Imi dati informatii despre : Oceane, mamiferele care traiesc acolo, pesti.
Garantez funda in maxim 10 min. daca da cineva ceva bun, interesant, si lung!

Balenele apartin ordinului cetacelor, care sunt mamifere marine, cu sange cald. Cetacele se impart in doua mari grupe: cetacele cu dinti (delfinii) si cetacele cu fanoane (balenele). Spre deosebire de mamiferele terestre, bale-nele s-au adaptat mediului acvatic.

Astfel, pentru a nu pierde foarte multa caldura in apa rece, ele si-au marit dimensiunile si si-au dezvoltat un strat protector de grasime, care poate avea pana la 50 cm grosime. Grasimea nu este insa fixata de musculatura de dedesubt, ci aluneca pe ea.

Corpul balenelor este hidrodinamic, ceea ce le faciliteaza inaintarea, iar in oase se depune o cantitate mare de ulei.
In ciuda dimensiuni-lor mari, balenele nu con-suma multa hrana, datori-ta economiei de energie. Se hranesc cu plancton, krili si pesti. Pentru a se putea hrani cu plancton, balenele au fost inzestrate in cursul evolutiei cu niste formatiuni numite fanoa-ne. Acestea se termina cu niste prelungiri in forma de perie, care au rol de sita.

Din tonele de apa introduse in gura, ele retin doar planctonul. Fanoanele au la origine cutele planseului bucal, nu dintii. Capul balenei trebuie sa fie foarte mare si puternic, pentru a putea rezista la greutatea mare a fanoanelor si la volumul imens de apa care trebuie filtrata. Lungimea capului Balenei de Vizcaya repre-zinta 40% din lungimea corporala totala, iar vertebrele ei cervicale sunt bine sudate intre ele, pentru a putea mentine greutatea corpului.

Balena cu cocoasa are o tehnica de vanatoare cu totul aparte: se scufunda sub bancurile de pesti, sufland un „nor de bule de aer" care va dezorienta pestii, dupa care se ridica brusc la suprafata si ii inghite cu sutele.
Balenele trebuie sa vina la suprafata pentru a respira. Ele expira dioxidul de carbon si inspira oxigen prin nara de pe partea dorsala a capului. Odata cu dioxidul de carbon sunt eliminati si vapori de apa care se condenseaza si formeaza un jet de apa inalt de 5-6 metri, insotit de un sunet puternic.

Balenele nasc o data la 2-3 ani. In timpul nasterii, balena mama este inconjurata de cateva „moase", care vor ajuta nou-nascutul sa se mentina la suprafata pentru a respira.
Oamenii de stiinta urmaresc balenele pentru a cunoaste mai multe despre viata lor. Cel mai modern mijloc de urmarire este prin satelit. Balenei i se ataseaza un emitator. Emitatorul emite semnale care sunt receptate de un satelit, transmite informatiile la o statie de receptie de pe Pamant.

Balenele sunt printre cele mai mari animale de pe pamant, una dintre ele balena albastra fiind chiar cel mai mare animal al tuturor vremurilor. Sunt animale blande, inteligente; se hranesc cu microorganisme din ocean
planctonul. Cetacele sunt mamifere marine, candva, stramosii lor au pe uscat.

Se impart in doua mari grupe: cetacele cu dinti (aici apartin de exemplu delfinii), respectiv cetacele cu fanoane (balenele). In acelasi fel ca si mamiferele terestre, cetacele respira cu plamanii, isi alapteaza puii, dar prin dezvoltarea unor strategii aparte s-au adaptat foarte bine mediului acvatic. Adaptarea are consecinte considerabile. Balenele au devenit uriase: cea mai mare dintre ele, balena albastra, are in medie 26 de metri si o greutate corporala de 150 de tone.

Dimensiunile uriase s-au dezvoltat datorita faptului ca temperatura apei este mult mai scazuta decat cea a corpului balenelor, astfel incat asemenea altor animale acvatice, ar pierde foarte multa caldura si ar ajunge repede la hipotermie. Dar cu cat corpul este mai mare, cu atat suprafata raportata la greutatea corporala este mai mica.Ca urmare, animalele mari cedeaza relativ mai putina caldura in apa, decat cele de talie mica. Pentru a inlatura riscurile traiului in apele reci, balenele au dobandit niste dimensiuni uriase in cursul evolutiei.

Oceane:Oceanele

Oceanul este o întindere de apă mai mare decât un continent, care comunică cu oceanele vecine şi care influenţează climatul uscatului.

Pământul este învăluit de o masă de apă, hidrosfera, care se prezintă în trei stări: solidă în gheţari, gazoasă (vapori de apă) în atmosferă, lichidă în râuri, lacuri şi mări. Oceanele înmagazinează ele singure 95% din întreaga hidrosfera.

Deşi apele oceanice nu reprezintă decât o miime din volumul total al planetei şi cinci miimi din masa ei, ele acoperă o suprafaţă de 361 milioane de km2, adică aproape de două ori şi jumătate suprafaţa continentelor. Terra este deci pe drept numit㠄planeta albastră", iar oceanele joacă în viaţa ei un rol capital.

Oceanul Planetar conţine cea mai mare parte a hidrosferei, care echivalează cu 1340 mln km3 de apă (97, 1 % din volumul hidrosferei), urmează apoi gheţarii şi yăpezile permanente (1, 7%), cea subterană (1, 2%).

Dacă continentele s-ar scufunda în oceane, apa acestora ar acoperi tot globul cu o manta de 2400 m.

Pe fundul oceanului, în axele dorsalelor, bazaltul urcă şi se solidifică, provocând alunecarea plăcilor, de unde deriva si deformarea continentelor. Pentru că toate oceanele comunică între ele, nivelul suprafeţei lor este acelaşi peste tot. Este nivelul zero, cel în care valurile şi mareele scaldă ţărmurile. Altitudinea medie a acestui nivel este instabilă, variind pe lungi durate. De exemplu, acum 30000 de ani, era cu în jur de 90 m mai joasă ca astăzi. Aşadar, continentele erau mai înălţate din mare, erau deci mai vaste, şi malurile se situau în faţa celor pe care le cunoşteam azi. De unde aceste

fluctuaţii ale nivelului zero? Trebuie să căutăm explicaţia în schimbările de climă.

