Buna TPU.

Am intrat aici pentru ca am nevoie de un sfat, de o parere.

Probabil v-am mai spus situatia familiei mele dar mai bine o repet pentru cei care chiar vor sa ma ajute si care nu o stiu. Povestea mea incepe asa:.

Intr-o zi ca toate celelalte s-a intamplat si asta. Ziua divortului. Pot spune ca am acceptat cu greu acest lucru. Ca fiecare copil nu-mi imaginam viata fara mama si tata. Si cand spun fara mama si tata nu ma refer la faptul ca "vor disparea" ma referam la faptul ca mereu eram cu ei, viata era frumoasa. Acum in prezent am 13 ani, o varsta la care unii pot spune ca sunt un copil. Dar credeti-ma ca situatia mea m-a facut sa ma maturizez foarte mult. In fine sa trecem peste asta. Dupa divort, am inceput sa "ma tin pe drumuri". Ba eram la mama ba eram la tata. Eu fiind in custodia mamei. Situatia o intelesesem atunci, era mai bine. Dar de la un timp de vreme nu ma mai pot intelege cu nici unul dintre ei cum ma intelegeam inainte, nu ma mai simt bine la nici unul. Ma cearta mereu din fie stie ce motive, pana si tata care-mi era cea mai draga persoana. Acum unde sa ma mai duc? Nu mai pot, problemele familiare cat si cele de sanatate ma doboara, numai pot, sunt doar un copil, mai am de trait, ajutati-ma cumva.

Problemele tale cu parintii sunt normale. la 13 ani daca te-ai intelege bine cu parintii ar fi ceva in neregula cu tine. ideea e sa nu le iei in serios, dupa ce te vei maturiza si ei vor accepta asta ai sa vezi ca se vor rezolva de la sine.

Ok,te inteleg,inteleg ca esti cumva disperat(a) in aceasta situatie cand cei cu care ar trebui sa te simti bine,in siguranta,iubita te trateaza astfel. Parerea mea este ca esti destul de mare incat sa-i aduci la o masa si sa le spui durerea ta.Ei,furati de viata de zi cu zi poate nu-si dau seama ca te fac sa suferi. Vorbeste cu ei,au nevoie amandoi de o consiliere de specialitate, sa invete sa se poarte in aceasta situatie. Ti-au dat viata,sunt raspunzatori pentru tine,chiar daca sunt despartiti. Poti oricand sa-mi ceri parerea sau daca ai nevoie de un sfat nu te rusina sa ma intrebi. Curaj,fii optimist(a), tu nu ai nicio vina ca s-au despartit, incearca sa-ti faci copilaria cat mai frumoasa si sunt sigur ca daca vei vorbi cu ei isi vor da seama ca gresesc.Esti la varsta pubertatii, varsta cand ai cel mai mult nevoie de ei ca parinti! Spune-le asta.

Hei. pe toti ne cearta parintii. uneori mama vorbeste prea multe aiureli, chestii care nu isi au rostul si ma enerveaza rau.
depinde si care sunt motivele pentru care te cearta.
daca ei te cearta din motive banale atunci vorbeste cu ei.
spune-le ca intelegi si daca ei iti vorbesc frumos si calm. daca tipa nu rezolva nimic.

Incearca sa vorbesti cun un psiholog despre asta daca vrei ori cu mama ta cand o prinzi intr-o buna dispozitie incearca sa-i explici ce simti tu ce te deranjeaza si ruag-o sa rezolve cumva aceasta situatie sa stii ca toti am trecut prin asta dar pana la urma cu rabdare si intelegere va trece mult succes

Daca nu au putut ramane prieteni, macar sa nu se jigneasca pe ascuns.. Tata-mi spune despre mama si invers.

Petrece timpul cu persoanele apropiate si uita de griji. tine eventual o discutie si cu mama ta si cu tatal tau propune de ex. un wikand ca pe vremuri " in familie " poate la iarba verde sau mrog intr-un loc in care sa " recreati " fostele momente. dupa mine totusi meri si vorbeste cu cea mai apropiata persoana poate macar acolo o sa ai " un umar pe care sa plangi "

Buna sunt Byu si cred ca te pot ajuta un pic te inteleg ca simti ca nu mai ai aceeasi familie esti obisnuita cu amandoi in casa...infine...vorbeste cu ei spune-i uite tata, mama, de ce tot ma certi pentru ca eu nnu fac nimic te rog sa ma ierti daca am gresit cu ceva dar nu mai suport faptul ca nu mai am aceeasi parinti buni, darnici si apropiati.Credema stiu ce inseamna(nu-i mai spui asta acum iti spun eu) si iti cer sa fi mai deschisa si sa nu iti inchizi supararea in tine :*sper ca te-am ajutat macar 1%.Byu

Cand esti la tatal tau, spune-i ce simtii. Si mamei tale la fel. Fa-i cumva sa inteleaga ca despartirea te afecteaza pe tine nu pe ei.

Buna! Sa nu crezi ca mama sau tatal tau sunt de vina! Nu.Nimeni nu e de vina doar ca ai ajuns la varsta adolescentei sh crede-ma ca nu te va putea intelege nimeni. Poti doar sa taci din gura.Nu le spune ca nu te inteleg sau ca dc te cearta.Doar spune-le sa te ia in brate sh sa iti spuna ''te iubesc''. Acel sentiment o sa iti dea incredere.Incearca sa nu tipi la ei.Fie ca ai u dreptate. Vorbeste cu o matusa sau bunica sau cu cine te intelegi u mai bine.E destul de rau ca doar 13 ani sh suferi atat.Incearca doar sa iei iubirea de la ai tai nu le da motive sa te certe.Pur sh simplu taci.Zi-le :''bine ai dreptate''sh ei vor lasa mai usor.Adik nu o sa mai tina cont de toate draciile sau cine stie ce li se pare lor ca faci! BFT! Te-am pupat.Ai grija:*:*:*

Ești și tu într-o perioadă de schimbări. Analizează în primul rând felul în care te comporți tu în raport cu ei, în paralel cu schimbările lor de atitudine. Încearcă să nu le povestești unuia despre celălalt, fiecare dintre ei vrea să își refacă viața și nu cred că vreunul dintre ei ar încerca să răcească relația cu tine. Dacă te ține sufletul, încearcă să nu mai zici "acasă" nici la mama nici la tata, chiar dacă ți-ar fi greu, ca să nu se simtă nici unul dintre ei mai puțin important. Vorbește cu ei despre sentimentele astea, încearcă să le domolești criticile și, mai important, încearcă să asculți sfaturile lor fără a avea un părinte preferat. Dacă ai încredere mergi la psihologul de la școală, dacă e competent te va ajuta să mergi pe drumul bun. Nu ești nebun dacă mergi la psiholog, deci curaj! Te va îndruma spre o atitudine corectă. Problemele de sănătate vin și pe fondul problemelor suflețelului. Sper că aceste câteva vorbe îți vor da de gândit, nu vreau să fie neapărat sfaturi, ci noi perspective, poate noi direcții din care să analizezi situația. Îți urez să fi fericită, indiferent de alegerile pe care le vei face în raport cu părinții tăi, și sper să simți dragostea amândurora în egală măsură.