Buna!
Care e treaba cu planetele? Trebuie sa fac un proiect despre o planeta. si daca tot e vorba de planete mi-am propus sa va intreb, spre exemplu pe Pamant adica Terra sunt oameni, pe celelalte, Saturn, Jupiter si celelalte planete, imi puteti explica? Dau o FUNDA FOARTE MARE!

Despre planete ai explicatii foarte bune pe ro.wikipedia.org, trebuie doar sa le citesti. Succes si numai bine!

Incearca sa te documentezi despre planeta Marte, ca am vazut un documentar cu cativa ani in urma ca poate fi populata de oameni. Deseurile duse de pe Pamant pe Marte pot ajuta la accelerarea procesului de dezghetare a stratului imens de gheata si formare a vietii. De fapt cercetatorii sunt de parere ca sub calota de gheata groasa de cateva sute sau zeci de metri, nu stiu sigur se gaseste apa lichida. Nu stiu ce au mai descoperit de curand. Documenteaza-te despre planeta asta.
Spor la treaba!

De exemplu daca spui despre planeta jupiter vei spune in felul urmator:


Jupiter este a cincea planetă de la Soare și este cea mai mare dintre toate planetele sistemului nostru solar. Are diametrul de 11 ori mai mare decât cel al Pământului, o masă de 318 ori mai mare și un volum de 1300 ori mai mare.
orbita: 778,330,000 km de la Soare
diametrul: 142,984 km (ecuatorial)
masa: 1.900x1027 kg
Jupiter este al patrulea obiect de pe cer ca strălucire (după Soare, Lună și Venus; și câteodată Marte). A fost cunoscut din timpuri preistorice. Descoperirea de către Galileo Galilei și Simon Marius , în 1610, ai celor patru mari sateliți ai lui Jupiter: Io, Europa, Ganymede și Callisto (cunoscute ca sateliții Galileeni) a fost prima descoperire a unui centru de mișcare aparent necentrat pe Pământ. A fost un punct major în favoarea teoriei heliocentrice de mișcare a planetelor a lui Nicolaus Copernic; susținerea de către Galileo a teoriei coperniciene i-a adus probleme cu Inchiziția. Înainte de misiunile Voyager erau cunoscuți 16 sateliți.

Compoziție
Jupiter are probabil un "miez" de material solid în cantitate de 10 până la 15 mase Pământene.
Deasupra acestui miez se găsește partea principală a planetei formată din hidrogen metalic lichid. Această formă exotică a acestui element atât de comun se găsește doar la presiuni ce depășesc 4 milioane bari, cum este cazul în interiorul lui Jupiter (și Saturn). Hidrogenul metalic lichid e format din electroni și protoni ionizați (ca în interiorul Soarelui dar la o temperatură mult mai mică). La temperatura și presiunea din interiorul lui Jupiter hidrogenul este un [lichid]], și nu un gaz. Este un conducător electric și sursa câmpului magnetic a lui Jupiter. Acest strat conține probabil ceva heliu și unele urme de "ghețuri". Stratul de la suprafață e compus în principal din hidrogen molecular obișnuit și heliu ce e lichid în interior și gazos la exterior. Atmosfera care o vedem noi este doar partea superioară a acestui strat adânc. Apa, dioxidul de carbon, metanul precum și alte molecule simple sunt de asemenea prezente în cantități mici.
[modificare]Atmosferă
Jupiter este în jur de 86% hidrogen și 14% heliu (după numărul de atomi, cca 75/25% după masă) cu urme de metan, apă, amoniac și "piatră". Asta este foarte aproape de compoziția primordială din Solar Nebula din care s-a format întregul sistem solar. Saturn are o compoziție similară, iar Uranus și Neptun au mult mai puțin hidrogen și heliu.


