Care e diferenta intre zarzar si cais?

Iar dacă ai timp să citești și te interesează uite aici acele diferențe care sunt între cais și zarzăr.

CULTURA CAISULUI
Armeniaca vulgaris Lam.
Fam. Rosaceae, subfam. Prunoideae
1.Importanta culturii
Caisele sunt foarte cautate de consumatori, atat ca fructe de desert cat si prelucrate in diverse moduri. Cererea mare de fructe este determinata de insusirile lor calitative si tehnologice, compozitia biochimica complexa si gustul foarte placut, aroma specifica etc.
In compozitia biochimica a fructelor sunt o serie de componente importante pentru nutritia omului, dintre care, (la 100 g pulpa): 10, 6-21, 7% substanta uscata, 6-16, 6% zahar total, 0, 55-1, 1% pectine, 1, 09-1, 64% proteine, 0, 6-0, 86% substante minerale din care: K 75-112 mg%, P 21-32 mg%, Ca 6-14 mg%, Mg, S, Na, 0, 41-3, 20 mg% vitamina A, 8-27 mg% vitamina C, 35-38 mg% vitamina P, 0, 72-1, 8 mg% vitamina E, valoarea energetica este de 21-77 calorii la 100 g etc. Dupa cum reiese din datele de mai sus, prin compozitia biochimica caisele asigura organismului uman toate componentele de care are nevoie pentru desfasurarea in conditii bune a metabolismului. Caisele se folosesc si pentru efectul lor favorabil in digestie, datorat reactiei alcaline, in producerea hemoglobinei, in anemie etc. Valoarea alimentara ridicata a caiselor si a produselor finite pe baza de caise, au determinat specialistii din domeniul cercetarii stiintifice sa diversifice mult sortimentul, prin crearea sau introducerea in cultura a unor soiuri care sa se comporte bine in conditiile climatice din Romania.
Samburii caiselor sunt foarte bogati in substante nutritive, continand 28% substante pectice, 29-57% grasimi, 3% saruri minerale etc., pot fi folositi ca materie prima pentru extractia amigdalinei etc.
Din punct de vedere tehnologic caisul este apreciat de cultivatori deoarece pomii intra repede pe rod si au o mare capacitate de productie.
Capacitatea de adaptare redusa la anumite conditii de mediu, diferite de cele in care s-au format soiurile si mai ales slaba rezistenta la inghetul de revenire, impiedica extinderea in masa a acestei specii. Prin alegerea judicioasa a soiurilor si a zonei de cultura, caisul se poate cultiva cu succes in partea de sud si vest a tarii.
Caisul este o specie de mare valoare pentru zonele in care se poate cultiva, dar in ultimii ani a inregistrat un regres datorat instabilitatii recoltelor, afectate sever de conditiile anormale din timpul iernii si mai ales de gerul de revenire.
2. Originea si aria de raspandire
Caisul este originar din Asia, iar dupa Vasilov ar exista 3 mari centre de origine: chinez, centro-asiatic si irano-caucazian. In Europa se pare ca a patruns in sec. I d.C., mai intai in Grecia si apoi in Italia. Mult mai tarziu caisul a fost cunoscut de celelalte popoare ale Europei.
In prezent, caisul se cultiva mult in emisfera nordica, unde se si produce peste 90% din productia mondiala de caise. Cele mai mari productii de caise se obtin in Europa, Asia, America Centrala si de Nord si mai putin in Africa, Oceania si America de Sud (tabelul 13).
Dintre marile tari producatoare de caise se pot aminti: Turcia, Ex URSS, Italia, Spania, Grecia, Franta, USA, Maroc etc., (tabelul 14).
In Romania, cultura caisului este zonata in principal in partea de sud a tarii. Productia de caise la nivelul anului 1997 a fost de circa 27, 6 mii tone, din care peste 77% (21384 t) a fost obtinuta in sectorul particular. Judetele cu productie mai mare de caise sunt: Constanta, Galati, Calarasi, Teleorman, Prahova, Giurgiu, Ialomita (tabelul 15).
Datorita pierderilor de muguri de rod sau de flori din cauza inghetului de revenire, productia de caise este foarte instabila in timp. Daca in anul 1986 productia era de 60 mii tone si in 1987 de 54 mii tone, aceasta scade continuu pana in anul 1990 cand se realizeaza numai 28 mii tone. Dupa 1990, productia a fost afectata si de defrisarea unor suprafete de teren, de agrotehnica deficitara in unele livezi, astfel ca in prezent se realizeaza o medie de circa 25-27 mii tone anual.
Consumul de caise pe cap de locuitor ajunge la 5 kg in Grecia, 3 kg in Italia, 1, 4 kg in Franta, 1, 3 kg in Belgia, 0, 5 kg in Anglia etc.

3. Particularitati biologice
3.1.Particularitati de crestere
Sistemul radicular. Deoarece pomii folositi la infiintarea plantatiilor sunt altoiti, sistemul radicular apartine portaltoiului. Cresterea si ramificarea sistemului radicular sunt dependente de portaltoi si de insusirile solului. Altoit pe zarzar isi dezvolta un sistem radicular foarte ramificat si bine ancorat, cand o parte mica de radacini pot ajunge la 4-4, 5 m adancime, radacini care asigura necesarul de apa al pomului chiar in perioadele secetoase, caisul fiind recunoscut pentru rezistenta la uscaciune. Altoit pe prun, radacinile sunt mai putin ramificate dar mai profunde, iar pe corcodus, sistemul radicular este mai superficial.
