre). Există însă și varietăți intermediare, în multe cazuri fiind foarte greu de deosebit vulpea de anumite varietăți de câini.
Caracteristici generale

Vulpea este mai mică decât câinele obișnuit și evident mai mică decât lupul. Are între 7 și 10 kg, rar mai mult. Corpul are sub 1 m lungime, iar coada stufoasă cca 30-40 cm.

Corpul vulpii nu este mare, fiind destul de asemănător cu al câinelui, dar iese în evidență datorită cozii lungi și stufoase, care are vârful alb. Blana este roșcată. Vulpea mănâncă, probabil, cele mai multe mici mamifere: șoareci de câmp, popândăi, castori, lemingi, veverițe, iepuri etc. Detectează prada chiar și fără să o vadă (după miros sau după sunet), dar nu aleargă după ea, ci sare asupra sa, cu labele din față, ca pisicile. Majoritatea vulpilor ucid deseori mai mult decât pot mânca la o singură masă și îngroapă ce le prisosește, urmând a reveni altă dată la locul cu "provizii".

Puii se nasc în vizuini subterane, o singură dată pe an, din martie până în mai. De obicei, vin pe lume câte cinci frați, dar au fost studiate și cazuri extreme: un singur pui sau 12 - la o singură naștere! Puii de vulpe sunt orbi la naștere, ochii lor deschizându-se abia după a doua săptămână de viață. Părinții sunt foarte grijulii cu micuții: mama este mereu în preajma puilor pentru a îi apăra, iar tatăl pleacă la vânătoare pentru a asigura hrana întregii familii. Este vorba despre maturi, căci în prima lună puii se hrănesc doar cu laptele supt de la mama lor. Începând cu a doua lună, puii de vulpe sunt luați la vânătoare de către adulți, pentru a începe primele încercări pe cont propriu.

Considerate în trecut "devoratoare de găini", vulpile au fost vânate cu cruzime ani la rând. Un alt motiv pentru care oamenii nu le-au privit cu simpatie pe vulpi este faptul că acestea răspândesc - mai ales în mediul rural - câteva boli foarte grave, printre care și turbarea. Pot fi afectate în special mamiferele cu care vulpile intră în contact direct, dar boala poate fi transmisă și omului, fie direct prin mușcătură, fie prin intermediul păsărilor din ogradă.
ELEFANT:Elefantul (Elephantidae) (greaca veche: ἐλέφαντ- [eléfant-]ἐλέφᾱς [eléfās]) face parte din familia Proboscidea (animale cu trompă). Fac parte din categoria celor mai mari animale patrupede terestre, care la naștere cântăresc 100 kg. Perioada de gestație durează 20 - 22 de luni.

Cel mai în vârstă animal în captivitate a avut 86 de ani și a trăit în Taipei, Taiwan. Greutatea medie a unui elefant este de 2—5 tone, atingând o înălțime de 4 m. Recordul l-a atins un mascul din Damaraland, Namibia (1978) care a avut 4,21 m înălțime și o lungime de 10,39 m.

Acest mamifer uriaș a fost și este vânat de către braconieri pentru coarnele lor de fildeș foarte valoroase. Toate speciile de elefanți sunt pe cale de dispariție.Elefantul este singurul mamifer care nu poate sări.
Caracteristici generale
Prezența unei trompe mari și flexibile, ca extensie a nasului și a buzei superioare
Dimensiuni uriașe ( până la 4 m înălțime și masa de 5 t)
O piele dură, groasă, neacoperită cu păr, cu riduri
Ureche externă mare și subțire
Are 2 colți din fildeș
Știați că?
Elefantul poate consuma chiar și 225 kilograme de iarbă într-o singură zi și poate bea până la 136 litri de apă la o singură adăpare.
Cel mai mare colț de fildeș despre care s-a relatat vreodată a avut 3,1 metri lungime si 105 kilograme.
ZEBRA:Zebra este reprezentată de trei variante de animale care face parte din specia calului (Equidae) ordinul imparicopitate, (Perissodactyla). Astfel este varianta:
Zebra Grevy (Equus grevyi)
Zebra de stepă (Equus quagga)
Zebra de munte (Equus zebra).

