Hello guys.!
ieri mi-a murit catelul, de fapt am fost nevoiti sa il eutanasiem, avea 18 ani si era bolnav si am luat decizia fff greu, dupa un indelung chin. Vinovati nu ne simtim pentru decizia luata, pentru ca l-am scapat de chin si a avut o viata lunga si frumoasa alaturi de noi, insa ne este foarte greu sa trecem peste si nu concepem ca nu mai este. daca si voi ati trecut prin asta astept raspunsurile voastre. multumesc.

Poate doar in conceptia ta, este un gest similar plesnitului unui tantar, ca-n realitate, este un gest atat de barbat si de inuman ca numai un nebun ar putea-o face si in nici un caz, unei fiinte dragi.

Sincer, ma ingrozeste asemena idee pornite din mintea unuia atat de tanar ca tine, care ar trebui sa aiba instincte blande, empatice, nu pline de ura si barbarism.

Mama, auuu, auuu, auuu, ma doare capu' la ce prost esti. Ce naiba mai cauti pe site-ul asta?

Macar i-ai terminat sufernita

Pai si? Avea 18 ani, ar trebui sa fii bucuros ca a trait atat si aia e, trece in cateva zile.

Bucuroasa nu bucuros si nu are cum sa treaca in cateva zile lipsa unei fiinte de care ai avut grija 18 ani. te superi cand pierzi un obiect, dar cand pierzi un caine...as prefera, cei ce nu aveti sau nu ati avut animale sa va abtineti. Inteleg perfect ca nu aveti cum sa stiti ce simtim noi dar macar nu mai vorbiti.

De unde stii tu ca nu am? Doar ca nu imi place sa dramatizez lucrurile, de ce sa fiu trist o saptamana cand pot sa fiu bucuros ca l-am avut?

Da bine ma, esti foarte intelegin. Odata ce stia ca o sa il piarda, mai are idea pe cap ca l-a omorat chiar ei

Nici eu nu am fost de fata...nu am putut sa il vad cum moare ...si nici sa il vad mort. prefer sa traiesc cu imaginea lui, cand inca era viu. nu consider un act de lasitate, pana la urma fiecare face in asa fel incat sa nu sufere mai rau decat deja o face. imi pare rau ca ai trecut si tu prin asta, si la fel ca si tine nici eu nu ma mai pot apropia de alti caini pentru moment, desi am fost, sau poate inca mai sunt, mare iubitoare de animale.

Din pacate INIMA si Mintea sunt dizarmonice, in aceste cazuri!
Cainele meu(nu voiam sa-mi mai amintesc acum ) era cu pedigree, canish imperial, facea LUMINA pe unde treceam cu el!
Avea 19 ani...cum ai zis si tu!
Ma trezea dimineata spre plimbare, imi stia toate tabieturile, ma mangaia cu labuta, rabda zilnic o baie, stia ca se va simti mai bine, avea un ALB impecabil! Nu am vazut, decat rar asa ceva.Se intelegea de minune si cu copilul meu, mai mic decat canishul!
Dar viata la caini este mai intensa, 20 de ani ar coincide cu 80 de ani la noi!(oamenii) asa stiam.
Toti parasim lumea candva, cu sau fara suferinta!
Merci de fundita, desi ma simt penibil sa castig orice onor, dupa o, asa cum o consider eu, o tragedie inerenta.
Sa uitam, sa urmam si sfaturile prietenilor!

Exact asta vorbeam ieri cu parintii mei, ca el stia tot mersul lucrurilor prin casa dar si legat de noi. Al meu nu era de rasa, era ceva amestecat pentru ca imi este greu sa zic " corcitura" insa foarte destept si cuminte (cainele perfect, nu ca a fost al meu)
este si o vorba, pentru ei noi suntem toata viata lor iar pentru noi, ei sunt doar o parte din viata. este foarte trist sa te desparti si sa uiti un suflet asa de pur cum este al cainilor.
ti-am dat funda pentru ca am simtit ca ai fost cel mai aproape de ceea ce simt eu.

Stiu cum e sentimentul..am patit si eu acum 2 ani cu catelusa mea care avea 14 ani jumate. Intr o zi incepand sa orbeasca, sa surzeasca si abia sa se mai tina pe picioare...am mers cu ea de 2 ori la veterinar pana intr o zi cand nu a mai putut respira. Atunci am zis ca e mai bine sa o eutanasiem. Am trecut greu peste, iar mereu cand ma gandesc la ea imi vine sa plang...

In cazul meu a fost si mai trist! Cainele l-am preluat la 15 ani (varsta lui), de la stapanul lui care murise, nu-l lua nimeni, caci cainele nu ma agrea decat pe mine! Cu greu a acceptat nevasta si copilul l-a vrut, era de 3 ani, l-a indragit din 'prima'.
Prima luna si-a plans (noaptea ) stapanul vechi! Dar pe mine ma iubise din mers...cum sa zic, pe vremea in care-i traia stapanul initial!
Asa ca adaptarea a fost 'bagatella'.
Ne aducea veselie si impacare si copilaria de care avem nevoie toti, cand ne simtim singuri ...parasiti NICIODATA in prezenta acestor CELOR MAI SUBLIME FIINTE (alte' decat specia noastra!).
Din pacate ...toti suntem muritori, important este ce lasam in urma noastra!

Te cred, este foarte greu.