Daca este vorba de cazierul judiciar atunci poti obtine certificatul din Constanta.
Conform L.290/2005, citez:
"ART.28.(1) Cererea-tip, cu datele complete de stare civilă şi motivată, se depune de către persoana fizică personal la unitatea de poliţie de la locul de naştere, domiciliu sau reşedinţă.
(2) Cererea-tip, cu datele complete de identificare şi motivată, se depune de către persoana juridică prin reprezentant legal, care trebuie să îşi dovedească calitatea, la unitatea de poliţie pe raza căreia îşi are sediul social sucursala, filiala sau punctul de lucru persoana juridică.
(3) În cazul cererilor depuse în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), certificatul de cazier judiciar se eliberează în cel mult 3 zile de la data solicitării.
(4) După darea în exploatare a Sistemului Naţional de Evidenţă Informatizată a Cazierului Judiciar, cererea-tip pentru obţinerea certificatului de cazier judiciar va putea fi depusă la orice unitate ori subunitate de poliţie conectată la acest sistem."
Bună!
Bănuiesc că te referi la Cazierul Judiciar!
DA, se poate :)
" OBŢINEREA CERTIFICATULUI DE CAZIER JUDICIAR
I. PERSOANA FIZICĂ - Cerere certificat persoana fizica :
Pentru a obţine un certificat de cazier judiciar din România, persoana fizică poate depune personal cererea-tip, cu datele complete de stare civilă şi motivată, la orice subunitate de poliție în care există ghișeu de cazier judiciar însoţită de:
actul de identitate (cartea de identitate, buletinul de identitate, paşaport, cartea de identitate provizorie şi certificat de înregistrare a cetăţenilor U.E., carte de rezidenţă, carte de rezidenţă permanentă, permis de şedere temporară sau permanentă, aflate în termen de valabilitate);
timbru fiscal în valoare de 2 lei;
chitanţa prin care se face dovada achitării taxei de prestare serviciu, în cuantum de 10 lei.
Persoanele domiciliate în străinătate pot solicita eliberarea certificatului de cazier judiciar prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României.
Certificatul de cazier judiciar pentru persoane fizice se poate solicita şi prin împuterniciţii acestora, conform procedurilor legale în vigoare, după cum urmează:
în ţară, numai pe baza unei procuri autentificate de către un notar public;
în străinătate, pe baza unei procuri autentificate prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României ori de către un notar, cu respectarea cerinţelor legalizării actelor oficiale străine. Pentru statele care au aderat la Convenţia de la Haga din 5 noiembrie 1961 este suficient să fie aplicată apostila.
Conţinutul procurii trebuie formulat în termeni clari, din care să rezulte persoana care a fost mandatată, scopul şi durata mandatului.
În situaţia în care cererea se depune prin împuternicit, aceasta va fi însoţită de copia actului de identitate a solicitantului, copia actului de identitate a împuternicitului şi de procura autentificată în condiţiile legii, care se va depune la locul de domiciliu sau de reşedinţă al împuternicitului (care poate fi cetăţean român sau cetăţean străin cu reşedinţa în România):
în original – dacă procura are ca obiect obţinerea certificatului de cazier judiciar;
în copie - dacă procura are un obiect generic, ce presupune şi obţinerea certificatului de cazier judiciar.
Procurile întocmite în Republica Moldova sau de ambasadele Republicii Moldova, în limba română, sunt acceptate ca valabile fără vreo altă supralegalizare.
Când certificatul de cazier judiciar este necesar pentru depunere la dosarul de graţiere individuală, acesta poate fi solicitat de persoana condamnată, copiii, apărătorul ori reprezentantul legal al acestuia, soţul persoanei condamnate, ascendenţii, fraţii ori surorile celui condamnat sau ai soţului acestuia.
Certificatul de cazier judiciar se eliberează persoanelor fizice în cel mult 3 zile de la data solicitării, în cazurile în care cererea-tip este depusă la unitatea de poliţie de la locul de naştere, de domiciliu ori de reşedinţă; sau în cel mult 30 de zile de la data solicitării, în cazurile în care cererea-tip este depusă prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, este valabil 6 luni de la data primirii şi numai în scopul pentru care a fost eliberat.
Pentru persoanele care nu figurează cu mențiuni în Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român (ROCRIS) certificatul de cazier judiciar se eliberează "pe loc".
Pentru persoanele care sunt cunoscute cu antecedente penale termenul de eliberare a certificatului de cazier judiciar este de 3 zile de la data solicitării conform Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar republicată.
Lista subunităţilor de poliţie care eliberează certificate de cazier judiciar, precum şi programul ghişeelor de lucru cu publicul, se găsesc afişate pe paginile de internet ale Inspectoratelor de Poliţie Judeţene, respectiv, Poliţia Capitalei." - SURSA :
http://www.politiaromana.ro/directia_cazier.htm
Toate cele bune!
Andrewe întreabă:
catalin542000 întreabă: