Mmm... Totul sa fie albastru. Intr-o astfel de lume, intr-un astfel de tinut... mi-ar placea sa traiesc. Cerul si-ar pastra culoarea, de asemenea si apa. Ce ciudat arata copacii, frunzele albastre, trunchiul albastru. Simt un fior cald uitandu-ma in jur. O lume doar albastra! Pisicuta mea e albastra, si eu sunt albastra. Parca din paleta de culori a picat o pata imensa de albastru ce a acoperit intreaga lume. Pasesc, ma uit mai mult in orizont, vad tot albastru! Muntii sunt si ei la fel. Oh, doamne, toate pietrele pretioase sunt albastre. Toate florile, pasarile, casele, totul e albastru. Aceasta lume, desi imbracata in culoarea mea preferata nu e un vis, e un cosmar. Ma trezesc la realitate. Uraa! Toate culorile au revenit! Fiecare culoare are rostul ei!
Puteam privi dor cerul cu fascinata.deoarece, doar el e albastru, puteam privi doar marea cu interes, deoarece doar ea era albastra Insa acum cand privesc in jurul meu constat surprinsa ca.am intrat intr-un vis albastru. Vad cum totul e colorat in mii de nuante de albastru. Copacii sunt de un azur intens, pasarile si toate animalutele sunt bleu, acel bleu deschis, cald, dulce. Interesant cum pur si simplu din dorinta de a exista o lumea a mea, albastra, s-a intiparit realitatea. Acum, universul este cladit pe imaginatia inepuizabila a unei culori mult prea perfecte. E ca un drog, nociv, pentru ca nu ma pot satura niciodata sa-l privesc.