TPU,voua cum vi se par maidanezii? De ce? Argumentati! Funda celui mai bun raspuns!
De cind avem si noi catel ii privesc altfel. Imi par ca si niste copii abandonati care invata sa supravietuiasca. Nu-i mai ocolesc si pe unii " cunoscuti" chiar ii mingii si ii mai si hranesc.
E drept ca nu stau in Bucuresti unde se pare ca sint multi de tot si agresivi.
Răspunde
Nici eu nu stau in Bucuresti, la fel cum ai raspuns tu, si mie mi se par niste catei sarmani, nu inteleg de ce multi oameni ii chinuie sau altii mai rau, ii si omoara..Am fost in Bucuresti, dar nu mi se par asa agresivi, am vazut cum unii au fost mangaiati, desi eu nu indrazneam pentru ca ii vedeam asa mari imi era frica de ei, dar nu au nicio intentie sa iti faca rau 
Răspunde
Pe linga nevoia lor de tandrete ( vine uneori cite unul si doar isi pleaca usor capul linga mine, cerindu-mi sa-l mingii), cel mai mult m-a impresionat felul in care se " dreseaza" singuri. De ex stau si asteapta la semafor, ceea ce catelul nostru n-ar reusi in veci, daca ar sta dezlegat.
Sint inteligenti, cumintei si singuri...
Ai dreptate, unii sunt inteligenti si blanzi, se pot dresa singuri. Numai cand ii privesti ti se face mila, au si ei suflet, au si ei inima!
Ordonare:
După relevanţă
Pe mine maidanezul m-a invatat ce e aceea o prietenie adevarata, ce inseamna dragoste de mama dar nu in ultimul rand, m-a invatat sa-l iubesc.
La sfarsitul lunii mai, anul 2008, am convins-o pe mama sa ma lase sa-mi iau un catel, unul micut, micut de tot, cu pretextul ca voi invata mult mai bine.Si dpa ani si ani de rugaminti, a venit ziua in care am intalnit catelusa care imi coloreaza viata chiar si astazi.Era slaba si foarte speriata.Cauta ceva de mancare in fata unui bloc.Trebuie sa mentionez ca nu am prins-o singura, prietena mea ma ajutat.Era atat de speriata. fugea ingrozita de noi, si o intelegeam.Am luat-o acasa, i-am dat de mancare si manca cu o pofta saracuta de parca nu mai vazuse mancare.Era batuta,nu prea tinerica si foarte sfioasa. Dupa cateva zile incepusem sa ma atasesz de ea,iar ea incepuse sa se apropie putin de mine,fara sa-i mai fie atat de teama,dar teama unui caine traumatizat,nu dispare. Daca o scapam putin din ochi, fugea.I-am dat numele Linda penteu ca, chiar daca pentru altii era cel mai urat caine pe care l-au vazut, pentru mine era si inca este cel mai frumos lucru din viata mea, si totodata o catelusa forte frumoasa.Anii au trecut, iar eu si Linda am ramas cele mai bune prietene, suntem de nedespartit.Din anul 2009, inca un maidanez imi umple sufletul de bucurie, o alta catelusa foarte nazdravana.
Si..ma credeti sau nu,prietenele mele cele mai BUNE sunt catelele,nu colegele mele prietenii falsi pe care nu te poti baza niciodata, mai ales la greu.
Nu vad viata fara caini, si ii multumesc maidanezului pentru ca exista si pentru ca m-a invatat cat de importanta este o prietenie adevarata, iar cu cat cunosc mai multi oameni, cu atat apreciez mai mult animalele.
Răspunde
Induiosatoare povestea ta dar nu-ti pierde increderea in oameni...
Foarte frumoasa povestea ta!
Imi e mila de ei... orice caine are dreptul la un camin, nu numai cei de rasa. Dupa parerea mea, decat sa dau 10 milioane sau mai mult e un Chow-chow, husky...mai bine iau un pui de pe strada. iubeste la fel
Da,maidanezii nu sunt cainii aia rai,murdari si turbati pe care altii ii cred astfel,ei vor doar iubire,sa ii ingrijesti si sa le arunci macar o coaja de paine,si ei au suflet la fel ca noi,si pe ei trebuie sa ii iubim. Cum ai spus tu,orice caine are dreptul la un camin,cand eram in Bucuresti la aeroport am vazut un maidanez alb si foarte mare care se invartea in jurul bancii,de mila am scos niste sunca pe care o aveam in geanta si i-am aruncat o parte,am mai stat cateva ore cu catelul alaturi de mine, isi apleca capul asteptand sa il mangai, miorlaia cum fac cateii langa coltul bancii, eu nu indrazneam pentru ca imi era prea frica, insa el m-a lins pe mana si in acel moment mi-am dat seama ca era un catel foarte bland, i-am mai dat de 3 ori niste bucatele de sunca si catelul s-a atasat de mine aproape ca nu mai vroia sa plece, parea de vreo 2-3 ani si avea o fata de te apuca plansul, l-am mangaiat si s-a ridicat in 2 labe latrand bucuros,m-am jucat cu el pana cand trebuia sa plec,catelul a vazut ca m-am pregatit si si-a dat seama,suparat pleca pe strada,uitandu-se spre mine nu a vazut din pacate masina care venea spre el,a murit! Am auzit un chicot ingrozit,dar cand m-am dus spre el era prea tarziu! Zdrobit de masina,inca a mai scos un mic sunet dar apoi a plecat la ceruri 
l-am luat in brate si l-am intins pe banca,insa murise deja, am stat acolo uitand ca avionul trebuia sa plece, si uite asa am ratat excursia din cauza bietului maidanez 
, ii pusesem deja si un nume, Joe. Insa stiu acum ca Joe este alaturi de ceilalti catei care i-am avut si se joaca cu ei. Nu mi-a mai pasat de excursii si alea alea. Plangeam asa de mult, dar nu stiu cum, nu am plans asa mult niciodata, si au trecut alaturi de el doar 4 ore. Oricum totul s-a petrecut in 2005, tin minte si acum acel moment si mi-e foarte dor de Joe.
Ce intamplare trista ....saracul Joe.
Da dar as fi vrut sa petrecem mai mult timp impreuna, as fi vrut sa il iau acasa, dar de unde ca eu nu stau nici la Bucuresti, in autobuz nu ar primi cainii mari, sau nici in avion si totusi aveam si 4 caini acasa.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
