Bine faci: dacă nu trece în două-trei zile, du-te inapoi la dentist și spune-i cum stă treaba
-- sărbători frumoase --
E plomba prea inalta. Daca nu se niveleaza singura repede, mergi la dentist sa mai ia din ea.
Salut! Am avut şi eu măsele plombate, dar î-mi trecea relativ destul de repede după ce mi-o plomba definitiv. Dacă încă te mai doare câtuşi de puțin, înseamnă că lucrarea are un defect, nu e făcută cum trebuie şi trebuie refăcută (poate nervul o fi fost atins şi rănit de ustensilele sau apatatele medicale sau poate o fi presat material în adaos pe el. Du-te înapoi la dentist. Ar trebuii să te grăbesti cât mai repede deoarece se apropie sărbătorile iar durerea acea s-ar putea să degenereze într un mult mai mare de o să-ți vină să te urci pe perete. Medicul stomatolog va fi singurul în stare ca să-țo spună ceea ce ai cu adevărat. Noi pe forum nu avem cunostințe în aşa ceva( celor cu excepția care lucrează în domeniu) iar eu doar ți-am povestit din experiența mea personală.
stefanst2312 întreabă: