Mi-am pus torpedeu la viaţă,
Zilnic am dureri de fiere,
Tot învăţ, dar am o faţă
Ce m-obligă la tăcere!
Surghiunit într-ale şti'nţei,
Mare fante, prin Ardeal,
Orice drum ce am în faţă
Tre’ să-nceapă cu un deal.
Sătul de promiscuitate,
Livid, fără perspective,
M-ascund în intimitate
Şi mă scald în adjective!
Capricios în poezie,
Forţez nota-n epigrame,
Risc să fac apoplexie
Dacă nu mă dau la dame.
Sunt rebel, aşa mi-e felul
Câteodată par cam trist,
Am OK şi cerebelul,
Niciodat’ pupincurist.
Cântam folk în tinereţe
Şi iubeam, a mea chitară,
Azi îngădui cu blândeţe:
- "Ce talent? un pierde vară."
Viaţa nu mi-a fost uşoară,
Mi-am muşcat buza, cu dinţii,
M-am trezit mai mult p-afară
De când mi-au murit părinţii.
Jalea mi-a fost prima muză,
Iară viaţa mea confuză
M-a ţinut, tot la peluză...
N-am făcut din asta scuză.
Fire veselă, optimistă
Recunosc, la suprafaţă,
Îmi pansam inima tristă
Căutam dram de speranţă.
Ăsta sunt, nu am ce face
Pitic, mâncător de zeamă,
De vă scriu ce nu vă place,
Nu mă prea băgaţi în seamă.
Aşai-omul, câteodată,
Vrea să fie cunoscut.
Uneori, aşa se poartă,
Parc-ar fi primul născut.
Dacă m-o ţinea talentul,
Vă jur, pe a mea chelie!
Va veni evenimentul
S-o punem de-o sindrofie.
Ne-adunăm, într-o frăţie
Vom muşca cu toţii mărul!
Recunoaştem, la beţie
Omul spune adevărul.
Vom lăsa şi-a noastre fumuri
De eşti mic, de eşti înalt,
Niciunul, cum scrie-n carte,
Nu-i mai bun ca celălalt.
Sper sa iti placa!
xaxi întreabă: