Astazi mi-a murit cainele meu bichon a fost otravit. Plang intruna dupa ea ca este fata, eu mereu o faceam javra si potaie ii mai dadeam cate o palma la fund cand nu era cuminte dar.o iubeam.acum ma simt vinovata de parca eu am omorat-o dar nu stiu de ce nu pot trece peste

Unii oameni nu se pot numi oameni,nu au suflet. Stiu cum e. Nu incerca sa o uiti. Ai iubit-o mult,gandeste-te ca ea este acolo pe undeva, sus,te priveste si vrea sa fii tare,nu o dezamagi. Viata merge inainte,gandeste-te ca ea este in rai si se simte bine acolo unde este,se simte bine alaturi de ceilalti catelusi,si nici ea nu te-a uitat. Ea te iubeste,este in ceruri si acum te priveste. Te inteleg ca nu ai putut sa iti iei ramas bun de la ea, si eu am trecut prin aceeasi situatie,cainele meu a murit,probabil calcat de o masina,si eu imi imaginez ca ma priveste din ceruri si vrea sa fiu puternic,eu incerc sa nu il dezamagesc,acest gand ma face mai fericit. Inima unui om este mare,in inima ta mai poate avea loc un catelus nou. Daca cumperi unul nou cumparal tot bichon si pune-i acelasi nume, iubeste-o cum in momentul asta ti-ai dori sa fie catelusa ta langa tine. Din pacate eu nu am putut sa imi uit cainele, are un loc special in inima mea, si inca sper la sansa de al putea revedea, sa imi iau macar ramas bun de la el sau sa il intreb de ce a plecat. Eu abia mai tin in mine lacrimile ca nu pot sa il dezamagesc, pentru mine daca ar fi sa imi pot dori doua lucruri pe lumea asta acelea ar fi sa aiba parintii mei sanatate si cainele meu sa se intoarca acasa. O sa treci cu greu peste asta, cainele meu a plecat acum 3 ani, nu as vrea sa treaca si altcineva prin asta. Este foarte greu. Incearca sa te abtii si sa nu o dezamagesti, sper ca macar am putut ajuta pe cineva sa treaca peste. Eu am avut multe vise cu cainele meu: Ma intorceam in vizita de la bunica, era vara, ora 5 sau 6. O iau pe o scurtatura unde de obicei se aduna mai multi caini cateodata,la incrucisare (drumul vine ca o cruce) o iau prin fata,si vad acolo un om care statea in picioare si privea cainii,cainii se jucau acolo,printre caini era si cainele meu Rexi,care statea si el acolo. Eu cu lacrimi de bucurie in ochi strig "Rexi" el isi intoarce privirea catre mine. Fug catre el si il iau in brate. Merg cu el acasa in spatele casei, ma asez jos pe iarba alaturi de el. Dintrodata putea vorbi!
-Rexi ce ai facut cat timp ai fost plecat? spun eu
-M-am jucat cu ceilalti caini foarte multe jocuri.
-Ma bucur, presupun ca ai vrea sa te intorci inapoi, nu?
-Umpic, mi-am facut multi prieteni acolo.Si asa eu nu merit un stapan atat de bun ca tine, nu poti sa fii stapanul meu, eu sunt mai mult un caine vagabond.
-Dar Rexi, stii cat am suferit eu cand ai plecat, ai uitat de noi si nu te-ai mai intors?
Ma scol..Stiu ca nu a fost prea lung, dar pentru mine a fost a 2 a speranta ca Rexi se va intoarce... Oricum nu conteaza visul meu pana la urma,si asa Rexi al meu m-a si uitat de cand. Sunt sanse sa fie mort,dar e imposibil,am cautat peste tot,nu l-am gasit mort. Daca era asa l-as fi gasit intr-o vale. Si eu ma simt foarte vinovat ca a plecat,am adus inainte sa plece un catel nou,parca imi facea niste semne ca va pleca,dar eu de unde sa stiu ca asa urma sa fie... Oricum,sper sa treci repede peste asta, momentul cand pierzi pe cineva drag simti ca si tu te-ai pierdut, parca nu mai exista cuvantul veselie pentru tine.
Eu ti-am spus prin ce am trecut, am plans dupa el mult, si de obicei eu nu plang.