Taiatul urechilor la caini e abuz si nu are nici un rost. Pentru ce sa faci asa ceva? Lasa-i urechile catelului in pace, nu se face asa ceva. Plus de aia ca e chestie ilegala. Legea 205 / 2004 modificată și completată prin legea 9 / 2008, prevede cadrul legal în care se pot efectua intervenții chirurgicale la animale și, mai ales, prevede și sancțiuni atât pentru medicul veterinar care a efectuat respectiva intervenție cât și pentru proprietar, aceștia fiind pasibili de amendă și chiar de închisoare, conform dispozițiilor legislative.
Deci daca nu este chestie medicala, nu este legal sa tai urechile cainelui fara rost doar asa ca iti place tie.
Fratilor, stiu ca ati lasat comentariul asta acum 2 ani dar nu conteaza, stiti macar cum se face cuparea urechilor la caini? Cainele este anesteziat total, nu stimte nimic, apoi este bandajat si in maxim o saptamana urechile sunt aproape cicatrizate. Nu mai spuneti ca maltratam animalele ca nu este nici un chin pentru ele, documentati va inainte sa judecati
Exact. Am un prieten ce are un Malinois Metis cu pinteni crescuti si la membrele din spate. De 2 ori pe an aproximativ, cel putin unul dintre pinteni se agata in vegetatie si devine sclintit. De ce el are voie sa taie chirurgical pintenii dar urechile si coada sunt tabu? Urechile lasate previn circulatia aerului iar ceara ramane blocata in mediul ala umed si cald si creste riscul infectiilor. Coada la maimute e folositoare la agatare de crengi, la cai si vaci impotriva insectelor, la pisici e folosita pentru echilibru, dar la caini e folosita in comunicare cu oamenii, adica sa ne prindem noi ce vor sa zica. Cautati rasele de caine urmatoare si spuneti-mi de ce ele sunt in dezavantaj: English Bulldog, Jack Russell Terrier, Miniature Schnauzer, Pembroke Welsh Corgi, Pug, Bourbonnais Pointer, Australian Shepherd, Australian Stumpy Tail Cattle Dog, Catahoula Leopard Dog, Polish Lowland Sheepdog, Schipperke, Brittany Spaniel, Boston Terrier.
NU e o cruzime daca se face in cabinet specializat (nu in curte cu foarfeca). Majoritatea reaselor de caini au fost "manufacturate" de oameni deci nu imi puteti spune ca forma urechilor este evolutiva si in consecinta necesara. TOTI "canii" din salbaticie au urechile ridicate ca la lup. Deci evolutia naturala reala asta ne zice... Urechile ascutite in sus sunt cele mai eficiente. Legat de coada, scade riscul intr-o incaierare sa fie muscata dar si elimina riscul ca patrupedul sa inceapa sa-si roada singur coada.
Concluzie: Cainele este si va fi o unealta pentru oameni, cum saracii sunt o unealta pentru bogati. Fiecare e DATOR sa ii dea cainelui un scop si sa aloce toate resursele sa il ajute sa isi atinga scopul.
Daca e caine de paza, trebuie eficientizat pentru paza si intimidare (prin dresaj si prin modificari fiziologice care includ antrenament si taiere de urechi si coada care in cazul unei incaierari pot fi un dezavantaj mare mai ales la stana unde ataca mai multi lupi odata) si NE-castrare.
Daca e caine de "serviciu" pentru persoane cu disabilitati, la fel: triat in functie de temperament, si antrenat sa faca cele necesare in functie de serviciul ce trebuie prestat.
Caini pentru vantoare, pentru politie, petru suport moral, etc.
Intr-adevar este ilegal la noi si legea trebuie aplicata dar lasati va rog activismul asta fondat pe sentimente si nu pe logica. Directionati-l spre cei care nu isi sterilizeaza catelele si ii arunca puii in pungi prin rauri sau pe la colturi de sate nu spre cei care isi "customizeaza" cainele pentru a-l face mai apt pentru serviciul pe care trebuie sa-l prestreze.
Urechile si cozile cainilor NU se mai taie, fiind ilegal!
Sunt considerare mutilare si maltratare a a nimalelor si poti face chiar puscarie daca esti prins mutiland animalul.
Corect. Asta e, legile trebuiesc respectate si din pacate asta nu poate fi schimbata asa usor. Si eu am 2 caini, ambii de metisi unul de pe strada, celalalt de la ecarisaj. As fi vrut sa ii fac mai aratosi sa nu imi sperie copii cand vin la mine, bine doar unul dintre ei. Dar din pacate nu pot din cauza legii asteia, iar copii fug de cel care a iesit din ecarisaj ca are urechile deformate. si pare fioros chiar daca el e ok. L-ar ajuta si pe el daca copii nu l-ar evita si s-ar uita cu alti ochi la el. Il cheama Rollo iar pe celalalt Drago. Am avut grija sa nu aiba nume precum Anubis sau Tyson sau Masina de Ucis ca, restul lumii (mai mult copii) sa se uite fara teama la ei si sa nu le transmita si cainilor nelinistea. Iaca, urechile ar ajuta.
Cum e sa fi o JIGODIE nenorocita caruia ii place sa tortureze animalele si nici macar sa nu iti dai seama de asta?!?
Explicati va rog. Unde este tortura?
Ce parere ai legat de granulele pantru caini?
Daca tu iti hranesti caninele cu granule te incadrezi mai bine in categoria pe care o mentionezi "Tortura animalelor fara intentie".
Cainii care pana 1990 traiau 17 20 de ani pentru ca erau hraniti cu terci acum mor de cancer la maxim 10 ani de la mancarea asta ultra procesata. Cauta un pic ce au patit cainii din America din cauza companiei Purina ca exemplu. Si nu sunt singurii care gresec gramaje de prafuri in mancarea patrupedelor.
Intreaba un caine ce ar prefera.
Te intreb pe tine "Jigodie Nenorocita". In spatele anonimatului nu avem filtru asa-i?
Eu zic sa nu tai nici coada și nici urechile. Eu am un Doberman de 3 ani jumate. Nu are urechile cupate și nici coada tăiată. E mult mai bine sa ii lași asa.
De ce este mult mai bine sa il lasi asa? Pentru ca asa l-a facut Dumnezeu? Raspunsul e: Karl Friedrich Louis Dobermann in 1890. Cauta te rog poza cu primii Dobermani din lume si uita-te la urechi te rog. Uite si cum sa cauti: "History of the Doberman Pinscher" si cauta dupa imagini.
De ce ai vrea sa ii tai urechile? presupunand ca postul nu e bait ar fi echivalent cum ti-ai taia tu picioarele sa nu iti mai tai unghiile.
Cum poate fi un echivalent intre ajustarea urechior cu taiatul picioarelor? E o corectura estetica, cum isi fac si oamenii. Hai sa facem o alta comapratie. Este ca taierea preputului la nastere pentru evrei. Nu face rau dar nici bine... e o preferinta/obicei in cazul lor. Cainii nu sunt egalii nostri. Daca cineva ar cere amputarea unui picior al cainelui pentru ca asa vrea el/ea sa aiba un caine cu 3 picioare, ala ar fi de condamnat.