În mod obișnuit aceasta e „calea":
1. desenezi cu creion grafic mai întâi.
1. a. începi cu linii (line drawing) până când reușești să pui pe hârtie formele pe care le vezi (și e perfect să folosești ca referință obiecte reale, pe care să le observi cu ochiul liber)
1. b. continui exercițiile de a studia obiecte pe care le pui în fața ta, adăugând și hașură.
A desena e în primul rând un exercițiu pentru ochi. Coordonarea ochi - mână o ai încă de la grădiniță. Un om care își poate scrie numele pe hârtie are suficientă îndemânare încât să poată desena. Problema e să înveți ochiul să vadă lucrurile artistic și când desenezi să tu te lași mințită de acea parte din creier care zice: lasă-mă pe mine că știu eu cum se face... nu te mai tot uita la obiectele din față. Din cauză că avem în creier un mic dicționar cu tot felul de forme, reușesc cei mai mulți adulți să deseneze ca în copilărie dacă îi pui să deseneze un copac, o casă, un om. Prin studiu intensiv adaugi noi definiții la acel dicționar, îți dezvolți vocabularul vizual încât vei putea și din imaginație să pui pe hârtie lucrări super.
(Vezi mai detaliat în cartea Drawing on the Right Side of the Brain. Aici unul dintre exercițiile propuse e să desenezi un portret ținând imaginea de referință cu susul în jos. În felul acesta forțezi ochii să fie atenți la toate detaliile, fără a completa din imaginație prea mult.)
1. c. învață perspectiva. E esențial să știi cum funcționează perspectiva cu un punct, două puncte, trei puncte de fugă, dacă vrei să obții lucrări care seamănă realității.
1. d. învață să desenezi linii modulate - care curg frumos și au anumite accente care creează interes. De exemplu linii mai groase pentru a evidenția ceva important și mai subțiri pentru detalii.
Dacă ajungi să desenezi în creion grafic ceva ce seamănă cu realitatea, abia apoi poți să pășești în lumea culorilor. Culoarea fiind doar un element (vast) care se adaugă la toate de mai sus.
Deci 2:
Îți iei creioane colorate și pornești la drum tot prin exerciții similare, dar în care prinzi și culoarea nu doar forma și tonurile.
O carte superbă e Color and Light: A Guide for the Realist Painter de James Gurney. Aici înveți o grămadă de lucruri despre cum funcționează lumina și culoarea și cum să le prinzi în lucrările tale într-un mod realist. Exemplu: culorile unui obiect sunt influențate și de obiectele din jur. O sferă lăsată în aer liber are în partea de sus nuanțe influențate de culorile cerului și în partea de jos nuanțe ale pământului. De asemenea, lumina se ciocnește de obiecte și le influențează nu doar direct ci și indirect. Dacă desenezi o vază - într-adevăr are o parte mai luminoasă și una mai umbrită, dar pe marginea zonei umbrite ai din nou o zonă luminoasă (mai puțin luminoasă decât cea principală) dată de lumina care se reflectă din jur.
Deci, a desena rimează cel mai bine cu a vedea. Și e o activitate relaxantă care într-adevăr o să te ajute să vezi lumea cu alți ochi. Succes!
Și cum ai vrea să-ți explice cineva în câteva cuvinte niște tehnici atât de complexe care necesită atât de multă pregătire și exercițiu?
Este ca și cum ai spune "Explicați-mi cum pot face să interpretez Beethoven la pian"
Am doar intrebat, daca pur si simplu nu vrei sa imi raspunzi nu o face. Ignora intrebare. Am intrebat pentru ca macar sa primesc clipuri cu un tutorial sau ceva. Pentru ca eu n am gasit.
De exemplu desenezi o vaza. Atunci, in partea opusa din care bate lumina pe marginea vezei vei aplica tente de culoare mai inchisa, astfel încât obiectul se va vedea 3D
Marry24 întreabă: