anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Recent am achiziționat o chitară clasică (doream acustică pentru că din (ne)cunoștiințele mele are gâtul mai mic dar bugetul nu mi-a permis) și o am de aproximativ o săptămână. De când mi-am luat-o încerc să o cunosc, sã învăț și chiar am progresat, am învățat cum să ciupesc (cu anumite exerciții) și la mâna stângă să cunosc corzile dar am o problemă. Cum gâtul este mai gros iar eu am mâna mică, nu pot ajunge la anumite note, neputând realiza toate acordurile, nu mai spun de schimbat. Întrebarea (în cele din urmă) este cum îmi pot dezvolta dexteritatea degetelor? Există anumite exerciții?
Menționez că nu fac cursuri iar dacă cineva ar fi disponibil să mă ajute (cu orice ține de o chitară), plăcerea ar fi de partea mea, și nici nu am mai avut o chitară deci, începătoare nivel 0.

2 răspunsuri:
| Agapi a răspuns:

Ca sa poti lua astfel de acorduri, trebuie sa impingi cu degetul mare de la mana stanga griful chitarii in asa fel incat celelalte degete sa le poti duce mai sus! sper ca ti-am fost de ajutor! funda?

| al182 a răspuns:

Oricine poate învăţa să cânte, îţi trebuie dexteritate. Iar astfel de exerciţii găseşti pe YouTube. Spor la învăţat!winking