Nu! Dimpotriva, doar iti va dauna.
Nu ai nevoie de sala de forta la 12 ani, e suficient sa te joci in parc. Pentru ce sa mergi la sala?
Pentru sănătatea lui este indicat să meargă la sală, ori alt sport, cum ar fi înnotul.
În ziua de azi, la 12 ani, nu cred că se mai joacă copiii în parc, cum era acum câțiva ani. Acum probabil vorbesc despre anumite subiecte, stau pe bancă, unii fumează, ori pe telefoane etc. ( Sunt puțini care fumează la 12 ani, dar cei de 13-14-15 sunt foarte mulți )
Mai sunt și unii care se joacă fotbal sau chestii, dar nu știu la ce te-ai referit tu când ai spus să se joace în parc.
Mulți nici nu prea ies din casă, mai mult stau pe jocuri.
Măi David, eu îți recomand să faci sală cu greutăți foarte mici, și cu un instructor neapărat, ca să nu faci ceva de capul tău care îți poate dăuna în timp.
La sala la care merg eu, sunt niște copii cam de 10-13 ani, iar o parte din ei au instructor, iar ceilalți nu. E diferență mare între ce fac cei fara instructor și cei cu instructor.
Trebuie să începi cu exerciții ușoare, și să nu te obosești prea mult, iar ganterele să fie de maxim 3-4 kg, depinde de cât de dezvoltat ești tu.
Dacă decizi să faci sală, să te odihnești suficient și să mănânci sănătos, e foarte important.
( Cam 9 ore pe zi trebuie să dormi, sau măcar 8 ).
Trebuie să știi că la vârsta ta mai ales, trebuie să te duci acolo pentru sănătatea ta, pentru a te simți mai bine în corpul tău, nu să faci mușchi.
Dacă ești prea slab, mănânci mai mult și faci exercițiile recomandate de instructor, iar dacă ai kilograme în plus, mănânci mai puțin și tot așa, faci ceea ce spune instructorul.
Poți să alergi și pe bandă, sau să faci bicicletă, te va ajuta să arzi calorii. Asta dacă vrei să slăbești.
Trebuie să bei 1, 5 - 2l de apă pe zi, iar antrenamentul să dureze cam o oră, iar dacă mai și alergi, cam o oră jumătate, depinde.
Când o să ai 15-16 ani, poți să faci sală și pentru masă musculară, eu zic că e ok. Dar acum nu are rost.
Daca stiam iti ofeream funda.
Plato, pentru tine am vrut să răspund în prima parte a răspunsului meu, dar cred că am scris la " răspunsul meu aici " de mai sus, în loc să-ți răspund ție.
Citește prima parte măcar.
Nu-i nimic, nu am nevoie neapărat de fundă, vreau doar să ajut cum pot și eu. Mulțumesc oricum, apreciez.
Sala e sala, inotul e altceva.
Voiam sa spun ca nu are niciun rost si nici nu e bine sa ridice greutati.
Pentru ce?
Lasa sa se joace, sa faca orice fel de miscare, ca la varsta lui e suficient. Chiar nu e nevoie de haltere.
Nu am zis să lucreze cu haltere, ci cu gantere mici, de maxim 3-4 kg.
Mai mult exerciții fără greutăți.
Și dacă are kg în plus, e bun alergatul sau mersul pe bicicletă.
Și nu-i strică dacă face astea + să mănânce sănătos + să doarmă suficient. Eu regret că nu am făcut asta de la 12 ani. Dacă aveam așa de multe informații, acum eram foarte diferit.
Nu! Nu este recomandat sa faci sala la varsta asta atat de micuta.
Dar, la 12 ani te poti apuca de un sport: atletism, inot, volei, baschet, handbal, gimnastica, dansuri samd.
Și ce mușchi vrei sa crești? Aia care de acum se dezvolta? Sper ca nu te gândești la mușchiul din pantaloni.
PS: Este târziu deja, trebuia sa începi de la 8-9 ani.
Nu, si la 8-9 ani este tarziu! Trebuia sa inceapa mai devreme, asa ca Giuliano Stroe !
Eh, am zis sa las puțin copilul sa se mai joace sa simtă cum e adolescența.
Da, asa este, ca dupa trece la invatamantul gimnazial si nu mai are timp .
Daca nu faci exercitii care sa afecteze cresterea, poti face. Sa nu faci la spate cu greutati, sa ridici bari la spate etc. Poti trece pe la sala, si doar informativ sa intrebi un instructor daca poti face sala, ca nu te mananca .
Sincer? Nu. Eu de exemplu am 15 ani și m-am apucat de sala cu un prieten care face de 3 ani de la 14 ani. Nu ai nevoie la 12 ani pentru ca ești încă firav, oasele, articulațiile nu sunt încă bine dezvoltate. Plus ca nu prea ai ce sa faci. Adică la 12 ani mai mult de 4 kg la biceps nu poți sa ridici. Nici nu mai vorbim de piept, spate, umeri. Părerea mea e sa îți cumperi galtere acasă, te mai antrenezi și cu corpul (flotări, abdomene) iar peste 2 ani minim ai putea sa te apuci. Eu asa am făcut, si mi-a prins bine.