Incrucișări dintre zebre și cai au dat naștere la zebroide o variantă intermediară între zebră și cal, ca și zebrule care sunt o încrucișare între zebră și măgar. Zebrele sunt foarte greu de domesticit și nu vor deveni niciodată animale de călărie.
Răspâmdire

Locul lor de origine este tot continentul african, în nordul continentului fiind deja în perioada antică exterminată. Cea nai răspândită variantă este zebra de stepă, care trăiește în savanele din Sudan și Etiopia de Sud, Africa de Est până în Africa Sudică de Vest. Zebra Grevy trăiește în regiunile cu tufișuri aproape uscate și savane este răspândită în Africa de Est, Kenia, Etiopia și Somalia. Zebra de munte trăiește pe un areal geografic mult mai restrâns ca celelate două variante, fiind răspândită numai în regiunile mai înalte până la altitudinea de 2000 m deasupra n.m. regiuni situate în Namibia și Africa de Sud.
TIGRUL:igrul (Panthera tigris) este o specie de mamifere răpitoare din familia felinelor, unul dintre cele patru specii ale genului Panthera, reprezentant al subfamiliei felinelor mari. Cuvântul "tigru" provine din grecescul "tigris" care, la rândul său, derivă din "tigri", cuvânt din persana veche, a cărui rădăcină "taig" înseamnă "rapid".[3][4][5]

Tigrul este unul dintre cei mai mari răpitori de pe Pământ, cedând doar în fața ursului polar și a celui brun. Sunt recunoscute 9 subspecii ale tigrului, dintre care către începutul secolului al XXI-lea s-au păstrat doar șase — în total 4.000–6.000 capete;[6] cea mai numeroasă este a tigrului bengal, a cărei populație alcătuiește aprox. 80% din populația totală a tigrilor.

În sec. al XX-lea, specia tigrului a fost listată în Cartea Roșie a IUCN și în documente similare ale unor țări. În prezent, vânătoarea sau capturarea ilegală a tigrilor este interzisă în toată lumea.
Istoricul studierii

Prima descriere științifică a tigrului, pe atunci Felis tigris, a fost realizată de către Carolus Linnaeus în Systema naturae.[2][7] Mai târziu, în 1858, naturalistul rus Nikolai Severțov[8] descrie aceeași specie sub denumirea de Tigris striatus. În 1867, zoologul britanic John Edward Gray o descrie ca Tigris regalis. Începând cu anul 1929, tigrul aparține de genul Panthera.
Cele mai multe date ce țin de evoluția speciei tigrului au fost obținute prin intermediul analizei rămășițelor pământești și a cercetărilor în domeniul filogeniei moleculare.

În baza analizelor cladogenetice s-a demonstrat că originea geografică a speciei se găsește în Asia de est.

Studierea osemintelor scoase la suprafață este dificilă din mai multe puncte de vedere. Descoperirile paleontologice nu sunt numeroase și sunt puternic fragmentate. Osemintele sunt expuse la poluare cu material genetic străin și, în genere, vechimea lor este greu de determinat.

Cele mai vechi rămășițe ale unui schelet de tigru au fost scoase la suprafață în nordul Chinei și în insula Java.[9] Strămoșul tigrului, Panthera palaeosinensis (Zdansky, 1924),[10] este destul de asemănător acestuia, fiind o felină de dimensiuni mai mici, care a viețuit în provincia Henan din China de nord de la sfârșitul pliocenului până la începutul pleistocenului. Situația taxonomică a acestei specii este, la moment, ambiguă.[11]

