Ce rase de pisici imi recomandati? mie imi plac pisicile cu blana lunga, jucause si iubitoare.

Pisica Persană cu păr lung este o pisică solidă, cu un cap masiv, proporțional cu mărimea corpului. Capul este rotund și lat, urechile sunt mici și rotunjite, depărtate și situate destul de jos pe cutia craniană, iar fața este scurtă si lată, cu un nas cârn. Pielea de pe nas trebuie să fie complet formată, iar marginea de sus a nasului nu trebuie să depășescă marginea de jos a ochilor. Bărbia este puternică, iar botul este plin. Ochii sunt mari și rotunzi, de culoarea briliantului. Corpul este compact și de mărime medie, pieptul lat, cu umeri masivi, picioarele sunt scurte, groase și puternice, cu labe mari și rotunde. Coada este scurtă si stufoasă.
Speranța de viață: 9-15 ani.







Clasificarea rasei: pisici cu parul lung

Speranta de viata: 9-15 ani

Descriere fizica generala:

Pisica Persana cu par lung este o pisica solida, cu un cap masiv, proportional cu marimea corpului. Capul este rotund si lat. Urechile sunt mici si rotunjite, departate si situate destul de jos pe cutia craniana. Fata este scurta si lata, cu un nas carn. Pielea de pe nas trebuie sa fie complet formata, iar marginea de sus a nasuluinu trebuie sa depasesca marginea de jos a ochilor. Barbia este puternica, iar botul este plin. Ochii sunt mari si rotunzi, de culoare briliantului. Sunt indrazneti si departati. Corpul este copact si de marime medie. Pieptul este lat, cu umeri masivi. Picioarele sunt scurte, groase si puternice, cu labe mari si rotunde. Coada este scurta si stufoasa.

Hranire: nefiind o pisica foarte activa, necesita circa 70 kcal/kg/zi. Siamezele sunt predispuse la obezitate.

Sanatate:

Reproducerea puternic selectiva, cu tendinta obtinerii unui profil prescurtat, are urmari negative, printre care se numara deformarea osaturii, ceea ce influenteaza in mod neplacut dispozitia si starea de sanatate a animalului.

Anomaliile dintilor, deformarea muscaturii pot conduce la incapacitatea pisicii de a-si manca prada. Maxilarele unor exemplare puternic selective nu se inchid normal si varful limbii le atarna din gura. O alta anomalie neplacuta, frecventa la pisicile Persane, este lacrimarea ochilor. Canalele lacrimale sunt scurte si foarte curbate, incat lacrimile nu curg pe cale naturala. Daca ochii pisicii nu sunt tratati cu grija, pot aparea in jurul lor ulceratii inestetice. In cazuri grave, botul pisicii se deformeaza in asa masura, incat pot aparea deficiente respiratorii. Aproximativ 38 - 40% dintre pisicile Persane sufera de PKD (rinichi polichistic), o boala de natura genetica. Lungimea excesiva a blanii determina la Persane o sensibilitate deosebita a pielii, precum si hipersecretii seboreice sau eczeme.

Energie: scazuta

Compatibilitate cu alte pisici: medie

Compatibilitate cu copiii: medie

Caracter si temperament:

Persana, cu sarmul si frumusetea ei de neintrecut, este considerata "aristocrata" pisicilor. Calma si calculata, Persana este perfect satisfacuta de viata de apartament. Sociabila, pasnica, niciodata agresiva, dulce si afectuoasa, ea manifesta un atasament deosebit fata de stapan. Se intelege perfect cu copiii si cu cainii. Fata de straini se arata distanta. Miauna discret si destul de rar. Atinge maturitatea in jurul varstei de 16 - 18 luni, iar perioada de pubertate dureaza 4 - 6 luni. Nu este zvapaiata din fire, sufocanta, ci mai degraba precauta in relatiile cu oamenii. Pentru cresterea ei este nevoie de timp, de rabdare si de capacitatea de pastrare a calmului. Animalul bine educat, in special motanul, este fermecator si devine o companie placuta. Nu este framantat de curiozitatea caracteristica altor rase, nu doreste sa destrame si nici sa cerceteze totul.

