Este normal sa plangi dupa o pisica?
Il am de 8-9 ani si il iubeam enorm. Ieri dupa ce m-am jucat cu el l-am dat afara(el e mai salbatic, sta mai mult pe afara) si azi dimineata il gasesc la 2 metri de casa intins pe jos fara rasuflare. Venea acasa, dar..nu a mai reusit Nu era sange. Parca dormea.dar. Nu respira. Am plans mult toata ziua, mai am lacrimi in ochi. Nu pot sa accept asta, nu pot. Motanul acesta m-a vazut crescand, a fost prima pisica care mi-a permis sa il tin in brate. Cand eram trista parca ma consola, nici pe papagalul meu nu incerca sa il manance. Pur si simplu numai pot, as vrea sa ma trezesc dimineata si el sa doarma langa mine.l-am ingropat, dar parca nu cred ca e adevarat.
Voi cum ati reactiona daca animalul dvs de companie ar muri? Simteam nevoie sa zic cuiva asta...

Animalele de companie ne sunt ca niste membrii de familie, de care ne atasam,
Pierderea lor ne afecteaza ca si al oricarei membru al familiei.
Trebuie sa trecem peste aceasta etapa, fiindca si moartea face parte din viata!

Un an din viata unui caine sau unei pisici echivaleaza ca varsta cu circa 7 ani, ceea ce inseamna ca pisica ta o aveai de peste "60" ani (plus cele d-inainte sa ajunga la tine, deci a murit de batranete.
Fie-i tarana usoara!

Tu, daca doresti, poti gasi un nou pui de pisica (sau caine) pe care s-o cresti si s-o inveti de mica asa cum crezi de cuviinta...

Este foarte normal sa plangi dupa animalul de companie care a trecut in nefiinta, stai linistit cu totii o facem atunci cand ne atasam de animalute blanoase care ne umple viata de bucurie si care dintr-un motiv mor si ne lasa cu un gol in suflet. Sfatul meu este ca dupa un timp sa iti cauti un alt pisic pe care sa il cresti si sa il indragesti ca sa umplii golul ramas si sa poti sa zambesti din nou privind la giumbuslucurile noului membru

Din cand in cand ii dadeai de mancare?

Probabil ca si eu as plange ca baiat,"simteam nevoie sa zic asta cuiva"->nu te speria cu totii avem momente in care plangem si eu am avut astazi un moment din care am plans din cauza unei colege care vrea sa pierd jobu ea fiind doar o ***** si nefacand nimic ca ospatara (ma intelegi), si daca ai spus asta si ai plans cu parintii de fata e foarte bine (si-au schimbat viziunea asupra ta si o sa te respecte mai mult)si daca i-ai spus celei sau celui mai bun/a prieten/a e si mai bine

E trist dar adevarat, in locul tau mi-as spune ca trebuie sa trec mai departe si sa nu imi petrec timpul plangand. Si mie mi-a murit acum ceva ani cainele dar am trecut peste : )

Miercuri a murit câinele meu. Îl iubeam foarte mult. A fost otrăvit si l-am găsit la gardul altei case fara suflare. Am plâns până ieri si încă nu îmi vine să cred. Ma uit pe geam și sper sa fie la ușă dar nu. L-am îngropat pe dealul din spatele casei. Era un ciobănesc german de 1 an jumate. Nici mie nu îmi vine să cred că s-a dus. Îmi pare rău pentru pierderea ta si sa ști că e foarte normal să plangi, înseamnă că l-ai iubit foarte mult si nu ar trebui să îți fie rușine să îți exprimi sentimentele.