Când este multă vreme rece, gheţarii se întind, reţin multă apă, iar nivelul apei lichide scade. Astăzi, el pare să urce, să câştige părţi din maluri, căci iernile se îndulcesc, durează mai puţin timp, gheţarii pierd mai multă apă, topind vara mai mult decât au câştigat din zăpezile iernii. Pe uscat, eroziunea pare să se încetinească uşor: înălţarea nivelului zero corespunde, într-adevăr, unei diminuări a altitudinii pământurilor, şi deci a puterii de săpare a apelor curgătoare.

Resurse mari
Apele hidrosferei în ansamblu
Apele dulci
Volumul
Volumul
mln km3
%
mln km3
%
Oceanul Planetar
1340
97, 1
Gheţari
24
1, 7
24
60, 0
Apă subterană
16
1, 19
16
40, 0
Apă de suprafaţă
0, 176
0, 01
0, 090
0, 2
Apă atmosferică
0, 013
0, 001
0, 013
0, 03
Apă biologică
0, 00112
0, 0001
0, 00112
0, 003
Total
1380
100
40
100

Apele subterane indicate aici se raportează numai la cele din apropierea nemijlocită a suprafeţei terestre, la ape freatice.

Tabelul 2. Resusele de apă a Terrei

Masele de apă oceanică se încălzesc şi se răcesc mai încet decât uscatul. Consecinţele sunt foarte importante. Vânturile care vin dinspre ocean sunt răcoroase, atunci când e cald, şi blânde, atun-cicând se face rece. Mediul marin asigură astfel o reglare a temperaturilor locale, dar şi o reglare termică a întregii planete. Curenţi puternici aduc la suprafaţă apele calde de la altitudinile joase (ecuator şi tropice) către regiunile reci de altitudini înalte, în schimb, apele reci se scurg în adâncime către regiunile calde, unde temperatura lor va creşte. Gulf stream-ul, de pildă este un curent de 80 km lărgime şi 500 m adâncime, care deplasează 4 miliarde de tone de apă pe minut! El antrenează ape calde din Golful Mexic spre regiunile reci din nordul Scandinaviei, a cărei climă o îmblânzeşte prin trecerea lui.

Fără aceste mari schimburi de energie în sânul oceanelor, clima terestră ar fi şi mai contrastantă după latitudine şi anotimpuri. Vânturi violente, viscole şi taifunuri ar răscoli atmosfera. Dar ele n-ar putea regla la fel de bine atmosfera pe cât o fac oceanele şi curenţii lor.

Curenţii oceanici, antrenând în mişcare mase enorme de apă, generează devieri, pe arii destul de întinse, de la repartiţia zonală a temperaturii apei. Specificul repartiţiei curenţilor calzi şi a celor reci cauzează mişcarea apelor calde în emisfera Nordică spre ţărmurile estice, iar în emisfera Sudică spre ţărmurile vestice ale oceanelor.

Explorarea oceanului se face astăzi cu mijloace eficiente. Aceste au permis, ele pildă, regăsirea epavei Titanicului, care s-a scufundat în 1912. S-a descoperit la bordul lui heru vimul de pe scara care ducea la clasa întâi. Dar oceanul rămâne încă plin de mistere. Se descoperă în el creaturi până acum necunoscute, peşti ciudaţi ai adâncurilor. Se mai întâlnesc forme de viaţă pe care nu ni le-am putea închipui, precum coloniile de viermi uriaşi care-şi extrag energia necesară existentei cliu căldura emanaţiilor de gaz şi de bazalt prin crusta oceanică.

Oceanele sunt atât puncte de plecare, cât şi de sosire a apei. Deasupra lor se formează, prin evaporare, norii. Aceştia se varsă pe pământ sub formă de ploaie, apoi cea mai mare parte a acestor ape se întorc, scurgându-se, spre oceane...
Mamiferele(balenele):Balenele apartin ordinului cetaceelor, care sunt mamifere marine, cu sange cald. Cetaceele se impart in doua mari grupe: cetaceele cu dinti (delfinii) si cetaceele cu fanoane (balenele). Spre deosebire de mamiferele terestre, bale-nele s-au adaptat mediului acvatic.

Astfel, pentru a nu pierde foarte multa caldura in apa rece, ele si-au marit dimensiunile si si-au dezvoltat un strat protector de grasime, care poate avea pana la 50 cm grosime. Grasimea nu este insa fixata de musculatura de dedesubt, ci aluneca pe ea.

Corpul balenelor este hidrodinamic, ceea ce le faciliteaza inaintarea, iar in oase se depune o cantitate mare de ulei.
In ciuda dimensiuni-lor mari, balenele nu con-suma multa hrana, datori-ta economiei de energie. Se hranesc cu plancton, krili si pesti. Pentru a se putea hrani cu plancton, balenele au fost inzestrate in cursul evolutiei cu niste formatiuni numite fanoa-ne. Acestea se termina cu niste prelungiri in forma de perie, care au rol de sita.

Din tonele de apa introduse in gura, ele retin doar planctonul. Fanoanele au la origine cutele planseului bucal, nu dintii. Capul balenei trebuie sa fie foarte mare si puternic, pentru a putea rezista la greutatea mare a fanoanelor si la volumul imens de apa care trebuie filtrata. Lungimea capului Balenei de Vizcaya repre-zinta 40% din lungimea corporala totala, iar vertebrele ei cervicale sunt bine sudate intre ele, pentru a putea mentine greutatea corpului.

Balena cu cocoasa are o tehnica de vanatoare cu totul aparte: se scufunda sub bancurile de pesti, sufland un „nor de bule de aer" care va dezorienta pestii, dupa care se ridica brusc la suprafata si ii inghite cu sutele.
Balenele trebuie sa vina la suprafata pentru a respira. Ele expira dioxidul de carbon si inspira oxigen prin nara de pe partea dorsala a capului. Odata cu dioxidul de carbon sunt eliminati si vapori de apa care se condenseaza si formeaza un jet de apa inalt de 5-6 metri, insotit de un sunet puternic.

Balenele nasc o data la 2-3 ani. In timpul nasterii, balena mama este inconjurata de cateva „moase", care vor ajuta nou-nascutul sa se mentina la suprafata pentru a respira.
Oamenii de stiinta urmaresc balenele pentru a cunoaste mai multe despre viata lor. Cel mai modern mijloc de urmarire este prin satelit. Balenei i se ataseaza un emitator. Emitatorul emite semnale care sunt receptate de un satelit, transmite informatiile la o statie de receptie de pe Pamant.