Marea Pată Roșie
Marea Pată Roșie (GRS) a fost observată prima oară, de către telescoapele terestre, cu mai mult de 300 de ani în urmă (descoperirea ei e atribuită lui Cassini, sau Robert Hooke în secolul al XVII-lea). Este un oval de aproximativ 12000 pe 25000 km, destul de mare să cuprindă trei Pământuri. Alte pete mai mici dar similare sunt cunoscute de decenii. Obervațiile în infraroșu și direcția de rotație indică faptul că este o regiune de înaltă presiune ai cărei nori superiori sunt mult mai înalți și mai reci decât zonele înconjurătoare. Structuri similare au fost observate pe Saturn și Neptun. Nu se știe modul în care asemenea structuri rezistă așa de mult timp.
Jupiter și celelalte planete gazoase prezintă vânturi de mari viteze în benzi largi de latitudine. Vânturile suflă în direcții opuse în două benzi adiacente. Diferențele mici de temperatură sau de compoziție chimică sunt responsabile pentru colorarea diferită a benzilor, aspect ce domină imaginea planetei. Cele de culoare deschisă sunt numite zone; iar cele de culoare închisă sunt numite centuri. Benzile au fost cunoscute de ceva timp pe Jupiter, dar vortex-urile complexe din regiunile de graniță între două benzi au fost pentru prima dată observate de Voyager. Datele de la Galileo indică faptul că vânturile au o viteză mai mare decât s-a crezut anterior (mai mari de 400 mph) și sunt prezente în adâncimea planetei cel puțin până unde a putut ajunge sonda; ar putea să fie extinse până la mii de kilometri în interiorul planetei. Atmosfera lui Jupiter este de asemenea foarte turbulentă. Aceasta indică faptul ca vânturile sunt conduse, în mare parte, de căldura internă a planetei și nu de cea provenită de la Soare, cum este cazul Pământului.
[modificare]Magnetosfera



Imagine color de pe satelit
Jupiter are un câmp magnetic uriaș, mult mai puternic ca al Pământului. Magnetosfera lui se extinde pe mai mult de 650 milioane de km (după orbita lui Saturn!). (De notat este că magnetosfera lui Jupiter e departe de a fi sferică -- se extinde spre soare "doar" 4,3 milioane de kilometri). Lunile lui Jupiter sunt cuprinse în magnetosfera lui, ceea ce explică parțial activitatea de pe Io. Din păcate pentru viitoarele călătorii spațiale și o problemă mare pentru proiectanții sondelor Voyager și Galileo, mediul de lângă Jupiter prezintă mari cantități de particule prinse de câmpul magnetic al lui Jupiter. Această "radiație" este similară, dar mult mai intensă decât cea observată în centurile Van Allen ale Pământului. Ar fi fatală pentru orice ființă umană neprotejată.
Sonda Galileo a descoperit o nouă radiație intensă între inelele lui Jupiter și straturile superioare ale atmosferei. Această nouă centură de radiații are o intensitate de aproximativ 10 ori mai mare decât cea a centurilor Van Allen de pe Pământ. Surprinzător, această nouă centură conține ioni de heliu de energie mare de origini necunoscute.
[modificare]Inelele planetei
Pentru detalii, vezi: Inelele lui Jupiter.


Inelele
Jupiter are inele ca Saturn, dar mult mai palide și mai mici. Existența lor a fost nebănuită până când au fost descoperite de către oamenii de știință de la Voyager 1 ce au insistat că, după ce a călătorit 1 miliard de km, ar putea măcar să arunce o privire pentru a vedea dacă există vreun inel. Toți au crezut că șansa de a le găsi este nulă dar erau acolo. A fost o descoperire majoră. De atunci au fost fotografiate în infra-roșu de către telescoapele de pe Pământ și de pe Galileo.
Spre deosebire de cele ale lui Saturn, inelele lui Jupiter sunt întunecate. Probabil sunt alcătuite din grăunțe mici de material pietros. Spre deosebire de inelele lui Saturn, acestea par să nu conțină gheață. Particulele din inelele lui Jupiter probabil nu rămân acolo pentru mult timp (datorită atracției atmosferice și magnetice). Sonda Galileo a găsit dovezi clare ce arată că inelele sunt alimentate încontinuu de praful format de impacturile micrometeoriților cu cele patru luni interioare, ce sunt foarte energice datorită mărimii câmpului gravitațional al lui Jupiter. Inelul interior e lărgit de interacțiunea cu câmpul magnetic al lui Jupiter.
[modificare]Explorarea planetei



Explorarea planetei
Jupiter a fost vizitat de către Pioneer 10 în 1973 și mai târziu de Pioneer 11, Voyager 1, Voyager 2 și Ulysses. Sonda spațială Galileo orbitează în prezent în jurul lui Jupiter și va trimite înapoi date cel puțin încă doi ani.
[modificare]Sateliții lui Jupiter

Pentru detalii, vezi: Sateliții naturali ai lui Jupiter.
Jupiter are 63 sateliți cunoscuți, din care patru luni au fost descoperite încă de Galileo Galilei (sateliți galileeni).