Intretinere:

Aceste pisici necesita o ingrijire speciala, inca din faza de pui, intretinerea blanii fiind o activitate complicata. Altfel, blana Persanei va deveni incalcita si ii va provoca animalului o stare de discomfort. Perierea trebuie sa dureze cel putin 15 minute si se face in sens invers cresterii firelor de par, avand ca scop indepartarea firelor moarte, a prafului si a nodurilor. Coada, labutele si abdomenul sunt zone foarte sensibile, asa ca trebuie sa le tratati cu delicatete. Baia nu reprezinta o probleme pentru pisicile Persane si este bine sa le faceti una o data pe saptamana. Tepmeratura apei trebuie sa fie potrivita. Folositi un sampon special, evitand zona ochilor. Dupa spalare, stergeti blana foarte bine si uscati-o la temperatura camerei. Persanele naparlesc foarte tare.
angora
Clasificarea rasei: pisici cu parul semi-lung



Tara de origine: Anglia



Speranta de viata: peste 15 ani. Da nastere la circa sase pisoi.



Caracteristici fizice generale:

Angora este o pisica blanda, eleganta, avand un corp lung si suplu. Blana de lungime medie este matasoasa si mult mai fina decat cea a pisicii Persane cu par lung. Coada formeaza o pana magnifica. Capul este de forma triangulara, iar gatul este lung si suplu. Urechile sunt late la baza si urmaresc forma capului. Ochii sunt inclinati.



Greutate medie: 2. 25-5 kg



Energie: medie



Compatibilitate cu alte pisici: ridicata



Compatibilitate cu alte animale: ridicata



Compatibilitate cu copiii: ridicata



Hranire:

Angora este o pisica plina de viata si, de aceea, are nevoie de circa 80 kilocalorii/kilogram/zi. Acest tip de pisica nu mananca niciodata mai mult decat are nevoie si, in curand, va veti da seama singuri de cata hrana are nevoie in fiecare zi.



Sanatate:

Angora nu are probleme de sanatate specifice si este capabila sa duca o viata lunga si activa. Este bine insa sa o duceti anual la un control de rutina la medicul veterinar, incepand cu varsta de 8-9 ani, pentru verificarea danturii si a functionarii rinichilor. De asemenea, trebuie vaccinata periodic.



Caracter si temperament:

Probabil ca pisicile din aceasta rasa ar trebui sa multumeasca sangelui Siamez pe care il poarta pentru natura lor vesela. Aceasta rasa este foare "bagacioasa" si vrea intotdeauna sa stie ce se intampla. Angora poate fi foarte "vorbareata", chiar galagioasa, dar si foarte afectuoasa, placandu-i sa comunice cu stapanul sau. Se plictiseste foarte usor si, de aceea, are nevoie de jucarii care sa-i distraga atentia si de foarte multa atentie din partea stapanilor. Aceste pisici cersesc compania altor fiinte. Ideala ar fi o alta pisica, dar daca acest lucru nu este posibil, incercati sa o lasati cat mai putin posibil singura.



Ingrijire:

In ciuda parului lung, matasos, faptul ca ii lipseste sub-stratul de par inseamna ca are nevoie de mai putina atentie decat o Persana cu par lung. Cu toate acestea, periatul regulat pentru indepartarea firelor de par moarte este o idee buna si ii mentine blana in cea mai buna forma.

Culoarea blanei poate varia de la o pisica la alta. Blana este, de obicei, monocolora, dar poate prezenta si mici insertii de alta culoare. Poate fi alba, neagra, ciocolatie, rosie, de culoarea scortisoarei, bej, bleu, caramel etc. Ochii Angorei albe sunt de un albastru stralucitor (ca si Siamezele). Celelalte pisici din aceasta rasa au ochii colorati in diverse nuante de verde.