Balenele sunt printre cele mai mari animale de pe pamant, una dintre ele balena albastra fiind chiar cel mai mare animal al tuturor vremurilor. Sunt animale blande, inteligente; se hranesc cu microorganisme din ocean
planctonul. Cetaceele sunt mamifere marine, candva, stramosii lor au pe uscat.

Se impart in doua mari grupe: cetaceele cu dinti (aici apartin de exemplu delfinii), respectiv cetaceele cu fanoane (balenele).In acelasi fel ca si mamiferele terestre, cetaceele respira cu plamanii, isi alapteaza puii, dar prin dezvoltarea unor strategii aparte s-au adaptat foarte bine mediului acvatic. Adaptarea are consecinte considerabile. Balenele au devenit uriase: cea mai mare dintre ele, balena albastra, are in medie 26 de metri si o greutate corporala de 150 de tone.

Dimensiunile uriase s-au dezvoltat datorita faptului ca temperatura apei este mult mai scazuta decat cea a corpului balenelor, astfel incat asemenea altor animale acvatice, ar pierde foarte multa caldura si ar ajunge repede la hipotermie.Dar cu cat corpul este mai mare, cu atat suprafata raportata la greutatea corporala este mai mica.Ca urmare, animalele mari cedeaza relativ mai putina caldura in apa, decat cele de talie mica. Pentru a inlatura riscurile traiului in apele reci, balenele au dobandit niste dimensiuni uriase in cursul evolutiei.
(calutul de mare):Calutul de mare (Hypocampus hypocampus) apartine speciei pestilor, desi forma lui se deosebeste mult de acestia. Dar respira lafel, prin branhii, iar caracteristicile lui principale sunt asemanatoare cu ale pestilor. Aspectul de cal i-a dat numele de "calut de mare" .Traieste in preajma coralilor, printre algele de pe fundul marii, de care se agata cu coada. Aceasta este cea mai uimitoare specie de vietuitoare marine, fiindca masculul aduce pe lume "noii urmasi" ai familiei: femela depune circa 1500 de oua in punga pe care masculul o are in acest scop. Peste aproximativ 4-6 saptamani, masculul calut de mare aduce pe lume urmasii. Nasterea poate dura chiar si doua zile. Urmasii au doar un centimetru, dar seamana leit cu parintii. Desi sunt inca vulnerabili, puii pot supravietui singuri chiar si in conditii extreme.
Alt lucru care atrage atentia la calul de mare ar fi acela ca acest animal are o statura destul de verticala. Gura este foarte mica si se misca foarte incet. Atunci cand se hranesc, calutii de mare nu obisnuiesc sa "alerge" dupa hrana, cum fac pestii. Ei isi folosesc coada lunga pentru a apuca plantele care sunt in adancuri si apoi le mananca. Acesta este unul din motive pentru care nu e bine sa alaturi calul de mare si pestii intr-un acvariu. In mod sigur, pestii ar muri de foame cu toata mancarea care ar fi pusa special pentru ei. Formatul corpului precum si culoarea acestora fac deseori ca acestia sa se poata camufla foarte bine printre plantele sau pietrele aflate in adancurile marilor, fiind un mijloc de protectie.
Romfilatelia, societatea specializata in editarea si comercializarea marcilor postale romanesti, a introdus in circulatie emisiunea de timbre Fauna din Marea Neagra. Calutul de mare este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominala de 70 de bani.
ORDINUL nr. 642 din 15 iulie 2005 privind instituirea unor masuri de protectie pentru unele specii de pesti cu valoare economica si/sau ecologica reglementeaza protejarea speciilor de pesti cu valoare ecologica interzise la pescuit in scop comercial in vederea comercializarii, cat si la pescuitul in scop recreativ/sportiv.
Printre acestea (obletele mare, tiparul, zvarluga de balta, babusca, morunasul, bibanul mic, nisiparnita de Dunare, etc.), la nr. 42 este calutul de mare comun (Hyppocampus guttulatus), iar la nr. 43 este calutul de mare mic (Hyppocampus microstephanus).
(pestele piranha)rimul care a studiat vreodata un peste piranha a fost Aristotel, care i-a dat numele de Acitipmat Anaoi (Acitipnai avaos, adica in traducere libera, "flux nemilos"). El a ramas impresionat de comportamentul acestui peste si l-a folosit ca sursa de inspiratie pentru cateva din
Zona georafica
Pestii piranha (Pygocentrus) traiesc in Oceanul Indian, Marea Rosie, Marea Barents, Marea Alba, Marea Mediterana si alte mari din sud. De asemeni populeaza si Oceanul Pacific (in apropierea continentului Australia). În imaginea alaturata este prezentata distributia acestora.
Habitatul
Majoritatea pestilor piranha traiesc la adancimi mari si vin la suprafata doar atunci cand sunt fortati sa caute hrana.
Date generale
Pestii piranha (Pygocentrus), sunt o specie de pesti carnivori, cartilaginosi si homeotermi. Au in jur de 90-100 centimetri lungime si sunt foarte periculosi. Acesti pesti, datorita scheletului lor cartilaginous, compus dintr-un numar foarte mare de falange osoase in numar de 12, conectate prin mai multe zgarciuri inter-osoase, apartine supraclasei pestilor telosteeni (alaturi de rechini si casaloti).
Înfatisarea difera in functie de specie. De exemplu specia Pygocentrus nattereri este rosiatica sau albastuie si turtita, in timp ce pestii din specia Pygocentrus cariba, de altfel cea mai raspandita si cea mai cunoscuta specie de pe globul nostru pamantesc sunt gri si usor alungiti. Alti pesti piranha sunt negrii. Pestele piranha respira printr-un sistem de branhii si trahee.
Adaptari
Au forma hidro-dinamica. Sunt usor aplatizati datorita faptului ca pot trai la adancimi foarte mari (unii au fost intalniti chiar la adancimi de peste 12.000 metri, la presiuni acvatice de aproape 101.325 newtoni). Înotatoarea codala este hidro-dinamica si prezinta 2 lobi neegali ca marime si dimensiune, find astfel asimetrica. Ea ajuta aceasta specie de pesti sa innoate la adancimi foarte mari. Înotatoarele laterale si visceriale sunt de asemenea hidro-dinamice si sunt numite popular "lopeti" ("eit`sorpe" in limba bastinasilor micenieni din Africa). Solzii, prezinta un pigment numit lizozim si sunt foarte luciosi find adaptati adancimilor foarte mari.
Muscatura lor este mortala deoarece contine o substanta toxica numita azot piridoxinic, foarte utilizat astazi in medicina pe post de catalizator in separarea enzimelor conclusive. Pestii pirahna au cinci randuri de dinti ascutiti si contondenti, bine dezvoltati. Supravietuirea celui muscat depinde de aplicarea la timp a tratamentului corespunzator. Ei sunt periculosi mai ales in prezenta singelui.
Hranirea
Pirahna redau o spectaculoasa transformare in ceea ce priveste evolutia. Ei sunt singurii pesti carnivori de dimensiune mica. De obicei consuma alti pesti mai mari cum ar fi pastravii, stiucile , scrumbiile, melcii planctonici, meduzele. Uneori sunt atrasi de unele animale poichiloterme precum unele pasari acvatice, unele vidre sau de bursuci de mare si pot ataca chiar si omul. Un grup de pesti piranha pot sa ucida un om. Mai consuma si plante marine precum crinul de mare, corali.
Comportamentul
Ataca la fel ca rudele lor rechinii, insa modul lor de operare se aseamana mai mult cu rechinii de talie mai mica. O trasatura de-a lor este sa vaneze in grupuri astfel incat prada sa nu se poata apara.
Reproducerea
Îsi depun oale in adancurile apei si le clocesc timp de 3-4 luni, perioada numita "sezonul Pirahna" in care sunt inofensivi. Sunt hectici. Pestele piranha este hermafordit, cu alte cuvinte nu prezinta dimorfism sexual, dar nu toate speciile din clasa Pygocentrus au acesta caracteristica. În acest caz masculul si femela se imperecheaza in urma unui ceremonial de imperechere: masculul imprumuta culori mai vii capatand nuante de rosu si portocaliu (de obicei, mai tot timpul anului, masculul prezinta culori mai stringente, mai imperioase). Sezonul de reproducere este in lunile mai si iunie.
Specii de piranha
- Pygocentrus cariba
- Pygocentrus natterei
- Pygocentrus nattereri (Piranha cu burta rosie numit si "moartea rosie")
- Pygocentrus piraya (Piraya)
- Serrasalmus piraya (Piranha de San Francisco sau Piraya Piranha)
- Serrasalmus rhombeus (Piranha negru)
Mitologie
Ca totem, pestele piranha il intruchipa pe zeul african hulungupangez al razboiului Ka`Kakunra (Hat), divinitate detestata din cauza ferocitatii sale de comunitatile locale dar totusi care nu avea, cu toate acestea, un cult nelipsit de "continut" religios.
Film si teatru
Pestele pirahna a carei agresivitati este uimitoare a facut subiectul multor filme, printre care cel mai cunoscut, care poarta numele acestui peste, din 1978 regizat de Roger Corman. Un grup de piranha ajung in laguna Floridei, Sea World. Teroarea incepe cand Mike si Sean, fii lui Brody, fostul sef al politiei, se duc in Sea World, ca turisti, si cand tot aici apar noii "locatari", niste pui de pirahna, pe care iubita lui Mike, biologista Kathryn, e fericita sa-i studieze. Iata insa ca mama micutilor nu e prea incantata ca odraslele sale trebuie sa devina noua atractie a zonei turistice... Este un horror exceptional care te poate invata cat de periculosi sunt pestii piranha si cat de mult trebuie sa pretuiesti viata.
Dramaturgul René Descartes a scris o scurta piesa de teatru intitulata "Dansul pestilor piranha", unul din cele mai reusite comedii moderne din limba elvetiana. Numele piesei a fost preluat de compozitorul irlandez William Golding ca titlu pentru livretul operetei sale binecunoscute, intitulate "Nori de fum" (Smoky Clouds).
(delfinul)elfinii sunt animale foarte simpatice. Oare exista cineva care nu i-a vazut , la Delfinarium sau la televizor , la emisiunile pentru copii sau la Animal Planet ? Cred ca nu. A vorbi despre delfini este la fel de dificil ca a vorbi despre orice altceva , deoarece toate domeniile stiintei sunt foarte vaste incat nici specialistii nu pot cunoaste totul. Totusi sa incercam sa povestim cate ceva despre aceste fiinte, despre obiceiurile lor si despre adaptarea lor la mediul acvativ.

