Bună.
Şi eu am încercat asta ani de zile. Până nu m-am mutat la casa mea nu am avut nicio şansă. Însă vreau să îţi spun ca este greu să ai un animal de companie. Pare simplu la prima vedere, dar nu este aşa. E greu de îngrijit, e greu să îi dai o educaţie. Însă avantajul este că ţi se dezvoltă spiritul matern şi că mereu pisicuţa ta va fi acolo mereu pentru a te face să zâmbeşti. In legătură cu părinţii, nu poţi decât să stai de vorba cu ei iar şi iar, şi iar, să începi să îţi faci curat in lucruri [dacă eşti dezordonată], să ştergi praful, să mai pui şi tu din când în când masa, să speli o dată pe săptămâna la maşină. În felul acesta vor realiza că ai crescut si poate, poate vor fi de acord cu un animal de companie.
Pa, pa.
Ideea este ca mai intai ar trebui sa le demonstrezi ca meriti!
si 2 ).o pisica este o mare responsabilitate.ca sa nu mai zicem de 2 pisici!
.sa stii ca nu poti lua in casa chiar orice animal pe care il gasesti pe strada!
Pai.intai ar trebui sa o dresezi sa nu facka obraznicii(Ca sa fie obisnuita)Si dupa aceia, le demonstrezi ca acea pisica nu este distrugatoare.Ci foarte cuminte.Dar sa stii, nu e usor! Bafta!
(Funda?)
Gasesti un argument absolut invingator:Mama, tata cum o sa ma maturizez daca voi nici pisici nu ma lasati sa cresc? Cand o sa fiu mare ce am sa fac? Trebuie sa invat sa fiu responsabil si sa am grija de lucrurile personale.
Sigur ii convingi asa!
Pai in primul rand am si eu o intrebare simpla pentru tine.
1.Stai la casa sau la bloc?
Daca stai la casa cred ca poti sa ii rogi frumos sa te lase sa o pastrezi. Ca faci tot ce iti spun ei si ca te comporti frumos bla bla bla.
Daca stai la bloc inseamna ca e o mikutza problema. Daca zici ca mai ai o pisi atunci cred ca nu te vor lasa, poate cine stie mama sau tatal tau sunt alergici la parul de pisica (cum e tata de ex.)
Nici parintii mei nu prea m-au lasat sa am o pisica. Eu ador pisicile si am avut una frumoasa siameza cand eram mai mica dar tata cum e alergic a dato. Acum 3 ani m-am rugat de ei incontinu sa imi ia una de ziua mea, dar tata nici macar nu vroia sa auda. In fine. Mama vroia una tigrata si acum 3 ani nasa mea a gasit un motanel tigrat atat de dragut. CEL MAI FRUMOS DIN LUME.
IN fine. L-am pastrat cu greu dar l-am pastrat. Acum 1 an a fugit. Stau la bloc apropo. L-am scos afara si nu l-am mai vazut o saptamana. Dupa zicea mama ca daca nu mai apare nu imi mai ia nici unul. Dar a aparut. Ma rog. Cred ca daca stai la bloc trebuie sa alegi una dintre ele ca nu cred ca te va lasa sa ii pastrezi pe aman2. Sper ca te-am ajutat. Te rog... FUNDA?
Spune-i ca sunteti ca sunteti ca frati/surorile de nedespartit si iti doresti un prieten care sa te ajute sa treci peste multe despresi suparari etc
Pisica123Sala întreabă:
anonim_4396 întreabă: