Daca bea spirt cum spui de 20 de ani era deja dus pe alta lume. Spirtu ala este alcool metilic, ala ataca ochii, nervul optic, apoi creierul, daca se consuma regulat si mult timp.
Mai spui ca bea in cantitati f mari, ma cam indoiesc.Are bani si bea spirt, asta chiar ca e basm.
Cei care beau spirt nu beau car fi bolnavi, beau pentru ca spirtul este f ieftin, dec i nu au bani de ceva normal.
E tare omul daca a supraviețuit atâția ani, eu daca beau puțin vin 2-3 zile la rand incepe sa mă intepe in zona ficatului sau a splinei
De la așa ceva știam că se moare repede sau se ajunge la orbire, se pare că era un mit.
Are sigur probleme psihice, dar nu știm ce boli mintale pot avea, cert este că mai toți avem relativ probleme psihice, eu rar am văzut oameni care să fie impecabili in comportament și manifestarea in societate.De când a apărut pandemia ce implica decese și izolare tot mai mulți au înnebunit, in special bătrânii și-au pierdut mințile.
Da efectiv a fost de mai multe ori la psihiatrie dar el nu reprezinta un risc mai ales ca are vreo 70 de ani si e ok cand e treaz, decat cand e in starea de dupa ce consuma spirt, in rest e cel mai calm om existent
A fi dependent de alcool e o boala grava,dar avea ciroza la ficat daca era așa,daca nu l-ai văzut tu cu ochii tai și așa a afirmat el că bea mult însemna că ori mintea ori delira. Și dacă nu ar avea probleme psihiatrice daca este dependent de alcool e ceva foarte grav,asta cu timpul duce la retardism mintal și ficatul e compromis,efectiv e un drog foarte nociv care îți poate compromite funcția cognitivă iremediabil,adică permanent. Nu toți sunt nebuni care se duc la psihiatrie,unii se duc că sunt depresivi,au atacuri de panica, anxietate, sau anumite tulburări de personalitate dar nu se încadrează în nebunie, în boli cu handicap cum e psihoza și schizofrenia, sau retardul mintal.
L-am vazut cu ochii mei de foarte multe ori
Boala mentala? e dependenta de substanta gen alcool tutun zahar prafuri, si apare la cei slabi de fel fara coloana vertebrala.
Omu se vrea in rai si nu poate ajunge numa drogat cu ce prinde la gust si o tine asa pana crapa ceva in el, doar genetica il tine in picioare.
Se scapa cu frica de moarte, tratamente specifice medicale, sau omu are o revelatie si se schimba tot de la o zi la alta, da asta-i rar, cand alcoolicul devine antialcoolic.