Delfinii si porcii de mare (delfinii comuni) sunt mamifere desi se aseamana cu pestii. Le putem numi miracole ale evolutiei pentru ca desi ele descind din animale terestre milioanele de ani de adaptare la mediul acvatic au facut ca acestia sa fie considerati la prima vedere mai degraba pesti decat mamifere. Ei innoata cu gratia , forta si agilitatea pestilor si s-au adaptat in multe privinte pentru a-si gasi si captura prada. Corpul lor are o forma aerodinamica, fusiforma, folosesc la innotat coada care se aseamana cu innotatoarea codala a pestilor. Mobiliatea si viteza de inaintare in apa ajung si chiar depasesc pe cele ale dusmanului lor de temut : rechinul. Toate aceste modificari nu au dus la atrofierea sau disparitia proprietatilor fundamentale ale stramosilor terestri, delfinii fiind totusi mamifere , asa ca au sange cald, respira cu ajutorul plamanilor iar puii sunt alaptati de catre mama. Delfinii cuprind 7 genuri si in total 32 de specii ( amintim delfinul cu bot prelungit, delfinul tropical, delfinul cu pete, delfinul ucigas sau orca, etc). Delfinii au lungimea cuprinsa intre 1,5 si 7 metri, iar greutatea variaza de la 40 kg la 4500 kilograme. De asemenea exista 3 genuri de porci de mare si in total 6 specii (de exemplu : delfinul comun, delfinul lui Dall). Lungimea porcilor de mare variaza intre 1,2 – 2,25 metri si greutatea de la 30 la 160 de kg.