Din cercetarile efectuate de Lupescu (1961) reiese ca la pomii in varsta de 3 ani, altoiti pe mai multi portaltoi, inradacinarea a fost diferita astfel:
- cel mai ramificat sistem radicular a fost la portaltoiul franc de prun Rosior, urmat de corcodus si apoi de zarzar, iar ca adancime de raspandire, 66% din radacinile corcodusului erau intre 0 si 30 cm adancime si numai 28% la 30-60 cm. La prunul Rosior, 80% din radacini erau la 30-60 cm, iar la zarzar 72, 5%.
- daca ne referim la greutatea totala a sistemului radicular, zarzarul a avut o greutate mai mare, urmat de corcodus si prunul Rosior.
Tulpina. Partea aeriana are un ritm intens de crestere in tinerete, formand ramuri de peste un metru, cu 2-3 valuri pe perioada de vegetatie si cu ramuri anticipate. Dupa intrarea pe rod, ritmul de crestere se reduce, ajungand ca in perioada de maxima productie, coroanele sa ramana la aceleasi dimensiuni. Din perioada de maxima productie, incepe procesul de uscare a ramurilor de rod si uneori a semischeletului din partea inferioara a coroanei, proces care, daca nu este bine controlat prin taieri, duce la degarnisirea coroanei si scaderea potentialului de productie. Caracteristice caisului, sunt arcadele care apar pe ramurile de schelet si chiar semischelet sub greutatea rodului, formand cresteri viguroase in punctele de maxima curbura. Aceste arcade se intineresc prin transferarea cresterii pe ramurile tinere din zona curburii, mentinand astfel potentialul ridicat de productie a ramurii respective. Ramurile de rod caracteristice sunt cele lungi, mijlocii ramificate si anticipate, in special la pomii tineri. Ceva mai tarziu, fructificarea se muta pe ramurile mijlocii si pe buchete. In functie de cantitatea de lumina de care dispun pomii, ramurile anuale au o viata mai mare sau mai mica. De obicei, buchetele traiesc putin, 2-4 ani, in lipsa luminii, uneori se usuca in anul formarii. Ramurile mijloci ramificate de vigoare slaba, se usuca destul de repede daca, nu se coreleaza distanta dintre pomi cu vigoarea acestora sau daca orientarea randurilor nu se face pe directia nord-sud. Printr-o agrotehnica corespunzatoare, caisul poate fructifica 20-25 de ani.
3.2. Particularitati de fructificare
Caisul este o specie cu o mare fertilitate, in sensul ca, diferentiaza un numar foarte mare de muguri de rod, atat pe ramurile lungi, cat si pe cele scurte si anticipate. Formarea esalonata a mugurilor pe aceste ramuri determina si o diferentiere esalonata a lor, ceea ce are avantaje pentru cultivator in primaverile mai dificile, cand apar ingheturi de revenire.
Un alt aspect cu implicatii negative asupra productiei il constituie lungimea perioadei repausului profund. In urma cercetarilor, s-a constatat ca, repausul profund la cais se incheie la sfarsitul lunii decembrie, iar dupa aceasta data, daca conditiile climatice permit, caisul este apt de a porni in vegetatie. Asa se intampla in ferestrele de iarna, (perioada cu temperatura peste pragul biologic) cand dupa 7-8 zile calde caisul incepe sa-si hidrateze mugurii, rezistenta la iernare scade foarte mult si la revenirea frigului degera mugurii de rod. De obicei, umflarea mugurilor de rod are loc dupa acumularea a 40°C peste pragul biologic (6, 5°C) si calendaristic, in anii normali procesul se realizeaza in a doua si a treia decada a lunii martie. Inflorirea caisului are loc dupa acumularea a circa 170-200°C temperatura activa si are loc in prima saptamana a lunii aprilie si numai ocazional la sfarsit de martie, cand primavara este foarte timpurie. Intre soiuri exista o diferenta de 2-8 zile in ceea ce priveste infloritul, soiurile cu inflorire tarzie sunt mai putin afectate de ingheturile de revenire. Mugurii floriferi formati pe valurile 2 si 3 infloresc mai tarziu cu 4-5 zile decat cei de pe primul val. Durata infloritului in cadrul soiului este dependenta de conditiile climatice si este cuprinsa intre 2 si 5 zile. Majoritatea soiurilor existente in cultura, sunt autofertile, deci nu exista probleme legate de asigurarea polenizarii. Cu toate acestea cercetarile efectuate in tara sau strainatate au aratat efectul benefic al polenizarii incrucisate si la cais, unde procentul de legare este foarte bun, de pana la 50%. Procentul mai slab de legare la unele soiuri nu se datoreaza polenului, acesta are un bun procent de germinare la toate soiurile. Problemele de legare se datoreaza in principal defectelor florilor, multe din ele au pistilul anormal sau incomplet dezvoltat, la inflorire, la prima vedere nu se sesizeaza anomalii, dar fructele abia legate cad in masa. Plantarea mai multor soiuri in parcela are drept scop esalonarea recoltarii fructelor, care sunt perisabile si se matureaza simultan in cadrul pomului. Daca se planteaza suprafete mari cu un soi, este greu de recoltat in 5-7 zile, zeci sau sute de tone, iar fructele mature cad din pom si se depreciaza.
Capacitatea de productie a caisului este mare, incepe sa fructifice din anul 3-4 de la plantare si recolte economice se realizeaza din anul 5-6.
Longevitatea plantatiilor este de 20-25 de ani din care 15-20 de productie. Altoit pe prun si amplasat in zone foarte favorabile, produce economic chiar pana la 30 de ani.
3.3.Specii, soiuri si portaltoi
Dintre speciile care au contribuit la formarea soiurilor cultivate de cais se pot aminti:
Armeniaca vulgaris Lam. - caisul comun, creste in stare spontana in nordul Chinei, Asia Centrala, Caucaz, formeaza un sistem radicular destul de profund, ancorat la 1-3 m adancime, prefera solurile usoare, bine drenate si aerate. Cultivat pe soluri mai grele, reci, formeaza gome, creste neuniform si are o longevitate mai mica. La noi in tara creste spontan in zona de stepa, fiind cunoscut sub numele de zarzar si se foloseste ca portaltoi franc pentru soiurile cultivate.
Armeniaca sibirica Lam. - caisul siberian, formeaza pomi de vigoare mica si are o mare rezistenta la ger, fructele nu sunt comestibile, prezentand interes ca sursa de gene de rezistenta.
Armeniaca davidiana Gan. - caisul lui David, are afinitate buna cu soiurile cultivate, este rezistent la boli si se preteaza la cultura pe nisipuri. Este de interes ca portaltoi pentru zonele nisipoase si ca sursa de gene.
Armeniaca manchurica Kockul - Caisul de Manciuria, creste natural cu vigoare mijlocie si este foarte rezistent la ger (-40-50°C). Prezinta interes pentru genele de rezistenta la ger.
Principalele soiuri existente in sortiment
Datorita comportarii diferite a unor soiuri de cais, sortimentul este mereu in schimbare, iar prin noile creatii romanesti se poate alcatui un conveier care sa asigure productii bune si constante. Principalele soiuri de cais sunt:
Timpurii de Arad - soi mult raspandit in vestul tarii, are vigoare mare, fruct mic aproape sferic, galben-portocaliu cu pistrui sau pete de culoare rosie pe partea insorita. Pulpa are consistenta medie, cu gust destul de bun, este apreciat pentru timpurietate. Se matureaza la sfarsit de iunie si inceput de iulie.
Timpuriu de Chisinau - are vigoare mijlocie-mare, fructele sunt ovo-sferice sau sferic-alungite, terminate la varf cu un cioc de pulpa, sunt galbene-verzui, au pulpa slab colorata, slab dulce si usor acidulata, gust echilibrat. Se matureaza la sfarsit de iunie si inceput de iulie.
Cea mai buna de Ungaria - este unul din cele mai vechi soiuri, de vigoare mare, foarte sensibil la ger si inghetul de revenire, are fructul mare, ovo-sferic si asimetric, galben-portocaliu, cu pistrui rosii pe partea insorita. Pulpa este bine colorata, dulce, intens aromata foarte apreciata pentru masa, Se cultiva numai in zonele unde nu este riscul inghetului de revenire. Se matureaza la mijlocul lunii iulie
Mari de Cenad - are pomul viguros, sensibil la monilioza, cu fructe mari si foarte mari, sferic-alungite, asimetrice, portocalii, acoperite partial cu rosu-carmin. Pulpa este consistenta, dulce si armonios acidulata, foarte apreciata pentru masa. Frecvent fructele crapa in zona punctului stilar. Se matureaza la mijlocul lunii iulie.
Dacia - pomul are vigoare mijlocie, fructifica pe ramuri scurte, este rezistent la Monilinia si Clasterosporium, este precoce si productiv. Fructul este mare, sferic, galben portocaliu cu tenta rosietica pe partea insorita. Pulpa este galbena-portocalie, are multa substanta uscata, gust placut. Se cultiva in sudul tarii. Se matureaza in prima jumatate a lunii iulie.
Neptun - este un soi de vigoare mijlocie, cu fructificare pe ramuri scurte, are fructul mare, ovoid, mai ascutit la varf, este galben cu dungi si pete rosii pe partea insorita. Pulpa este galbena-portocalie, ferma, dulce si usor acidulata apreciat pentru masa. Se cultiva in sudul tarii si in Dobrogea si se matureaza in prima jumatate a lunii iulie.
Saturn - are vigoare mica, capacitate buna de productie, rezistent la ger si boli, are fructul mijlociu, sferic si asimetric, galben-portocaliu, patat cu rosu pe partea insorita. Pulpa este portocalie, ferma, dulce, cu gust foarte bun. Se cultiva in sud si Dobrogea si se matureaza in prima jumatate a lunii iulie.
Venus - are vigoare mica, coroana rara, fructul mare sau foarte mare, portocaliu, rumenit cu rosu carmin pe partea insorita. Pulpa este galbena-deschis, este ferma, potrivit de suculenta, gust placut, vinuriu. Se cultiva in sudul tarii si se matureaza in a doua jumatate a lunii iulie.
Mamaia - este un soi de vigoare mijlocie, cu capacitate slaba de garnisire, are fructul mijlociu, ovoidal, portocaliu, acoperit mai mult de jumatate cu rosu rubiniu. Pulpa este galbena-portocalie, dulce si usor acidulata. Fructele trec repede in supramaturare si se prabusesc. Se cultiva in sud, Oltenia si Muntenia si se matureaza in decada treia a lunii iulie.
Rosii de Baneasa - are vigoare mijlocie, este productiv, are fructul foarte mare, portocaliu, acoperit cu rosu-aprins pe partea insorita. Pulpa este galben-portocalie, consistenta, suculenta, gust placut armonios. Se cultiva in sud si se matureaza in decada a treia a lunii iulie.