Aproximativ 2 milioane de ani în urmă, la începutul pleistocenului, tigrul era răspândit în estul Asiei, populând și insule precum Borneo și Palawan.[12] Au fost scoase la suprafață, în număr mare, oseminte din pleistocen, în China, Sumatra și Java. În India, Altai și Siberia, tigrii n-au apărut decât la sfârșitul pleistocenului. De asemenea, au fost descoperite rămășițe ale unor așa-zise pisici mari, clasificate la tigri, în nord-estul extrem al Siberiei. Pe continentele americane n-au fost făcute niciun fel de descoperiri în ce privește tigrul.
Conform analizelor anatomice comparative, dimensiunile medii ale tigrului s-au micșorat din pleistocen până în prezent (excepție face subspecia tigrilor siberieni). Acest fenomen este caracteristic mamiferelor din pleistocen și comunică despre scăderea bioproductivității sezoniere a mediului și/sau — în cazul răpitoarelor — despre micșorarea dimensiunilor medii ale prăzii. Oseminte din holocen au fost descoperite în insulele Java și Borneo.[12] Băștinașii ultimei insule susțin că colții pe care îi dețin au fost ai unor tigri sălbatici pe care strămoșii lor i-ar fi ucis 4–7 generații mai înainte, deci tigrul în Borneo ar fi dispărut acum aprox. 200 de ani. Cea mai notorie dovadă este recenta descoperire a unui fragment de dinte într-o peșteră din partea malaeziană a insulei (Sarawak), printre sedimentele neolitice.[11]

Datele molecularo-filogenice confirmă relațiile strânse de rudenie între speciile genului Panthera și demonstrează că tigrul s-a separat de linia ancestrală cu peste 2 milioane de ani mai devreme decât leul, leopardul și jaguarul.[12]
igrul este cea mai mare și mai grea felină,[13] însă subspeciile diferă puternic ca dimensiuni și greutate. Cele continentale sunt mai mari decât cele insulare. Cele mai impunătoare sunt tigrul bengal (indian) și siberian (altaic). Masculii siberieni pot atinge 3,5 m în lungime, fără coadă, și până la 300 kg greutate.[14] În mediu, masculii siberieni ating în lungime 190–220 cm fără coadă și 180–275 kg în greutate.[15]

Lungimea corpului variază la diferite subspecii între 1,4 și 3,5 m, iar lungimea cozii — între 60 și 90 cm (110–115 cm la tigrii siberieni).[16] Înălțimea ajunge până la 1,15 m. Un mascul adult cântărește, de obicei, de la 180 la 250 kg (masculii bengali în jur de 220 kg; bengalii din nordul Indiei și Nepal &mmdash; aprox. 235 kg).[14] Femelele sunt mai mici decât masculii; la tigrii bengali și siberieni ele cântăresc 100–167 kg.[17] Analizând toate subspeciile tigrului, găsim greutatea medie a masculilor de 180–200 kg, iar a femelelor — de 120–140 kg.

Un tigru adult are 30 de dinți,[18] ca și majoritatea celorlaltor feline. Ambele maxilare au câte 6 perechi de incisivi și 2 de colți, maxilarul superior are 3 perechi de premolari și una de molari, iar cel inferior 2 perechi de premolari și una de molari. Raportul general dintre dinții superiori și cei inferiori este

Colții sunt destul de dezvoltați; lungimea lor poate atinge 8 cm.[19] Incisivii servesc la separarea cărnii de os. Premolarii și molarii „foarfecă" și mestecă hrana.[17][18] Limba lungă și flexibilă este dotată pe margini cu papile minuscule destinate separării cărnii de os și dezinfectării hranei.[17] Aceasta are și funcția de igienă a blănii.[20]

Coloritul variază de la roșcat la roșcat-brun; abdomenul, pieptul și partea ascunsă a labei sunt de culoare deschisă. La fel, nuanțe deschise are și interiorul urechii. Capul este acoperit de dungi întunecate — de la cafenii la negre. Forma lor și distanța dintre ele variază de la o specie la alta, dar majoritatea tigrilor au peste 100 de dungi.[19]
Așezarea dungilor este unică pentru fiecare individ,[21] deci poate servi la identificarea tigrilor. Funcția de bază a dungilor este de a camufla corpul în timpul vânătorii. Caracteristicile dungilor (lungimea, culoarea etc.) diferă în funcție de regiunea geografică, ceea ce permite divizarea speciei în subspecii. „Schema" dungilor poate fi observată și pe piele.[17] Mai mult, după ce blana este tunsă până la piele părul crește înapoi formând dungi în aceleași locuri în care ele erau înainte.[22]

Tigrul are un corp masiv, musculos și flexibil. Coada este lungă, lăsată un pic în jos. Capul este rotund,[17] iar urechile mici și la fel rotunde. Pe fălci are „perciuni". Blana este densă și scurtă la subspeciile sudice, iar la cele nordice — lungă și pufoasă.[23][24] Structura labelor este adaptată pentru sărituri, amortizând căderea și conferindu-i tigrului un mers silențios.[17] Labele anterioare sunt mai scurte decât cele inferioare și numără câte 5 degete; labele inferioare au câte 4.

Vederea diurnă a tigrului este apropiată de cea a omului, diferită fiind acuitatea, mai scăzută la tigri. Vederea nocturnă este de șase ori mai bună decât cea a omului.[25] Structura coardelor vocale și a laringelui îi permit tigrului să scoată sunete tipice felinelor, cum ar fi răgetul sau mârâitul.[26] El poate emite[27] și recepta[28] infrasunete.
l este o specie asiatică. Arealul său istoric (în prezent fragmentat în populații separate, în unele cazuri foarte îndepărtate unele de altele) se întinde pe teritoriul Orientului Extrem rusesc, Iranului, Afganistanului, Chinei, Indiei și a țărilor Asiei de sud-est, inclusiv insulele Sonde.[22]

Arealul de viețuire se pare că s-a format în nordul Chinei acum cel puțin 2 milioane de ani în urmă,[37] la începutul pleistocenului. Acum cca. 10 mii de ani tigrii au trecut Himalaya, populând, într-un sfârșit, tot teritoriul Indiei, peninsula Malacca, insulele Sumatra, Java și Bali. Peste câteva secole, arealul tigrilor a căpătat următoarele limite: 50° lat. N (Kazahstan), 50° long. E (nordul Iranului), 140° long. E (estuarul Amurului), 8° lat. S (insulele Sonde). Până în prezent, pe o mare parte a acestui teritoriu tigrii au fost exterminați; cele mai mari populații rămase viețuiesc în India și Indochina. Numai în perioada anilor 1995–2005 arealul tigrului s-a micșorat cu 40%, astfel încât în prezent el nu populează decât 7% din arealul inițial.[38]

Tigrii populează regiuni cu landșafturi foarte diferite: păduri tropicale umede, mangrove, desișuri de bambuc, savane, semideșerturi, regiuni stâncoase sterpe și taiga.[39] Nu populează zone muntoase cu altitudinea de peste 3.000 m
LEU:Leul (lat. Panthera leo, în româna veche lăunele) este un mamifer din familia Felidae. Leul mascul poate fi recunoscut ușor datorită coamei sale și poate cântări până la 250 kg. Femelele sunt mult mai mici, cântărind până la 150 kg. Leii trăiesc in jur de 20 ani.

Leii sunt animale carnivore care trăiesc în grupuri de familii, consistind în femele înrudite, puii de ambele sexe, și un mascul neînrudit, care se împerechează cu femelele adulte. Familia:Leul își protejează familia în momentele în care este atacata. De aceea, leul se poate numi și un iubitor de familie. Femelele se ocupă cu vânatul, în timp ce masculii apără și mențin frontierele teritoriului. Masculii sunt dați afară din grup când ajung la maturitate.

Cu toate că este cunoscut ca "regele junglei", leul este un animal care trăiește în câmpii deschise, și poate fi găsit prin toată Africa. Chiar și așa, este o specie în pericol, populații semnificative găsindu-se doar în parcuri naționale din Tanzania și Africa de Sud.

Ultimul rămas al familiei leului asiatic (Panthera leo persica), care în vechime trăia din Grecia până în India, trăiește în Pădurea Gir din nord-vestul Indiei. Aproximativ 300 lei trăiesc într-un sanctuar din statul Gujarat.

Leii au dispărut din Grecia, ultimul loc în care mai trăiau în Europa până în anul 100 e.n., dar populații semnificative au rămas în nordul Africii până la începutul secolului XX.

Leii sunt un simbol care apare des în heraldica familiilor regale și cavaleriei. Apar până și în arta Chinei, deși nu au trăit niciodată acolo. Nici un alt animal nu a primit mai multă atenție în artă și literatură. În Biblie este amintit de 130 de ori. În arta epocii pietrei, în special în picturile rupestre, se întâlnesc frecvent desene reprezentând lei.
si ult mai multe despre animalele anumerate mai sus si despre care mai vrei tu pe
www.wikipedia.ro
Fundita plss
Sper ca te-am ajutat
Mult noroc!