Istoric:

In Anglia mijlocului de secol XX, crescatorul Maureen Silson a incrucisat o pisica din rasa Sorel Abyssinian cu o Siameza Seal Point. Pisoii rezultati, precum si descendentii acestora, au mostenit nuanta de scorisoara, ca si parul lung, si au dus la dezvoltarea frumoasei rase de Angora. In ciuda numelui, aceasta Angora nu are nici o legatura cu Angora Turceasca.
norvegiana de padure
În ciuda taliei mari și al aspectului sălbatic, Norvegiana de pădure nu este un descendent sau un hibrid al vreunei specii de pisică salbatică. Denumită „Norsk Skogkatt" în Norvegia, Norvegiana de pădure este posibil să fi ajuns in nordul Europei acum câteva sute de ani, ca descendent al pisicilor domestice introduse în Europa de catre romani. Mențiuni cu privire la pisici de talie mare, cu părul lung există în mitologia scandinavă. Din moment ce miturile scandinave au fost transmise generațiilor următoare prin viu grai timp de câteva sute de ani înainte de a fi consemnate în poemele Edda, undeva între anul 800 î. Hr. și 1100 î. Hr., este foarte clar că pisicile domestice cu părul lung au existat în Norvegia de foarte mult timp. Clima din nordul Norvegiei a oferit un test aspru acestor pisici. Numai exemplarele cele mai robuste și mai rezistente au supraviețuit, astfel că, de-a lungul secolelor, pisicile au dezvoltat constitutii robuste, blănuri impermeabile, lungi, simturi fine si instincte puternice. Primul club al pisicilor din rasa Norvegiană de pădure a fost fondat în 1934, iar în 1938, primul exemplar din această rasă a fost etalat într-o expoziție felină în Oslo, Norvegia. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, rasa a fost la un pas de a dispărea, iar încrucișarea cu pisica domestică norvegiană, cu părul scurt amenința existența Norvegienei de pădure, ca rasă pură. Dupa război, crescătorii de pisici din Norvegia au început un program de creștere și selecție pentru a salva rasa de la dispariție. Eforturile lor au fost încununate de succes, iar rasa a fost desemnată pisica națională a Norvegiei de catre regele Olav V. Norvegienele de pădure au sosit în Statele Unite în noiembrie 1979. În 1980, un grup restrâns de crescători americani și-au canalizat eforturile pentru a face posibilă recunoașterea rasei de către oficiile din nordul Americii. Astăzi, rasa este recunoscută de majoritatea asociațiilor si este a patra rasă de pisici, cu părul lung ca și popularitate, potrivit CFA („Cat Fanciers Association").

Rasa este recunoscută de urmatoarele organizații și oficii internaționale: American Association of Cat Enthusiasts (AACE), American Cat Association (ACA), American Cat Fancier’s Association (ACFA), Canadian Cat Association (CCA), Cat Fanciers’ Association (CFA), Cat Fanciers’ Federation (CFF), The International Cat Association (TICA), United Feline Organization (UFO).

[modificare] Aspectul exterior și dimensiunile

Deși există unele similitudini între Norvegiana de pădure și rasa Maine Coon, ele sunt rase separate. Maine Coon-ul este mai mare decât norvegiana de pădure, iar caracteristicile corporale ale celor două rase sunt total diferite. Norvegiana de pădure este o pisică robustă cu picioarele din spate musculoase si lungi. Corpul este de lungime medie, bine proporționat și musculos, cu pieptul adânc și o osatură puternică. Forma capului se incadrează într-un triunghi echilateral. Ochii sunt mari si expresivi. Urechile de dimensiuni medii, rotunde continuă linia care uneste obrazul cu baza urechii. Trăsătura care diferențiază, într-adevăr, Norvegiana de pădure de celelalte rase, este blana sa splendidă. Blana sa dublă, deasă și lungă și "coama" regală fac ca Norvegiana de pădure să pară mai mare decat este în realitate. Părul exterior impermeabil și, în mod natural, unsuros protejează puful profund, izolant. Numeroase smocurile de păr ornează urechile, iar labele, de asemenea, bine îmbrăcate cu păr și prevăzute cu smocuri de păr protejează picioarele felinei de gheată și zapadă. Norvegienele de pădure cresc destul de încet, atingănd dezvoltatea deplină în jurul vârstei de 5 ani. Coada este lungă și stufoasă. Tigratul (tabby) cu alb este desenul cel mai frecvent întîlnit, Norvegiana de pădure se găsește într-o gamă variată de culori si desene, excepție făcând acelea care ar indica o eventuală hibridizare (desenul siamezei, culorile ciocolatiu sau liliac). Ochii pot fi în diferite nuanțe de verde, auriu, verde-auriu, în timp ce exemplarele albe pot avea ochi albaștrii sau pot fi ceacâre.