Excelsior - are vigoare mijlocie, este productiv, are fructul mare, sferic alungit, turtit lateral, galben-pai, cu stropi rosii pe partea insorita. Are pulpa galbena, consistenta, suculenta, gust placut si aroma slaba. Se cultiva in sud si se matureaza la sfarsit de iulie si inceput de august.
Comandor - pomul are vigoare mijlocie, este rezistent la ger, productiv, tolerant la boli. Fructul este mare, sferic-alungit, usor turtit lateral, galben-portocaliu, rumenit cu rosu, pulpa este consistenta, suculenta si are gust echilibrat. Se cultiva in toate zonele favorabile caisului si se matureaza pe parcursul lunii august.
Selena - are vigoare mica, fructifica pe ramuri scurte, are fructul mijlociu, galben-portocaliu, cu puncte si pete rosii pe partea insorita. Pulpa este portocalie, contine multa substanta uscata, are gust placut racoritor si se preteaza pentru consum sau industrializare. Se cultiva in sud, Muntenia, Oltenia si Bihor si se matureaza in decadele 2-3 ale lunii august.
Sirena - este de vigoare mijlocie, are o coroana rara, aerisita, este rezistent la ger si inghetul de revenire, are fructul mijlociu, globulos sau usor ovoidal, de culoare portocalie cu pete rosii pe partea insorita. Pulpa este portocalie, consistenta, cu multa substanta uscata, apreciata pentru masa sau industrializare. Se cultiva in toate zonele favorabile caisului si se matureaza in decadele 2-3 ale lunii august.
Olimp - are vigoare mica, fructifica pe ramuri scurte, infloreste tarziu, este productiv, rezistent la ger si inghetul de revenire. Fructul este mare, are o pubescenta foarte fina, este de culoare portocalie, acoperit cu rosu-trandafiriu, pulpa este galbena-portocalie, semiconsistenta, gust slab acidulat si aroma placuta. Se cultiva in Dobrogea si Campia Romana si se matureaza in decadele 1-3 ale lunii august.
Favorit - are vigoare mijlocie, fructifica pe ramuri scurte, este rezistent la ger si inghetul de revenire, tolerant la bolile caisului. Fructul este mijlociu, ovoidal, de culoare oranj, rumenit cu rosu pe partea insorita, pulpa este consistenta cu gust placut. Se cultiva in Dobrogea, zona capitalei si Bihor si se matureaza in decadele 1-2 ale lunii august.
Sulmona - este de vigoare mijlocie, este tolerant la boli, rezistent la ger si inghetul de revenire, are o mare capacitate de productie. Fructul este mijlociu-mare, sferic sau ovoidal, galben-portocaliu, stropit cu rosu pe cea mai mare parte din suprafata. Pulpa este portocalie, ferma, are multa substanta uscata, este potrivit de suculenta si gust foarte placut. Se cultiva in toate zonele de cultura a caisului si se matureaza in decadele 1-2 ale lunii august.
Litoral - este de vigoare mijlocie, are capacitate buna de ramificare, este rezistent la ger si inghetul de revenire, infloreste tarziu. Fructul este mare, ovoidal, galben-limoniu, cu puncte si striuri rosii pe partea insorita. Pulpa este galbena, potrivit de consistenta, are multa substanta uscata si gust placut. Se cultiva in toate zonele de cultura a caisului si se matureaza in decadele 1-3 ale lunii august.
Recent s-au introdus in sortiment hibrizi americani cu maturare in luna iunie de calitate buna: NJA 42, NJA 19, CR 2-63.
Principali portaltoi ai caisului
Pentru cais se folosesc ca portaltoi, pe langa zarzar, o serie de selectii de prun si corcodus, de piersic sau chiar migdal. Cei mai folositi portaltoi sunt:
Zarzarul, este un portaltoi cu afinitate buna pentru toate soiurile zonate de cais, se preteaza foarte bine pentru solurile mai uscate, calcaroase sau chiar nisipoase. Sistemul radicular se ancoreaza bine in sol, este rezistent la nematozi (Meloidogyne sp.) si cancer bacterian (Agrobacterium tumefaciens), dar este sensibil la Phytophtora, Armillaria mellea si Verticillium alboatrum. Determina pornirea mai devreme a pomilor in vegetatie primavara marind riscul pierderilor provocate de inghetul de revenire. Nu suporta solurile argiloase sau cu exces de umiditate.
Caisul franc, este cel mai utilizat portaltoi pentru cais. Se folosesc in general soiuri locale, care sunt adaptate conditiilor ecopedologice. Francul are un ritm bun de crestere in pepiniera, ajunge la grosimea de altoire in primul an in pepiniera, ceea ce permite infiintarea campului II al pepinierei prin semanat direct. La noi in tara se foloseste soiul Trandafirii tarzii ca portaltoi franc, iar in alte tari sunt o serie de selectii dintre care:
- Manicot GF 1236, selectat in Franta, care formeaza portaltoi uniformi, vigurosi, cu o capacitate slaba de ramificare in anul I. Este un portaltoi sensibil la asfixierea radiculara, la Verticillium si Eutypa. Are afinitate cu soiurile din sortiment, determina precocitate soiurilor, dar asigura fructe de calitate mai slaba;
- Haggith, selectat in Canada, este rezistent la ger, productiv, autofertil, tolerant la Plum-pox. Se preteaza foarte bine pentru solurile mai uscate si are afinitate cu toate soiurile, existand probleme de altoire la soiurile infectate cu virusul CLSV.
Corcodusul sau Mirobolanul este de asemenea mult folosit, desi exista o multime de biotipuri. Sunt folosite mai multe selectii dupa cum urmeaza:
- Mirobolan GF 31, este o selectie franceza (P. cerasifera x P. salicina), are compatibilitate destul de buna, confera soiurilor vigoare mare, dar este sensibil la bacterioze, nematozi si Verticillium. Este destul de rezistent la umiditate mai mare din sol decat majoritatea portaltoilor caisului;
- Mirobolan 29 C, este o selectie de corcodus obtinuta in California. Se inmulteste prin butasi lemnificati si se comporta bine pe solurile nisipoase. Este rezistent la nematozi si imprima productivitate.
Prunul franc, din soiurile Buburuz, care imprima vigoare mare, rezista la ger si seceta; Otesani 8 imprima o vigoare mai mica, determina precocitate de fructificare, rezistenta la ger, suporta si solurile mai grele; Renclod verde, are o capacitate destul de mare de drajonare etc. Portaltoii de prun au dezavantajul ca nu cresc uniform in pepiniera si nu ajung toti la grosimea de altoire in campul II.
Mariana 2624, Mariana GF 8-1, (P. cerasifera x P. munsoniana) sunt selectii ce se inmultesc usor prin butasi lemnificati, rezista bine la asfixierea radiculara si la putrezirea radacinilor. Asigura o inradacinare superficiala ceea ce permite folosirea solurilor mai subtiri si eventual calcarose. Nu are afinitate foarte buna cu toate soiurile, necesitand intermediar de altoire.
Brompton (P. domestica) este o selectie de prun cu inmultire vegetativa prin butasi, este viguros, nu are afinitate buna cu toate soiurile si este destul de rezistent la asfixierea radiculara.
Piersicul franc, se foloseste numai pe solurile mai acide, in general aceiasi portaltoi ca la piersic: GF 305, Nemaguard, Siberina, De Balc etc., se folosesc mult in Italia, Franta, Canada si mai putin in Romania. Piersicul asigura o rezistenta buna la cancer si verticiloza, dar nu are afinitate cu toate soiurile.
Migdalul, se foloseste pentru solurile mai uscate, usoare sau calcaroase, unde alti portaltoi nu dau rezultate bune.
3.4.Cerintele caisului fata de factorii de mediu
Caldura. Caisul este o specie pretentioasa fata de caldura, temperatura constituind factorul limitativ de extindere a speciei. Ca areal de cultura, gaseste conditii bune intr-o zona mai mica decat piersicul. Pomii pornesc in vegetatie dupa o perioada de 7-10 zile cu temperaturi peste pragul biologic (6, 5°C), iar inflorirea si legarea fructelor se realizeaza, daca sunt asigurate cel putin 10-12°C. Spre deosebire de alte specii drupacee, la cais legarea florilor se poate realiza in primaverile reci chiar la temperaturi joase dar pozitive, legare cu polen propriu. Uneori polenizarea se face inaintea deschiderii depline a florilor deoarece stigmatul este asezat strans intre stamine. In perioada de vegetatie, temperatura optima este de 20°C. Rezistenta la temperatura scazuta este dependenta de faza de vegetatie si de fiecare organ in parte. Pomii bine pregatiti pentru iernare pot sa reziste pana la - 26-27°C, fara a inregistra pagube, mugurii in faza de umflare sunt distrusi la -12-14°C, la aparitia petalelor numai unele soiuri rezista la -6°C, florile deschise degera la -2-3°C, iar tinerele fructe sunt afectate la -1-2°C. In iernile cu temperaturi negative sub 20°C apar crapaturi pe trunchiul pomilor, pe care se instaleaza o serie de microorganisme ce duc la scurtarea longevitatii pomilor. S-a constatat o legatura intre rezistenta la ger a mugurilor si gradul lor de dezvoltare. Mugurii de pe ramurile anticipate sau de pe valurile 2 si 3, sunt mai tineri si mai rezistenti decat cei de pe primul val.
Irigarea prelungita, fertilizarea excesiva cu azot sau aplicarea acestuia in a doua parte a verii, duc la prelungirea vegetatiei si maturarea incompleta a mugurilor si lemnului, ceea ce-i face sensibili la ger. De asemenea, amplasarea pomilor la baza pantelor, pe vaile inchise, unde se scurg mai greu curentii reci, amplifica si mai mult efectul negativ al ingheturilor de revenire.
Apa. Cerintele fata de apa ale caisului sunt mici, reusind foarte bine in zonele cu 450-550 mm precipitatii anual. Nu suporta seceta prelungita, iar pentru productii mari si de calitate reactioneaza bine la irigare. In perioada de crestere a fructelor, caisul valorifica apa din sol acumulata in timpul iernii, dar are nevoie de apa din irigare in timpul diferentierii mugurilor de rod, cand de obicei, se instaleaza seceta. Excesul de apa din sol, umiditatea relativa ridicata din timpul infloritului si la maturarea fructelor, au influenta negativa asupra productiei, favorizeaza atacul unor boli periculoase: Monilinia, Eutypa, Stereum etc. Stagnarea apei in sol si inundarea temporara contribuie la pieirea prematura a caisului daca excesul este de scurta durata (2-3 zile), iar daca este de durata mai mare pomii mor repede prin asfixierea radacinilor.
