Se poate cu un dar si poate! Noi detinem 2 caini, printre care unul dintre ei este Ciobanesc grecesc, l-am tinut si in apartament cat si garsoniera, plimbarile erau dese, mai ales ca lui ii placea sa stea mai mult afara decat in casa. Acum de cand suntem la casa si avem curte, unul dintre caini vrea in casa pe timpul iernii si cel mare (ciobanescul) ar vrea afara. Fac cu schimbul cand anotimpul este mai frumos afara ii las toata ziua la aer. Plus ca mai facem si plimbarile pe munti de 2 ori pe zi a cate jumatate de ora (2-3 km).
Ai mare grijă, că în momentul când va începe să năpârlească și să-și piardă blana, sigur n-o să-l mai vrei în apartament.
Sau va trebui să îi aloci o grămadă de timp în care să-l "toaletezi".
Sigur, daca "apartamentul" se numeste Casa Poporului si da "o tura" in jumatate de ora fara sa treaca de doua ori prin aceeasi camera
altfel, nu iti e mila de saracul caine?!?
Hey, nu am mai avut caini. Stiu ca exista caini de talie mare care o duc foarte bine la apartament. De aceasta rasa n am gasit prea multe informatii, nu este nevoie sa asumi ce e mai rau si de sarcasm. Un simplu "nu" ar fi fost suficient.
Exista rase de caini mari, chiar foarte mari, care sunt lenesi de INDOAIE, si care in apartament le place mult mai mult decat afara
insa un caine dintr-o rasa care are energie in DRACI e tortura sa il tii static in apartament
si, poate nu e grozav sarcasmul, dar daca pentru tine chestia asta nu e evidenta, poate sarcasmul te face sa intelegi
Sarcasmul in acest context este de prost gust. Nu trebuie sa ma "faci sa inteleg" prin reprosuri, puteai sa spui ca are multa energie si dat fiind si statura nu s-ar potrivi. As fi inteles mult mai bine. Chit ca am intrebat aici, insemnand ca nu m-as "arunca" intr-o astfel de decizie fara parerea celor cu experienta(pe care eu nu o detin). Unii oameni simt o placere prin a da bully altora ca sa-si hraneasca insecuritatile lol
Hmmm, da si nu, sarcasmul nu e un lucru frumos, dar toti ceilalti ti-au spus acelasi lucru si tot nu ai vrut sa intelegi, deci, daca si eu te luam cu frumosul, nu se schimba nimic
"dar toti ceilalti ti-au spus acelasi lucru si tot nu ai vrut sa intelegi"
Daca am pus cateva intrebari nu inseamna ca n-am inteles, ci ca am nevoie de argumente solide in afara de "nu" pentru a intelege de ce e gresit. Nu am contrazis pe nimeni, dar aparent nu faci diferenta intre pura curiozitate si ignoranta.
"deci, daca si eu te luam cu frumosul, nu se schimba nimic"
Nu ai schimbat nimic, am luat in considerare raspunsurile celor care s-au obosit sa imi explice asta inainte de raspunsul tau.
Ok, deci nici daca te inteapa cineva nu te razgandesti si tot vrei sa torturezi un caine, cum spui tu, eu sa te contrazic pe tine?!?
"deci nici daca te inteapa cineva nu te razgandesti si tot vrei sa torturezi un caine"
Dar nu tin minte sa fi spus ca iau cainele? Dupa ce am primit explicatii cum ca de ce este gresit am renuntat la idee, nu stiu pe ce lume traiesti.
"am renuntat la idee"
asta e noua, pana acum ai dat o impresie ABSOLUT CLARA ca esti *foarte* departe de a renunta la idee
Prin ce anume?)))
Unui ciobanesc nu ii sunt suficiente plimbarile lungi, ci alergarile lungi ca distanta si timp.