[modificare] Personalitatea

Nu vă lăsați păcăliți de musculatura bine conturată și de înfățișarea sălbatică. În ciuda anilor petrecuti în sălbăticie, în pădurile norvegiene, sau poate chiar datorita acestora, Norvegiana de padure va prefera sa fie dezmierdată și să se cuibarească în brațele dumneavoastră decât să alerge. Dragălașă, prietenoasă, ele formeaza legături puternice bazate pe afecțiune cu companionii lor umani. Nu se sperie de nimic, adaptându-se cu ușurință majoritații circumstanțelor și stilurilor de viată. Nu sunt pisici zgomotoase, preferând sa-și "spună părerile" prin limbajul trupului. Vor mieuna prelung numai dacă se intamplă ceva total nepotrivit, cum ar fi un castron pentru mâncare gol. Sunt pisici care torc puternic, putându-le auzi dintr-o cameră alăturată. Nu sunt pisici care să vă stea în brațe, preferănd să se tolănească chiar lângă dumneavoastră mai degrabă decât pe dumneavoastră.

[modificare] Relațiile cu familia și casa

Norvegiana de pădure este medium activă în interiorul casei, vigilentă, cu capacitate de reacție și destul de independentă.

Acceptă prezența copiilor și a altor animale de companie, în special, dacă crește alături de acestia.

În general, sunt obișnuite să trăiască afară, fiind foarte fericite dacă dispun de o curte, dar se adaptează ușor și vieții într-un apartament. Rezistă la temperaturi destul de scăzute și se pare ca le place ploaia.[necesită citare]

Norvegienele de pădure sunt active și jucăușe, menținându-și același temperament și ca adult. Atlete naturale, Norvegienelor de pădure le place să-și investigheze domeniul, să se cațere în vârful bibliotecii sau al pomilor. Ele pot deveni animale numai de interior atâta timp cât li se oferă suficient spațiu, echipament pentru cățărare și multă atenție și afecțiune.

[modificare] Aspecte particulare

Lungimea blănii variază în funcție de anotimp. Primavara, Norvegiana de pădure își înlatură blana lungă și deasă de iarnă, iar toamna, pe cea de vară, mai scurtă și mai subțire. Aceasta nâparlire este atat de evidenta, incat Norvegiana de padure, vara, aproape ca arata ca o pisica complet diferita, ramanandu-i doar coada stufoasa, zulufii de pe urechi si dintre pernitele degetelor care să vă reamintească de Norvegiana de padure din timpul iernii. In timpul perioadelor de naparlire, perierea meticuloasa, zilnica cu o perie cu dinti fini de metal este absolut necesara pentru a preveni incurcarea si matuirea parului si pentru a limita cantitatea de par depusa pe suprafetele si obiectele din casa dumneavoastra. In celelalte perioade ale anului, blana Norvegienei de padure necesita un minim de îngrijire. Perierea blănii, o dată pe săptămână este, de obicei, suficientă, pentru a preveni încurcarea si pierderea luciului acesteia.

