Am nevoie de o poezie de chimie

Atomul este-un "prichindel"
Ce cuprinde multe-n el
Are-n centru un nucleu
Care nu e simplu, zau!
Ca-i format din multi pitici si mai mici:
Din protoni si neutroni
Denumiti si nucleoni
Protonii au semnul plus
Iar ceilalti neutri is
Numarul de protoni net
Il indica Domnul "Z"
Pe "A" de vrei sa-l scoti,
Aduni nucleonii toti
Si nucleul cel "pitic"
Ca san u-nghete de frig,
Cu o patura se inveleste,
Ce invelis de electroni se numeste.
Acesta e mai umflat.
Fiindca e stratificat.
Iar pe straturi precum domnii
Se tot plimba electronii.
Niste pitici agitate
Si cu minus incarcati.
Tot prin "Z" reprezentati
Minusculi, neobservabili,
Fiindca masa dragul meu
Concentrata e-n nucleu.

Nu, am gasit-o pe internet.

Nu ştim nimic despre atom,

Doar… cât e învăţat de om.

Atomul este micul infinit,

De mic e mic, dar nesfârşit,

De toţi e sfârtecat un pic,

Şi laolaltă toţi au un nimic.

Ce este atomul bună oară,

Necunoscuta de la şcoală?

Sau e prezentul în mişcare,

În universul de la soare?

Atomul mic e în mişcare,

Şi în mişcarea de atomi,

Din mic de tot va creşte mare,

Cum creşte... mugurul la pomi.

Şi peân’ce-o fi… îmbătrâneşte,

Din mic mare creşte, creşte,

Până când plecând în trombă,

Va exploda într-o zi din bombă.

Cine şi-a permis măcelul,

De începu prăpeăd răzbelul?

Fost-a… test de avertizare,

Pentru omenirea viitoare?

Atomul e misterul omenirii,

În slujba marilor imperii!

Sau marile imperii plătesc,

Ca jertfă ţelul omenesc?

E întrebarea ce ne doare,

Dacă atomul este floare,

Ce aduce-un rău mai mare,

Sau groază… nimicitoare?

E micul blând nespus de tare,

Ce nu se vede în mişcare,

Dar are atât de mult de spus,

Că niciodată, nu va fi răpus.


Chimie

Se ia verbul"a iubi"
amestecat în părti egale
cu atomii rari, nevii
din consoane şi vocale,
se strecoară printr-o sită
de săruturi nerănite
se adaugă elită:
doar acizii din ursite
si-n mojarul vieţii slute
se piseaza miere nouă
se frămanta doruri multe
cu inimile amândouă
se iau firimituri de flori
se udă cu apă vie
şi apoi le tot strecori
amintiri să reînvie...

Vine ora de chimie
Panica, fete o mie
Ne rugam la Mendeleev
Ca si el a fost elev
Da` (nume de prof) smecher rau
Ne spune de un atom
Da din maini, gesticuleaza
Clasa noastra iar vibreaza
Amintindu-mi de sulfonare
Ma ia o frica mare
Cand aud cum face sapte
Numarand oile craste
De tablouri iar mi-e frica
Ca au scos-i pe a mica
De scaune nu mai zic
Ca au scos-o pe Buric
Facem planuri, strategii
Rugaciuni spunem chiar mii
Punem ceasul la vedere
Simtim minutele in vene
Ceasul sta pe loc, nu bate
Ma gandesc l-al meu Socrate
N-avea treaba mititelu`
Nu stia ce-i bromurelul
Dar noi stim atat de multe
Suntem destepte nu slute
Si (nume prof) ne indeamna
Nainte de pauza mare :
« Fetelor nu-mi purtati pica
Invatati, valsam, pupam
De bau-bau sa n-aveti frica
Ci de mine,(porecla prof) »
Iata cum se suna acum
Expiram eliberati
De chimie dehamati
Iau chimia la subrat
Oxigen trag cu nesat
Dar cand colo ce sa vezi
Dehalogenand metanul
Luptandu-se cu butanul
Chat-uind cu dipropanul
Sta a voastra autoare
Lacrimind a etanare
Dar (nume prof) zice scurt
"(nume elev) joi te-a ascult"

1.Se ia verbul"a iubi"
amestecat în părti egale
cu atomii rari, nevii
din consoane şi vocale,
se strecoară printr-o sită
de săruturi nerănite
se adaugă elită:
doar acizii din ursite
si-n mojarul vieţii slute
se piseaza miere nouă
se frămanta doruri multe
cu inimile amândouă
se iau firimituri de flori
se udă cu apă vie
şi apoi le tot strecori
amintiri să reînvie...



2.Formele anevoioase de toamnă
năpeârlirea macabră a pomilor
marşurile umbrelor de carbon
pe străzi,
nevoia de oxigen îmi bulbucă ochii
inserţiile de metal,
din încheieturi mă lipeau de
polul magnetic al peământului
cenuşa apei încâlcea liniile orizontului
ţintuit de podeaua osemintelor,
mirosul de descompunere, mâna-mi stângă
digerată de lacrimi de plastic
unde urgia chimică,
îmi amintea de adevărul organic
ce hiberna în mine,
Nu văd în toamnă o trufanda poetică
ci doar o digestie spirituală
O reamintire a faptului că sunt alcătuit
din atomi ce nu-mi vor ţine
îndeajuns de mult forma umană
se vor autoconsuma.


3. Te-ngrijorezi cã ochii si creierii se cern?
În energia lumii doar esti si tu etern!
Presimti spre ce noianuri de energii te-ndrumi,
Când stii cã doar un singur atom contine lumi?
Când clopotul va bate pe dealul udestean,
Eu o sã fiu departe în cerul de mãrgeana,
Dar nimeni n-o sã vadã cum trece peste pomi,
Din pieptul meu, o ploaie de luminosi atomi,
Si nimeni n-o sã stie cã un minut, o stea
A strãlucit mai tare din energia mea.

3. Mica mare întrebare…
Nu ştim nimic despre atom,
Doar… cât e învăţat de om.
Atomul este micul infinit,
De mic e mic, dar nesfârşit,
De toţi e sfârtecat un pic,
Şi laolaltă toţi au un nimic.
Ce este atomul bună oară,
Necunoscuta de la şcoală?
Sau e prezentul în mişcare,
În universul de la soare?
Atomul mic e în mişcare,
Şi în mişcarea de atomi,
Din mic de tot va creşte mare,
Cum creşte... mugurul la pomi.
Şi peân’ce-o fi… îmbătrâneşte,
Din mic mare creşte, creşte,
Până când plecând în trombă,
Va exploda într-o zi din bombă.
Cine şi-a permis măcelul,
De începu prăpeăd răzbelul?
Fost-a… test de avertizare,
Pentru omenirea viitoare?
Atomul e misterul omenirii,
În slujba marilor imperii!
Sau marile imperii plătesc,
Ca jertfă ţelul omenesc?
E întrebarea ce ne doare,
Dacă atomul este floare,
Ce aduce-un rău mai mare,
Sau groază… nimicitoare?
E micul blând nespus de tare,
Ce nu se vede în mişcare,
Dar are atât de mult de spus,
Că niciodată, nu va fi răpus.