Cele mai apropiate rude ale delfinilor si porcilor de mare sunt cetaceele de dimensiuni uriase , printre care balena , cel mai mare mamifer al tuturor timpurilor si uriasa balena ucigasa. Aceste doua specii sunt reprezentanti ai celor doua familii ai cetaceelor, cele cu fanoane care filtreaza organismele vii ale planctonului cu ajutorul fanaoanelor asezate in orificiul bucal asemenea unui gard si cele cu dinti care haituiesc, captureaza si-si mananca prada asemenea animalelor de prada.

Delfinii si porcii de mare apartin familiei cetaceelor cu dinti. Ele sunt de dimensiuni mai mici, hrana este alcatuita aproape numai din peste si sepii, desi cel mai mare reprezentant al lor orca (delfinul ucigas) , spaima marilor, ataca focile si alti delfini. Intre delfini si porcii de mare nu exista prea mari diferente. Delfinii au botul carnos si dintii conici, iar porcii de mare au dintii sub forma de cazma si numai in maxilarul de jos. 25592bpp28hiy6e

Adaptarea delfinilor la viata acvatica este asa de mare incat pe uscat acestia sunt practic neputinciosi. Semnul cel mai evident al adaptarii la mediul in care traiesc este structura si constitutia corpului. Pentru ca forma aerodinamica este o conditie esentiala la deplasarea rapida prin apa, a carui densitate este mai mare decat a aerului , delfinii si porcii de mare si-au dezvoltat o forma fusiforma, asemanatoare unei torpile, practic renuntand la tot ceea ce putea strica aspectului neted al coprului . Astfel urechile s-au atrofiat , organele genitale atat la mascul cat si la femela au o pozitie normala in interiorul corpului, memebrele posterioare nu au lasat nici o urma iar membrele anterioare s-au transformat in innotatoarea in forma de aripa, avand rolul de a stabiliza si carmui miscarea. Coada s-a transformat in innotatoarea codala, rigida si lata . Pielea delfinului este neteda si fina ca matasea, total lipsita de par. Denivelarile create de oase si muschi sunt corectate de stratul de grasime aflat sub piele, grasime care are rol si de izolator termic, adica reduce pierderile de energie, lucru important deoarece apa marii este intotdeauna mai rece decat temperatura animalelor.

Alaturi de forma aerodinamica, care isi sare in ochi cum se spune, viteza mare de inanintare este obtinuta si datorita altor proprietati mai putin vizibile. Astfel pliurile transversale ale pielii delfinilor reduc turbulentele care pot apare in apa care curge pe corpul animalului marind rezistenta la inaintare prin schimbarile de presiune. Prin reducerea acestor turbulente se reduce astfel rezistenta mediului la inaintare. In plus stratul superior de celule ale pielii se toceste extrem de rapid – chiar si de 12 ori zilnic – iar uleiul produs de celule imbraca corpul ajutand astfel inaintarea prin apa. Datorita acestor proprietati delfinul lui Dall este specia cea mai rapida , putand innota si cu viteza de 50 km/h si aceasta viteza o poate pastra pe distante foarte mari. Delfinii au obiceiul de a sari din apa din cand in cand si innoata practic in aer. E posibil ca aceasta sa fie o metoda de a reduce rezistenta mediului si cum aerul are o densitate mult mai mica decat apa franeaza mai putin delfinul si acesta poate respira . Expira prin orificiul nazal aflat pe crestetul capului, isi umple apoi plamanii cu aer , dupa care se poate scufunda. Delfinii nu se scufunda la adancimi foarte mari de aceea nu trebuie sa inmagazineze mult oxigen in plamani. Le ajunge o jumatate de secunda deasupra apei pentru a insipra. Dar daca se scufunda la adancime foarte mare pot inspira mult aer in plamani astfel ca pot inmagazina mult oxigen in globulelel rosii ( mult mai mult decat oamenii). Cei mai multi delfini si porci de mare au mult mai mult sange decat alte animale terestre de acelasi dimensiuni astfel ca ei pot inmagazina mult mai mult oxigen.

Delfinii si porcii de mare vaneaza de obicei in stratul superior al marilor iluminat de razele soarelui astfel ca se pot folosi de vaz in timpul acestei actiuni. Lentila ochilor se caracterizeaza prin aceea ca are posibilitatea de schimbare a formei astfel ca acestia isi pot fixa bine obiectele atat in apa cat si in aer. Speciile cu botul prelungit au o excelenta vedere binoculara ( vedere in spatiu tridimensionala) cu ajutorul careia pot aproxima foarte bine distanta la care se afla ceea ce vad. Desi vazul este foarte util pentru delfini, acesta nu este indispensabil pentru a supravietui. Ei poseda si alte proprietati cu ajutorul carora percep extrem de bine mediul in care traiesc.

Astfel cel mai important rol in perceptia delfinilor il are urechea. Urechea nici nu se vede din exterior -se pot observa doar doua orificii in spatele ochilor- dar functioneaza extrem de eficient. Delfinii s-au adaptat foarte mult la mediul de propagare al undelor sonore in mediul subacvatic si putem spune ca au posibilitatea de a percepe sunetele „stereo", astfel incat localizeaza directia exacta de unde vine sunetul. Urecchea interioara a delfinului este inglobata intr-un tesut asemanator spumei astfel ca nu preia vibratia oaselor capului. Asta inseamna ca undele sonore venite din lateral nu ajung in acelasi timp la ambele urechi si din diferenta de timp delfinul constata precis din care dierctie provin. Omul scufundat in apa nu poate face asa ceva deoarece sunetele ajung simultan la ambele urechi prin oasele craniului, indiferent de directia din care provin. pi592b5228hiiy

Aceasta calitate a delfinilor este foarte importanta pentru ca el traieste in lumea suntelor atat cele emise de alte animale dar si de el insusi. Delfinii si porcii de mare se orienteaza cu ajutorul sonarului, radarul cu ultrasunete . Delfinul emite continuu sunete care se reflecta pe obiectele aflate in preajma astfel ca el defineste distanta dintre el si obiect in functie de timpul scurs de la emisia sunetului si pana la receptia lui iar cu ajutorului auzului stereo si poate percepe si directialui. Sunetele emise de delfini sunt produse de orificiul nazal. Sunetele sunt receptate de suprafata concava a craniului dupa care sunt focalizate de lentila acustica formata dintr-un tesut adipios aflat deasupra botuliu si fetei. Aceasta formatiune de „pepene" da forma boltita a fruntii mai multor specii de delfini. Din instinct delfinul analizeaza ecourile auzite si capata imaginea mediului ce-l inconjoara putand evita obstacolele si gasi hrana.

Pentru prelucrarea tuturor acestor informatii este necesar un mare numar de celule nervoase si probabil acesta este motivul pentru care creierul delfinilor si este foarte mare (masa creierului cantareste 2 kg fata de cea a unui om adult care are doar 1,5 kg). Delfinul este de altfel un animal deosebit de inteligent cu o mare capacitate de a invata.

Hrana delfinilor si porcilor de mare consta in pesti si sepii. Exceptie face orca, delfinul ucigas, care vaneaza animale cu sange cald, cum ar fi foci, pinguini, alte cetacee. S-a semnalat un caz cand un grup de orci au atacat o balena albastra,au omorat-o si devorat-o partial.

Delfinii mancatori de pesti mananca orice fel de peste dar sunt si cazuri cum ar fi delfinii cu cocoasa, care vaneaza in apropierea tarmului. Altii, ca delfinii tropicali, vaneaza mai ales in larg iar porcii de mare vaneaza in grupuri restranse de cate doi-patru indivizi. Delfinii care vaneazia in larg se aduna in grupuri foarte mari, de 1000 de indivizi sau chiar mai multi. Grupurile de delfini pot fi intalnite mai des in apele bogate in hrana, acolo unde din cauza curentilor apa rece , mai bogata in hrana ajunge la suprafata unde se amesteca cu apa mai calda creand astfel conditii favorabile dezvoltarii si inmultirii planctonului care atrage sardelele si lostritele si acestea la randul lor atrag delfinii care cu ajutorul sonarului descopera aceste bancuri de pesti. Delfinii se rotesc in jurul lor si pestii se aduna in grup compact, urcand la suprafata. Cu cat grupul de delfini cuprinde mai multi indivizi cu atat bancul de pesti este mai usor de manevrat. Odata ajunsi la suprafata, pestii nu prea mai au scapare, delfinii aruncandu-se asupra prazii. Delfinii tropicali din zana Oceanului Pacific se ajuta cu delfinii din Oceanul Atlantic. In timp ce unii se hranesc ceilalti stau de paza atenti la aparitia rechinilor sau delfinilor ucigasi. Aceste grupuri de delfini sunt insotite de cele mai multe ori de bancuri de ton, pesti rapitori de dimensiune si mobilitate mare, care se ospateaza si ei de la masa delfinilor. Un inconvenient al acestei intr-ajutorari ar fi acela ca navele de pescuit oceanic urmaresc bancurile de ton si constituie un pericol si pentru calauzele lor : delfinii.

Delfinii se caracterizeaza in general printr-o slaba legatura intre parteneri. Masculul nu pastreaza de obicei legatura cu urmasii lui. Femela da nastere unui singur pui, pe care il alapteaza pana la doi ani, timp in care il protejeaza.

Grupul de delfini ucigasi sunt mult mai stabili in legaturile cu partenerii. Masculii dominanti pastreaza in jurul lor 3 - 4 femele, langa care isi vor petrece toata viata si cu care cresc impreuna mai multe generatii de pui. Astfel de grupuri sunt formate de indivizi tineri, masculi si femele, alaturi de delfini maturi.

Cele cateva informatii despre delfini si viata lor se incheie. Tinand cont ca ei traiesc in toate oceanele si apele lumii, deci si in Marea Neagra, poate la vara , la mare, veti avea prilejul sa ii intalniti.
(rechini):Există aproximativ 360 de specii, care împreună cu calcanii şi alte specii se disting de numărul mare de peşti osoşi prin scheletul lor cartilaginos.

Rechinii sunt versatili, înotători rapizi şi au simţuri foarte dezvoltate. Multe specii de rechini sunt capabile să vâneze şi să mănânce majoritatea animalelor marine. Aceste calităţi au contribuit la lunga lor istorie evoluţionară.

Numeroase specii de rechini, care trăiesc astăzi sunt similare cu speciile care înotau în mările din perioada cretacică cu mai mult de 100 de milioane de ani în urmă. Rechinii prezintă de asemenea o mare diversitate în comportament şi mărime.

RECHINUL BALENÃ URIAŞÃ este cel mai mare peşte din mări, cântărind aproximativ 18 tone şi măsurând peste 15 metri. Această specie de rechini se găseşte în aproape toate mările, dar în număr mai mare se întâlnesc în apele tropicale şi subtropicale.

RECHINUL CIOCAN are de la 5-7 branhii aşezate în spatele capului. Coada este asimetrică de la care porneşte coloana vertebrală şi se extinde până la lobul superior.

Multe specii de rechini au rânduri de dinţi ascuţiţi fixaţi într-o membrană fibroasă. Dinţii, care sunt frecvent pierduţi în carnea prăzii sunt rapid înlocuiţi de alţii.

Cozile şi aripioarele sunt foarte rigide, prin aceasta se deosebesc de peştii osoşi.

Contrar imaginii create de oameni aripioara dorsală rareori iese în afară, doar atunci când rechinii sunt aproape de suprafaţa apei.

Rechinii au enzime digestive puternice şi un fald epitelial, care este spiralat în jurul intestinului subţire, dând posibilitatea peştelui să absoarbă o mare şi diversificată cantitate de hrană. Rechinii sunt şi sanitari ai mărilor şi oceanelor hrănindu-se cu leşuri de peşti şi de asemenea cu scoici, păsări, crabi, broaşte ţestoase şi o mare diversificare de peşti; unii vânează chiar şi rechini mai mici.

Masculii se deosebesc de femele printr-o prelungire, care este o extensie a aripioarei pelvice şi serveşte ca organ copulativ.

REPRODUCEREA

Spre deosebire de peşti osoşi, care de obicei au pui mici şi imaturi, cea mai mare parte a rechinilor produc pui mari şi bine dezvoltaţi. Rechinul tigru, de exemplu dă naştere numai la doi pui odată. Fertilizarea are loc intern. Cea mai mare parte a rechinilor sunt ovovivipari, ouăle dezvoltându-se în interiorul femelei, aceasta dând naştere la pui vii.

Alţi rechini ovipari îşi depun icrele extern; ouăle sunt de obicei în interiorul unei cochilii, prevăzute cu cârcei, care le ajută să se prindă de roci sau plante. Alţii sunt vivipari, în acest caz puiul se dezvoltă în interiorul femelei, ca la mamifere.

