Http://canini.ucoz.com/index/0-17
Origine:
Zona Central Mediteraneeana (Italia)
Înălțime:
20-25 cm
Greutate:
2-3 kg
Speranța de viață:
14-16 ani
Grupa:
Toy
Istoric rasă:
În mormântul lui Ramses al II-lea s-au găsit statuete ce reprezintă acest tip de câine. În Roma antică a fost evocat în epoca împăratului Claudius (45 i.e.n.). Aristotel numea acest câine " răsfățatul doamnelor ". Grecii antici au ridicat chiar mici monumente în cinstea acestor câini, ca semn al aprecierii de care se bucurau. Titzian a redat într-o pânză de-a sa datată 1576 un câine foarte asemănător. Pasiunea pentru acești câini a renăscut foarte puternic în epoca Renașterii, iar astăzi rămân una dintre cele mai populare rase canine.
Descriere fizică:
Este un câine de talie mică, forma siluetei sugerează un pătrat. Capul este proporțional față de corp, craniul lat și plat, bot destul de lung, acoperit cu păr lung, nas mare și negru. Ochii sunt mari, de culoare închisă (negri, brun-închis). Urechile sunt acoperite cu un păr bogat, lung, au formă triunghiulară și sunt lăsate pe lângă cap. Coada este destul de lungă, purtată rulat deasupra spatelui și acoperită cu păr bogat. Firul este lung, fin, mătăsos, des, strălucitor și foarte bogat. Este alb curat sau alb cu irizații de sidef.
Personalitate:
Este foarte jucăuș, alert și vioi. Dă dovadă de inteligență și se dovedește sociabil. Este ascultător, atașat de stăpân și de familia de adopție și devotat. Interacționează bine cu copiii, dar rămâne vigilent și precaut în prezența străinilor. Acceptă prezența altor câini sau animale de casă în jurul său.
Îngrijire și sensibilitate boli:
Necesită periaj efectuat periodic și pieptănare zilnică. Va fi nevoie să fie îmbăiat destul de des. Năpârlește foarte puțin, părul mort se îndepărtează cu ocazia periajului. Este recomandat persoanelor cu fond alergenic. Părul de pe frunte se prinde cu o bentiță pentru a nu acoperi ochii. Dârele formate sub ochi de lacrimi pot fi șterse cu soluții speciale. Boli specifice: luxația patelară, hipoglicemia, criptorhidismul, boala tremuratului la albinoși (White shaker disease), orbire, surditate, stagnarea lacrimilor și la blocarea canalelor lacrimale.
Condiții de viață:
Este făcut pentru viața în apartament, alături de un stăpân care poate să îi acorde destul timp pentru a-l îngriji și a se juca cu el. Dovedește un nivel de activitate scăzut, cel puțin o dată pe zi are nevoie de o plimbare mai lungă.
Dresaj:
Este un câine inteligent care vrea să facă pe plac stăpânului, sensibil la tonurile vocii și capabil de disciplină. Trebuie educat cu răbdare și blândețe. Va deprinde mai greu dresajul de interior.
Fundiţă :o3?