Lunile galileene ale lui Jupiter. De sus în jos: Callisto, Ganymede, Europa și Io
Jupiter este treptat încetinit datorită refluxului produs de sateliții galileeni. De asemenea aceste forțe schimbă orbita lunilor, îndepărtându-le de Jupiter.
Sateliții Io, Europa și Ganymede sunt ținuți împreună de forțe ce prezintă o rezonanță orbitală de tip 1:2:4 și orbitele lor evoluează împreună. Callisto este aproape prins și el în această grupă: în câteva sute de milioane de ani Callisto va fi prins, orbitând la exact de două ori perioada lui Ganymede și de opt ori perioada lui Io.


Jupiter si Ganymede
Înainte de misiunile Voyager (Voyager 1 și Voyager 2), astronomii cunoșteau numai 12 sateliți în afară de cei galileeni, și anume pe Amalthea, descoperită în 1892, Himalia, în 1904, Elara, în 1904, Pasiphae, în 1908, Sinope în 1914, Lysithea în 1983, Ananke în 1951, Leda în 1974, Adrastea și Thebe în 1979, urmați de Carme în 1983 și Metis în 1989.
Sateliții lui Jupiter sunt numiți după personaje din viața lui Zeus (în principal după amantele sale).
În plus, au fost descoperite și câteva alte luni mai mici, care însă nu au fost oficial confirmate sau botezate.

Astrofizicienii americani sustin ca exista o duzina de sisteme solare la o distanta de circa 30 de ani lumina de Pamant si ca in jurul unei buna parti dintre stelele acestor sisteme orbiteaza planete similare Pamantului (planete telurice, care sunt planete stancoase). Este foarte probabil ca pe aceste planete exista viata.

Nu neaparat forme de viata inteligente, dar, spune Alan Boss, astrofizician de la Carnegie Institution for Science, in interventia sa de la conferinta anuala a American Association for the Advancement of Science (AAAS) care s-a desfasurat la Chicago, "daca exista o lume locuibila care evolueaza mai multe miliarde de ani, in mod sigur se va dezvolta o forma de viata pe ea".

Raymond Jeanloz, profesor de stiinta planetara si de astronomie la Universitatea Berkeley din Californiana, estimeaza ca avand in vedere ce am invatat de la microorganismele fosile de pe Pamant, prezenta "unei forme de viata" pe anumite planete este "inevitabila".

In ce priveste civilizatiile extraterestre, Alan Boss considera ca "este o cercetare interesanta si importanta, chiar daca probabilitatile de a gasi asemenea civilizatii sunt foarte slabe". Dar "daca gasim ceva, va fi o descoperire uriasa pentru care merita sa continuam sa cautam", adauga el, citat de France 24 (16 februarie).

Distantele care ne despart de aceste planete ne impiedica sa ajungem la ele in stadiul actual de dezvoltare a tehnologiei, dar ele pot fi observate de la distanta. Alan Boss este convins ca telescopul spatial american Kepler, prima misiune NASA capabila sa gaseasca planete de aceeasi dimensiune cu a Pamantului, care va fi lansat pe 5 martie, ca si satelitul franco-european Corot, plasat pe orbita in 2006, vor gasi pana la urma planete asemanatoare Pamantului.

"Exista multe planete de tip terestru" – sustine el – iar "Kepler si Corot ne vor arata unde se gasesc, permitand construirea unei noi generatii de telescoape spatiale in stare sa ofere imagini directe" cu acestea. Se va putea detecta lumina emisa de aceste planete si se va putea sti daca exista metan si oxigen in atmosfera lor, ceea ce ar fi o dovada solida nu numai ca sunt locuibile, ci si ca sunt locuite" de forme de viata, afirma cercetatorul.

De citit, am citi dar vreau sa aflu de la voi pareri.