Dezvoltarea embrionară durează mai mult de 6 luni, iar în Atlantic la unii peşti durează mai mult de 2 ani. La naştere puiul de rechin al unor specii mai mari au mai mult de 1m lungime şi sunt rapizi, capabili să înoate şi se hrănesc cu acelaşi fel de pradă ca adulţii.

SIMÞ URILE ŞI HRÃ NIREA

Rechinii au simţul mirosului foarte dezvoltat fiind capabili să detecteze în apă cantităţi mici de substanţe, cum ar fi sângele, astfel orientându-se spre pradă. Văzul deşi mai puţin dezvoltat permit rechinului să vadă mişcările umbrelor şi luminilor în apele întunecate. Rechinii sunt sensibili la sunetele cu frecvenţă joasă şi au o bună direcţionare auditivă. Organele aşezate lateral şi pe bot dau posibilitatea rechinului să perceapă stimulii electrici produşi de contracţiile musculare a peştilor osoşi. Această combinaţie de simţuri ascuţite au dus la evoluţionarul succes al rechinilor.

Cei mai periculoşi rechini pentru oameni sunt marele alb rechinul ciocan, rechinul tigru şi rechinul albastru.
(pisica de mare):Este un peste rapitor care are acelasi areal cu calcanul. Are forma aplatizata, ochii pozitionati deasupra capului. Este adaptat perfect pentru camuflajul in nisip, loc din care isi si ataca prada. In perioadele cu valuri mari sau furtuni se apropie mai mult de tarm deoarece astfel isi gaseste mai usor prada. Se hraneste asemanator rechinului.
De regula se prinde din ambarcatiuni, in larg, la pestisor cu lansete cu actiune mare folosind aceeasi tehnica de prindere cu a rechinului. In momentul capturarii, pescarul trebuie sa fie atent, sa-i reteze coada deoarece este iritanta. Datorita denumirii acestui peste, putini sunt cei care il consuma, cu toate ca are o carne gustoasa. In anul 2002 s-a prins la nord de Midia o pisica de mare care cantarea 35 kg. Asemenea exemplare sunt foarte rare in Marea Neagra.
Nu exista restrictii privind dimensiunea capturii.
(foca):Foca este o inotatoare neantrecuta. Pe tarm si pe gheata iese rar: sa se odihneasca si sa-si hraneasca puii. Pe cat de bine inoata in apa, pe atat de greu se taraste pe stanci sau pe gheturile plutitoare.Foca traiste in marile polare, in apropierea coastelor. Stratul gros de grasime de sub piele, nu numai ca o apara de frig, dar o face sa fie mai usoara sub apa.

Foca este un animal mare, avand forma hidrodinamica.Capul focii, aproape rotund, are bot scurt, buze carnoase, mustatii dese si lungi cu care pipaie. Ochii sunt mari blanzi, iar urechile, lipite de pavilioane. Cand foca se cufunda in apa, narile si orificiile urechilor se inchid. Trunchiul, bogat in grasimi, este subtiat catre partea dinapoi.

Picioarele anterioare sunt transformate in adevarate lopeti inotatoare. Ele sunt scurte, indreptate lateral, cu degete invelite in piele, din care ies numai ghearele bine ascutite. Picioarele posterioare se afla inapoia corpului, langa coada scurta cu care sunt unite formand un fel de lopata verticala, care serveste drept carma.

Pinidele (focile) sunt raspandite in toate marile Terei, mai ales in emisfera nordica. Ele au masa medie de 500-600 Kg, ochi mari si expresivi, mustati lungi de 45 cm si corpul acoperit cu blana scurta, aspra si lucioasa.Foca se hraneste cu pesti si alte animale din mare. Este un carnivor marin. Are dintii asemanatori ca ai cainelui, dar nu are carnasiere.

Aceasta respira prin plamani, ca animalele de pe uscat. Ea se ridica, din cand in cand, la suprafata apei pentru a respira. Cand apa ingheata, prin caldura botului face gauri in gheata si respira aerul atmosferic.Foca naste un pui pe care il hraneste cu laptele produs de mamele. Puii au blana de culoare alba si foarte pufoasa.

Focile sunt vanate pentru carnea, grasimea si blana lor. Din blana de foca eschimosii si laponii isi fac o imbracaminte calduroasa. Grasimea este intrebuintata la incalzit si la iluminat. Localnicii o beau calda, pentru a se incalzii.Nimic nu ramane neintrebuintat: din sange se face o ciorba buna, iar din oase se fac cuie si alte unelte.Vanatoarea este limitata prin lege. Ursul alb si delfinul sunt cei mai mari dusmani ai focilor.

Oceane:
http://www.referatele.com/......iului-.php
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ocean
Mamifere acvatice :
http://ro.wikipedia.org/wiki/Mamifer si dai pe 5. 2 In apa (din lista cu fundal bleu)
Pesti
http://www.zooland.ro/arhiva/specii+de+pesti+oceanici
http://infopescar.tv/specii-de-pesti/pesti-oceanici/

Dar chiar nu poti sa cauti pe google?!

Http://ro.wikipedia.org/wiki/Ocean

Pai eu te-as sfatui sa intri pe google pe informatii despre maiferele din oceane merge suta la suta ca am intrat si eu... funda?

Http://ro.wikipedia.org/wiki/Ocean
http://www.zooland.ro/arhiva/mamifere+marine

Fatsi singur temele...

Intra si tu pe Wikipedia

Gălăgia făcută de sonarele navelor şi de alte dispozitive subacvatice se dublează la fiecare zece ani, ceea ce produce grave consecinţe asupra condiţiilor de supravieţuire a diferitelor specii de balene şi delfini, se arată într-un raport al International Fund for Animal Welfare (Ifaw), citat de BBC News.
delfini
"Omenirea pur şi simplu distruge mamiferele marine", a declarat Robbie Marsland, directorul filialei britanice a Ifaw. "În condiţiile în care nimeni nu poate preciza consecinţele zgomotului subacvatic asupra fiecărei specii şi nu se iau măsuri preventive, nu ne mai rămâne decât să constatăm prea târziu efectul distructiv pe care l-am generat", a mai spus Marsland.

Şi organizaţia International Union for the Conservation of Nature (IUCN) a precizat, recent, într-un comunicat asupra situaţiei speciilor de cetacee, că "zgomotul din apele oceanelor produce un dezastru teribil asupra mamiferelor acvatice".

