| alexandru303 a întrebat:

Întrebare legată de psihologie.

Vreau răspunsuri de la cei care sunt psihologi, psihiatri sau cei care au habar de așa ceva.

Mă numesc Alex și sunt pasionat de psihologie. Aș dori să fiu un psihiatru. Eu am calități de psihologie fără să fi studiat ceva.
Un copil voia să mă facă să sufăr spunându-mi ceva ce mă afectează mult, iar eu cum îl cunoșteam puțin, după cum vorbea, totul, i-am zis chestii din viața lui, i-am descris-o și după a început să lăcrimeze și m-a luat în brațe.
Sunt pasionat de psihologie și vreau sfaturi să îmi înbunătățesc această calitate. Doresc sfaturi, povești și cărți de recomandat. Puteți să mă contactați și vorbim în privat!

Dau fundă celui care răspunde cu seriozitate.

Răspuns Câştigător
| mastadont a răspuns:

În primul rând hotărăștete exact ce vrei să faci. Dacă îți place psihologia atunci înseamnă că o să devii psiholog. Psihiatria e total o altă mâncare de pește. Poți încerca să-i citești atunci pe autorii renumiți, Sigmund Freud și Karl jung. Doar ăștia îmi vin în minte momentan dar o să îți mai recomand dacă îmi mai amintesc și alți autori.

| alexandru303 explică (pentru mastadont):

Nu vreau sa dau detalii despre mine neaparat (varsta), dar psihiatrul stie ce stie psihologul. Invers nu. Psihiatrul rezolva probleme din nastere, iar psihologul ceea ce a patit o persoana pe parcurs (soft si hardwer, de exemplu). Deocamdata vreau sa fac asta ca o pasiune. Sa citesc gandurile cuiva. Eu pot face asta dupa instinct, dar deocamdata vreau sa studiez asta.

| mastadont a răspuns (pentru alexandru303):

Aici nu ai dreptate. Psihiatrul este un absolvent al facultății de medicină care se ocupă cu diagnosticarea, tratamentul și prescrierea de medicamente pentru bolile mentale grave, pe când psihologul rezolvă problemele de gândire și de comportament care nu au o cauză fizică sau chimică prin psihoterapie. Cele două sunt complementare însă pregătirea pentru acestea diferă enorm.

| alexandru303 explică (pentru mastadont):

Pai intr-un fel asta am zis, dar tu ai zis mai in detaliu. Stiu ce fac amandoi. Dar daca ai citit ce am scris, eu deocamdata vreau doar ce am mentionat mai sus. Psihiatrul intr-adevar se ocupa de AMELIORAREA a unor boli mentale grave. Psihologul rezolva probleme care au fost cauzate de unele intamplari din viata, de exemplu un viol, anxietate, depresie, etc. Scuza-ma de intrebarea pe care o pun, dar esti psiholog?

8 răspunsuri:
| alina2k18 a răspuns:

Fa cursuri de parapsihologiewinking altceva nu prea ai ce face acum.
Ce vrei tu cu psihiatru e cale lunga : 6 ani de medicina... in care iti schimbi optiunile de multe ori referitor la specializare, 4-5 ani rezidentiatwinking

| JustMeDeea2019 a răspuns:

Totul depinde de tine, asculta-te pe tine si sigur vei sti cum sa-i asculti si sa-i sfatuiesti pe ceilalti, devii un bun psiholog atunci cand stii sa iti echilibrezi propriile emotii si sa le intelegi pe ale celorlalti...mult succes daca asta vrei sa faci pe mai departe happy

| alexandru303 explică (pentru JustMeDeea2019):

Trebuia sa mentionez varsta. Eu doresc sa fiu un psihiatru in viitor, dar am zis doar daca ma poate ajuta cineva sa studiez despre psihologie. De exemplu citire a mintii. Eu fac asta din instinct, ca cei de la vamă, taximetristi, etc, dar la mine e un talent si vreau sa il cultiv. Eu deocamdata vreau sa ma fac mai bun in "a citi minti".

| alexandru303 explică (pentru JustMeDeea2019):

Andreea asta pot face cu usurinta. Eu am trecut prin multe in viata. Am rezolvant problemele unei profesoare in depresie. O insela sotul ei si am vrut sa o ajut din mila, deoarece voia sa se sinucida. Am ajutat-o moral. Eu soar vreau ceva ce ma ajuta in a citi ganduri, de exdmplu sa aflu informatii despre o persoana, doar din simple intrebari adresate sau din ce zice persoana respectiva.

| alexandru303 explică:

Vă rog informați-mă. Vreau să încep cât mai repede.