Nu te panica, lasă-l să se plimbe cât vrea, va ieși singur peste câteva ore (numai fii atent pe unde mergi, ca să nu-l calci)! Și cumpără-i neapărat o rotiță și o minge pentru plimbări, dacă încă nu are, pentru că este un animăluț foarte activ și să stea într-o cușcă pitică zi și noapte fără prea multe activități e un chin pentru el. Și lasă-l să se plimbe și fără minge prin casă, preferabil în camere fără zone inaccesibile, unde să nu-l poți vedea! Va fi fericit să alerge în voie și să exploreze (cușca o poți lăsa deschisă pe jos, cu o scară improvizată atașată, ca să intre singur în ea, când îi e foame). Numai, repet, ai grijă pe unde calci, ca să nu se sfârșească toată treaba în vreun accident nefericit!
E hamster pitic sau Sirian, adică ceva mai mare? Dacă e mărișor, e posibil ca rotița, pe care i-ai montat-o, să-i fie prea mică, incomodă. Trebuie să-i iei una cât de mare găsești, ceva gen:
http://bit.ly/2hE9Reh
Iar mingiuțe, bile, globuri, se găsesc și ele pe mărimi (mici pentru pitici și mari pentru pitici și restul). Arată cam așa:
http://bit.ly/2zQARBH
Se procedează în felul următor. Iei o minge, o deschizi, o apropii încet de hamster, când e treaz și curios, îl lași să o miroase și să urce în ea, apoi o închizi (lipind capacul cu scotch pentru siguranță) și îi dai drumul prin casă, la început câteva zeci de minute, iar în timp îți va cere și câteva ore, fără să se mai sature de plimbări (dacă e un hamster pitic, cel puțin, cei pitici fiind mult mai activi și plini de energie pe timp de noapte, unii și ziua).
Dacă hamsterul, pe care îl ai în grijă, e mai somnorici, cum sunt Sirienii deseori, asta e, nu-l forța, nu-l scoate la activități, care nu-i fac plăcere (gen mozolit în brațe) și în nici un caz nu-l trezi din somn, hamsterii urăsc asta! Iubește-l mai mult cu ochii și ia-l în brațe doar când ți-o cere (urcând în 2 lăbuțe, cățărându-se, căutând atenție) și nu forțat, ci apropiind încet de el mâna, lăsându-l să o miroase și să urce singur în palma ta (dacă nu se întâmplă din prima, nu dispera, lasă-l să se acomodeze și să prindă încredere în tine, ceea ce va ține de felul, în care îl vei trata în general). În orice caz, indiferent dacă e hiper activ sau mai retras de fel, are nevoie de minge pentru plimbări și explorări. Hamsterii iubesc genul acesta de activități și nu există riscul să fie călcați sau răniți de un alt animal (un alt hamster, o pisică, un câine...), ceea ce e bine.
Nu e bine, dacă roade gratiile. Înseamnă că e stresat, plictisit, nefericit. Cu atât mai repede încearcă să pui sfaturile mele în aplicare!
Iar apropo de mâncare, dă-i și fructe (mere, pere), și legume (castraveți, varză, cartofi fierți, sfeclă roșie, morcovi, toate pot fi și fierte), și verdeață (salata verde, frunze de păpădie și alte ierburi comestibile), și diverse terciuri din crupe, și legume din supe și ciorbe, aproape tot ce mănânci tu, poți să-i dai puțin și lui, numai să nu fie prea sărat, picant sau dulce. Astfel va avea nevoie de toate vitaminele necesare și va fi ceva mai mulțumit.
Iar când îi cumperi mingiuța (cu cât mai repede, cu atât mai bine), ca să nu se plictisească toată noaptea, înainte să te culci îl poți pune în minge, iar următorul care se trezește să meargă la toaletă (tu, mama, oricine) îl poate pune la loc. Astfel își va consuma o parte din energie și nu va fi nevoit să roadă gratiile.
Da, mai am sfaturi. Cum am mai spus, nu îi place să fie mozolit și să nu fie lăsat să doarmă, atunci când organismul îi cere, adică ziua (este un animal nocturn), așa că renunță la jucatul cu el aproape toată ziua, până când îți adorme în mâini, pentru că nu e o jucărie și nici nu e vreun criminal, ca să merite să fie chinuit, până pică din picioare de epuizare. Iubește-l cu ochii, cu acordarea grijei, nu sufocându-l cu atențiile tale, care nu reprezintă o plăcere pentru el, ci o pedeapsă.
Plus, să-i faci neapărat o căsuță (poate fi o cutie din carton învelită în scotch, cu o gaură decupată cu un cuțit), pentru că îi place să se ascundă în spații mici și întunecate, pe care să le mai și roadă, și în care să petreacă marea majoritatea timpului (dormind); și să-i pui și o cutie (poate fi de plastic) cu nisip, în care să-și facă nevoile (și băiță ocazional, cât nisipul e uscat). Iar cușca în sine să nu o ții lângă o sursă de lumină directă (cum ar fi o masă lângă geam), pentru că hamsterii sunt deranjați de lumină puternică; și să ai grijă să nu stea nici în frig, curent, pentru că micuțul poate răci foarte ușor.
Pe scurt, asigură-i hrană, apă, un spațiu prielnic pentru un trai confortabil, o gamă de activități la alegere și multă, multă libertate și liniște (nu la modul să vorbești mereu în șoaptă - deși n-ar strica -, ci la modul să-l lași în lumișoara lui să facă ce și când vrea, să nu-l deranjezi)!
Succes (amândurora)!
Roade gratiile, adevarat cai stresat, cauta pereche, poti sai dai si miere el cauta femela sau barbat depinde ce este.Si eu cred cai face bine daca se joaca cu el sau ea si il oboseste,asa se baga la somn si uita de cel doare Sfatu meu, nu mai chinuiti animalele frate, sa va vad si eu pe voi fara pereche tinuti in custi cum var sta, si cum v-ati simti .Tu daca simti nevoia sa faci sex ce faci? Cauti un barbat normal, asa si un animal, ala roade tot cauta sa gaseasca cel mana din interior
În mingiuța nu are cum să nu se dea (numai e musai să-i iei una mare, nu pitică). Cât timp se plimbă, dă din picioare, mingea va fi în mișcare cu tot, cu el. Când va obosi, va sta pe loc și e semn, că e cazul să-l pui la loc.
Iar roata da, este foarte posibil că îi este mică sau nu e comodă de fel (depinde de design). Ai posibilitate să faci poze la cușcă, toate accesoriile din ea și la hamster, ca să le postezi aici, să-ți pot spune mai multe?
Hamsterul:https://imgur.com/a/7QP4O
Cusca:https://imgur.com/a/pjnFx Mai ai nevoie si de alte poze?
Văd că te-ai descurcat.
Hamsterul e super simpatic. Cușca e cam mică, dar acceptabilă. Dar nu văd roata. Ai dat-o jos? Fă-i și ei o poză, să-ți pot spune dacă ai nevoie de una mai mare și unde e bine să o montezi (poate poziția în care era montată nu era prea accesibilă pentru hamster). Monteaz-o unde era înainte și fă-i o poză, te rog.
Https://imgur.com/a/lImt3 este mai ok?
A da, si imi pare rau dar nu am putut astazi sa ii iau bila, parintii mei mi au promis ca maine, cand ma intorc de la antrenament, intram la kaufland sa ii iau bila.
Și, îi place? Sau încă n-a prins gustul?
Să faci și poze, dacă poți.
Pentru început nu-l lăsa în bilă mai mult de 15 minute, să nu fie panicat că nu i se va da drumul. Iar din bilă pune-l direct în mediul lui familiar, cu căsuță și mâncare, să se simtă în siguranță!
Dacă te referi la hamsterul din poza, pe care ai postat-o, nu e "Pitic Siberian" sau "Siberian" (e cam tot aia, un fel de prescurate), ci "Sirian".
Eu una, am în grijă dragalașenii din ambele rase, așa că m-am documentat despre fiecare, ca să le pot oferi condiții optime.
Chiar dacă ocupa c-am mult spațiu, este ok.Pe viitor am sa ii iau una mai mare. când se da face zgomot dar eu îl țin în balcon și nu se aude.este destul de ok, voiam sa ii schimb căsuța, ca și ea ocupa ceva spațiu, și sa ii iau gen un cubuleț, este ok? ma gândeam ca el este obișnuit în ea, și dacă i-o schimb cred ca o sa fie agitat pe moment, nu?
N-am căutat, dar încearcă! Eu mi-am luat cutiile (vreo 7) din Metro, iar accesoriile pentru ele iau statice sau le prind de o bucată de gratii (se găsesc separat), pe care o lipesc cu scotch de peretele cutiei. Mă rog, le-am construit alor mele (3 surori care încă se împacă între ele, cu mici scăpări ocazionale) și o vilă cu 8 niveluri, balcoane, rotițe, labirinturi, unde își fac de cap, dar asta e o altă poveste.
Caută pe Youtube sugestii, trebuie să fie și printre ele ceva interesant.
Http://youtu.be/XU03Tp8KcMs Asta?
Arată super și pentru hamster e foarte fun, dar cred că va trebui să aduci multe note de zece pentru așa ceva. :))
Poți folosi nisipul obișnuit, dar preferabil cât mai fin și uscat (pune-ți o galeată cu nisip în balcon, să ai mereu rezervă). Hamsterelor le place să sape în nisip, să se tăvălească în el, să-și curețe blănița, iar Sirienilor să și facă pișu (Sirienii mei acolo își fac toaleta mereu și când apare mirosul, îi știu sigur sursa și o elimin ușor, schimbând nisipul).
Am greșit eu la exprimare, da, la ea ma refer, dar...I am zis mamei sa ii ia cușcă mare ca dacă ii ia mica nu facem nimic și i-a luat mica...e lunga dar înălțimea e prea mica, nici roata nu ii incape, ca zicea ea ca vai nu poate sa respire hamsterul dacă e prea mare
Https://imgur.com/a/mXMVs asta e, spune mi daca e buna
Nu prea-mi dau seama așa. Masoar-o, cât are lungime, lățime și înălțime, toate din interior! Și pune și hamsterul în ea, vezi dacă reușește să iasă din ea, dacă îi place sau nu, pune-i și o căsuță pe mijloc, nisip, mâncare, apă, roată, lasă-l să se acomodeze vreo săptămână și după o să vezi, dacă e nevoie de una mai mare (oricum, pentru hamsteri "prea mare" nu există, mereu e loc de mai mult ).
O sa iasa el cand ii e foame, nu prea ai ce face acum, cine stie prin ce gaurica microscopica s-a bagat.
Gata,l am gasit, i s-a făcut sete și a venit pe lângă cușcă, era în spatele uscătorului de rufe
Încearcă să îl atragi cu ceva ce ii place( ec mâncare cărei ii place ) sau strigal poate vine când te aude... Sper că ti.am fost de folos
Pai in primul rand căuta in toate colțurile casei chiar peste tot nu știi pe unde se poate ascunde el fiin mic... pune mâncare in câteva locuri (acesta nu va putea trai fara mâncare așa ca o va cauta)...