[modificare] Boli și afecțiuni curente

În general, Norvegienele de pădure sunt niște pisici rezistente și sănătoase, care, cu o alimentație adecvată, mișcare, îngrijire medical veterinară (vaccinări, deparazitări, controale periodice, etc.) și afectiune din partea stapanului, vor fi longevive.

Nu sunt semnalate probleme de ordin gentic, specifice Norvegienei de pădure. Sunt predispuse afecțiunilor curente specifice felinelor in general, fară o frecvență crescuta a uneia dintre ele. Masculii nu sunt feriti de sindromul urologic felin (formarea de pietricele la nivel renal sau vezical), motiv pentru care trebuie avuta o atentie sporita asupra alimentatiei si aparitiei eventualelor dificultati de urinare.

Dupa o anumita varsta, in functie si de individ, au tendinta de a depune tartru dentar, cu predilectie pe molari si carnasiere.

Norvegienele de pădure sunt foarte gurmande, fiind predispuse obezitatii. Din acest motiv este indicat, pe cat posibil, sa li se administreze o cantitate limitata si adecvata de alimente.

Ideal este ca dupa varsta de 6-8 ani, chiar daca aveti un exemplar sanatos, sa-i faceti un control de rutina si cateva investigatii (ecografie, radiografie, analize de sange si urina) pentru a depista din timp eventualele sensibilitati si pentru a incerca remedierea acestora printr-o alimentatie corespunzatoare sau cu ajutorul unui tratament adecvat.

Speranta medie de viață a Norvegienei de padure este intre 10-14 ani.
birmaneza
Pisicile birmaneze au un păr lung, statura medie și o blană ușor de îngrijit. Pisica birmaneză are blana albă sau crem cu niște pete care au o culoare închisă, dar labele sunt intotdeauna albe.

[modificare] Caracter și comportament

Pisica birmaneză este foarte curioasă, îi place compania oamenilor și manifestă multă afecțiune față de om. Nu este zgomotoasă, deci este recomadată celor care iubesc liniștea și calmul.

[modificare] Aparitie legendara

Pisica birmaneza a fost crescuta ca un animal de companie sacru de catre preotii Kittah din Birmania. Legenda spune ca la manastirea Lao-Tsun impreuna cu calugarii Kittah traiau si 100 de pisici albe pur, cu blana lunga si matasoasa si cu ochi caprui stralucitori. Se spune ca in momentul cand mureau acesti calugari sufletetele lor intrau in corpul acestor minunate pisici si traiau mai departe pe pamant. Insa unii calugari nu aveau nevoie de aceasta transmutatie permanenta pentru ca sufletele lor erau atat de pure, incat puteau sa-si continue existenta astrala liberi, fara a ocupa prea mult timp aceste trupuri de pisici. Conducatorul calugarilor din acea manastire era Mun-Ha, un preot deosebit care pe timpul vietii sale a fost declarat un sfant. El in fiecare seara impreuna cu pisica sa Sinh se ruga zeitii Tsun-Kyan-Kse. Intr-o zi templul a fost atacat iar Mun-ha a fost grav ranit. Binenteles ca pisica Sinh nu se mai despartea de calugar si asa cum se astepata toata lumea sufletul lui Mun-Ha a fost transferat in trupul pisicii. Din acel moment s-a petrecut o schimbare in infatisarea pisicii, blanita ei a devenit de culoare aurie, culoarea statuii zeitei Tsun-Kyan-Kse, urechile, fata, coada si picioarele intr-o nuanta intunecata care corespunde culorii pamantului unde se odihnea trupul fizic al calugarului Mun-Ha iar ochii au devenit albastrii precum safirele ce o impodobeau pe zeita. Cel mai impresionant lucru in aceasta transformare a fost faptul ca labutele au ramas albe pure precum puritatea sufletului lui Mun-Ha. A doua zi toate pisicile din templu aveau aceeasi culoare ca Sinh. Dupa 7 zile sufletul calugarului s-a ridicat si s-a dus alaturi de zeita pe care o adora.
funda?