Cititi si: Ucraina a găsit în Azerbaidjan resurse energetice alternative la cele ruseşti

Studiile de la Ifaw şi IUCN pun în evidenţă efectul ucigător pe care interferenţele fonice ale sonarelor şi propulsoarelor de la nave, zgomotele produse de aparatele de detectare a zăcămintelor de gaze şi petrol şi cele produse de aparatele seismice îl are asupra balenelor şi delfinilor, prin perturbarea sunetelor prin care ele comunică şi se orientează în mediul acvatic.

Oceanul este o întindere de apă mai mare decât un continent, care comunică cu oceanele vecine şi care influenţează climatul uscatului.

Pământul este învăluit de o masă de apă, hidrosfera, care se prezintă în trei stări: solidă în gheţari, gazoasă (vapori de apă) în atmosferă, lichidă în râuri, lacuri şi mări. Oceanele înmagazinează ele singure 95% din întreaga hidrosfera.

Deşi apele oceanice nu reprezintă decât o miime din volumul total al planetei şi cinci miimi din masa ei, ele acoperă o suprafaţă de 361 milioane de km2, adică aproape de două ori şi jumătate suprafaţa continentelor. Terra este deci pe drept numită �planeta albastră", iar oceanele joacă în viaţa ei un rol capital.

Oceanul Planetar conţine cea mai mare parte a hidrosferei, care echivalează cu 1340 mln km3 de apă (97, 1 % din volumul hidrosferei), urmează apoi gheţarii şi yăpezile permanente (1, 7%), cea subterană (1, 2%).

Dacă continentele s-ar scufunda în oceane, apa acestora ar acoperi tot globul cu o manta de 2400 m.

Pe fundul oceanului, în axele dorsalelor, bazaltul urcă şi se solidifică, provocând alunecarea plăcilor, de unde deriva si deformarea continentelor. Pentru că toate oceanele comunică între ele, nivelul suprafeţei lor este acelaşi peste tot. Este nivelul zero, cel în care valurile şi mareele scaldă ţărmurile. Altitudinea medie a acestui nivel este instabilă, variind pe lungi durate. De exemplu, acum 30000 de ani, era cu în jur de 90 m mai joasă ca astăzi. Aşadar, continentele erau mai înălţate din mare, erau deci mai vaste, şi malurile se situau în faţa celor pe care le cunoşteam azi. De unde aceste

fluctuaţii ale nivelului zero? Trebuie să căutăm explicaţia în schimbările de climă.

Când este multă vreme rece, gheţarii se întind, reţin multă apă, iar nivelul apei lichide scade. Astăzi, el pare să urce, să câştige părţi din maluri, căci iernile se îndulcesc, durează mai puţin timp, gheţarii pierd mai multă apă, topind vara mai mult decât au câştigat din zăpezile iernii. Pe uscat, eroziunea pare să se încetinească uşor: înălţarea nivelului zero corespunde, într-adevăr, unei diminuări a altitudinii pământurilor, şi deci a puterii de săpare a apelor curgătoare.

Resurse mari
Apele hidrosferei în ansamblu
Apele dulci
Volumul
Volumul
mln km3
%
mln km3
%
Oceanul Planetar
1340
97, 1
Gheţari
24
1, 7
24
60, 0
Apă subterană
16
1, 19
16
40, 0
Apă de suprafaţă
0, 176
0, 01
0, 090
0, 2
Apă atmosferică
0, 013
0, 001
0, 013
0, 03
Apă biologică
0, 00112
0, 0001
0, 00112
0, 003
Total
1380
100
40
100

Apele subterane indicate aici se raportează numai la cele din apropierea nemijlocită a suprafeţei terestre, la ape freatice.

Tabelul 2. Resusele de apă a Terrei

Masele de apă oceanică se încălzesc şi se răcesc mai încet decât uscatul. Consecinţele sunt foarte importante. Vânturile care vin dinspre ocean sunt răcoroase, atunci când e cald, şi blânde, atun-cicând se face rece. Mediul marin asigură astfel o reglare a temperaturilor locale, dar şi o reglare termică a întregii planete. Curenţi puternici aduc la suprafaţă apele calde de la altitudinile joase (ecuator şi tropice) către regiunile reci de altitudini înalte, în schimb, apele reci se scurg în adâncime către regiunile calde, unde temperatura lor va creşte. Gulf stream-ul, de pildă este un curent de 80 km lărgime şi 500 m adâncime, care deplasează 4 miliarde de tone de apă pe minut! El antrenează ape calde din Golful Mexic spre regiunile reci din nordul Scandinaviei, a cărei climă o îmblânzeşte prin trecerea lui.

Fără aceste mari schimburi de energie în sânul oceanelor, clima terestră ar fi şi mai contrastantă după latitudine şi anotimpuri. Vânturi violente, viscole şi taifunuri ar răscoli atmosfera. Dar ele n-ar putea regla la fel de bine atmosfera pe cât o fac oceanele şi curenţii lor.

Curenţii oceanici, antrenând în mişcare mase enorme de apă, generează devieri, pe arii destul de întinse, de la repartiţia zonală a temperaturii apei. Specificul repartiţiei curenţilor calzi şi a celor reci cauzează mişcarea apelor calde în emisfera Nordică spre ţărmurile estice, iar în emisfera Sudică spre ţărmurile vestice ale oceanelor.

Explorarea oceanului se face astăzi cu mijloace eficiente. Aceste au permis, ele pildă, regăsirea epavei Titanicului, care s-a scufundat în 1912. S-a descoperit la bordul lui heru vimul de pe scara care ducea la clasa întâi. Dar oceanul rămâne încă plin de mistere. Se descoperă în el creaturi până acum necunoscute, peşti ciudaţi ai adâncurilor. Se mai întâlnesc forme de viaţă pe care nu ni le-am putea închipui, precum coloniile de viermi uriaşi care-şi extrag energia necesară existentei cliu căldura emanaţiilor de gaz şi de bazalt prin crusta oceanică.

Oceanele sunt atât puncte de plecare, cât şi de sosire a apei. Deasupra lor se formează, prin evaporare, norii. Aceştia se varsă pe pământ sub formă de ploaie, apoi cea mai mare parte a acestor ape se întorc, scurgându-se, spre oceane...