Vaiii, nu a fost nimic greu, dar eram mici și prostuți și ne-am stresat de parcă ne duceau la tăiere . Eu am dat la mate, română și geografie, exact acum 10 ani
Țin minte că m-a stresat mama atât de tare cu o seară înainte de m-a făcut să plâng. Eu nu mi-s genul emotiv, dar ea se stresează și pentru alții și transmite starea negativă. De atunci, mereu înainte de vreun examen important o rog să nu mă sune; o sun eu după ce termin
La română mi-a picat Basmul la eseu (caracteristicile basmului, încadrarea în genul literar mai exact) și era una dintre operele la care nu insistasem pe tocit eseul, pentru că știam că mă descurc singură. A fost ok, am greșit puțin la prima parte, dar aveam impresia că am greșit mult mai mult. Era o zi caniculară și mă apucase depresia, așa că am ieșit cu prietena mea cea mai bună să ne plimbăm exact după examen. Mi-a făcut bine. Am luat 9.2, deci nu greșisem așa mult cum mă gândeam. Mereu am avut tendința să supraestimez greșelile.
La mate am făcut tot în afară de ultimul subpunct la geometrie. Pentru că mai aveam un sfert de oră și nu mai aveam ce face (deja verificasem și răsverificasem), am început să scriu niște formule pentru problema respectivă și un început de rezolvare. A fost ok, că tot am primit vreo 20 de sutimi în loc de nimic )
La geogra n-am avut niciun fel de probleme, pentru că mereu a fost pasiunea mea și eram olimpică. Am luat 10 curat și eram tare happy.
Eu am prins examen de 2 ore, la voi am impresia că sunt 3.
Sfaturile mele?
- În seara de dinaintea examenului închide cărțile. Nu mai învăța nimic, ci mai degrabă ieși afară la o plimbare și relaxează-te.
- Mănâncă mâncare ușoară și sigură. Crede-mă că nu vrei să te trezești în dimineața examenului cu dureri de stomac sau indigestie. Evită alimentele perisabile, carnea, ouăle, grăsimile, prăjelile, dulciurile din comerț. Optează pentru cât mai multe fructe și legume. Chiar dacă-ți plac mult anumite alimente grele, câteva zile n-ai să mori fără ele.
- Intră în sală relaxat. Nu te lua după emoțiile celorlalți, vezi-ți de ale ale, ascultă muzică dacă te ajută să te desprinzi din atmosfera de examen și înmormântare ) Dacă vă dă voie, bineînțeles.
- Ia cu tine o sticlă de apă plată, mai ales că în perioada examenelor e cald afară. Apă plată, nu suc, nu energizant, nu altceva! După ce bei, musai PUNE-I DOPUL! Eu era să-mi compromit lucrarea de bacalaureat la română din cauza asta! Nu glumesc! Am mișcat banca și era să răstorn sticla peste toate foile. O fracțiune de secundă în plus și se schimba povestea mea )
- Când vin subiectele, citește-le o dată sau de 2 ori integral. Familiarizează-te cu ce ai de făcut, nu te grăbi să treci direct la rezolvat, că ai suficient timp.
- Ia ciorna și notează pe ea numerele subiectelor și orice idei îți vin pentru fiecare: punctual, prescurtat, ca să nu le uiți. NU te apuca să scrii tot eseul sau toată rezolvarea mai întâi pe ciornă și apoi să le treci pe curat. S-ar putea să n-ai timp de așa ceva. Pe ciornă îți faci o schiță cu anumite idei de bază. Să o ai mereu la îndemână pentru a nota pe ea idei, pentru că de multe ori chiar și în timp ce rezolvi un subiect e posibil să-ți mai vină câte o idee pentru altele. Notează aceste idei, că dacă nu, sunt șanse mari să le uiți până treci la alt subiect.
- Mai puțin e mai bine decât deloc! Chiar dacă ți se pare că nu știi mai nimic la unele subiecte, nu le lăsa baltă, ci scrie tot ce-ți trece prin cap legat de ele. S-ar putea să fii punctat. Bine, acum nu vei scrie despre prune când ți se cere să scrii despre gutui, dar poți scrie că sunt fructe și cresc în copaci . Tot vei primi ceva la punctaj. Nu lăsa subiecte nerezolvate.
- Dacă întâmpini probleme și te împotmolești la un subiect, lasă-l deoparte și treci la următorul! Vei reveni la el mai târziu, cu forțe și idei proaspete. Creierul lucrează în subconștient, așa că vei avea surprize plăcute. Dacă insiști, nu faci decât să pierzi timp aiurea și eventual să-ți creezi o stare de panică și să te blochezi!
- Ca regulă generală, rezolvă mai întâi ce e mai ușor și știi bine și abia apoi treci la alea mai complicate. Scrie subiectele pe foi separate, așa vei putea "migra" de la unul la altul fără să-ți faci probleme cât spațiu liber să lași atunci când te poticnești.
- Stai pe cât posibil până la sfârșit! Citește și răscitește, verifică și răsverifică tot ce ai scris, pentru că poți descoperi greșeli banale pe care le-ai trecut cu vederea. Și nu cred că vrei să-ți dai seama de ele după ce ai ieșit din examen, nu?
- Să nu ai emoții, pentru că tot ce primești la examen ai învățat deja și dacă ești calm ai șanse mult mai mari să-ți amintești mai bine.
- Nu te uita în stânga și-n dreapta, concentrează-te la lucrarea ta. Dacă iei de la ceilalți, e foarte posibil să scrii niște tâmpenii uriașe. Nu toți din jurul tău sunt genii în devenire, așa că nu e bine să te bazezi pe răspunsurile lor.
- În niciun caz nu veni cu copiuțe sau alte minuni. Riști să fii dat afară. Profesorii nu-s proști, se prind ușor când cineva copiază. Am fost în ambele ipostaze (și elev și profesor) și crede-mă că deși nu pare, se vede de la o poștă când elevii se inspiră din alte părți. Poate mai tolerează șușotitul, dar materialele "extra" nu.
- Când ieși din examen, consultă-te cu baremul și apoi cu profesorii, nu cu colegii. Așa îți vei putea aprecia obiectiv lucrarea și vei ști cam la ce notă să te aștepți. Nu de alta, dar dacă vei primi mai puțin, să știi dacă merită să faci contestație.
Hmm... Uite că am revenit la amintiri de mult trecute cu postarea asta a ta Nu cred că mai am ce să-ți mai spun decât spor la învățat, că mai ai ceva timp până la examen și multă baftă!
Anul trecut am dat și eu examenele. Doamne mi-a fost asa frica și am avut atâtea emoții mai ales la română ca la mate ma descurc mai bine. Țin minte ca la fel de emoționați erau și colegii mei și doamna profesoara de romana ne-a spus ca dimineata înainte de examene sa mâncăm niște ciocolată pentru ca ajuta la concentrare și asa am și făcut.
Oricum nu a fost deloc greu doar ca am fost foarte emoționată.dar pana la urma a fost bine. Am luat note foarte mari și am intrat a 5 la el mai bun liceu din județul meu.
Eu zic sa îți mai repeți lucrurile pe care crezi ca nu le stăpânești și o sa vezi ca o sa fie bine și o sa ți se para foarte ușor.
Mult succes la examene!