Ați avut o întâmplare fantastică, povestiţi-o!

Da, eu am avut vise lucide si am iesit din corp si vazut fantome draci, spirite, end of da world etc

Era o zi răcoroasă de august. Zăpada se așternea încet pe copaci, pământul rece acoperit de suspinul cerului fiind învelit de un covor ruginiu de frunze. Eram și eu, cel ce privea ultimul act pe care îl juca soarele la ultima sa piesă la care aveam să particip. Necunoscând impactul pe care întâmplările următoare aveau să îmi miște din cadavrul viu spiritul nemuritor, după ce am aclamat spectacolul terestru am rămas să meditez în tribunele înghețate și luminate de întunericul nopții. Atunci s-a auzit, însoțit de o mișcare lină a băncii, un strigăt ce parcă era zgâriat de ghiarele ascuțite ale disperării. Nu am auzit nimic, mă gândeam la spectacolul de mâine dar și la cruzimea cu care eram asuprit în fiecare clipă din pelicula asta fragilă care îmi făcea inima să bată în continuare, viața. Pământul s-a crăpat încet iar din el o lumină roșiatică m-a luminat, poate, dintr-o exagerată mulțumire a participării mele la teatrul universal. Eram naiv. Probabil era doar o consolare a faptului că urma să fiu afundat în adâncurile infernului sau probabil chiar eu eram protagonistul ce a intrat într-un nou act pe o altă scenă. Spectacolul nu se încheiase, iar eu eram protagonistul actului. Pășind desculț pe scena înflăcărată, primit cu o căldură inconfundabilă, mă așteptau destul de răbdători 2 oameni înalți, prezentabili cu cap de țap ce mi-au fredonat "Hotel California" de la Eagels. Eram confuz dar în același timp mulțumit că am parte de tratamentul la care tânjeam de foarte mult timp. Acolo, pe coridorul întunecat și fără de sfârșit am încercat să îmi găsesc camera deoarece am realizat că spectacolul se sfârșise. Somnul mă invita cu nerăbdare să îl însoțesc în camera de după colț. Mergând câteva ore am realizat că probabil colțul era doar o limită a condiției mele efemere pe care nu voiam să o ating așa că m-am bucurat de splendoarea locului pe care nici nu îl puteam vedea. Am adormit cu niște șoapte ocrotitoare pe care nu le înțelegeam. Însă ce era de înțeles? Însă de ce era de înțeles? Nu mi-a păsat regăsindu-mă în același loc neștiind dacă e azi sau ieri, neștiind dacă e zi sau noapte, dar știind că voi rămâne încă puțin ca să simt adierea vântului rece ce anunța venirea grijilor specifice lui septembre împreunate cu alinarea timpului ce îmi limita suflul lent și cald al vieții.