Lumina. Este una din speciile cele mai pretentioase fata de lumina. Pentru a asigura necesarul de lumina, caisul se amplaseaza pe cele mai expuse terenuri, se aleg formele de coroana care permit patrunderea luminii la toate organele tulpinii si orientarea randurilor se face pe directia nord-sud. Atentie mare trebuie acordata distantei de plantare. Desi se recomanda tot felul de distante pentru cais, consider ca sub 5 m intre randuri, nu se justifica sub nici un motiv, deoarece nu exista soiuri de vigoare slaba, iar in timp, pomul creste pe verticala dupa lumina si ajunge la inaltimi de 6-8 m. Sunt astfel de situatii in practica, chiar la unitati foste IAS-uri, unde pomii plantati la distanta de 4 m intre randuri sunt practic scapati de sub control si plantatiile compromise, desi sunt tinere. Distanta de plantare mai mare, ajuta la mentinerea garnisita a bazei coroanei si la mentinerea potentialului de productie ridicat. Nu se poate face intensivizarea caisului numai de dragul de a o face. Din punct de vedere tehnic, se pot realiza plantatii cu densitate mai mare, dar pentru intretinerea lor corespunzatoare este nevoie de pricepere si bani, ori astazi trebuie sa primeze aspectul economic.
In ceea ce priveste expozitia terenului, caisul se planteaza numai pe expozitii sudice, sud-estice sau sud-vestice, iar pe versant numai pe treimea mijlocie a acestuia.
Pentru desfasurarea normala a proceselor metabolice, in cursul anului caisul are nevoie de cel putin 1900 ore de insolatie din care 250 de ore in iunie si 280 de ore in luna iulie.
Solul. Fata de acest factor, pretentiile sunt moderate, in sensul ca reuseste bine pe majoritatea solurilor mijlocii si usoare de la lutoase la nisipoase. Indiferent de portaltoiul folosit, solurile nu trebuie sa contina mai mult de 5% schelet. Nu suporta solurile grele sau cu exces de apa. Chiar daca mai gasim recomandari de valorificare a unor soluri mai grele cu cais prin folosirea prunului sau corcodusului ca portaltoi, aceste terenuri nu asigura longevitate plantatiilor si nu merita o astfel de investitie. Solul greu constituie una din cauzele pieirii premature a caisului. Cele mai bune sunt solurile usoare, calde, permeabile si fertile, cu reactie slab alcalina sau neutra. Caisul valorifica foarte bine si nisipurile consolidate daca se aplica o fertilizare corespunzatoare si numai in conditii de irigare. Pe solurile carbonatice, dominante in arealul de cultura a caisului, orizontul cu carbonati trebuie sa fie sub 100 cm, iar carbonatul de calciu activ sa fie in jur de 3%. Intervalul favorabil al pH-ului este de 7, 3-8, 4, indiferent de textura solului, dar poate valorifica si solurile cu pH-ul mai mic, de pana la 5, 9.
4.Particularitati tehnologice
4.1.Producerea materialului saditor
Obtinerea pomilor altoiti se face prin folosirea unuia din urmatorii portaltoi: zarzarul si francul, care sunt vigurosi, au un sistem radicular bine dezvoltat, rezista bine la nematozi, solurile sarace si uscate, asigura o calitate buna a fructelor; corcodusul se adapteaza la toate terenurile, dar nu are afinitate cu toate soiurile, are vigoare medie, imprima o intrare mai devreme pe rod; piersicul franc imprima precocitate si productivitate, este insa putin folosit; prunul franc pentru a imprima caisului o mai buna rezistenta la iernare, prin altoire la nivelul de proiectare a coroanei si migdalul pentru a valorifica unele soluri calcaroase. Puietii portaltoi, cu exceptia celor de prun, se obtin prin semanare directa in campul de altoire sau scoala de puieti, iar altoirea se face cu mugur dormind in prima parte a campaniei de altoire. In prezent, se comercializeaza prin statiunile de profil pomi altoiti din majoritatea soiurilor noi introduse in sortiment.
4.2. Specificul infiintarii plantatiilor de cais
Lucrarile de sistematizare si pregatire a terenului sunt identice cu cele de la celelalte specii. Distantele de plantare folosite sunt corelate cu forma de coroana. Pentru coroanele tip vas, sunt necesare distante de plantare de 5-6 m intre randuri si 4-5 m intre pomi pe rand, in functie de vigoare, iar pentru coroanele aplatizate 4-5 m intre randuri si 3-4 m intre pomi pe rand.
Plantarea se executa de obicei toamna, daca se poate procura materialul saditor, inaintea inghetului, sau primavara cat mai devreme. La plantare, se folosesc vergi de un an care dupa taierea de proiectare a coroanei, datorita ritmului intens de crestere, necesita mai multe interventii in verde, pentru alegerea lastarilor necesari elementelor structurale ale coroanei. Alegerea soiurilor care se planteaza se face in functie de suprafata de plantat si de destinatia productiei. Trebuie sa se tina seama de maturarea grupata a fructelor in cadrul unui soi si sa se evite varfurile de consum a fortei de munca. De exemplu, la plantarea a 5 ha cu un soi si la o productie de 10-15 t/ha, trebuie sa se recolteze in circa o saptamana 50-75 t de fructe, pentru care, este nevoie de forta de munca, ambalaje si un mod eficient de valorificare. Pentru a evita varfurile de productie, se recomanda esalonarea recoltarii prin plantarea mai multor soiuri cu perioada de maturare diferita.
Formele de coroana care se folosesc sunt fie formele tip vas fie cele aplatizate, coroane care asigura o buna iluminare a pomilor, stiind ca este o specie pretentioasa la lumina.
Dupa plantare varga se scurteaza la 75-80 cm, urmand ca in perioada de vegetatie, cand lastarii formati au ajuns la 10-15 cm, sa se aleaga elementele structurale ale coroanei. Pentru forma de vas se lasa 3-4 sarpante, bine distribuite in jurul axului, iar axul se suprima numai dupa consolidarea ultimei sarpante. Pe sarpante se formeaza subsarpante dupa sistemul de ramificare bilateral, altern, exterior.
Pentru formele aplatizate, se aleg sarpante orientate in lungul randului, distanta intre ele pe ax se coreleaza cu capacitatea de ramificare a soiurilor. Palmetele formate pot sa fie etajate, neetajate sau libere. Se tinde spre formarea coroanelor cat mai libere, care nu necesita interventii de taiere severe in perioada repausului pentru a grabi intrarea pe rod.
4.3.Specificul intretinerii plantatiilor de cais
Taierile de formare trebuie facute pe cat posibil in perioada de vegetatie si au drept scop formarea scheletului coroanei intr-un timp cat mai scurt. Nu se vor face taieri severe, mai ales in uscat, deoarece acestea stimuleaza cresterea si asa mare a pomilor tineri si intarzie intrarea pe rod. Pentru deschiderea unghiurilor de insertie mici, la unele soiuri, se recomanda taieri de transfer pe ramificatii laterale, in vederea consolidarii acestora si evitarea dezbinarii mai tarziu, sub greutatea fructelor.
In livezile mature, taierea se face anual, pentru normarea incarcaturii de rod si rarirea coroanei pentru a ajunge lumina la toate componentele tulpinii. Ca moment de executie, taierea trebuie facuta cat mai tarziu, dupa trecerea pericolului inghetului de revenire, sau daca au fost afectati o parte din muguri, taierea se poate face dupa legarea fructelor, pastrand astfel fructele legate. Semischeletul prea lung sau degarnisit se scurteaza pentru fortificare. Ramurile care nu au rod, se scurteaza in cep, pentru a stimula formarea ramurilor de rod de inlocuire, iar in partea superioara a coroanei, unde de obicei pierderile prin inghet sunt mai mici, se lasa o incarcatura mai mare (taiere de compensare). Taierea plantatiilor de cais se poate efectua cu succes numai in verde, prin interventii de rarire si intretinere a coroanei efectuate dupa recoltarea fructelor, iar in uscat, se fac eventual, numai taieri de corectare. La cais, deoarece este o specie pretentioasa la lumina, apare tendinta de crestere pe verticala a pomilor, depasind limitele normale (inaltimea nu trebuie sa depaseasca distanta dintre randuri) cu efecte negative asupra pomilor datorita umbririi reciproce a acestora si degarnisirii partii bazale a coroanei. Plafonarea inaltimii este obligatorie pentru a putea mentine echilibrata coroana in plan vertical. Pentru aceasta, axul pomului se suprima deasupra unei ramuri laterale bine consolidate (de cel putin 3-4 ani), care nu mai revine spre verticala ca ax.
In a doua parte a perioadei de fructificare a caisului, sunt necesare taieri mai severe, chiar la nivelul scheletului, pentru a stimula cresterea si a mentine coroana garnisita in partea inferioara si centrala, cu pastrarea zonei de fructificare, care tinde sa migreze catre periferie. Deoarece caisul nu reactioneaza bine la ranile efectuate cu ocazia taierilor, nu se recomanda taierea ramurilor mai groase de 4-5 cm, deoarece acestea se caluseaza greu si pot constitui porti de intrare pentru anumiti agenti patogeni. Dupa taiere este bine ca ranile sa fie badijonate cu vopsea sau mastic.
Intretinerea solului se face ca si la alte specii. In livezile tinere, intervalele se cultiva cu specii agroalimentare, iar in cele mature, de obicei solul se mentine lucrat sau erbicidat, deoarece in zona de cultura a caisului, cantitatea de precipitatii este mica, nu permite inierbarea fara aportul apei din irigare. Pe rand, indiferent de intretinerea intervalului, solul se lucreaza, pentru a asigura un regim aerohidric bun sistemului radicular. Pentru imbogatirea solului in substanta organica, alternativ din doua in doua intervale, se pot semana toamna ingrasaminte verzi care se incorporeaza la inceputul verii urmatoare.
Fertilizarea se face in functie de starea de fertilitate a solului. Caisul are nevoi mai mari pentru fosfor si azot decat marul si parul, de asemenea are nevoie de calciu si bor. Pe baza cercetarilor efectuate la noi in tara se estimeaza ca un hectar de livada consuma urmatoarele cantitati de elemente minerale: 47-147 kg N, 12-31 kg P2O5, 72-121 kg K2O, precum si importante cantitati de microelemente. Pe baza macroelementelor continute in trunchi, ramuri si fructe, la pomii de 5 ani, Huguet a calculat consumul specific de elemente minerale al caisului constatand ca se consuma anual 236, 5 kg N, 24, 5 kg fosfor, 182, 4 kg potasiu, 134, 7 kg calciu, 14 kg magneziu si o serie de microelemente. Cercetarile lui Fekete (1971) arata ca pentru fiecare 100 kg de fructe din sol se extrag 0, 40 kg azot, 0, 13 kg fosfor si 0, 68 kg potasiu. Se considera normale dozele de 90 kg/ha azot administrat in trei reprize, 75 kg/ha potasiu si 120 kg/ha fosfor, pentru o productie de circa 10 t/ha, care se incorporeaza toamna cu aratura. Daca productia estimata este mai mare, trebuie suplimentata cantitatea de ingrasaminte aplicate. Periodic, se administreaza gunoi de grajd sau se cultiva plante ce se incorporeaza ca ingrasamant verde.
