Și eu am pitbull. Sunt câini foarte inteligenți, nu ai mult de lucru cu ei. Cât timp e pui, evident, o să te supere un pic, adică face rele.
Dacă ai răbdare cu el, o să prindă repede ceea ce vrei tu să-i transmiți.
Când îi spui șezi, trebuie să-i dai ușor peste c*r, ca el să înțeleagă că trebuie să stea jos. Apoi îi ceri lăbuța, sau ceau. Îl prinzi de piciorul drept de mai multe ori...(Așa prin scris e cam complicat, eu mă descurc mai mult pe partea de practică)
Când stă jos, îi spui să stea acolo și tu pleci cam 2-3 metri. El dacă vrea să vină la tine, îl respingi și îi trimiți la locul lui, ca să vadă că tu ești stăpân. Dacă vezi că stă cuminte, unde l-ai pus tu, după o vreme îl poți chema. Nu vine? Ridici tonul și îi arați să vină lângă piciorul tău. Chiar nu e complicat, trebuie răbdare, câinii ăștia prind repede ordinele. Eu o plimb cu mașina, îi place de numa Bine, are 10 ani, deja știe pe toate, nu mai am stres.
Caută pe net ceva reguli de dresaj, video, poate găsești mai în detaliu.
Eu nu pot să-i stimulez atenția. Câteodată mă ascultă, câteodată se face că nici nu aș fi prezent. Uneori mă scoate rău din sărite, toată ziua mănâncă, se duce prin toată curtea să caute după mâncare. Bunicu-meu vitreg mai aruncă la ceilalți câini niște mâncare de-ți ies mațele pe gât. Eu îi mai dau și pedigree(brit care) și mâncare și mănâncă lăturile ălea. M-a scos o dată din sărite tot din cauza asta, am luat-o de ceafă cu o mână și m-am uitat îi ochii ei după am mai zdruncinat-o și cred că și din cauza asta nu mă mai place. La maică-mea vine imediat. Nu știu ce o fi fost în capul meu să o iau de ceafă și să o zdruncin, după chiar mi-a părut rău, dar na, la mânie nu mai gândesti limpede. Am și eu o întrebare : Mâncarea uscată, adică pedigree se dă separat sau se combină cu altă mâncare? (eu îi dau separat, dar se duce repede sacul)
Nu i-am dat niciodată mâncare cumpărată. Nu am vrut. Ce gătesc eu, aia îi dau și câinelui, deci nu mănâncă orice, noi mâncăm împreună tot timpul și o țin în casă.
Și dacă tu ești nervos și o "scuturi" din când în când, păi o să prindă ură pe tine, nu are cum să iubească pe cineva care nu-i oferă atenție. Ai noroc că e cățeauă și ele sunt fidele. Dacă era mascul, de mult se țâpa la tine.
Și dacă NU ai atitudinea potrivită, sfatul meu e să NU mai ți câinele, donează-l la cineva cu condiții și răbdare. Cât e pui, e prostuț, dacă tu crezi că NU ai nervi/răbdare, atunci de ce l-ai luat?
M-am enervat și eu atunci, nu se întâmplă des. Știu că nu ar trebui să mă enervez, până la urmă e mică, n-am ce să cer de la ea. Și eu câte prostii am facut când eram mic, mă știa toată strada
Sincer nu eram pregătit pentru un câine al meu, mai plimbam și mă jucam cu o cățelușă lup de 1 an. Dar de abandonat, să o dau la cine știe ce, n-aș da o. E adevărat că nu știu foarte multe lucruri și că nu mă pricep la dresaj ca alții, dar până la urmă nici dresorii ăia nu au știut și la rândul lor au învățat. E un început pentru toate. Bine că mi-ar m-ai trebui niște sfaturi