Irigarea. Desi caisul este rezistent la seceta, pentru a obtine productii de calitate, are nevoie de apa in fazele critice: faza de crestere intensa a fructelor si la diferentierea mugurilor, cand de obicei, apa din precipitatii nu este suficienta sau lipseste. In lipsa apei fructele raman mici, diferentierea mugurilor de rod este slaba, o parte din frunze cad etc., determinand intrarea pomilor in alternanta de fructificare. Irigarea caisului in perioada maturarii fructelor are efecte negative, provoaca craparea fructelor unor soiuri si le atenueaza insusirile organoleptice. Cantitatea de apa administrata la o udare este in jur de 350-400 m3/ha, iar numarul udarilor este dependent de conditiile climatice.
Pieirea prematura a caisului
Pieirea prematura sau apoplexia caisului, se refera la moartea relativ rapida a unor pomi din plantatie, fara un motiv bine determinat. Declansarea procesului de apoplexie, se manifesta printr-o vegetatie slaba, debila, frunze cu aspect clorotic, uneori cu scurgeri de clei la nivelul ramurilor si a trunchiului, se continua cu uscarea partiala sau totala a unor ramuri in timp scurt si se incheie prin moartea pomului. Nu se cunoaste cauza exacta a acestui fenomen, ca sa poata eventual fi contracarata. Se pare ca la originea pieirii premature stau mai multi factori dintre care: atacul unor virusuri, ciuperci si bacterii, atacul insectelor, insusirile fizico-chimice nefavorabile ale solului, afinitatea necorespunzatoare dintre soi si altoi, seceta, excesul de apa, inghetul de revenire, supraproductia, excesul sau carenta unor elemente minerale din sol etc.
Lupta impotriva acestui fenomen se reduce numai la masurile de prevenire, prin zonarea si microzonarea caisului in zonele cu conditii foarte favorabile, evitarea plantarii caisului pe soluri grele sau cu apa stagnanta, respectarea in optim a tehnologiei de cultura, normarea corespunzatoare a recoltei de fructe, protectia fitosanitara corespunzatoare, distrugerea prin ardere a pomilor bolnavi si dezinfectarea locului cu sulfat de cupru 1%, evitarea formarii de rani mari cu ocazia taierilor, evitarea replantarii piersicului dupa el insusi sau dupa specii inrudite botanic etc.
Combaterea bolilor si daunatorilor
Principalele boli care afecteaza plantatiile de cais sunt: ciuruirea frunzelor, monilioza, fainarea, cancerul bacterian etc., care netratate pot compromite productia anului in curs si pe cea a anului urmator. Dintre daunatori se pot aminti: gargarita fructelor, insectele defoliatoare, paduchi de frunze etc., care pot provoca defolierea pomilor cu toate implicatiile care decurg de aici. Pentru combaterea bolilor si daunatorilor, se recomanda 2-3 tratamente in perioada repausului, dintre care unul la caderea frunzelor cu sulfat de cupru 2-3% si 1-2 in timpul iernii (zeama sulfocalcica 20%, Dibutox 1%, Ulei horticol 1, 5 + Applaud 0, 025%, Polisulfura de bariu 6%), iar in perioada de vegetatie, se fac tratamente la avertizare, de obicei mixte, cu amestecuri de fungicide (Topsin 0, 05%, Turdacupral 0, 4%, Rovral 0, 1%, Sumilex 0, 1%), Captadin 0, 2%, Trifmin 0, 03%), si insecticide (Oleoekalux 1%, Orthocid 0, 25%, Mospilan 0, 02%, Danirun 0, 06% etc.). Momentele de aplicare a tratamentelor sunt similare cu cele de la prun.
Maturarea si recoltarea fructelor
Procesul de maturare a fructelor are loc destul de grupat in cadrul soiului, in circa 5-7 zilele, fructele unui pom se pot recolta. Pentru o calitate foarte buna se poate efectua recoltarea esalonata in 2-3 treceri, dar in practica curenta, recoltarea se face dintr-o trecere, pentru economie de forta de munca. Stabilirea momentului optim de recoltare in functie de destinatia fructelor, este important, deoarece dupa desprinderea de ramura fructele continua sa-si imbunatateasca insusirile gustative, ajunse la maturitatea deplina, sunt perisabile si cad foarte usor din pom. Pentru fructele destinate consumului in stare proaspata, recoltarea se face manual, in momentul in care culoarea devine caracteristica soiului pe circa 2/3 din suprafata. Daca fructele trebuie transportate la distante mari sau pentru export, recoltarea se face in momentul in care culoarea pe partea umbrita a fructului vireaza de la verde la galben, astfel incat pe perioada transportului isi desavarsesc maturarea si pot fi valorificate. Fructele destinate industrializarii se recolteaza la maturitatea deplina, de obicei, prin scuturare pentru a reduce cheltuielile. Deoarece fructele scuturate au leziuni, ele trebuie sa ajunga cat mai repede posibil la locul de prelucrare, unde fie sunt prelucrate, fie sunt conservate cu anhidrida sulfuroasa. Productia obtinuta este diferita in functie de soi, varsta pomilor si conditiile climatice, fiind cuprinsa intre 10-20 t/ha.
Caisele nu se preteaza la pastrare decat o perioada scurta de timp, 1-2 saptamani si in conditii de temperatura scazuta, 1-3°C si umiditate de 85-90%.